Poșta redacției: Administrația de la bloc

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Salut, Lorena!

Am o problemă legată de proasta administrație a blocului unde stau. Stau într-un bloc construit acum 30 de ani, o singură scară. Și tot de atâta timp avem același administrator și același președinte de asociație.

De-a lungul anilor, și-au mai schimbat funcțiile între ei, dar tot ei sunt, aceiași oameni. În 30 de ani singura schimbare și îmbunătățire a blocului este liftul schimbat recent, ăla vechi era deja un pericol pentru viețile noastre. În rest nimic.

Casa scării nu mai e zugrăvită de peste 20 de ani, femeia care se ocupă de curățenie aproape e inexistentă, din câte am înțeles plătită prost cu ora ce pretenții să avem de la ea, să-i cerem miracole? Noaptea în fața blocului se adună la ghena de gunoi gândaci și nu doar o dată am văzut și câte un șoarece șau șobolan. O deratizare ar trebui făcută în fiecare an dacă nu chiar de două ori.

O reclamație la Primărie poate rezolvă într-un fel problema pe anul ăsta, anul următor o luăm punct și de la capăt. Totodată datoria primăriei este de a asigura curățenia pe străzile orașului dar nu să ne facă curat și în bloc. Când intru în bloc parcă intru într-un ghetou, miroase cumplit de la subsol. Deși eu și familia mea am atras atenția, nu s-a rezolvat nimic. O ședință cu toți locatarii de o viață de când stau în blocul ăsta nu s-a făcut vreodată. Sau cel puțin nu am fost noi invitați, chiar niciodată. Or face între ei câteva persoane care au mai multă confidență și atât, nu știu, habar nu am.

Locatarii, marea majoritate sunt nepăsători, am senzația că numai eu sunt nemulțumit iar restul toată lumea fericită, de parcă nimeni nu ar avea nimic de reclamat. În trecut am stat câțiva ani în Italia unde în fiecare lună, câteodată chiar și de 2 ori, eram convocați la reuniune a locatarilor. De ne întrebam – mă, ce or avea ăștia de discutat atâta? Părea exagerat dar aveau dreptate ei! Am stat în străinătate, am călătorit, am văzut blocuri îngrijite atât în interior cât și pe exterior. La noi așa ceva nu e posibil. Sau cel puțin nu cât timp avem ca administrator și președinte 2 oameni blazați care nu au spirit gospodăresc. Să fii administrator și președinte de asociație nu înseamnă doar să încasezi banii de întreținere și să semnezi niște hârțoage. Au deja o vârstă, poate și ceva probleme de sănătate plus servici, deci timp pentru problemele blocului care sunt destule, de unde?

Dacă nu sunt capabili sau nu mai au răbdare, de ce nu lasă pe alții mult mai tineri să se ocupe? Până și Papa mai abdică, ei parcă ar fi aleși pe viață în funcțiile care le au. Motivul e simplu, au avut evident și interese de a lungul anilor, altfel nu îmi explic. Dar degeaba este nemulțumită o singură familie dacă restul nu dă doi bani poate din indiferență, comoditate, teamă de scandal, să nu-l supărăm sau să nu-l deranjăm pe domn administrator. Sau la unii din prietenie, doar se cunosc de mulți ani. Alții locuiesc poate doar o lună două pe an și apoi pleacă. Cu cine și în ce fel să ne luptăm și ce soluție să găsim ca să fie mult mai bine și să evităm și eventuale dușmănii?
Mulțumesc,
X.

***

Dragă X.,

Din păcate, un bloc este o comunitate. Și funcționează ca o democrație: se întâmplă ceea ce alege majoritatea. Iar în acest caz, voi sunteți o singură familie.

Poți face în continuare reclamații la primărie, poliție, sanepid și alte autorități. Astea vor crea tensiune din exterior pentru ca oamenii respectivi să-și facă treaba.

Dar, pentru a-i schimba din funcții, trebuie să faci muncă de activist de partid, de la firul ierbii. Bătut la ușile tuturor familiilor, discutat om cu om, expus agenda de nemulțumiri, cooptat aliați, și abia când sunteți un minimum de 30% din bloc, făcut presiuni pentru o ședință a asociației de locatari.

Eventual să te autopropui tu ca președinte, pentru că ai idei foarte clare legate de cum trebuie să arate gestionarea corectă a administrației.

Cu mențiunea că, odată ajuns președinte: ai nevoie de acordul întregii asociații și de strâns bani pentru fiecare dezinsecție, deratizare, zugrăvire a spațiului comun, mărire a salariului femeii de serviciu, curățare a subsolului (nu știi ale cui sunt spațiile de acolo, și cine ce ține, de miroase, și ăia îți pot răspunde ceva de genul: E spațiul meu privat, cum vă permiteți fără mandat de la poliție???

Iar când vine vorba de strâns bani, mulți calici cu patalama te vor lua cu “dar dau eu cu flit acasă, care e problema!” şi guess what. Nu le poţi impune nimic. E o ţară liberă.

Legat de şedinţele asociaţiei de locatari: chiar dacă le ţii, sunt mulţi care nu au timp să participe. Şi mulţi care nu au chef. În ideea de “frate, plătesc deja întreţinere, mai lasă-mă în plm că mă stresează destul la muncă, nu am timp şi de rahatul ăsta”.

E nevoie de nervi de fier și de un lighean de apă cu gheață să transformi o haită de indivizi care domiciliază la aceeaşi adresă în comunitate. Merită? Nu mai bine te muţi altundeva?

Pasajul cu “dacă nu sunt capabili, de ce nu lasă pe alţii” e de o naivitate de-a dreptul copilărească. Mentalitatea sinecuristă românească, prezentă mai ales în joburile de la buget, e să ocupi funcţia şi să vină banul. Cu cât faci mai puţin pentru asta, cu atât eşti mai tătic. Ideea de a fi capabili nici nu le-a trecut vreodată prin cap. Accentul e pe ce pot să ia, nu pe ce pot să ofere.

Să conchidem: poţi schimba treburile doar dacă ai genul de energie şi abilitate de luptă pe care, mai bine, le investeşti în a căuta un apartament într-un bloc civilizat. Mai ales că toată lumea e fericită să trăiască în jeg, numai tu ai o problemă. Probabil că ai şi o poreclă: p***da aia trăită în occident care se crede mai bună decât noi.

Un om deştept îşi alege bătăliile. Vrei să fii tu Mesia de Răcari? Good, dar dacă te trezeşti răstignit de o ghenă, să nu spui că nu ţi-am spus. Oamenilor le plac christoşii numai în icoane.

Sper că ţi-am fost utilă,

sora ta Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.