Poșta redacției: Dă-mi voie să te răsplătesc

De obicei, am acel intro bine cunoscut de la poșta redacției, dar mailul de azi m-a lăsat mască. Pentru că îmi scrie o doamnă, sau mă rog, domnișoară, care are pretenția că îmi livrează ea soluții. La ce? La o problemă pe care nu o am.

Hai să nu vă fierb lung cu suspansul, iată lecțioara nesolicitată. Partea bună e că a pus diacritice, pentru că dacă mă și forța să petrec jumătate de oră cu asta, eram mult prea răsplătită să pot duce.

*

Deoarece încă nu am ajuns în punctul în care să pot utiliza acel buton magic, încerc să mă achit de partea mea contractuală (legea reciprocității) prin ceva ce pentru mine e mai valoros decât banii și anume timpul și cunoștințele mele.

Consideră scrisoarea asta venită tot pe Poșta Redacției, un pic invers, însă.

Să zicem că nu sunt nici eu străină de Gigeii care se simt stăpâni pe timpul, viața, cunoștințele tale, fiindcă printre altele așa au fost educați.

Dacă ar avea un 12-14 ani, ar fi excelent, însă unii au și peste 45 de ani. Ceea ce e nițel mai puțin atractiv sau fenomenal.

Însă, ca să îi șuntezi cu adevărat, hai să ne uităm împreună în tolba cu minuni și minciuni.

A fost o dată ca niciodată un psihiatru canadian, sănătos la cap. Știu, povestea începe incredibil. Continuă însă și mai incredibil. După mulți ani de profesare și după o solidă asimilare a șamanismelor lui Freud și Jung, omul ăsta, pe care-l consider totuși că lumea crudă, părinții îngrijorați și multe circumstanțe favorabile lumii a ajuns să își asume realitatea, anume că în sufletul lui era un inginer. Genul ăla de inginer descris de Jules Verne. Așa că, Eric Berne, căci așa îl chema pe psihiatrul nostru cu suflet de Cyrus Smith, a creat ceva numit Analiză Tranzacțională (AT).

Principiile AT sunt extrem de clar enunțate și încă și mai clar de înțeles:

– orice adult a fost copil

– orice adult care a supraviețuit copilăriei a fost îngrijit de părinți sau in loco parentis, de la care a învățat niște lucruri (programe) și care a primit de la părinți niște ordine negative (drivere) sau ordine pozitive (permisiuni) pe baza cărora și-a scris scenariul de viață

– psihicul oricărui om viu este format din trei stări: cea de Părinte, cea de Adult și cea de Copil, (cu niște subdiviziuni, cele de Părinte și cele de Copil), care sunt așezate ca niște bulgări de zăpadă, unul deasupra celuilalt, Părintele e sus, Copilul e baza. Numai că în minte ne-existând generatoare anti-grav, bulgării ăștia se mai pot și lipi unul de celălalt (inclusiv Părintele de Copil, în timp ce aceste două stări trimit Adultul la o plimbare temporară). Copilul poate fi Liber (also known as Rebel) sau Adaptat pozitiv sau negativ la situații. Părintele poate fi Normativ (cu regulamentul de ordine interioară după el și agenduța de abateri în mână) orientat pozitiv sau negativ sau Grijuliu, la fel, orientat pozitiv sau negativ.

– comunicarea dintre doi oameni se face ca nevoie de transmitere și primire informații, iar comunicarea se face din oricare stare a Eului către oricare stare a eului

– comunicările în care răspunsul Receptorului vine din acea Stare a Eului către care a țintit Transmițătorul, se numesc tranzacții paralele (și pot continua la infinit), cele în care răspunsul vine dintr-o altă Stare a Eului decât cea targetată, se numesc încrucișate și sunt sursă/ resursă de scandal

– orice om are nevoie de atenție și validare, pe care le obține prin interacțiuni. Și fiindcă în copilărie are cea mai mare nevoie de atenție, învață că inclusiv o interacțiune negativă e mai bună decât niciuna. Așa că, devenit adult, în general fiindcă nu-l duce capul că merită o viață sănătoasă, că un mod sănătos de relaționare și în care număratul de julituri, vânătăi, tăieturi și amputări produse aproapelui nu reprezintă strategia favorită de interacțiune conduc la satisfacții mai mari decât că îl bagă mă-sa în seamă cât să-i dea 2 palme după ceafă, alege să recreeze situațiile în care primea palme, dar primea și ceva atenție.

Mno, cam ăsta fusă rezumatul AT, the core of the core. De la care putem broda niște ani frumoși, dar poate cu altă ocazie, fiindcă scrisoarea asta nu e echivalentul meu de a-ți vorbi despre Psihiatrul meu, Eric Berne până îți fac capul mare.

Cu această amplă introducere făcută, să revenim la Gigeii noștri cei de toate zilele.

Acolo unde Eric Berne enumeră tipurile de Copii, aș zice că fie între timp a mai apărut o stare a Eului de Copil, fie e o extremă pe care până acum Trazacționaliștii n-au etichetat-o mai savant: Copilul neadaptat.

Eh, Copilul ăsta neadaptat nu e tocmai Rebel, deşi respinge cu osârdie regulile de bună purtare, dar nici Adaptat negativ în totalitatea sa nu e. E un fel de lipitoare, a cărei foame de atenţie e imensă şi în general orientată către persoane cu o viaţă personală bogată, cu resurse personale (nu musai financiare, dar nici nu strică) ample, iar unicul său scop în viaţă e să le paraziteze. Spre deosebire de Copilul Rebel sau cel Adaptat negativ, care ştiu că nu fac bine, dar “nu pot” (aka nu vor şi nici nu vor să afle cum) să nu facă acelaşi lucru, Copilul Neadaptat e educat să nu se adapteze prin forţe proprii la societate sub nicio formă şi să se transforme într-o lipitoare. Iar dacă nu ţine cu un grup mare, măcar de la nişte indivizi, care sărind elegant peste obstacole, atrag atenţia asupra lor.

Tot Scenariul de viaţă al lui Gigel orbitează în jurul Adevărului de necontestat – din punctul de vedere al lui Gigel, care are cam 3 ani ca vârstă emoţională – că el e centrul Universului, el face să se ridice soarele sau îl trimite la culcare, el e cel care poate să îţi decidă starea emoţională (te face să te superi pe el, nu eşti deranjat de atitudinea lui) şi i s-a dat de către o forţă nevăzută, să-i zicem Dracul însuşi, firman că are drept de veto în viaţa oricui cu care se intersectează.

Desigur, majoritatea celor care excelează la săritura-n înălţime au învăţat să aplice şi nişte reguli de acces la resursele lor, persoanele neautorizate, primind în general câte o smetie peste bot. Din nefericire, revenim la pătrăţica de interacţionare, în care şi interacţionarea negativă e mai bună decât izolarea, aşa că dacă nu-i dai o friptură de vită Kobe ci doar nişte pâine veche, măcar şi acolo e ceva de ros. Aşa că revine, şi revine, fiindcă scopul în viaţă al lui Gigel e să îţi scadă ţie calitatea vieţii, fiindcă doar aşa ştie să şi-o crească pe a lui.

Misecuvenismul Gigelului vine cumva şi din educaţie şi din şabloanele culturale pe care acesta a învăţat să le utilizeze ca pe un ciocan – când toţi cei din jur sunt nuci – şi din această lipsă de adaptare. Gigelul şi când e Adult, e contaminat major şi masiv cu Copilul său. Ca atare, el se va adresa permanent Părintelui tău, ordonându-i regal să-l şteargă la nas şi la cur, fiindcă, repet, conform gândirii sale magice, el e nepotul preferat al morii fermecate Sampo.

Gigel ştie că nu poate vâna singur. Dar, aici apare noutatea. În natură, toţi puii fie învaţă să se hrănească singuri, fie crapă, deoarece mamele îi ţin prin preajmă doar o durată limitată. Cine vrea să înveţe să vâneze (cică eram omnivori) şi să adune ciuperci comestibile, supravieţuieşte. Gigelul nu vrea nici bătut să vâneze singur şi nici să înveţe care sunt plantele eligibile. De undeva, o figură Parentală pe care a acceptat-o necondiţionat i-a zis că el e unic, special, irepetabil şi deci cei din jur au obligaţia să îl răsplătească cumva pentru lumina pe care o revarsă asupra lor. El vrea să existe în viaţa lui, prin mijloace magice, un număr cât mai mare (că e mai validat/ validabil social) de mame care să-i aducă piure-ul de banane şi fripturica tăiată bucăţele mici, mici, mici la nas. Căci la dracu, posmagii ăia ar fi bine să fie şi muiaţi, dacă tot îi dai.

Ca atare, o reacţie de furie (care e o formă de manifestare a Părintelui tău) nu îl descurajează. Înseamnă pentru el că încă nu ai spus da iar el trebuie să strige şi să ceară şi mai mult/ tare. Pentru el, amintirea morţilor distinsei genitoare personale nu e o semnalizare suficientă să se ducă la dracu. Pentru el, e doar o validare a presupoziţiei iniţiale că ai ţâţele pline cu lapte şi îşi va zice, la dracu, jackpot, ce ţâţe mari şi lăptoase are Mama asta! Da” cum mi-a zis mie the pick up teacher şi nea Costel Drojdieru” femeia zice nu doar ca să îl aţâte pe bărbat. Că de fapt vrea. Că de fapt, să fie parazitată e soarta pe care şi-o alege permanent în cea mai bună dintre lumi, invariabil. Că femeia nu are voie să aibă resurse personale, alea-s apanaj de bărbat, iar dacă de căpoasă le are, atunci musai şi neaapărat are nevoie de un bărbat care să i le gestioneze, fiindcă ea e incapabilă. De fapt, singura capabilitate a femeii e să ÎI spună da lui, ăla care face Universul să se învârtă şi generează toate tipurile de forţe cunoscute omenirii şi încă 10 în plus.

Revenind la Psihiatrul nostru, Eric Berne (despre care vă mulţumim că ne-aţi dat 10 minute să vă povestim), cea mai simplă cale de a rupe o tranzacţie de tip discuţie e să

– îţi schimbi starea eului

– să te angajezi în schimburi încrucişate de idei

– să schimbi starea eului celuilalt

Dacă a-ţi schimba starea ţine undeva între reflex şi decizie, asta înseamnă că e destul de dificil. Mai ales când ai o serie de cuvinte trigger care obţin o anume reacţie garantată. Parazitul se va bucura imens de triggere şi ţi le va activa permanent, fiindcă nu poate să accepte o lipsă de reacţie. Şi dacă reacţia lui vine peste starea egoului lui (tu Părinte furios, el Copil să zicem Rebel) o să te joace excelent. Îi satisfaci o nevoie, mai puţin hrănitor, dar îi eşti părinte. Şi conversaţia se va termina când o să pici lată, cu spume la gură de indignare şi de revoltă.

Tăiatul comunicării, merge doar dacă celălalt mai are vagi urme de funcţionalitate. Dacă el e într-un scenariu şi e James Bolund, atunci nici cu buldozerul nu-l scoţi din scenariul ăla, mai ales dacă apar şi ceva tulburări din gamă schizoidă. (Fiindcă, permite-mi să-ţi spun că Gigeii mai sus menţionaţi deţin şi aşa ceva în arsenal.)

Schimbarea stării eului celuilalt intrat într-un astfel de scenariu e o performanţă demnă de un psihiatru BUN. Dar dacă de la psihiatru mă aştept să poată asta, fiindcă a fost antrenat să poată şi mă aştept să o şi facă fiindcă presupoziţia implică şi un oarecare cadru de tratament, întrebarea pe care eu cred că ar fi bine să şi-o pună fiecare persoană astfel agresată e “ce draci bălţaţi îmi închipui eu că o să obţin din asta?” Şi să-mi urmăresc cu sfinţenie beneficiul.

Un beneficiu real au din acest gen de interacţiuni doar marii furioşi. Fiindcă intră imediat în starea emoţională favorită şi pot realiza ulterior nişte chestii. Restul, sunt doar secaţi de resurse, fiindcă intră într-un tipar triunghiular de persecutor-victimă-salvator care se rostogoleşte atât de repede şi de haotic că îţi taie răsuflarea. Iar la final, te trezeşti şi că te învinovăţeşti singur/ă pentru atitudine, eşti şi cu zenul futut şi cu timpul (sau banii) luat.

Şi logic, marele câştigător e Gigel. Valoarea gigeliană e dată de cantitatea de resurse furate. Gigel nu vrea să înveţe să producă valoare, e mai simplu să înţepe conducta altuia şi să fure.

Tu eşti o persoană publică, deci ai resurse, ca atare, dacă “te face” pe tine, acţiunile lui vor creşte la bursa paraziţilor.

De asta, în ciuda ranturilor (dacă reţin corect) şi pomenirii duioase a decedaţilor pe ambele ramuri familiale nu îi ţin pe Gigei departe. Cu cât vede că ai trimis la podea mai mulţi alţi copiatori ai tiparului promovat de Gigel (el e acel unic şi autentic personaj, toţi ceilalţi sunt copii palide ale lui), cu atât tentaţia de a intra în arenă să te înveţe el minte e mai mare.

Din nefericire, aşa cum ai observat şi tu empiric, nu există situaţie câştigătoare din aceste interacţiuni.

Dacă-l baţi de e nevoie să chemi salvarea, pierzi timp şi resurse. Desigur, după vreo 4-5-20 interacţiuni în care e nevoie de ajutor nespecializat (a se citi nişte beţii cu pretenarii în care să se plângă cât de a dracului e curva aia), învaţă să se tempereze, de frică. Dar nu o să renunţe aşa uşor.

Dacă-l bagi în pizda mă-sii şi dai block, nu înţeleg nimic şi o să-şi caute o altă victimă.

Pe viitor or să fie altele care să-l hrănească şi să-l valideze.

Singura modalitate, într-adevăr egoistă, e cea de a salva ce poate fi salvat:

– mă agresează Gigel

– respir adânc şi mă întreb, vreau să îi dau ceva lui Gigel?

– mai important, pot să obţin ceva de la Gigel?

– Dacă răspunsul e un nu dublu, atunci direct block.

– Dacă răspunsul e un da, simplu sau dublu, pot controla situaţia numai dacă rămân în zona de răspuns (aici şi acum) şi nu în zona de reacţie reflexă. Şi joc jocul, doar câtă vreme îmi e mie favorabil. Amuzament, defulări, de-frustrări rapide. Urmat rapid de disengagement asap mi-am satisfăcut motivul pentru care am intrat în joc.

A ta stalkeriţă fidelă,
X.

*

Dragă X,

M-ai crăcănat cu generozitatea. Când vine următoarea factură pe hosting, server, sau pe mentenanță, când țipați toți că nu merge blogul o jumătate de oră, promit solemn să le forwardez acest mail pe principiul reciprocității.

Și pentru că nu sunt sigură că ai descifrat nota ironică a răspunsului de mai sus: NU, mersi, nu am cerut sfaturi despre gigei. Cu gigeii mă descurc și singură. Nu am nevoie să-mi descrii tu în multe cuvinte traseul spre butonul de block.

Nu ai cum să te dai psiholog și să ratezi următoarea nuanță: eu bombăn gigei DEJA EXECUTAȚI. Și nu o fac cu titlu de întrebare: Oh, lume, cum să mă descurc cu ăștia.

O fac cu titlu de defulare, de eliberare a nervilor acumulați.

Și totodată preventiv, să citească alți gigei și să se prindă că nu există market pentru ce au ei de livrat și că nu are sens să ne pierdem reciproc timpul.

Hai să vorbim însă despre tine și despre o problemă pe care o ai tu.

Tu, ca și gigel, ai impresia că tu decizi ce constituie răsplată pentru alții și ce nu. Ăla crede că plua lui magică e substitut pentru nevoile adeseori fără nici o legătură cu plua ale femeii pe care o stalkerește, iar tu crezi că o lecțioară nesolicitată despre gigei e substitut pentru ce am cerut eu cititorilor blogului: să contribuie la cheltuielile blogului DACĂ pot și vor.

Ambii sunteți delusional.

Iar eu prefer să v-o spun în față, că poate înțelegeți ceva.

Tu ai devenit cititorul blogului nu pentru că am început eu să-ți trimit mailuri și să-ți povestesc ce valoare ar trebui să aibă pentru tine textele mele. Dacă făceam asta, probabil că mă băgai în p*zdă de mamă de la al doilea mail. Ci pentru că am livrat zi de zi calitate, un stil agreabil și lucruri care plăceau oamenilor și uneori îi și ajutau.

Puteam evita momentul penibil dacă dădeai un mail înainte în care să întrebi: Salut, Lorena, crezi că un cearșaf lung și plictisitor cu sfaturi despre Gigei e o recompensă ok pentru tine?

Probabil că așa, scriind-o sub formă de propunere, ai fi conștientizat și tu penibilul.

Dar ceva îmi spune că nu.

De când țin rubrica asta, ești prima persoană pe care nu știu s-o sfătuiesc. Dar încerc. Pune o firmă în stradă, vezi cine intră pe ușă și cere consiliere. Ăia sunt CEI INTERESAȚI. Restul, cei care n-au nevoie.

Hope this helps,

Lorena.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.