Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată, contra cost.
Scrisorica de azi spune aşa:
Bună, Lorena.
Firstly, îmi cer scuze că dau buzna în email-ul tău cu a first world problem, o să încerc să nu mă lungesc.
(Pentru asta e poşta redacţiei. Lorena.)
Am o amică/prietenă care are tendința să ia o dramă și s-o “mulgă” to infinity and beyond, până-n punctul în care ajunge efectiv să mă streseze. Eu merg pe principiul că un prieten e acolo să-ți ofere un umăr pe care să plângi și să te asculte – chestie pe care o fac mereu – doar că simt că ea abuzează de chestia asta. Se plânge de orice și, deși-i dau sfaturi, ea le ignoră și continuă să se plângă.
Ex: Ea: stai să-ți zic ce mi s-a întâmplat și *dramă*. Eu îi dau un sfat sau îi spun ceva, ea “vai, dar stai să-ți mai zic” *more drama*, eu din nou cu o soluție, ea din nou cu “vai, dar stai să-ți mai zic” și o mai lungește cu vreo 20j de “să-ți mai zic”-uri până când îmi epuizează toate cuvintele pe care i le-aș putea spune. La un moment dat, recunosc, îi dau seen fiindcă am și alte treburi și atunci ce face? În momentul în care vede că i-am dat seen, mai continuă și după cu alte drame derivate din drama anterioară.
Un alt exemplu recent a fost acum. Nu știe ce să-i cumpere iubitului ei de Crăciun și m-a întrebat pe mine. Eu i-am spus că un cadou trebuie să fie personal și că ea trebuie să știe ce gusturi/preferințe are omul ăla, totuși i-am dat niște sugestii. Sigur, la fiecare sugestie a venit cu un contraargument “a, dar parfum are” “a, brățări nu poartă” “adidași îi cumpără sor-sa”, ca apoi să-mi spună că el și-ar dori un joc, fiind gamer ca hobby. Am zis “bingo, ia-i jocul respectiv”, la care ea “a, nu, că vreau sa-l dezvăț de jocuri fiindcă simt că mă ignoră pentru ele”. Fac un mic exercițiu de respirație și-i spun “Ok, nu te pot ajuta, spor la găsit” la care ea “vaaai, dar chiar nu știu ce să-i iau”. Seen, că mă pregăteam să plec cu câinele la veterinar. Eu niciodată nu mă plâng la ea fiindcă, și dacă o fac, nu mă ascultă. I-am spus despre câinele meu că are o mică problemă de sănătate și ea, în loc să-mi spună ceva, a îndreptat atenția tot spre ea, a început să-mi spună că o doare și pe ea capul și, agaaain, muls drama pe durerea capului ei. Tipic Leilor, huh? kidding.
Anyway, crezi că e și vina mea, cumva, că nu iau atitudine și-o las așa? Ce m-ai sfătui?
Mulțumesc!
X.
***
Dragă X.,
Cred că da, ar trebui să iei atitudine. Pentru că frustrările provocate de genul ăsta de prieteni, pe care eu îi numesc victime profesioniste, ajung la un moment dat să crească până în punctul în care în mintea ta se desfăşoară un neîncetat monolog în care le spui să se ducă în morţii lor. Da, ştiu, sună jenant. Dar am fost acolo, pe când timiditatea mă împiedica să reacționez în timp real la neplăceri.
Între timp m-am maturizat şi când constat din faza incipientă a unei interacţiuni că persoana se văicăreşte mult şi nu caută de fapt soluţii, ci public pentru dramele ei fără sfârşit, dau check out instant. E un job mai obositor decât acela de personal de curăţenie, pentru că personalul de curăţenie termină casa sau biroul şi pleacă, dar victima profesionistă te f la cap, fără pauze, fără urmă de respect pentru timpul tău sau orice altă activitate ai avea, la orice oră din zi şi din noapte.
Din câte îmi descrii, gagica asta nu vrea soluţii. Doar emotional flufferi. (Flufferul fiind persoana de pe setul unui film ăăă, din acela, care avea rolul să-i facă o labă (sau mai multe) actorului principal între cadre, să nu i se culce până se monta aparatura pentru următoarea poziţie, ăăă, scenă.)
E una să fiţi un sprijin între voi, ca prieteni, când unul are o problemă, şi e cu totul altceva când o idioată sinistră din asta ţi se boceşte oricât, oricând, oarbă şi surdă la nevoile tale emoţionale. Un prieten adevărat, când aude că ai câinele bolnav, îţi recomandă veterinar, dacă ştie vreunul, te sună să te întrebe cum se simte câinele, respectiv cum te simţi tu.
O persoană care nu te ascultă, pur şi simplu, când ai o problemă, nu îţi e prietenă. Te foloseşte doar ca figurant în drama “Aolică oioioi” care rulează 24 de ore pe zi, 7 ore pe săptămână.
În funcţie de cât de mult ţii la individă, poţi alege calea simplă. Cea în care îi spui că nu mai ai timp de această prietenie, că ai alte priorităţi şi îi dai block all over, să te asiguri că îţi respectă decizia. Altfel, va năvăli în inboxul tău să te frece la icre în continuare. Calea simplă e cea cu minimum de consum nervos.
Sau calea mai complicată. Cea în care îi spui că nu mai tolerezi ca prietenia voastră să fie numai despre dramele ei. Şi că remarci că nu o interesează problemele tale, ceea ce nu ţi se pare normal. Şi că te aştepţi să-ţi asculte soluţiile şi să le aplice, să nu continue să ţi se văicărească. Ceea ce vrea de la tine e job de psiholog profesionist, iar ăla cere bani de oră de terapie.
Aici, aşteaptă-te să izbucnească potopul acuzelor şi văicărelilor legate de tine, dar nu ceda. Chiar nu ai de gând să mai tolerezi văicăreala şi punct. Dacă îţi mai vrea prietenia, să înveţe să comunice eficient, succint şi la obiect. Probabil că şi iubi o ignoră taman pentru că este excesivă şi obositoare, iar jocul nu e doar un hobby, ci un refugiu şi o oază de linişte.
La ce să NU te aştepţi: să se schimbe singură, dacă tu nu trasezi un boundary. Oamenii nu îşi conştientizează greşelile decât dacă le sunt puse în vedere. Iar genul ăsta de victimă profesionistă nu şi le conştientizează nici atunci. Pregăteşte-te să devii unul dintre monştrii ei, din secunda în care deschizi subiectul.
Dacă face asta, în loc de autoanaliză, chiar o poţi expedia şi închide definitiv comunicarea.
You need better friends.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Asta e un joc de cand lumea si pamantul (“Why don’t you… Yes But” din analiza tranzactionala).
O solutie foarte buna e cea a Lorenei daca e vorba despre un “prieten” vampir emotional.
Pentru cei care nu vor din varii motive sa renunte la relatie:
Prietena joaca acest joc pentru atentie, ca sa-si dovedeasca ca nu exista solutii la problemele ei si/sau ca sa-si dovedeasca ca nici domnul/doamna X nu e mai breaz/a.
Oricum, dupa 2-3 sugestii, in loc s-o lasi pe “seen”, spune-i doar “bai, chiar n-ai idee ce sa-i iei cadou, e ok, uneori solutiile iti vin cand nu te astepti” .
“Mmmvaaaai, dar eu ce ma faaaaac, ca tot nu stiu ce cadou sa-i iau?”
Siiigur o sa-ti vina ideea salvatoare, mie mereu imi vine pana la urma.
“Haoleeeeu, pai si daca nu-mi vine, ce ma faaaaaaaac?”
Pai atunci nu-i iei cadou.
“Pai o sa se desparta de mine si o sa raman singura toata viata pentru ca n-am stiut ce cadou sa-i iau…”
Daca se desparte de tine pentru ca nu i-ai luat un cadou era o persoana naspa, norocul tau, oricum mai bine singur decat zeci de ani de stress ca daca nu-i iei un cadou se desparte de tine.
samd
Ideea e sa nu-i dai satisfactia ca tu sau el sunteti neputinciosi/nepriceputi/naspa.