Lucruri pe care Bolojan le putea face diferit

Spre deosebire de oamenii care se revoltă interminabil pe fiecare măsură de austeritate în parte şi pe toate împreună, eu accept cu resemnare ideea că, pentru a evita ratingul de junk şi toate consecinţele acestuia, trebuie să strângem intens cureaua. Nu e ca şi cum au promis că va fi lapte şi miere. Au zis clar, din start, că urmează austeritate, iar când au şi ieşit ştirile care au revelat că Ciolacu, în încercarea de a trage de putere, a irosit fondul de rezervă al ţării de zici că erau banii lui din puşculiţă, mi-am dat seama că situaţia e neagră, că o să usture, şi că numai cu măsuri fiscale severe se poate repara ceva.

Şi faptul că Simion & co asmut în continuare TikTokul şi ţipă că austeritatea nu e necesară arată, din nou, pentru cine avea vreo îndoială, ce ticăloşi fără caracter sunt.

Dar cred că Bolojan putea ajusta mici nuanţe, pentru a nu da apă la moară extremismului. Degeaba revii la un rating de ţară bun, dacă oamenii întărâtaţi îl vor vota pe Dan Tănasă sau pe cine ştie ce alt ciumpalac recent coborât din copac, să îl dea din nou peste cap.

Iată câteva idei:

-Asigurarea populaţiei că toate aceste măsuri sunt temporare şi că, odată depăşit impasul, se revine la o taxare rezonabilă.

Una e să-i dai omului o halteră de 100 de kg, s-o ridice şi s-o aşeze la loc şi alta e să i-o propteşti în spate pe o perioadă nedeterminată. Dacă tu doar anunţi că situaţia e nasoală şi se purcede la jupuirea a şapte piei, evident că iese toată ţara în grevă, pentru că nu vede speranţa.

Boc a rămas „nemernicul care ne-a luat pâinea de la gură”. din exact același motiv. Iar PSD și-a asigurat încă zece ani de capital electoral, pentru că a relaxat povara fiscală după ce recesiunea a fost depășită. Comunică faptul că nimic din toate astea nu rămâne așa, și dă-le speranțe oamenilor, dacă tot îi bagi în crize de panică și anxietate.

-Promptitudine în anularea pensiilor nesimțite și a sinecurilor

Aici, știu că e un obstacol în PSD, care ține restul partidelor în șah, amenințând că părăsește guvernul. Dar inclusiv PSD trebuie să înțeleagă că uneori mai lași de la tine, nu ții cu dinții de privilegii în timp ce alții sunt loviți și de scăderi ale veniturilor, și de creșteri ale cheltuielilor simultan. Plafon cu o sumă rezonabilă pentru pensii, comunicarea transparentă către presă a sinecurilor eliminate, și poporul nu va rămâne cu impresia că duce de unul singur povara măsurilor de austeritate.

Pe moment, mulți oameni de bună credință simt că se ia taman de la cei mici și necăjiți, iar cei bogați și influenți huzuresc mai departe, și exact acest aspect a fost cel care i-a determinat să bage toți oligofrenii și putiniștii în Parlament.

-Fără prime scandaloase

Tai sporul de muncă în condiții de pericol al omului mic, în exact ziua când judecătorii CCR își dau lor înșiși prime de 180.000 lei. Ordonanță de urgență care să interzică astfel de prime în perioadă de recesiune și astfel asiguri poporul că banii lui sunt respectați și valorificați cum trebuie.

-Protecția copiilor și a bătrânilor

Un lucru extrem de dezamăgitor pentru mine e scăderea burselor pentru copii și CASS pentru pensionari. Nimeni nu-și trimite copiii și bătrânii la război. Acestea sunt grupurile pe care ar trebui să le protejăm, nu să ne scoatem pârleala pe bănuții lor. Singura parte bună e că ăia cu pensiile nesimțite vor fi fugăriți de Casa de Sănătate, dar cum ăștia sunt experți în evaziune fiscală, teamă mi-e că exact ei se vor fofila.

-Penalizarea datoriei

Deficitul cel imens este dat și de firmele care acumulează oceane de datorii la buget și nu le plătesc, profitând de influența lor în marile partide. Iată un domeniu unde merg sancțiuni suplimentare pe zi de întârziere. Și așa, vei lovi mai puțin în omul de bună credință, care e la zi cu plățile, și mai mult în șnapanii care nu știu cum să fure mai cu ambiție.

-Emiterea și promovarea de titluri de stat cu dobânzi preferențiale

Dacă tot f*ți omul, mai sărută-l și pe buze puțin. Un mod de a acumula bani la buget e să iei cetățeanul de partener și să-i oferi și o șansă de câștig, nu doar pierderi peste pierderi. Eu aș fi avut în vedere o echilibrare a veștilor cumplite cu o veste pozitivă: Ajută statul la greu, și iată ce ai de câștigat.

Va fi un an îngrozitor de greu pentru toată lumea. Ce putem face e să nu-l îngreunăm și mai mult prin modul în care comunicăm.

***

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading