Coperţi ca Udrea explică decesul presei glossy

Un clişeu obosit zice că presa scrisă a murit o dată cu siteurile, blogurile şi online-ul gratis, pentru că lumea nu s-a mai mobilizat să scoată banul din buzunar şi să cumpere ziare şi reviste. E ca şi cum ai afirma că Dior şi Chanel au dat faliment pentru că face Avon parfumuri la 20 de lei flaconul.

Realitatea e că pe piaţă au coexistat, dintotdeauna, consumatorii de Avon şi cei de Dior şi Chanel, şi măgarii funeşti ca mine care le cumpără pe ambele. Avon îi poate scoate de pe piaţă pe Dior şi Chanel NUMAI DACĂ acestea două din urmă coboară atât de rău calitatea, încât lumea ajunge să-l prefere pe Avon din considerente strict performative.

Presa glossy era Dior-ul contentului scris. Avea genul de bugete din care să producă reportaje narative sofisticate, interviuri cu personalităţi, ilustrate cu portrete de mari artişti fotografi, incursiuni în day life, night life, o mie şi una de rubrici cu oameni care să ştie despre ce vorbesc. Nu găseai online un echivalent. Pentru că nici un blogger, singur sau în echipă, nu reuşea să mobilizeze genul acela de buget. Pentru un advertorial, mie mi se propun 300 de euro; unei reviste lucioase 1000 – 1500. De banii ăştia, poţi face multe.

Dar undeva, pe drum, revistele glossy au început să invidieze succesul la mase al presei tabloid. Faptul că presa tabloid e produsă din 10 bani, de redactoraşi care scriu zece nonştiri (“n-o să-ţi vină să crezi”), că aduce zero informaţii şi o tonă de scandaluri ieftine, de prost gust, îi asigură atenţia zilnică, şi un număr mare de exemplare vândute.

Diferenţa e în preţ. Revista glossy e 10 – 15 lei, tabloidul costă 50 de bani. Bugetele tabloidului sunt infime, publicul pe care-l vânează tabloidul e prost de behăie, şi nimeni nu mai e dispus să dea 1500 de euro buget pe genul acesta de publicitate.

Mi-aduc aminte cum la un moment dat, când scriam la Playboy, redactorul şef zburda de bucurie prin redacţie. Tocmai avusese loc un divorţ oribil, dat la toate posturile de televiziune şi prin toată presa, iar el o convinsese pe tânăra divorţată să pozeze nud în pictorialul central, în rămăşiţele unei rochii de mireasă. O idee de un prost gust crispant. Vulgară până la vomitiv.

Dar mai tabloidă decât Libertatea şi Click la un loc.

Eu, ca blogger, n-aş fi publicat asemenea atrocitate. Pentru că diferenţa între site-blog şi presă scrisă e că vezi pe loc reacţiile negative, şi ştii s-o laşi baltă, pe când presa scrisă moare lent, subtil, tirajele stau luni în şir prin depozite, cifrele de vânzări se mai ajustează din condei şi aşa mai departe.

Interesa pe cineva să dea zece lei să o vadă pe o târfuliţă oarecare părăsită de cocalarul ei?

Fuck no.

Interesează pe cineva să dea zece lei să empatizeze cu “exilul” Udrei?

Fuck no.

Factorul care se mai adaugă e că lumea a început să se sature de presa tabloidă ca de mere pădureţe. Tensiunile sociale au crescut atât de mult, conflictele dintre tabere politice sunt atât de intense, încât nimeni nu mai are energie şi răbdare de investit în subiecte de tip cine de cine divorţează, cui i-o suge starleta X sau cine şi-a mai pus silicoane. De la un punct încolo, o să-mi vină să cred, jur.

Am încercat să port această discuţie în toate redacţiile de reviste glossy la care am lucrat. De bărbaţi, de femei sau generale. Mi s-a zis că sunt eu deformată de blogging şi că nu înţeleg domeniul glossy.

Între timp, revistele pe care nu le înţelegeam eu au murit pe capete, redactorii şefi cu care am căutat să discut o freacă fomist în diverse alte domenii, iar traficul meu – exceptând perioadele de ban, ca acum, s-a triplat.

Nu e deşteptăciune, nici talent, nici rocket science. E ideea simplă: nu încerca să vinzi bullshit publicului tău. Oferă-i content cu care poate empatiza.

Poate cineva să empatizeze cu “Udrea cea exilată”, altcineva decât mă-sa şi poate Traian Băsescu?

Fuck, no.

De aceea a murit de fapt presa glossy. Şi palidele rămăşiţe care supravieţuiesc cu chiu cu vai refuză cu încăpăţânare să înţeleagă ceva.

Foto: viva.ro

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Următorul spectacol “NCSF” al trupei mele de parodii ZZ Bottom e pe 6 septembrie, la Blueberry Garden and Bistro, Strada Popa Nan, nr. 5.
Event aici.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.