Poșta redacției: Ghid de supraviețuire al fetei părăsite

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

 

Bună, Lorena, 

Pentru cineva care nu prea s-a scăldat în relații, cum înveți să accepți situația și să te maturizezi emoțional? Adică doare, îți schimbă rutina, casa se golește, trebuie să-ți cari singură baxurile de apă, aveați prieteni comuni, amintiri, rudele-s curioase ce naiba s-a întâmplat, iar tu ești varză, începi s-o iei pe Câmpie și sa te învinovățești și pt. ce a făcut el dacă se poate, dorindu-ți o împăcare rapidă care sa restabilească echilibrul. 
Pentru că mi se pare atât de ușor să reacționezi ca un copil atunci când ești părăsită și să cazi într-o stare de tot rahatul. Asta așa, pentru cineva care a fugit tot timpul de a se angaja într-o relație, iar când chiar s-a trezit într-una, bineînțeles că lucrurile au fost complicate la prima experiență, iar “Gigelone” se crede mare sculă pe basculă, domne. Mi-am pierdut timpul trăgând de un om să fie așa cum simțeam nevoia, deși știu că unii ar condamna asta că vai, cum să-ți permiți să schimbi un om.
(Ai înțeles greșit nuanța. Nu e “cum îţi permiţi”, e “ce rost are să te zbaţi degeaba. Cum îl vezi, aşa este.)
Crezi că e vorba de cizelare în multe situații când oamenii poate chiar nu sunt obișnuiți a nu fi egoiști, bădărani sau atât de conduși de dorința sexuală? Sau e doar nevoia noastră egoistă de a fi conform așteptărilor? Ar trebui să învăț să accept oamenii fix așa cum sunt și să-i tratez după acest aspect real și hai, poate și-n măsura-n care-și doresc să schimbe ceva la ei in bine? Mi se pare așa easy-peasy să gândești rațional, dar naiba să te ia că reacțiile tale nu-s deloc așa. 
 Și de ce după ce tragi atât de el și chiar părea că merge, pleacă, domne? A, nu, stai, că se întoarce după ceva timp cu gânduri mărețe că te ia de nevastă și dispare iar la scurt timp, că*ându-se pe toată speranța ta! 
Dacă ai citit vreo carte mișto vreodată despre așa ceva, doar dă un semn să nu murim proaste, că până ne maturizăm, o să mai suferim după toți proștii. 
Sărut mâna! 
Te admir, 
X. 
***
Dragă X.,
Primul pas pentru a depăşi o despărţire este să iei reflectorul de pe Gigelone şi să-l concentrezi pe propria persoană. Nu Gigelone e eroul principal al vieţii tale, ci tu. Nimic din ce promite Gigelone nu e imposibil de realizat şi prin forţe proprii, dacă în loc să fugăreşti pxla cu plasa de fluturi, te concentrezi pe finalitatea a ce vrei să obţii de la viaţă.
*
Al doilea pas: nu investi speranţe în oameni până când aceştia nu dovedesc că le merită. De promis marea cu sarea poate oricine are suficient tupeu şi obrăznicie. De făcut pe interesantul şi etalat aere poate absolut oricine. Gigelone nu e special. E exponentul unei categorii extrem de frecvente. Pe care o vom numi generic “locul unde potenţialul femeilor se duce să moară”.
*
Al treilea pas: nu ne mai minţim că putem transforma rahatul în aur. Mnope. E ţăran? E ţăran pentru că atâta poate şi nimic din ce faci tu nu o să-l schimbe. E prost? E prost pentru că atâta poate şi nimic din ce faci tu nu o să-l schimbe. E ticălos? E ticălos pentru că atâta poate şi etc.
Drept care, ne asumăm că nu suntem isuşi cristoşi şi nu e treaba noastră să mântuim pe nimeni. Îi luăm gata cinstiţi, corecţi şi sufletişti, şi nu ne mai batem capul.
*
Ne asumăm că lui gigelone nu îi plăcem foarte tare. Cred că de fapt, asta ne ţine cramponate de câte un pieliţa p**ii. Faptul că orgoliul nostru refuză ideea că gigelone nu e cu adevărat interesat de noi şi simţim nevoia să hrănim cu iluzii, în ideea de “tot îl seduc eu, dă-l dracu”.
Bărbaţii sunt actori foarte neconvingători. Exceptându-i pe cei care sunt actori, dar ăia joacă în aceeaşi echipă cu voi, majoritatea.
Dacă bărbaţii sunt interesaţi de tine, o simţi. Îşi găsesc de lucru în jurul tău şi ca din întâmplare, se nimeresc mereu să mute chestia aia la care nu ajungi tu, să desfacă borcanul cu care nu te descurci tu şi să te înveţe cum se înfige laleaua în brânză.
Iar dacă nu sunt interesaţi de tine, o sinţi din cum nu vor nimic altceva decât să-ţi împingă mâlul la deal cu minimum de efort din partea lor şi cum evită orice formă de implicare umană.
*
Din câte îmi scrii tu despre gigelone, semnele au fost întotdeauna acolo. Trebuia doar să nu-ţi laşi orgoliul să te oprească şi să-ţi spui: Ba îl cuceresc eu pe ăsta.
Mnup.
Nimeni, nici tu, nici eu, nici Brad Pitt, nu suntem irezistibili pentru toată lumea. Unii nu ne găsesc iubibili. Asta e. Ce putem face pentru propria noastră fericire e să-i identificăm pe ăştia din prima, să nu-i lăsăm să se folosească de noi şi să nu creăm relaţii toxice şi reciproc frustrante.
*
Tu de fapt nu l-ai iubit pe gigelone. Ci pe gigelonele ideal din mintea ta. Persoana perfectă pe care ai fi modelat-o tu din el, dacă s-ar fi lăsat. Lol.
Cu micul amendament că oamenii nu sunt plastilină şi singurul bine de care sunt în stare e la propria lor iniţiativă. Iar binele lor adevărat nu e totuna cu ce e bine în mintea ta pentru ei.
*
Acestea fiind spuse: ce facem? Ne impunem ferm să trecem peste gigelone, suprimăm preocuparea faţă de el şi ne concentrăm pe ce putem să facem pentru noi înşine.
E dureros?
Da.
Dar e singura ieşire.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger