Cum combatem insultele corporale

În caz că ai trăit sub o stâncă până acum, ţi-o spun eu: internetul e plin de proşti frustraţi.

Proştii ăştia frustraţi nu pot în mod special să ierte unei femei că e mult peste ei şi ca inteligenţă, şi ca spirit, şi ca orice, şi atunci tabără pe tine. De obicei, în haite, pentru că aşa se simt mai puţin larve neputincioase şi degeaba.

Şi unul dintre metodele lor de a ataca este să se lege de detaliile feminine ale anatomiei tale. Ba că eşti la ciclu (aka isterică şi instabilă), ba că eşti la menopauză (isterică, instabilă şi bătrână pe deasupra.)

Partea foarte veselă, pe care bovinele pline de râcă şi ură n-o pricep, este că, dacă fac referiri la ciclul tău sau absenţa lui, în fond, îţi deschid o oportunitate de a-i face să se spârcâie puţin pe ei.

Şi anume:

 

Laba tristă şi degeaba credea că mă blochează foarte tare dacă se bagă în uterul meu cu o referinţă la menopauză.

Numai că eu îi urăsc pe ăştia cu o sete pe care nu v-o pot descrie. Sincer, i-aş aduna pe toţi pwleţii care derivă satisfacţie din a jigni femei şi i-aş trece prin tocător, apoi i-aş face îngrăşământ natural biodegradabil pentru holdele patriei.

Aproape că am savurat puseul de groază şi dezgust pe care l-au trăit şi el, şi celălalt vierme intestinal, cel care a făcut print screenul.

Ştiu, nu e frumos şi nu e nobil din partea mea, dar ăştia sunt nişte c*caţi cu ochi care stau toată ziua pe net, jignesc femei şi dau o labă de satisfacţie că le-au stricat ziua. E tot ce ştiu să facă. Merită muiţi cu un picamer. Pornit.

Ce recomand cititoarelor?

Dacă vă mai atacă nemernici cu aceleaşi speculaţii legate de ciclu / menopauză, faceţi-le aceleaşi ofertă. Să vomite puţin inima-n ei.

În definitiv, să se educe în morţii lor de otrepe ordinare şi să nu mai comenteze imbecilităţi nu putem spera. Drept care, arma corectă este dresajul.

După ce primul gigel va primi prima poză privată cu un absorbant în a doua zi de ciclu, fac pariu că nu va mai adresa unei femei o insultă legată de ciclu sau menopauză în toată vieţişoara lui. De groază să nu se repete experiența.

Va şti.

Că e o idee proastă.

Cât timp facem pe doamnele cu infecţiile astea ambulante, nu facem decât să le încurajăm meltenismul. Ia să-i outgigelim şi să-i batem cu propriile arme.

Eu sunt un om afectuos şi iubitor. 90% la sută din timp. Dar dacă cineva îşi doreşte intens un conflict cu mine, va regreta minutul nefericit în care l-a fătat madam mă-sa.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: