Poşta redacţiei: În numele prieteniei

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Rectific: de când lumea stă acasă din cauza pandemiei şi a revenit la frumosul obicei de a citi bloage, oferim iubire de mai multe ori pe săptămână. Nu, nu sub formă de taifas între patru ochişori, nu, nu sub formă de iubire cu care mascul random din rubrica de comentarii decide că i se cuvine iubirea noastră, ci în următoarea formă eficientă ca dedicaţie şi timp: tu îmi descrii problema prin care treci acum într-un mail pe birou@lorenalupu.com.

Eu răspund, păstrând cu grijă anonimatul tău, într-un articol din rubrica Poşta redacţiei. În articol, îţi dau idei, sugestii, propuneri, variante. Menţiune: Cu cât intri mai mult în amănunte, cu atât pot analiza şi eu problema mai atent şi mai la obiect.

Şi misiva de azi sună aşa:

Bună,  Lorena.
Îţi  mulţumesc pentru această oportunitate pe care tu o oferi cititorilor tăi. Te citesc din 2013 şi niciodată nu am crezut că îţi voi cere ajutorul, dar astăzi nu îţi scriu pentru mine, ci pentru prietena mea.
Eu şi E suntem prietene din liceu, de când am împărţit aceeaşi bancă a  liceului metalurgic acum vreo 20 de ani.Am terminat liceul, şi ne-am mutat amândouă la Bucale, am dat la facultate, şamd şi prietenia noastră a continuat în paralel, cu toate că, pentru 5 ani de zile, ea s-a reîntors în oraşul natal şi ne distanţasem oarecum.
Acum că am lămurit relaţia de prietenie dintre noi, îţi voi explica şi motivul pt. care îţi scriu azi. De când a  terminat liceul şi până acum; E a fost implicată în trei relaţii  – întinse pe o perioadă de vreo 11 ani, şi în fiecare din relaţiile astea a sfârşit prin a fi înşelată. Şi din păcate, se pare că nu a rămas cu nimic din asta. 
Pe fostul l-a cunoscut acasă, şi în mai puţin de jumătate de an, s-a mutat la el. Şi tot pentru fostul suferă acum, deşi sunt despărţiţi de doi ani de zile. Cât e normal să plângi pentru un bărbat?
Nu cred că există un normal în acest domeniu. Plângi cât îţi vine să plângi şi asta e.
Cât au fost împreună, E se schimbase complet – nu mai ieşea fără iubi – nici măcar ca fetele între noi, hell, nici măcar la cumpărături nu se ducea fără el. Şi îmi e prietenă de la 15 ani, dar tind să cred că nu era în totalitate vina fostului – dacă stau să mă gândesc la multele crize de isterie făcute prin restaurante şi la mare de atâtea ori când mergeam ambele cupluri. Odată, revenisem în oraş să îmi vizitez părinţii, şi în vizită la ea fiind (fără iubi nu ieşea, ai uitat), 
– aş aprecia să renunţi, cel puţin în dialogul cu mine, la faze de genul “ai uitat”. Nu, în plm, n-am uitat şi când mă iei cu de-astea, îmi inspiri o profundă antipatie şi mă faci să nu  vreau să citesc mai departe. Nu mai proiecta peste mine filmele tale interioare. L. –
se opreşte în mijlocul a ce îmi povestea , şi, în mijlocul cafelei, îl sună pe fostul (la muncă, de altfel) să îl intrebe de ce nu a sunat /dat mesaj în ultimele două  ore, pt. că ea se plictiseşte şi imediat după a început să îi povestească un episod din insula iubirii la telefon (fostul lucra in spital). :O 
Şi tu nu te-ai ridicat prompt să spui că îţi pare rău să fii masă neglijabilă şi că îi doreşti tot binele pe viitor? Nasol!
Altă dată îmi povestea că dacă iubi ar înşela-o, ar fi rănită, dar ar merge mai departe cu relaţia, indiferent de decizia lui – pt. că stau împreună de trei ani şi sunt o familie deja, nu ar fi ca în celelalte relaţii, când o înşelau după 3-4 ani, pt. că nu a locuit cu niciunul din cei doi foşti  –  iar asta formează o familie.
Între timp, iubi şi-a luat lumea în cap,
-understandable-
a plecat în străinătate şi, la scurt timp după, a rupt relaţia cu ea, iar E s-a reîntors la Bucureşti. Unde şi-a amintit că avea prietene din liceu, de care avea nevoie să o consoleze. Acum nu zic, îmi e dragă, şi prietene fiind, îi voi fi mereu umăr de plâns, dar E  nu cred că conştientizează că într-o prietenie, ca şi în relaţii, trebuie să dai pt. a primi. Şi simt că, de ceva timp, respectul nu circulă în ambele direcţii. 
După faza cu Insula iubirii, eu aş fi expediat-o direct pe insula iubirii. Şi nu aş mai fi investit timp personal, indiferent de patetismul argumentelor.
Între timp, fostul lui E şi-a refăcut viaţa, s-a căsătorit la puţin timp după despărţire şi pare mai fericit ca niciodată – judecând după contul lui de Facebook, pe care ea îl analizează abuziv de pe telefonul meu, de fiecare dată când prinde ocazia să ne vedem.  E, în vremea asta, a devenit drama queen – întâi a început cu “viaţa mea nu mai are sens fără el”, apoi a continuat cu  “cum a îndrăznit să îmi facă asta?!” Au urmat apoi beţiile şi ţigările (E nu fumează), urmate scurt de “dacă slăbesc, oare o părăseşte pe curva şi panarama aia şi se întoarce la mine?” (Cât a stat cu el, de la “fata mea este model” a ajuns la “fata mea este tanc” de la 45 de kilograme la 110).
Şi,în ultimă instanţă, văzând că nimic nu e de partea ei, a decis să iasă în social media şi să arunce cu noroi în fostul şi în actuala lui soţie. Câte eforturi şi câte sacrificii a făcut ea şi că doar psihologul a ajutat-o să uite şi cum era ea dependentă de el, pt. că el o făcuse aşa.
Urmat apoi de circ, pentru că fostul iubi, căsătorit cu alta între timp, nu i-a scris la un an după despărţire să îi zică lma, aşa cum şi ea i-a scris lui. Nu e deloc invaziv să arunci un tantrum pentru că fostul nu te mai sună să îţi facă urări, nu e aşa?
La doi ani de la despărţire, E spune că şi-a revenit şi că acum e altă femeie, mult mai puternică, fără să aibă nevoie de un bărbat în viaţa ei.
Cu toate astea, penultima dată când ne-am văzut (de când a revenit în Bucale, ne vedem cel puţin de două ori pe săptămână), mi-a aruncat o pastilă că ar trebui să am grijă, pentru că toţi bărbaţii sunt la fel, şi că logodnicul meu mă va părăsi la fel cum a lăsat-o pe ea, ea ştie mai bine. ( Mind you, eu sunt cu logodnicul meu de nouă ani , şi avem nunta în ianuarie).
Şi cu toate astea, nu există cafea, întâlnire sau bârfă la care să nu vb cu E, şi să nu amintească cel puţin o dată de fostul, de soţia fostului  – pe care aparent are o  ură interminabilă şi nejustificată, cum era ea dependentă de el şi acum nu mai e; şi despre cum niciun alt bărbat nu se va mai uita la ea (cu toate că e o femeie foarte frumoasă, şi chiar plăcută, dacă ar decide să iasă din bula asta de victimă, mai ales că a slăbit iarăşi pe la vreo 90 de kilograme, foarte vizibil de altfel)
De doi ani de când am reluat prietenia din liceu, E a fost curtată de câţiva bărbaţi, şi unii din ei chiar ar fi vrut o relaţie cu ea, dar ea refuză să îi vadă, pentru că nu sunt fostul.  Totodată, am încercat de nenumărate ori să vorbesc cu ea de la prietenă la prietenă şi să îi arăt şi partea plină a paharului, dar pt. ea, totul se rezumă la a fi de partea ei, sau împotriva ei. Dacă nu îi dau dreptate şi nu îi ţin hangul, ori i se face rău subit,  ori  mă acuză că nu o înţeleg/ nu încerc să o înţeleg/ ce fel de prietenă sunt?
Lăsând la o parte toate aceste hachiţe, îmi e dragă, e super raţională şi deşteaptă (looool, notă Lorena), prietenia noastră a rezistat pt. 20 de ani, (vrei să zici “a ta”, că a ei nu există), iar în ianuarie speram că îmi va fi domnişoară de onoare. Cu toate astea, îmi este teamă că dependenţa asta impusă a ei, şi încăpăţânarea de a rămâne blocată într-o relaţie care nu mai există ne vor distruge prietenia.
Cum oare să o fac să se trezească la realitate?
Mulţumesc, 
X. 
***
Dragă X,
Cu tot respectul, prietenia voastră deja nu există. Tu te cramponezi de o iluzie, aşa cum face şi ea.
Tipa e instabilă psihic big time şi are probleme care necesită un specialist. Unul bun, serios, care s-o diagnosticheze corect şi să-i dea un tratament. Psihoza asta a ei, fixaţia pe un tip care nu o vrea şi e căsătorit cu alta sunt patologice.
Iar rolul tău în această boală psihică este acela de factor de validare. Cum te abaţi de la el, cum nu respecţi rolul care ţi s-a dat, cum încerci să îţi spui părerea reală, ai parte de o criză care, insist, ARE NEVOIE DE TRATAMENT DE SPECIALITATE.
Iubi a reacţionat ca un om sănătos cu capul şi s-a retras. Cred că ar trebui să-i urmezi exemplul.
Paradoxal, aşa cum amica ta fugăreşte un ideal de iubire din mintea ei şi ignoră cu obstinaţie realitatea, tu fugăreşti un ideal de prietenie din mintea ta, şi ignori cu obstinaţie realitatea. Faptul că E nu este prietena ta. Doar are nevoie de o persoană din timpul în care povestea cu iubi era încă de actualitate, şi are nevoie de confirmare din partea acestei persoane, să-și alimenteze minciuna că relația cu iubi ar mai exista. Dacă în locul tău era domnul portar de la grădiniţa nr. 35, te-ar fi înlocuit fără milă, cum a înlocuit-o iubi pe ea.
Ce poţi face este să refuzi încă de la telefon orice conversaţie despre iubi şi orice vizită pe contul lui iubi. OK, ieșim, dar te anunț de pe acum că iubi nu va fi pe lista subiectelor discutate. Şi să nu te intereseze şantajul emoţional cu care încearcă să extragă asta de la tine. Iar dacă nu te mai caută, să pricepi și tu, cum ziceam, că acesta a fost rolul tău în viaţa ei şi să ai înţelepciunea să move on.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.

***

 

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger