Poșta redacției: Mă iubește, dar nu știe

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Bună, Lorena!

Mulțumesc din suflet pentru răspunsul de la primul e-mail! Citesc periodic Poșta Redacției și tot ce pot să spun este că ești genială.

Povestea de astăzi este despre mine și V, doi băieți în vârstă de 18 ani. Avem prieteni comuni și ne-am cunoscut întâmplător la o petrecere, acum șase luni. V e genul de băiat foarte retras, dar după ce ne-am cunoscut mai bine, jur că nu mă mai săturam de discuțiile cu el. Dintre toți idioții cu care am avut de a face, cu el simt că rezonez cel mai bine. Părcă ar fi jumătatea care mi-a lipsit toată viața.

(E un geniu și are o inimă mare, dar am observat faptul că are probleme de relaționare, lucru pe care mi l-a și menționat la un moment dat.)

Am stat nedespărțiți toată seara și, petrecându-mi timpul cu el, am simțit cum mă topesc, iar inima mi-o ia la goană. Și, dintre toți băieții cu care am avut de a face, V e primul la care am simțit că sentimentele sunt reciproce, chiar dacă nu am comunicat pe acest subiect (Am încercat să nu-i invadez prea mult spațiul personal).

Câteva zile mai târziu, am reușit să fac rost de instagramul lui și i-am dat mesaj. Pe cât de cald și captivant este face to face, pe atât de anost este în mesaje (La început, am dat vina pe lipsa lui de experiență cu privire la rețelele sociale). Până una alta, mi-a promis că vom mai vorbi pe apel, așa că am adormit liniștit.

Doar că apelul nu a mai venit. V amâna la nesfârșit momentul, apoi a început să răspundă din ce în ce mai greu la mesaje. Mi-am zis că aia e, poate are altele pe cap și n-are timp de mine. L-am lăsat în pace și am încetat să mai vorbim. Am trecut mai departe, gândindu-mă că oricum nu ne vom mai întâlni.

Asta până săptămâna trecută. Am planificat o ieșire cu aceiași prieteni, iar ei au avut inspirata idee de a-l chema și pe el. (Ca să înțelegi ideea, eu și cu V ar fi urmat să ieșim cu două cupluri). Toate bune și frumoase până când aflu, prin intermediul unei prietene din grup, faptul că V nu era mulțumit de aranjament. Știa că îl plac și și-a exprimat foarte clar dorința de a nu rămâne singur cu mine (Deși nu a avut suficient sânge în instalație ca să mi-o recunoască în față). Și totuși, el a venit, iar eu i-am respectat dorința de a-l lăsa în pace. Din nou, fără să comunicăm pe acest subiect.

În fine, ieșirea a avut loc, iar noi doi fie ne ignoram total, fie vorbeam unul peste celălalt, dar niciodată unul CU celălalt. Ca să nu mai zic că fiecare dintre noi încerca să pară cât mai straight din orgoliu, cu toate că se vede de la o poștă că suntem gay (Mă rog, eu sunt out, el nu). Dar nu am putut să nu observ că mă privea într-un anume fel, probabil în același fel în care mă uitam și eu la el: cu nostalgie și regret. Cu cât ne străduiam să ne ascundem gândurile, cu atât mai mult se observa mai tare.

Reacția mea inițială după toate acestea a fost de indignare. “Ce bou!”, mi-am zis. Recunosc, am un orgoliu cât casa și nu permit nimănui să-și bată joc de ceea ce simt.

Dar zilele s-au scurs, iar eu am devenit din ce în ce mai trist. Îmi părea rău și încă îmi pare. Regret că o legătură atât de frumoasă (cea mai profundă pe care am avut-o vreodată) s-a destrămat atât de ușor din lipsă de comunicare (Dar ce ar trebui să fac când el nu vrea/nu știe să comunice?). Și jur că nici acum nu pot să-i înțeleg reacția.

Mă intrigă, pentru că are momente în care încearcă să pară extrem de straight, dar se vede de la o poștă că se străduiește prea mult, iar gesturile și personalitatea îl dau de gol.

Iar teoria mea este următoarea. După petrecere, a început să simtă ceva pentru mine. Doar că este mult prea neasumat ca să recunoască acest lucru și, mai ales, să se accepte așa cum este. Iar când a văzut că eu chiar îl plac, s-a speriat, așa că a ales să dea un pas înapoi și să-și reprime sentimentele.

Sau poate că el chiar e straight și nu are nicio treabă cu mine. Însă mi-e greu să cred că totul a fost doar în capul meu, în condițiile în care vibrația dintre noi a fost atât de intensă încât a putut fi observată de toți cei prezenți. (Pe bune, toți prietenii noștri aveau impresia că noi vom fi împreună. Chiar și eu credeam asta.)

Oricare dintre variante ar fi cea adevărată, ambele mă dor la fel de tare. Fix când credeam că mi-am găsit sufletul pereche, universul a avut din nou grijă să-mi dea o palmă usturătoare peste față. Iar eu mi-am cam pierdut definitiv încrederea în oameni. Mai există vreo șansă s-o recuperez?

Iar partea cea mai proastă: există posibilitatea să ne mai întâlnim. Pe de-o parte, încă simt lucruri pentru el și mi-aș dori să-l văd. Pe de altă parte, știu că m-aș amăgi și mi-aș face mai mult rău decât bine. Și totuși, ce ar trebui să fac dacă o să mai avem vreodată ocazia de a sta unul în fața celuilalt?
Mulțumesc anticipat pentru ajutor!
Cu drag,

X.

***

Dragă X.,

Cum i-am spus și altei colege de suferință care apelează la Poșta redacției de câte ori e în derută: atâta timp cât sunteți cât de cât regulați în donațiile de susținere a blogului, puteți să-mi scrieți de câte ori vrea mușchiul vostru și mă bucur că pot ajuta.

Legat de problemă:

Am un nume pentru toate persoanele care găsesc pe cineva f**ed up, care le vinde pentru o secundă iluzia iubirii, apoi găsește ego boost în chinul vostru: Clubul Amorezatelor de cine nu trebuie. Mai că îmi vine să fac un club, cu taxă lunară, cu ședințe săptămânale, pe modelul alcoolicilor anonimi. Pentru că iubirea voastră obsesivă față de câte un gigel pe care-l doare-n pl de voi e ca un drog și vă face să nu vedeți realitatea.

Realitatea e, de fiecare dată, că ăla nu e foarte interesat.

Un om foarte interesat te caută, te sună, găsește pretexte să intre în vorbă cu tine, e prezent într-o formă sau alta și nu poate suporta să nu te vadă.

Un om care doar extrage boner de orgoliu pentru că te vede pe tine cu băluța în colțul gurii îți acordă periodic un strop de atenție, pentru că știe că îl placi și extrage validare din asta, apoi te lasă să fierbi în suc propriu, pentru că scopul nu e să fie cu tine, ci să te țină sclav, să bălești în continuare și să îl faci să se simtă validat.

Și da, modul în care obține asta e fix așa: o dată pe an bisect, mamăăăă, ce fuflete pereche am putea fi. Apoi, ia, hai siktir în plm că am treabă. Se numește breadcrumbing, sau tehnica firimiturilor de pâine: îți dă câte puțin, să te țină interesat, apoi te flituiește. Pentru că repet: SCOPUL ĂSTUIA NU E SĂ FIE CU TINE, CI SĂ SE UMFLE ÎN PENE LA VEDEREA ADORAȚIEI TALE. Pe care o alimentează alternând potenţialitatea sufletului pereche cu hachiţele indisponibilităţii.

Un joc de care oamenii cu un pic de experienţă de viaţă, gen sora ta Lorena, s-au săturat până peste cap, drept care, îşi bagă prompt piciorul în oricine încearcă să practice asta. Recomand călduros să iei exemplu.

Ce poți tu să faci e să conștientizezi joculețul de doi bani și să refuzi să participi. Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum ar fi încetat să existe. Nu-l mai căuta, iar dacă îl vezi, nu fi tu persoana care intră în vorbă, “salut” şi atât, menţine distanţa politicoasă şi conversează cu alţi amici. Unii care te tratează normal. Nu mai visa la ce ar putea să fie. Dacă ar fi putut să fie, ar fi fost deja. Dacă nu este, nu ar fi putut să fie.

Asumă-ţi că ai dat peste un “jucător” şi respectă-te suficient încât să te retragi din joc, înainte să pierzi prea mult. Remember: el investeşte doar fărâmituri de pâine, tu îţi investeşti sufletul. E o cale care nu poate duce decât la vale.

Şi nici nu contează dacă e gay, straight, pansexual sau orice altceva. Esenţial e CĂ NU E AL TĂU.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Image by Peggy und Marco Lachmann-Anke from Pixabay.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. June 29, 2021

    […] primit ieri un mesaj în poșta redacției. Persoana care scria îmi relata cum potențialul iubi îi arătase interes, […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: