Am primit ieri un mesaj în poșta redacției. Persoana care scria îmi relata cum potențialul iubi îi arătase interes, apoi îl retrăsese. Tehnică clasică de pus suflete nevinovate pe jar de către nevalidați sau nevalidate care își hrănesc egourile din frământările pe care le pot induce altora. Din “uite dom’le cum mor bărbaţii / femeile după mine” urmat de încă nişte paie pe foc, când tu pari să te mai dezmeticeşti.
Prompt, o parte din cititorime a sărit cu “ăăă, dar poate nici potenţialul iubi nu ştia ce face / nu căuta să-l joace pe autorul mesajului / era doar prietenos”, şi cu “oricum nu datorezi explicaţii dacă altul a interpretat greşit amabilitatea ta drept interes amoros”.
Iată punctul meu de vedere.
Ba da, intuieşti când amabilitatea ta e interpretată drept interes amoros şi ba da, ştii când cineva se gândeşte la tine aşa. Şi cel mai fair lucru pe care îl poţi face e SĂ LĂMUREŞTI LUCRURILE. Să nu îl laşi pe ăla sau pe aia să îşi croiască speranţe deşarte, să se macine cu îndoieli şi să-şi footă ani din viaţă visând la tine, când tu ştii sincer că nu te interesează.
De aceea, eu NU FLIRTEZ NICIODATĂ CU PERSOANE CARE NU ÎMI PLAC REAL ŞI ÎN ACEL MOD. Iar tentativele de flirt le retez din faşă, dacă ştiu sincer că nu mă interesezi. Pe ideea că mai bine te frustrezi acum două săptămâni, hai, ok, o lună dacă eşti foarte prost / proastă, decât să plângi mai încolo că te-a dus Lorena de nas.
Da, mi s-a întâmplat să fiu amabilă, iar amabilitatea mea să fie interpretată drept interes de altă natură. Aleg să COMUNIC. Să port discuţia incomodă şi să spun: Nu te supăra, dar nu eşti pe shortlistul meu.
Pentru că mi s-a întâmplat reversul. Să mă amorezez şi să fiu dusă cu zăhărelul. Nu luni în şir, că sora voastră are toleranţă redusă la bull***t şi nu înghite mult din el până îşi bagă adânc picioarele. E atât de frustrant să fii amăgit, să ţi se fluture iluzia iubirii pe la nas, apoi să-ţi fie smulsă, încât mi se pare O DOVADĂ DE RESPECT ŞI DE COLOANĂ VERTEBRALĂ să spui “uite, nu e cazul. Nu cu tine”.
Sigur, având în vedere mentalitatea retrogradă din ţara noastră, multe din “nu”-urile mele nu au fost luate ca atare, ci ca invitaţii deschise la şi mai multă hărţuire, pentru că gigeii din România mai au multă educaţie de parcurs până să priceapă că nu doar bărbaţii “adevăraţi” au dreptul la viaţa, deciziile şi priorităţile lor. Dar am un repertoriu suficient de bogat de morţi de mamă, încât să fac cel mai agasant pretendent să renunţe, chit că uneori se lasă cu filmări “de demascare” pe YouTube. Riscul meseriei.
Nu faceţi alţi oameni să sufere, doar ca să vă balonaţi voi egourile. Găsiţi-vă validarea în cărţi citite, filme văzute, călătorii, joburi mişto, lucruri care VALOREAZĂ ÎN MOD REAL CEVA. Chiar și în banii pe care știi să îi faci. Gherțoiul care se laudă cu opulența mi se pare mai puțin detestabil decât ăla care se laudă câte femei f***.
Şi dacă cineva pare să înţeleagă greşit atenţia voastră, COMUNICAŢI. Nu lăsaţi la voia întâmplării, nu speraţi că se prinde şi singur. Unii sunt orbiţi de proiecţiile amoroase din mintea lor şi nu se conectează la realitate. Poate că onestitatea e o politică păguboasă pe termen scurt şi îţi aduce o droaie de duşmani, dar pe termen lung, e singurul mod de a trăi în pace cu cea mai importantă persoană: tu însuţi.
***
Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Omiti ceva. Omul e gay. Nu stim daca celalalt e gay sau nu. Nici cel “amagit” nu stie. Acuma, eu sunt straight si am o tona de prieteni barbati. Si ne intelegem de minune. Sincer iti zic ca nu m-as prinde ca un tip imi face avansuri. Si daca mi-ar zice careva ulterior ca mi s-au facut avansuri, as fugi ca dracul de tamaie de persoana respectiva, ca nu-s dator cu explicatii nimanui.
Din ce vad eu e un gay open care nu si-a facut temele si incearca la o usa permanent inchisa.
My 2 cents.
In extrem de multe cazuri e ca si cum ai cere sarpelui sa nu mai fie sarpe.
E vorba despre “narcissistic supply”, unii oameni au nevoie de ea ca de aer pentru ca fara validarea respectiva fac implozie.
Din pacate oamenii astia sunt ca o lingurita de rahat intr-un borcan de miere.