Poşta redacţiei: Sărutul de la muncă

Image by anSICHThoch3 from Pixabay

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Bună, Lorena,

Te urmăresc de multi ani, admir ceea ce scrii şi suportul pe care îl oferi oamenilor. Povestea mea e puţin cam lungă şi pe alocuri cred că plictisitoare, dar aş vrea să redau şi contextul.

Sunt o tânără de 29 de ani, am avut o copilărie şi o adolescenţă nu tocmai fericite, am văzut cam mult bullshit, am suferit abuzuri verbale şi uneori fizice, nu am avut modele pe care să le urmez în materie de relaţii, dar cumva am supravieţuit.

Ani de zile m-am luptat, şi încă o fac, cu depresie şi anxietate, tind să cred că şi boala autoimună îmi agravează aceste stări, dar, înr-un efort de self-awareness, monitorizez cum mă simt, ce tipare urmez, pentru a ţine totul sub control.
Eu şi soţul meu suntem căsătoriţi de 3 ani, iar împreună suntem de 11 ani. Relaţia noastră este una de simbioză, învăţăm unul de la altul şi ne-am dezvoltat datorită unul altuia. Cu toate acestea, eu sunt destul de individualistă, îmi place şi mă descurc bine şi pe cont propriu, nu simt nevoia să stăm bot în bot, nu îl sun când e plecat, nu simt gelozie aproape niciodată şi nu mă deranjează dacă vrea să facă lucruri de unul singur.

Cu timpul, m-am tot întrebat de ce nu sunt “mai disperată”după propriul partener, de ce nu simt o pasiune mistuitoare după el şi am ajuns la următorul răspuns: eu aşa pot să îl iubesc şi să îl apreciez, fără a fi nebună după el. Îl apreciez, îl respect şi îi vreau tot binele din lume. El este my safety net, omul care ştiu că va fi acolo pentru mine în cele mai grele momente, omul alături de care mă simt în siguranţă.
Comparativ cu mine, el este mai principial şi oarecum conservator. Mereu îmi spune că tot ce îl face fericit este o familie, cu mine şi un copil. Eu ştiu sigur că nu îmi doresc copii, cred că niciodată, şi i-am comunicat acest lucru. I-am frânt oarecum inima.
De-a lungul timpului, eu am avut diverse atracţii faţă de alte persoane, am fost de câteva ori la pasul de a ne despărţi, dar comunicând şi trecând peste, eu nu am mers în direcţia respectivă, iar el nu mi-a reproşat şi astfel, am depăşit momentele.

Mi-a spus că i se pare totuşi uman că simt astfel de lucruri, şi el le simte uneori, dar nu consideră necesar să piardă ce are pentru ceva necunoscut.

Cu timpul, căutând în permanenţă răspunsuri , am început şi eu să disting între atracţiile mele şi ceea ce am construit până în prezent, nu m-am mai simţit bulversată de situaţie şi am zis că sunt ok, că suntem ok aşa cum suntem noi.

În urmă cu mai bine de un an, managerul cu care lucrez de patru ani a început să flirteze cu mine, iar cu timpul am permis să se dezvolte o aventură emoţională între noi. Şi el este căsătorit , cu doi copii, şi este cu 11 ani mai mare decât mine. Nu încerc să îi găsesc scuze, din câte pot vedea relaţia lor e pe butuci, el încearcă să fie the provider pentru familie şi îi pasă doar de copii.  Nu pot băga mâna în foc că este aşa, am comunicat pe temă şi nu prea, de fapt, tot ce s-a întâmplat între noi este într-o ceaţă, pentru că au fost momente, conversaţii frânte, zici că eram doi adolescenţi care nu ştiau ce să facă.

Timpul a trecut , iar eu nu ştiu dacă m-am îndrăgostit de omul ăsta sau e doar o iluzie din capul meu, pentru că am intrat într-o rutină cu soţul meu sau pentru că am găsit un om care îmi seamănă destul de mult.
După vreun an de zile, ne-am sărutat , iar la câteva luni. am discutat că nici unul dintre noi nu vrea o aventură. La care el mi-a spus că noi nu putem avea un viitor împreună. Ce e drept, nici unul dintre noi nu a zis ce simte pentru celălalt.
Apoi ne-am continuat relaţia profesională de parcă nimic nu s-a întâmplat, ceea ce din partea mea, e destul de dificil, dar este totuşi ceea ce mă ajută sa continuu.
Nu pot părăsi locul acesta de muncă, mai ales în contextul de acum cu pandemia, sunt într-o altă ţară, pentru moment trebuie să continuu la fel ca până acum.
Nu ştiu dacă am descris cum trebuie the whole shit, dacă are vreun sens sau sunt doar the next level de prostie, dar aş vrea să desluşesc ce simt pentru omul ăsta, ce să fac cu relaţia cu soţul meu, pentru care nu am simţit niciodată ceea ce simt pentru celălalt şi cum să continuu fără să îmi pierd minţile.

Sper că nu te-am plictisit cu aiurelile astea de midlife crisis şi îţi mulţumesc pentru atentie.

X. 

 

***

Dragă X,

La început, am rămas vag nedumerită. Ce puşca mea vrea femeia asta de la mine, dacă lover boy-ul de la muncă i-a zis clar că nu există un viitor împreună, iar treaba s-a rezolvat singură?

Apoi, m-am uitat mai cu atenţie. “Să desluşesc ce simt pentru ăsta”. E absolut irelevant ce simţi pentru ăsta, cât timp ţi-a spus clar că nu vrea un viitor cu tine, şi după aceea, munca a continuat ca până acum. A început să flirteze cu tine sperând să composteze şi el ceva extraconjugal, de vreme ce nevasta, după două naşteri şi ore lungi de munci casnice în fiecare zi, ar prefera probabil să i-o taie  din rădăcini decât să i-o mai primească o dată. Tu i-ai dat de înţeles că eşti o naivă romantică şi atunci a zis: no f*** way. Nu vreau două neveste, am deja o disperată acasă.

Trust me, no f**** way e răspunsul corect. Un om căsătorit, cu doi copii mici. Responsabilităţi care îi vor atârna de gât toată viaţa. Nu vrea să divorţeze pentru tine, şi mi se pare de bun simţ să nu vrea.

Aş sugera să stai pe curu-ţi şi să-ţi vezi liniştită de munca ta, să-ţi asumi că a încercat unu să te treacă la catastiful de fwootute, n-a ţinut şi atunci a bătut cavalereşte în retragere.

De ce tu faci o dramă fără sens din asta?

Răspunsul îi e clar oricui citeşte mailul: PENTRU CĂ BĂRBATU-TU ŢI-E COMPLET INDIFERENT DEPEDEVE AMOROS. 

“Dar eu îi vreau tot binele şi ţin la el”.

Şi eu vreau tot binele şi ţin la … guess who? Prietenii foarte buni platonici. Ce îmi povesteşti că ai pentru ăsta e o adorabilă prietenie platonică. Fără urmă de iubire.

De aceea ai şi permis flirtul de la muncă.

Pentru cineva committed, care îşi iubeşte real partenerul, o tentativă de flirt de la terţ e “mă scuzaţi, lătraţi la pomul greşit. Married girl here”.

După ce îţi trece de ăsta, o să te mănânce păsărica după altul, altul şi altul, pentru că tu, emoţional, eşti 100% available. Bărbatul ăla e în friendzone chiar însurat fiind cu tine. De aceea nu-şi permite să comenteze nimic. Ştie că, în secunda în care deschide gura, tu, neiubindu-l deloc, îl duci de guler la un notar şi îi parchezi certificatul de divorţ în braţe.

Şi mă gândesc acum cu amărăciune cum lumea mă judecă pe mine, care am verticalitatea şi demnitatea să stau singură, dacă nu îmi place nimeni în mod special, şi nu persoanele ca tine, care stau măritate din convenienţă, că e ăla bun de safety net, dar sunt gata să sară în prima pwoolă care le complimentează. Mi se pare că te foloseşti de bietul om şi de sentimentele lui, dar nu ai absolut nimic pentru el, şi de aceea mi-ai şi descris lungul pomelnic al bolilor şi abuzurilor din copilărie, să încerci să captezi bunăvoinţa.

*

Concluzie: căsătoria asta nu te satisface erotic şi la un moment dat, tot o să pleci. Dacă-ţi făcea şeful un semn cu degetul mic, acum erai la notar. Nici măcar nu încerca să mă convingi de contrariu. Îmi aminteşti de un amic gay căsătorit cu o femeie de gura părinţilor. Nu exista pwoolă în care să nu sară, chit că oficial era committed, dar persoana cu care era nu-i captivase nevoia interioară de commitment. Pentru că n-o iubea.

*

Concluzie doi: şeful ţi-a spus foarte clar că nu vede un viitor cu tine, şi a reluat relaţia profesională = ţi-a spus clar de la obraz că reprezinţi  doar potenţial de coţăială de weekend, dar nimic mai mult. Mi se pare trist să fii coţăiala de weekend a unui om însurat. Dacă ţii neapărat să fii curvă, măcar nu fi curvă proastă.

*

29 de ani nu e midlife crisis. 29 de ani e vârsta la care se trezeşte la viaţă femeia din tine şi zice: Serios? Te aştepţi să accept simulacrele astea? No way! Vreau ceva real în viaţa mea, nu aranjamente convenabile.

Singurul om de care mi-e milă în povestea asta e bietul soţ, pe care l-ai înşela chiar în secunda asta dacă s-ar ivi o ofertă mai bună. Din cum îmi descrii că se comportă, omul ăla chiar te iubeşte. Ar merita o femeie care să-i poată răspunde cu acelaşi iubire, nu 10 ani de friendzone mascat în căsătorie.

*

Ce îţi recomand să faci?

La muncă: pune-ţi pofta în cui şi vezi-ţi de job.

Acasă: Asta tu ştii. La un moment dat, presimt că o să apară unul de care eşti atrasă şi îl părăseşti pe bietul om. Dar nu am cum să-ţi recomand să divorţezi de acum. Pentru că e greu să te descurci singur dacă n-ai făcut niciodată acest lucru şi chiar nu vreau să-mi umpli mesageria de carne la constatarea că viaţa de unul singur e mai dificilă decât cea cu un bărbat care rezolvă probleme. Fă ce-ţi dictează bunul simţ.

Cam asta ar fi,

Lorena.

***

 

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

8 Responses

  1. dam167 says:

    Mie mi se pare că de data asta ești prea categorică în formulări, chiar dacă ideile generale sunt la obiect – treci peste fling și evaluează-ți din nou căsnicia. E totuși o relație de 11 ani, iar în multe cazuri pasiunea aia de la început se transformă, iar chestia cu freindzone sună puțin superficial. E evident că doamna cu scrisoarea simte nevoia de atenție și se lasă distrasă – chiar ea recunoaște lucrul ăsta – și, pe lângă că își recunoaște derapajele, își/îți pune totuși o întrebare pertinentă: e normal să ai așa câte un „crush” din când, iar dacă e, ce urmează apoi?

    Eu unul cred că dacă soțul îi era complet indiferent amoros, era cu șeful prin băi sau mașini mult mai devreme. În fine, înțeleg direcția răspunsului, doar că mi se pare prea brutal.

  2. Lorena Lupu says:

    Se transformă, dar nu așa. Nevoia de commitment și sentimentul că partenerul e primordial în viața ta rămân.

    Și dacă șeful punea la bătaie mașini și băi, probabil că ar fi fost. Dar din descriere, și ăla pare genul de labagiu care ar fute ceva pe lângă, dar dacă se poate, pizda să vină singură pe tavă, gata umezită. Un lamer.

  3. Marioara says:

    Am citit comentariul de mai sus si am zis ca trebuie sa raspund! Apoi sa ma mai lasati cu pudibonderia asta, cu vaicareala si cu “vai, prea esti rea”, “vai prea esti brutala”, “vai asa si pe dincolo”. Adica ne place statutul de femei maritate si le dam altora femei cu el peste ochi ca deh noi suntem maritate, cu job si femei implinite. Timp in care putim de ipocrizie de la posta, ca e defapt mariaj din interes, din convenienta, din obisnuinta si oricum din alte motive decat “dragostea aia suprema” care ne este bagata pe gat in fiecare moment al vietii. Adica ne place acilea pe statut, sa fim si noi in randul lumii bune, nu ca proastele. Cam asta e problema: challenging the status quo. Schimbarea starii de fapt si a atitudinii asteia invechite si medievale. Nu ca e comunistoida, e pur si simplu medievala. Ne maritam sa fim maritate si dupa paravan avem diverse aventuri sau macar visam la aventuri pasionale in timp ce tinem cu dintzii de statutul si locsorul caldutz pe care ni-l ofera maritisul. Apropo in caz de citeste si “doamna” de a trimis povestirea, draga doamna daca nu va spus nimeni ce ati facut dumneavostra se numeste “micro cheating” and guess what, it’s still cheating. Once a cheater, always a cheater. E greu sa fi sincera si verticala mai ales cand iti iei suturi constant. E bun paravanul de “femeie maritata” ca il poti folosi pe post de scut si desigur la nevoie si pe post de tichie de margaritar sa dai peste bot la fraierele astea care nu au statul tau pentru ca nu sunt ipocrite.

  4. Morbo says:

    Acuma cu virusul, 29 e midlife 🙂

  5. Stefan B says:

    Imi aminteste de ce zice Slavoj Zizek in a doua jumatate in video asta: https://www.youtube.com/watch?v=U88jj6PSD7w

  6. antigelu says:

    Au ajuns tovarasi de apartament si intr-o relatie de convenienta. Pina gaseste ea ceva mai bun. Daca ala nu isi da seama de situatia, poate ea ar trebui sa discute problema cu el si sa isi vada fiecare de drum. Mai tarziu au sa apara altii care au sa flirteze cu ea, etc.

  7. Radu says:

    @dam167

    “îți pune totuși o întrebare pertinentă: e normal să ai așa câte un „crush” din când, iar dacă e, ce urmează apoi?”

    Faptul ca femeia asta are diverse crush-uri si nimic nu se concretizeaza, imi arata ca are niste blocaje emotionale.
    Nu e o perversa si o profitoare gata sa-si paraseasca oricand sotul pentru ceva mai bun, e un om care nu are permisiunea interioara de a fi fericit, de a fi autonom, de a lua decizii in propriul interes.

  1. March 24, 2020

    […] mi-a scris o fată. E fata care a făcut the extra mile, și s-a măritat cu tipul din friendzone, care face totul […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger