Poşta redacţiei: Soţului meu nu-i pasă de familie

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată remunerată.

Subliniez: dacă NU vrei să scriu despre, NU-mi trimite o poştă a redacţiei cu amendamentul “dar vreau răspuns privat”, după ce am citit un întreg roman fluviu. Există două opţiuni: vrei formatul ăsta, sau îmi recompensezi timpul. Merci de înţelegere.

Scrisorica de azi spune aşa:

***

Dragă Lorena, 

Mulţumesc anticipat pentru disponibilitatea de a citi povestea mea. 

Am 46 ani şi sunt căsătorită. Deşi ai mei nu au fost bogaţi, m-au răsfăţat cat au putut. Când m-am căsătorit, eram optimistă în legătură cu banii. Şi meseria mea era promiţătoare când am terminat facultatea, deci, teoretic, la acest moment ar trebui să fiu bogată şi fără griji, dar nu sunt. Între copii, concediul de maternitate şi cheltuielile de cuplu, nu am reuşit să punem bani de-o parte. Soţul meu, M., a făcut un infarct când erau copiii mici, şi, de atunci, s-a schimbat foarte mult. Niciodată nu a fost econom, dar măcar eram pe aceeasi lungime de undă, că ar trebui să încercăm să economisim. A devenit foarte risipitor, şi-a cumpărat tot felul de electronice scumpe în rate, a insistat să mergem în concediu la hoteluri de 4-5 stele, pe scurt, a început să îşi ducă viaţa ca şi cum ar putea muri mâine şi după el, potopul. Pe mine, acelaşi eveniment m-a schimbat în sens invers. M-a făcut mai strângătoare, mai preocupată de viitorul îndepărtat, de pensie, de viitorul copiilor. Deşi îl înţeleg că a trecut printr-un eveniment traumatizant, pe lângă moarte, am putea spune, mă doare să văd că parcă nu îi mai pasă de familie. 

Am încercat să-l conving să facem un plan de economii, să renunţe la rate, la obiectele scumpe care se devalorizează rapid, dar nu am avut cu cine să discut. După certuri epuizante, am ajuns la concluzia că sunt pe cont propriu, că nu mă pot bizui pe el, şi cel mai trist, că trebuie să ascund bani de el. Deşi serviciul nu mi-a mers aşa bine cum am sperat, deşi am stat mult acasă cu copiii şi el nu a contribuit cu aproape nimic la cheltuielile casei, am reuşit să pun deoparte nişte bani şi chiar să-mi monetizez hobby-ul. Până acum, căsnicia noastră a mers ca o bicicletă stricată, dar a mers. Din păcate, încep să am probleme de sănătate. În viitor, nu voi mai putea lucra ca până acum. Ştiind că i-a crescut salariul, am deschis din nou subiectul unei surse pasive de venit. I-am propus să cumpărăm un apartament în oraş şi să-l dăm în chirie. Cu ce bani am pus deoparte, şi dacă îmi vând colecţionabilele ( care au fost tot o investiţie, pentru că le-a crescut valoarea), am putea avea la vară, când sper să scadă dobânzile, suficient pentru avans. O asemenea achiziţie se face asumat în cuplu, zic eu, pentru că presupune că familia va avea nevoie de ambele venituri pentru a duce un credit ipotecar, şi, în plus, un apartament nu e o poşetă pe care să o poţi cumpăra în secret şi apoi să spui că a fost la reducere 😉 . Răspunsul lui a fost NU. Uimitor, e ok să cumperi al cincilea tv cu diagonală mare în rate, dar un imobil al cărui valoare creşte în timp şi poate produce venit, nu.

Acum, sunt blocată. Nu ştiu ce să fac. Nu vreau să mă despart de el sau să divorţez. În ciuda numeroaselor lui defecte, nu e un om rău, e un tată acceptabil, un soţ implicat, amuzant şi plăcut când e în toane bune. Nici eu nu sunt perfectă, evident. Dar nici aşa cum suntem nu mai putem continua. Copiii cresc, urmează să avem cu ei cheltuieli tot mai mari. Dacă nu avem grijă, dacă nu începem să luăm nişte decizii financiare bune, faliment scrie pe noi. Ori eu nu sunt pregătită să accept că voi trăi dintr-o pensie mizeră, numai pentru că soţul meu nu e dispus să se educe financiar şi să ia nişte decizii mature. Menţionez că am încercat toate metodele de persuasiune, de la discuţii sincere şi directe, la apropouri mai mult sau mai puţin subtile şi manipulări amoroase. S-ar putea crede că ascunde şi el bani, că are o amantă, dar nu cred, fiindcă văd în casă pe ce se duce salariul lui. Cred că nu suntem compatibili financiar şi gata. 

Deci, ce pot să fac? Cum să-mi conving soţul că viitorul există, şi trebuie să ne pregătim din timp pentru el?

Cu stimă,

X.

***

Dragă X.,

Cred că ştii şi tu ce ai de făcut, şi mi-ai scris doar pentru a-ţi confirma că ai dreptate. Ba da, vrei să divorţezi.

Nu poţi să-l numeşti un tată acceptabil când deciziile lui nu ţin deloc cont de viitorul copilului, şi nici un soţ implicat când tot tu spui că e orb şi surd la cheltuielile casei, şi nu-l interesează decât să f bani pe propriile lui plăceri.

Nu, nu zic că e important să ai propriile plăceri. Dar când, ca tată de familie, neglijezi familia pentru că vrei sejururi de lux, haimarş de-aici.

Mă întrebi cum să-l convingi când spui, tot tu, că ai încercat toate metodele de persuasiune. Şi ştii, ca mine, că nu ai cum. Dacă un om nu vrea să se schimbe, să devină responsabil, poţi să tragi de el ca de cal mort şi nu se va schimba.

Şi să ajungi să ascunzi bani de un risipitor iresponsabil? Not in this lifetime. Numai detaliul ăsta ne spune că nu mai ai ce căuta cu el.

Cred că inclusiv problemele tale de sănătate sunt generate de faptul că tu munceşti ca dementa să produci bani, pentru că eşti (pe drept cuvânt) conştientă şi responsabilă de nevoile copiilor şi de ale tale pe termen lung, şi vezi că el nu te ajută cu nimic în asta.

Cum tot nu contribuie în gospodărie, cred că te vei descurca mult mai bine de una singură.

Copiii tăi au nevoie de minimum un părinte sănătos, puternic, pe care să se poată baza, şi ne e clar şi mie şi ţie că el nu e ăla. Divorţ asap.

Dacă vrei ceva amuzant şi plăcut, ai colecţia de stand-up comedy de pe Netflix. Un partener de viaţă, însă, trebuie să fie un stâlp pe care să te poţi baza şi un om cu care să poţi organiza viitorul.
Iar ăsta nu e acel om.

În plus, pentru ăştia care au mereu bani de sejururi şi lux, dar nu cotizează un ban în casă, pentru că proasta e şi slugă, dar şi finanţator oficial al competiţiei, după divorţ, îl obligă statul să vireze pensia alimentară pentru copii minori. Iar potera nu o iei la mişto, cum îţi iei nevasta şi copiii pe care-i ştii incapabili de un dos de palmă să-ţi sară mucii de cordac neserios.

Bagă actele alea de divorţ mâine, ia-ţi copiii şi colecţionabilele şi bucură-te că nu ţi-ai băgat toate economiile personale într-un apartament la comun care, în cazul divorţului, s-ar fi împărţit în doi. Vrea să fie adolescent întârziat? Treaba lui. Dar nu cu tine.

Pariem că vor citi şi bărbaţi cu familii, taţi buni şi cu adevărat implicaţi, acest text, şi o să-ţi spună că nu vor plasa niciodată al cincilea home cinema peste nevoile familiei şi viitorul copiilor?

Copiii tăi au nevoie de tine.

Ia-i şi pleacă, divorţează şi trăieşte în stabilitatea pe care ţi-o creezi singură.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.