Poveste de dragoste

-Fată, să ştii că m-am îndrăgostit.

-Pe bune? De cine?

-De cel mai frumos vibrator pe care l-am văzut în viaţa mea.

-Ha!

-Da, mă. Eram eu într-un sex shop, şi mă uitam la chestii, şi-mi zice vânzătorul: Domnişoară, haideţi să vă arăt ceva special. Şi când a scos-o, am rămas wowww. Crezi în dragoste la prima vedere?

-Da.

-Eu nu credeam. Bă, dar când l-am văzut, m-au luat toate frisoanele şi tot fiorul pământului. Maaamă cum era. Mamăăăă, cum era.

-Cum era?

-Mov. Nu, nu mov, mov-fucsia. Cea mai frumoasă culoare.

-Băi, nu ştiu, şi eu am unul, dar are o culoare şi o formă cât se poate de realiste.

-C’mooon. Nu-mi place realismul nici în literatură. Cine ar vrea un vibrator care să semene cu un penis? De ce?

-Greu de răspuns la asta.

-Fată, un vibrator trebuie să fie diferit. Trebuie să inspire altceva. Uite, ăsta avea o formă… ca o pană. Ştii “Pasărea Măiastră” a lui Brâncuşi? Aşa era.

-Zău?

-Da. Îţi dai seama cum e să faci amor cu ceva cultural-artistic? Alt nivel de extaz.

-Orgasm intelectual se numeşte.

-Nu mai face mişto. Chiar nu-mi plac vibratoarele-penis. Mi se par urâte. Alea care au şi vene mi se par de-a dreptul oribile.

-OK, şi cum merge povestea de iubire? Ţi l-ai luat? Ţi-a dăruit primul tău orgasm brâncuşian?

-Nţ, din păcate.

-De ce?

-Are preţ prohibitiv, şapte sute de lei. Tot aştept o reducere, pentru că nu găsesc nicicum cele şapte milioane la care să pot renunţa.

-De când îţi ţii iubirea în stand-by la modul ăsta barbar?

-De doi ani.

***

Dacă iubesc ceva la TOATE prietenele mele, e umorul lor. Umorul feminin bate tot.