Povești stângace

Ce este un site, orice fel de site, fără publicul lui? Și aici mă refer la oamenii care citesc real, ale căror comentarii reflectă înțelegerea celor parcurse, care anticipează ce o să citească mâine și poimâine, și care își găsesc în tine cutia de povești virtuală.

Textul de azi va fi scris de poveștile voastre. Ideea mi-a venit de la comentariul unui cititor, Georgian, care a spus:

“Personal am simțit ce înseamnă să fii diferit, pentru că m-am născut stângaci și, bineînțeles că în epoca de tristă amintire era împotriva firii să fii diferit, chiar și cu această chestie perfect normală. Așa că, cu acordul părinților mei, care la acea vreme erau ușor influențabili, am ajuns să fiu legat cu mâna de bancă și obligat să scriu cu dreapta.”

Noi, oamenii, întocmai ca primatele, avem un membru anterior mai performant, mai precis în execuția detaliilor și mai rapid, numit mâna dominantă. Existența unui membru anterior dominant este prezentă la absolut toate animalele. Studii de laborator au arătat că unii șobolani folosesc preferențial lăbuța dreaptă iar alții, pe cea stângă. Broaștele au o direcție dată spre care tind să sară. Când motanul meu deschide uși, sau împinge câte o biluță să alerge tot el după ea, sau scobește restul de mâncare umedă din fundul castronașului, folosește lăbuța stângă.

Cărui fapt se datorează existența stângacilor? Biologiei și geneticii, of course. Pur și simplu, așa se întâmplă. În urma unor monitorizări, s-a constatat că mâna dominantă e observabilă încă din timpul sarcinii.

Pentru noi, cei de azi, nu e mare lucru. Scrii cu stânga? Cât timp livrezi proiectul la deadline, ni se fâlfâie cu ce mână ai lucrat la el. Îmi dai un latte excelent preparat cu stânga? Primești același bacșiș. Îmi repari priza defectă cu stânga? Dacă la final, priza e funcțională, job done, ka-ching, multă sănătate.

Dar pe vremea comunismului de influență bolșevică, nu era așa. Deloc. Nevoia de control bolnăvicios și domesticirea omului până la supunere totală și uniformitate absolută se suprapunea cu ignoranța de la fața locului și năștea genul de tortură pe care azi îl citești surprins și șocat, cu un WTF în priviri.

Aleg să scriu despre asta ca avertisment. Ignoranța pare inofensivă. Dar când înlocuiești cunoașterea și disponibilitatea pentru a afla cu idei fixe stupide și aberații născute din fricile și cruzimile tale, ignoranța devine un monstru.

Iată poveștile voastre.

Ana: “Învățătoarea spunea :”Copii, uitaţi-vă la ea, scrie cu stânga! Râdeți de ea!”. Și toată clasa râdea de mine. Mă simțeam oribil și nu înțelegeam ce e in neregulă cu mine.

Acest lucru, a menţionat Ana mai târziu, se întâmpla în 1990. Deşi comunismul căzuse, mentalitatea de tartor bolşevic se manifesta din plin.
Cum?? o să reacţioneze gigel milenial. Un cadru didactic, pus să lumineze mintal copiii, să-i educe, să-i înveţe să fie oameni, încuraja bullying, umilinţă şi ură? Yeah. Am auzit poveşti cu profesori care băteau copiii cu regularitate.
A circulat acum câţiva ani un viral cu o profesoară care a dat într-un copil şi toată lumea s-a indignat în subsol.
În comunism, nu exista internet, dar presupun că dacă s-ar fi găsit o manieră – porumbei zburători? – să circule un clip cu un copil bătut de profesor, lumea ar fi aprobat şi ar fi aplaudat ca focile.

Simona: “Am avut un trimestru mâna stângă în ghips ca să învăţ să scriu/desenez cu dreapta.” 

Da. Exact atât de stupid şi de crud.   Să pui un membru sănătos în ghips, să-l obligi să se atrofieze, în numele unei coerciţii fără miză.

Dana: ” Stângace, m-a pocnit învăţătoarea până am învăţat să scriu cu dreapta, cu care scriu oribil.” 

Să ai materia caligrafie, la care să fii punctat după cum scrii cu CEALALTĂ MÂNĂ, mi se pare sabotaj deliberat şi cu sânge rece.

Arthur: “Exact la fel si cu mine. Eram scos în fața clasei să râdă copiii de mine ca scriam cu stînga si lăbărțat”

Ce e de râs? CE E DE RÂS? De ce tu, dascăl, ai încuraja genul ăsta de comportament? Pentru că poţi. Pentru că eşti o javră şi singurele tale mici satisfacţii derivă din a vedea copii chinuiţi.

Francesca: “Şi în familie, când te educa mama cu bătaia, să scrii şi să mănânci cu dreapta… şi toată viaţa să trăieşti în lumea dreptacilor, cu toate mecanismele făcute doar pentru dreptaci.”

Stai, ce? În familie? În loc să fie aliata ta în viaţă şi să te susţină, mă-ta mai adăuga un layer de abuz şi de traumă?
Ei, bine, da. Pentru că mă-ta era îndoctrinată că a folosi predominant mâna stângă e un lucru rău şi nu-şi pusese niciodată întrebarea: “Dar de ce, până la urmă? Dacă mănânci omleta cu stânga, nu se duce tot acolo?”

Dana: La mine a fost mai nasol, că fiind la școala germană, pe învățătorul meu îl durea la bască cu care mână scriam, însă m-a obligat maică-mea acasă să scriu cu dreapta!

Da. Chiar dacă aveai parte de un dascăl inteligent, care probabil că ştia că esenţial era să stăpâneşti alfabetul şi literele, nu să fii armata poporului, ostaş 13567, familia avea grijă să te adapteze la norme cu sila.

Anca: “La şcoală nu m-au lăsat să scriu cu stânga, caligrafia a fost un chin, nu m-au legat, dar m-au aşezat în partea dreaptă a băncii, aşa încât dacă schimbam mâna, îi dădeam peste mână colegului de bancă, el protesta, învăţătoarea venea şi o luam de la capăt, cu foaia, cu rândul.”

Dap. Nu toată lumea era fana abuzului declarat, pe faţă. Unii căutau metode subtile de constrângere. Metode care implicau şi disconfirtul unui terţ care n-avea legătură. A cui e vina că tu îl pocneşti pe Gigel? A ta, logic. Scroafă mică, nu-l mai pocni pe Gigel, că te fac poster.

Steliana: “Ehe, ca orice stângaci normal, beleaua era la masă! Cum să mănânc ciorbă cu dreapta, că sărea lichidu’ din lingură!” 

I feel you, sis. Pune-mă să mănânc cu stânga şi o să ai meniul zilei all over me.

Dar şi oamenii născuţi după comunism au aceste traume, lăsate moştenire de dascăli spălaţi pe creier.

Diana: “Eu m-am născut după revoluţie şi am mers la şcoală în 1997, tot am fost obligată să scriu cu dreapta, şi pentru învăţătoarea mea era un succes personal că a reuşit să facă asta.” 

Imaginaţi-vă genul ăsta de ambiţie măruntă şi meschină, să te lauzi că ai obligat un om cu o mână stângă perfect funcţională să opereze contrar naturii lui şi la final rezultatul SĂ PARĂ OK.

Să PARĂ, nu să FIE, pentru că nu e ca şi cum ar fi convertit-o real la condiţia de dreptaci.

Să ne fie clar, mâna dominantă rămâne aceeaşi pe tot restul vieţii. Dar constrângerea ta a creat o iluzie satisfăcătoare. Costul: atâta disconfort şi stres pentru un copil care, în timpul ăla, putea citi, desena, scrie compuneri, învăţa o limbă străină şi aşa mai departe.

Xaara: “Şi i eu m-am născut stângace. 😭 Evident, am fost obligată să scriu cu dreapta. Nu mai ţin minte deloc conjunctura, doar că mi-a fost foarte greu să mă adaptez la şcoală, să mă dezvolt la fel de uşor ca ceilalti colegi.” 

Aşadar, în timp ce clasa se concentra să ACTUALLY ÎNŢELEAGĂ materia predară, copiii stângaci erau forţaţi la o sarcină în plus: să înţeleagă materia predată ÎN TIMP CE se chinuiau să  lucreze cu mâna mai slabă.

Apoi, sunt şi cazurile de cruzime care mergea până la vătămare corporală.

Andreea: “Ambidextră, azi. Pentru că m-au bătut, legat, dat cu lemn peste mâna stangă… Am încă cicatricile şi un tremur uşor vizibil pe mâna stangă.” 

Vasile: Aoleo, eu m-am ales cu arătătorul rupt cu indicatorul. Opera tov. învățător, băga-mi-aș p#la în pensia lui!

Păcat că prostia nu îl doare pe purtător. Măcar dacă l-ar durea pe el şi  l-ar ţine ocupat, să nu inoculeze durere altora.

Am încercat ieri seară, la oha, să fac o salată cu stânga. Am făcut o tăietură superficială în deget şi am cedat nervos. M-ar interesa cum era şcoala de bucătari profesionişti pentru stângaci.

Şi dacă tu credeai că există limită a stupizeniei, ei bine, nu.

Alexandra: “În Londra, mi s-a dat peste mână în restaurant pakistanez, pentru că mâncam cu stânga. Iar în Pakistan mi-au cerut să părăsesc localul din același motiv, pentru că foloseam “the dirty hand” – cu argumentul că Allah a făcut mana dreaptă pentru rugăciune și mâncare și mâna stângă, pentru șters la c*r.”

Daniela: “Învăţătoarea spunea că (a fi stângace, n. r) e opera diavolului.” 

I cannot. Ăsta e punctul în care îmi dă cu ecran albastru.

Genul de oameni care cred sincer imbecilităţile astea ar trebui daţi îndelung cu capul de perete, până începe să se mişte ceva acolo. Cât de oligofren, de prost făcut grămadă, de incapabil de gândire critică de sine stătătoare să fii, să iei rahatul ăsta religios şi să nu-l pui niciodată sub semnul întrebării?

Dar copiii stângaci traumatizaţi fizic şi psihic ai trecutului sunt pe fază astăzi:

Vorica: “Mă bucur că am convins învățătoarea fetei să le lase pe cele două stângace din clasă să scrie cu stânga. Fata mea e dreptace.”

***

Dacă îţi place acest blog, fii un partener la menţinerea lui.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

8 Responses

  1. Violeta says:

    Sora mea stangace a avut noroc acasa cu parintii ca nu au fortat-o dar scoala primara si gimnaziul au fost un chin pentru ea. La liceu erau in clasa 2 stangaci si au scapat, au fost pusi impreuna si a mers atat de bine incat s-au casatorit.

  2. Vlad Slăvoiu says:

    Și eu sunt stângaci, dar, de învățat să scriu, am învățat să scriu cu dreapta. Nu mi-a pus nimeni mâna în ghips pentru asta, n-a râs nimeni de mine, nu m-a bătut nimeni – pur și simplu am fost învățat să scriu cu dreapta. Lucru de care nu-mi pare absolut deloc rău, dimpotrivă: nu mi-ar fi convenit să scriu cu stânga. Mi-ar fi fost incomod.

    În rest, stânga e mâna cu care îmi vine în mod natural să fac lucrurile și nimeni – nici acasă, nici la școală – n-a avut nimic împotrivă: aceeași învățătoare care m-a educat să scriu cu dreapta m-a lăsat să pictez și să traforez cu stânga, iar acasă am putut ține lingura în mâna stângă atunci când mâncam ciorba.

    Pe scurt, am rămas stângaci (ceea ce, la felul doi, e un avantaj, căci furculița se ține în stânga…), dar mă bucur că am avut părinți&profesori inteligenți care au știut să nu mă lase tot timpul în voia mea, au știut să mă mai și educe.

    De aceea, de exemplu, nu am încredere în cei care vor să facă “educație de gen” copiilor: nu din pricina “genului”, ci pentru că, auzindu-i cum pun problema, impresia mea e că ei nu știu să facă “educație”.

  3. Bubu says:

    Oooh, Lorena, you are going to hate me now.

    Ce cautai Alexandra in restaurant pakistanez si in Pakistan? Esti fana culturii lor de animale imputite? Atunci trebuia sa stii ca mana stanga e mana pentru scarna in toata fucking Asia. Nu esti fana dar te-a dus boyfriendul? You deserve it.
    Pot argumenta logic si coerent pentru pozitia mea de mai sus. Trebuie doar un google search: “women killed in pakistan”.

    • Lorena Lupu says:

      poate avea un job şi fusese trimisă. poate îi place mâncarea din Pakistan. Nu îţi datorează explicaţii pentru motivele pentru care s-a dus acolo, iar pentru faza cu “you deserve it”, sper că te jefuiască unul îm autobuz, să te lase fără acte şi bani, şi în timp ce te gândeşti la toate drumurile necesare, să-ţi apar eu în coşmar, râzând satanic: you deserve it.

  4. Bubu says:

    :))
    1.Pakisii nu angajeaza decat rude.
    2.Faza cu you deserve it nu e shaming the victim. Ci se refera la asumarea faptului ca s-a dus in gura lupului de bunavoie. Ba mai mult, nu a facut nici macar o minima documentare despre cultura respectiva. E ca si cum m-as duce eu in Vatican sa ma pis in confesional, asteptandu-ma ca lumea sa accepte ca asa e la noi.
    3. Foarte posibil sa se intample ce zici tu. Noroc ca le pot rezolva pe toate online. Ma rog, exceptie face pasaportul.

  5. antigelu says:

    Învățătorul, cu girul părinților, a stat lingă banca mea NON-stop, cu un băț in mână.
    Si spunea: ia stiloul in mână. Și pac una peste stânga până a trebui sa îmi forțez sistemul sa înțeleagă ca e mai bine sa ignor instinctul si reflexul de a folosi mâna “dominanta”. Acasa veghea mama sa nu cad in păcat, fie la scris, masă sau alte activități.
    Pentru un dreptaci e greu de înțeles, poate, sentimentul. E ca si cum dacă îți este sete, te forțezi sa îți torni apa in ureche, pentru ca așa considera societatea ca bea apa un om “normal”. Si trebuie sa înveți sa o faci fără ezitare si “natural”
    Pe furiș mai scriam si cu stânga dar cu timpul m-au “învins” si am început sa asociez scrisul ca o acțiune ce se face cu mâna dreapta. Pot sa scriu si cu mâna stânga, da scrisul e acel scris din clasa a 2-a, de copil. Orice altceva fac cu mâna stânga.
    Ironia? Când am reușit sa îmi fisurez humerusul drept, vreo 2-3 ani mai târziu, scrisul cu mina stânga a devenit ok, numai sa nu scap de vreo lucrare de control sau teme.

  6. byby says:

    Stangace. Am inceput scoala in 1999, deci la 10 ani dupa comunism. Dar ideile nu murisera inca. Nu m-a batut nimeni, dar invatatoarele si profesorii m-au f*tut la creier toti cu povesti despre cum “ehee, fatuca, sa zici mersi ca esti libera sa faci asta acum, pe vremea mea ne bateau, ne fortau sa scriem cu dreapta” si etc. Parca imi faceau o favoare ca ma lasau sa scriu cu stanga, sau nu stiu ce era in capul lor. Anyway, nu vreau sa imi compar suferinta cu a celor batuti, da am zis doar asa…ca ideile astea tampite n-au murit odata cu comunismul, ba chiar cred ca mai sunt prezente si azi, pe-alocuri.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: