Zilele trecute, mai mulți bloggeri români și oameni cu following în social media au scris despre depresie. Despre momentele grele prin care au trecut, despre tristețe, lipsa speranței, panică, teamă, senzația că nu sunt suficient de buni.
M-au speriat prostia, răutatea, ignoranța din comentarii. De la “fă copii şi n-o să mai ai timp de depresii” la “n-ai activitate şi de-aia” ba chiar “aşa sunteţi voi, feministele moderne, duceţi vieţi fără scop”, când persoana deprimată era femeie.
Dar toţi avem prieteni depresivi. Numai că mulţi stau ascunşi, nu-şi expun problemele pe net de teamă să nu se bălăcească şi ei în rafala de expectoraţii gratuite din partea proştilor. Pentru acest articol, i-am întrebat cu ce pot fi ajutaţi real de un prieten care le vrea binele din toată inima, şi în urma discuţiilor cu ei / ele, am ajuns la următoarele subpuncte.
A) Ascultă-i.
Sigur, nici unul n-avem chef să fim psihologii moca ai lui Fănel de pe net, pe care-l găseşte limbariţa la 3 noaptea, dar pentru prietenii tăi depresivi e important.
Când simt să ţi se confeseze, e ca şi cum ţi-ar întinde mâna să ceară ajutor, iar tu trebuie, pur şi simplu, să oferi mâna la rândul tău. Nu-i întrerupe cu sfaturi înţelepte, sau cu făcut pe interesantul, pentru că asta îi va determina să se închidă şi mai mult în ei. Eventual, pune-le întrebări ajutătoare, să încerci să-i înţelegi. Nu le spune tu ce au. Habar n-ai. Lasă-i pe ei să vorbească şi urmăreşte. Faptul că au pe cineva să asculte e un mare ajutor, pentru că un simptom al depresiei e taman senzaţia că n-ai pe nimeni.
B) Fii pur şi simplu acolo.
Aici, opiniile se bifurcă. Unii depresivi mi-au zis că o vizită a cuiva iubitor îi scoate din văgăună. Alţii, că nu suportă să vadă pe nimeni. Dar toţi mi-au zis că le place, pur şi simplu, să fie lăsaţi în pace. Pe scurt, când îţi vizitezi prietenul(a) depresiv(ă), poţi să stai cu el sau ea fără să forţezi conversaţie. Tu agăţi pe Tinder, el sau ea face Sudoku pe sudoku.com, dar apropierea în sine e reconfortantă.
C) Dacă au dificultăţi în a face anumite treburi, nu le-o lua personal.
Sigur, dacă e colegul de job şi din cauza lui munceşti dublu, e clar că nu e ok. Omul trebuie să meargă să solicite ajutor de specialitate, altfel e lipsit de respect să pretindă să muncească alţii în locul lui că el e bolnav.
Dar când e vorba de prieteni, de obicei obligaţiile care pică sunt de miză mai mult amicală: ieşiri în oraş, petreceri, evenimente, antrenamente sportive etc.
E mai bine să fii pregătit că un simptom al depresiei e dificultatea de a menţine o viaţă socială, şi dacă omul tău depresiv nu găseşte în sine puterea de a veni la ziua ta, nu e din nepăsare, ci pentru că tocmai plânge în colţ.
D) În general, nu lua nimic personal.
I-ai lua personal unui răcit că îi curg muci şi vorbeşte răguşit? Nu are legătură cu tine, are legătură cu viruşii sau bacteriile care i-au provocat boala. Idem, dacă un depresiv e furios sau defensiv, nu e nimic personal. Sunt propriile lui emoţii negative cauzate de boală. Ia-le ca pe simptome şi nu pune la suflet.
Şi de aici vine rezultanta directă:
E) Nu le face reproşuri.
Chiar dacă anumite gesturi sau (in)acţiuni ale unui depresiv par răutăţi sau neglijenţe, nu e pentru că ei VOR să-ţi facă rău, ci pentru că luptă cu o boală care-i face să se scufunde în nişte trăiri teribile.
În loc să ţipi la ei “Ţi-am zis de cinci ori să faci X”, sau “Nici de data asta n-ai făcut X” sau “Numai eu trebuie să fac X”, cere-le pe un ton cald şi amabil: “Te rog frumos să faci X”.
Depresivul deja se confruntă cu foarte multă negativitate, a lui faţă de sine, şi numai de a ta colac peste pupăză n-are nevoie.
F) Transmite-le pozitivitate şi speranţă, şi încurajează-i să se trateze.
Aminteşte-le de calităţile lor, aminteşte-le de lucrurile la care sunt talentaţi şi la eventualele lor succese din viaţă, îndrumă-i spre gânduri luminoase, fă-i să se simtă apreciaţi şi iubiţi. Caută soluţii, împreună cu ei, dar şi aici e un semnal de alarmă.
Dacă o faci prea autoritar şi agresiv, dacă te înscăunezi peste ei ca invazia tătară, tinzi să le transmiţi că îi crezi inapţi să aibă grijă de ei. “Ce, mă crezi handicapat?”.
O problemă a depresivilor este cu propria lor imagine de sine, şi dacă te transformi în mami dictatoare sau în tati atotştiutor, rişti să le hrăneşti disperarea. Deşi o faci din dorinţa sinceră de a ajuta.
G) Ai răbdare.
Oricât de bun ar fi un tratament, rezultatele nu se vor vedea de pe o zi pe alta, şi nici până săptămâna viitoare. Recuperarea poate dura luni, poate dura şi ani în cazurile mai grave. Pot apărea episoade de recidivă. Nu aştepta miracole rapide şi nu începe să baţi cu piciorul în podea.
Pentru un depresiv, nerăbdarea ta e o nouă rană. Le spune că nu ţi-s îndeajuns de buni. Şi-i face să se închidă mai tare în ei.
H) Oferă-te să-i ajuţi cu lucruri, dar nu le băga ajutorul pe gât.
Poate că prietena ta depresivă are o panică de administratoarea ţaţă care o întreabă mereu când se mărită şi dacă face copii. E ok să-i propui să mergi tu să plăteşti întreţinerea. O să-ţi fie recunoscătoare.
Nu e ok să insişti dacă refuză, sau să te duci fără aprobarea ei.
De ce?
Pentru că un simptom al depresiei e senzaţia lipsei controlului asupra propriei vieţi.
Când îi ignori voinţa depresivului, devii parte din problemă (lipsa controlului asupra propriei vieţi) nu din soluţie.
J) Ai grijă şi de tine.
Când oferi susţinere şi grijă unui om bolnav, şi nu primeşti nimic în schimb, sau primeşti mult mai puţin decât ar putea oferi un om sănătos, ipostaza poate deveni frustrantă şi solicitantă emoţional. În plus, depresia se poate transmite uşor, dacă şi tu ai o predispoziţie.
Caută să îţi construieşti la rândul tău o reţea de susţinere, mergi şi tu la un psiholog care să te ajute să te detensionezi, răsfaţă-te. Fii conştient că duci o luptă grea alături de prietenul sau prietena ta şi oferă-ţi tu ţie iubirea şi grija pe care omul bolnav nu le poate oferi.
Şi desigur, evident de la o poştă
I) Nu emana păreri preconcepute, idioţenii mârlăneşti şi răutăţi, când cineva spune că e depresiv. Tu arunci doar nişte vorbe din vârful tastaturii şi-ţi vezi de ziua ta; dar ăluia îi poţi da o lovitură îngrozitoare. Nu fi prost şi rău doar pentru că accesul la internet îţi oferă posibilitatea.
Foto: pixabay.com.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Depresia este cancerul sufletului. Este bine venita orice incurajare pe care o transmitem celui deprimat, dar ea nu rezolva problema. In schimb intelegerea si acceptare celor deprimati este singurul lucru pe care il putem face pentru cei intr-o astfel de situatie. In rest, este boala lor, lupta lor, si alegerea lor de a se indrepta catre ajutor de specialitate (psiholog, psihiatru, dupa caz) care in astfel de situatie pot face diferenta.
Și încurajarea.