Weekendul ăsta a fost cam dezamăgitor pentru mine, trebuie să recunosc.
Întotdeauna mi-a plăcut să cred că mi-am selectat bine cititorii. Nu, nu pe cei câțiva orbiteri care apar pe la toate postările cu „salut frumoasa” și cu „bună dymy”, ci propriu-zis cititorii. Oamenii care parcurg aceste texte și le înțeleg ideile principale.
Dar modul în care numiții cititori s-au năpustit cu atâta invidie pe un copil de 20 de ani, doar pentru că a avut noroc de părinți mai buni decât ai lor, m-a strepezit profund.
Hai să facem o mică analiză cu noi înșine. V-ar fi plăcut să aveți voi părinții acestei fete, să aveți apartament, mașină și o sumă decentă la dispoziție în timp ce vă faceți studiile? Eu, una, recunosc că da. Dar, ghinion, nu ne-a fost distribuită nouă această mână în joc.
Când vedeți gagici pe Instagram, în destinații de lux, invidiați cocteilurile și bronzul superb? Acolo, răspunsul tinde să fie „nu” pentru mine, pentru că poza nu-l arată și pe individul de 60+, burtos și parțial chel, care plătește excursia și cu care sunt obligate să facă trebușoara aia rușinoasă.
Când vedeți contul lui Dorian Popa, simțiți un puseu de invidie legat de toți acei bani pe care-i face din toate dealurile de business?
Eu, recunosc, mi-ar plăcea să am acele deals. Dar îmi dau seama lucid de factorii care ne diferențiază: eu nu am în spate aparatul de PR al unor televiziuni mari care au lucrat ani în șir să-l facă vedetă, nu am mii de euro de dat să mă plimb în toate destinațiile scumpe cu echipă de filmare cu tot și nu sunt genul care se dezbracă pentru likes.
Prin urmare, nu îl invidiez pe Dorian. Pentru că stilul de viață care presupune menținerea acelei fabrici de conținut nonstop e mult peste ce sunt eu dispusă să investesc. Probabil că, dacă m-aș zbate, aș găsi banii. Dar nu mai am cheful ăla de sari în avion – fă escală și mănâncă mâncare proastă de aeroport – mai stai în avion nu știu câte ore până pe Pla Calului Island. Îmi place să beau vin roșu la un film cu pisica torcând în brațe. Și știu că nu e deloc glam.
Concluzie: nu am nici un chef să livrez genul de content pe care-l produce Popa și nu voi avea niciodată genul ăla de bani. Ceea ce e ok.
Dar vă invit. dragi cititori, să urmăriți raționamentul pe care tocmai l-am făcut.
Diferența între enunțul simplu: tsss, ce îl invidiez pe Popa, pe care îl produce gigelul obișnuit, și o analiză matură a tot ce presupune viața pe care o duce Popa și nivelul de efort pe care el îl investește în conținutul lui, și disponibilitatea oricăruia dintre noi să facă asta. Plus, important, PR-ul oferit de două televiziuni de top: Pro TV și Antena, care l-au împins agresiv în față cât timp era vedetă prin producțiile lor.
De aceea, dragi prieteni, nu merită să invidiezi pe nimeni. Niciodată.
Da, oamenii arată public niște rezultate. Unele sclipitoare. Dar nu știi câtă muncă, cât stres, cât efort – al lui și al altora – a fost investit în acele rezultate sclipitoare.
Mamăă, ce a slăbit cutărița. Dar cutărița s-a trezit zilnic la 5 să alerge prin cartier și să dea osânza jos. Tu la 5 dormeai cu băluța în colțul gurii.
Maaamăăă, ce relație mișto are cutărelul. În trei ani, cutărelul divorțează cu scandal și începe un proces urât de partaj, în care taie și câinele în două să revină în mod egal lui și nevestei.
În loc să invidiezi aparența de fericire a altuia, mai bine uită-te la mâna pe care crupierul divin ți-a dat-o ție și vezi ce poți să joci cu ea.
Da, am fost crupier de cazinou odinioară. Și chiar cred că viața e un interminabil joc de poker. În loc să-i invidiezi pe ceilalți pentru mâinile lor, sau pentru arta lor de cacealma, vezi ce poți face tu cu a ta. Să invidiezi pe cutărică e ca și cum renunți complet la cărțile tale și dai fold, nici măcar nu-ți acorzi o șansă.
Invidia te face să ratezi oportunități
Concentrat fiind să fierbi de nervi că uite ce are ăla și ce face ălălalt, pierzi timp valoros pe care l-ai putea investi în tine și în a deveni mai bun profesional și uman – lucruri care ți-ar putea aduce oportunități mai bune și bani mai mulți.
Pentru că, într-adevăr, nu poți schimba mâna inițială, dar poți adăuga două cărți care să transforme ceea ce părea o mână proastă într-un careu sau un full house. Dar asta presupune ca atenția ta să fie pe ceea ce ai în mână, nu pe negativitatea legată de X sau de Y.
Invidia te face să te desconsideri
Când crăpi de ciudă că uite ce are ăla și uite ce face aia, practic, îți spui inconștient că tu nu valorezi nimic și tot ce ai tu acum e un rahat. Da, negativitatea te plasează automat pe o poziție de inferioritate.
Oamenii conștienți de valoarea lor nu simt nevoia să-i invidieze pe alții pentru că ok, eu nu am chef să fac escală la Frankfurt două ore și nu voi avea EVER clipurile lui Popa, dar nici Popa nu va avea EVER talentul meu de a scrie, iar eu sunt fericită cu ce am eu și pot monetiza. Sigur, nu la nivelul lui Popa, că nu a stat PR-ul lui Pro și al Antenei să bage promoție în fundul meu. Dar pot monetiza la nivelul meu, obținut cu sudoarea frunții și uzura tastaturii.
Invidia te face antipatic
Oamenii se feresc natural de persoanele care emană un vibe neplăcut, sunt veșnic nemulțumite și pline de ură. Singurii pe care-i atragi sunt cei la fel de negativiști ca tine. Și nu vă veți ajuta unii pe alții să creșteți, dimpotrivă. Vă veți trage reciproc în mocirla urii și a neputinței.
Vei constata cât de inutili sunt confrații în toxicitate în momentul când vei lua în sfârșit decizia să-ți repari viața. Și amicii tăi hateri vor încasa fiecare schimbare a ta în bine ca pe un atac la adresa lor. Pentru că așa funcționează negativitatea. E stupidă, distructivă și irațională, și, ca în bancul cu cazanul de români în iad: Dacă încearcă să se ridice unul la suprafață, îl trag ceilalți în jos.
***
Din aceste motive, vă propun un exercițiu de însănătoșire emoțională: Dacă vedeți sau auziți că unuia îi merge bine, bucurați-vă pentru el. Din suflet. Apoi, reveniți la treburile voastre și vedeți ce puteți face să le îmbunătățiți. Veți fi mult mai fericiți la finalul zilei.
***
Dacă apreciezi această rubrică, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Foarte bune exemplele date. Supermodelul Iman a scris o data mai demult despre invidie si a propus o chestie: când invidiezi pe cineva (de fapt indiviezi ceva la acel cineva), fa un Exercițiu: tot sau nimic. Încearcă sa vezi dacă il poți invidia cu totul, nu doar acel aspect care te face pe tine nefericit. De exemplu (been there too), invidiezi o tipa ca arata bine. Faci niște investigații, afli ca e dependentă financiar de unul care o joaca cum vrea el, afli ca a trait intr-o sărăcie lucie si ca a fost abuzată in copilărie, iar mama (singurul părinte prezent) nu a aparat-o, afli ca are probleme de sănătate si cara după ea mereu pastile etc etc. Aplicand principiul de mai sus, ai mai invidia-o? Hell no! Ducă-se cu bagajul ei si cu problemele ei cu tot! Eu rămân cu ale mele. Plus ca in general comparam zilele noastre proaste cu Glam-ul fals de pe Instagram, deci nici măcar comparația nu e una corecta. E greu sa depășești invidia, dar cu ceva efort, se poate. Un psiholog ar zice sa nu te mai gândești deloc la acea persoana, eu zic ca, dimpotrivă, fa investigații ai vezi ce trecut are si ce probleme are in prezent.
True that.
Una care prefera vacante de super lux prin destinatii de top sponsorizate de cineva cu 40+ de ani mai mare (cifra care semnifica diferenta de varsta, desigur, poate varia in + sau in -) isi asuma conditia. Daca nu e in stare sa faca bani prin propriile-i mijloace sau nu se multumeste cu mai “putin”, sa-i fie de bine. Prin mai “putin” ma refer ca nu toti oamenii sunt suficient de spalati pe creier cat sa plateasca cu pana la 10 ori mai mult pt o destinatie ultra-premium cand, sa fim seriosi, gasesti aproape acelasi lucru la preturi incomparabil mai decente – desi decenta de multe ori e direct proportionala cu averea (material-financiara) a posesorului. Creste averea, scade decenta – nu e o regula aplicabila intotdeauna, dar se vede in vasta majoritate a cazurilor.
Cat despre gigel Dorinel, parerea mea strict personala (mi-o asum), mi se pare dizgratios. Reprezinta, din plin, non-valorile absolut cretinoide impuse de media actuala. Daca telespectatorii si, in genere, marea majoritatea a consumatorilor de divertisment n-ar fi niste adolescenti / puberi / tineri absolut idioti cu valori de tip brainless 6-pack, cei ca Dorian Popa nu ca ar crapa de foame, pur si simplu n-ar exista ca “vedete”. Nimeni nu te opreste sa te duci la sala si sa pui 100+ kg de muschi pe tine, dar cand se dezvolta hoitul in defavoarea materiei cenusii, e grav.
Repet, imi asum ca strict personale si subiective parerile de mai sus. ProTV si Antena sunt televiziuni de top, corect. Inclusiv de top in promovarea non-valorilor (dar, la urma urmei, care post TV n-o face ?….)
Invidia poate exista, dar cand e ceva frumos si bun. Spre exemplu, pot fi invidios pe un om care isi permite sa creasca, sa zicem, 20 de pisici si 10 caini in casa (are spatiu si mai ales banii pt asa ceva). Pot fi invidios pe un om mai bun ca mine, cu mai mult suflet, mai bland, mai calm, cu mai multa liniste si pace pe interior. Pot fi invidios pe un om mai credincios in Dumnezeu ca mine. Sau pe un om care da, are bani, dar si-i foloseste cu chibzuinta ca sa vada / viziteze cat mai multe locuri faine din lume. Sau pe un om care-si permite o masina de teren 4×4, fara niciun lux, dar ultra-rezistenta care sa-i permita sa mearga prin toti coclaurii.
Și, în loc să fii invidios pe ei, nu mai bine zici bravo lor și lupți să-ți creezi condiții ok?