Rest in peace, ALŞ

Aflu de pe Reporter Virtual că a murit Alex Leo Şerban. Dacă aflam de pe gigeluşblog, ziceam că e hoax.

Mi-l amintesc cu atâta drag pe rafinatul, şarmantul, graţiosul, adorabilul ALŞ. Mai am pe undeva o înregistrare cu mini-interviul pe care mi l-a dat anul trecut la TIFF, mai am câteva comentarii ale lui prin arhivele blogului, mai am amintirea unor cafele şi a unor taifasuri. Umorul ăla spumos, ironia, persiflarea subtilă, zâmbetul cald, culorile flamboaiante în care-şi vopsea părul, o anume eleganţă a ţinutei. Dar mai ales zâmbetul cald. Şi plăcerea de a discuta în contradictoriu.

Poate e bine să mori tânăr şi plin de idei creative, să nu experimentezi “burn-out”-ul vârstei la care nu mai ai decât idei fixe. Poate că am scris acum o prostie, în încercarea de a găsi o consolare. Nu există consolare. Sunt atât de puţini intelectuali autentici în România de azi, că fiecare pierdere e de neînlocuit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Radu Ionescu says:

    Nu eram mereu de acord cu cronicile lui lui dar era printre cei mai buni, cititi, culti, rafinati critici romani. Pacat…

    • Lorena Lupu says:

      nici eu. dar în cazul unei cronici bune, nu cred că ideea e să fii de acord cu cronica ci să “vezi” punctul de vedere al autorului. iar alş excela.

    • goodman says:

      “nu eram de acord”
      “dar era printre cei mai buni”

      😯

      • Lorena Lupu says:

        deci, am explicat de minim 80 de ori pe acest blog: arta, ca şi frumosul, e în ochiul privitorului şi mai ales în sensibilitatea lui.

        asta înseamnă că poţi citi o cronică. nu eşti de acord cu ea. dar poţi distinge firul coerent şi logic prin care cronicarul îşi prezintă şi ilustrează părerea şi să zici: “uau!”.

  2. Radu Ionescu says:

    Cand zic nu eram de acord inseamna, de exemplu, ceva ce aprecia el la un film eu nu apreciam. Un film care i se parea bun, mie nu. Aici e vorba de ce apreciaza fiecare persoana in cinematografie. Eu am parerile mele despre filme si nu exista nici un critic profesionist cu aceleasi pareri intotdeauna. Asta nu inseamna ca nu recunosc o critica bine scrisa, ca nu accept ca omul respectiv avea o cultura artistica peste a mea, nu numai dpv al filmului. Dar vezi , cand e vorba de ceva estetic pentru mine conteaza ce cred eu, nu ce cred altii, indiferent cat de multa experienta au fata de mine. Ma rog cam asta a spus si Lorenamai sus, mai succint ca mine

  3. o says:

    sa-i fie tarana usoara! e de apreciat ca aici se vorbeste despre als-criticul si nu despre sexualitatea lui.

  4. El Desdichado says:

    Lorena, n-ar fi indicat sa stergi comentariul gunoiului asta?

  5. Era ultima mea zi în București înainte de marea strămutare temporară înapoi în Banat. Am auzit la radio și nu mi-a venit să cred. Am căutat apoi pe net și iar nu mi-a venit să cred cînd am văzut că vîrsta biologică era cu o decadă mai mare decît îmi închipuiam eu.
    Și nu mai știu ce să spun ca să nu fie infantil și prost patetic și blegos și nici umflat cu pompa aiurea… de cînd cu tamtamurile presei la moartea unuia sau altuia deja pare de prost gust să mai încerci să spui ceva…
    L-am cunoscut personal la Anonimul, ca pe un om cald, un intelectual sclipitor și o minte extrem de liberă. Mai mult de atît nu ar mai avea sens să spun.

  1. April 9, 2011

    […] De moartea lui am aflat pe Facebook de la Tiberiu Lovin si apoi de la Lorena Lupu. […]

  2. April 10, 2011

    […] De moartea lui Alex Leo Serban am aflat ieri pe Facebook de la Tiberiu Lovin si apoi de la Lorena Lupu. […]

Leave a Reply to Radu IonescuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading