Azi, făceam “curat” în outbox (la “Sent”), şi am dat peste mailuri de dragoste înflăcărată, pe care le trimiteam cu ceva timp în urmă, unei persoane pentru care simţeam acea dragoste – şi acea înflăcărare.
Le-am citit. M-au făcut să zâmbesc, m-au făcut să mă înduioşez, m-au făcut să râd în hohote. De iubirea mea care seamănă uneori cu strechea, de exagerările poate amuzante, poate iritante – pentru cei care nu au simţul umorului – de felul cum mă alintam, de felul cum alintam, de…
De lucruri de care uitasem. Eu-cea-îndrăgostită sunt atât de diferită de eu-cea-lucidă – cam diferenţa dintre ACDC şi Richard Clayderman. Ideea e că eu-cea-lucidă sunt fericită că pot fi uneori eu-cea-îndrăgostită, că pot face lucrurile nebuneşti – dar niciodată agresive şi nimicitoare – pe care le fac eu-cea-îndrăgostită, şi că există scrisori, mailuri – tot atâtea forme de a conserva lucrurile frumoase pe care le simt şi le fac eu-cea-îndrăgostită.
Pentru că eu-cea-lucidă sunt foarte uitucă pe plan emoţional. Şi abia în momentele în care recitesc-revăd-redescopăr, îmi amintesc cum era. Şi mă surprinde frumuseţea momentelor pe care mi le dăruieşte viaţa – din când în când.
Mi-am citit scrisorile de dragoste de acu’ 17 ani. Incredibil de naive. E acolo in ele un alt om, naiv, dragut, sincer. Cred ca e imposibil sa-l mai intalnesc.
E un fel de teleportare in timp citirea vechilor emailuri. E bine ca poti privi cu un zambet pe buze astfel de amintiri, pentru ca de regula iubirile trecute provoaca tristeti. Ai grija sa nu stergi totul pentru ca data viitoare, in tumultul asta al vietii, nu vei mai avea ocazia sa retraiesti o clipa acele momente. E ca un fel de curatenie in garderoba; unele lucruri, cu toate ca nu le vei mai putra niciodata si stii asta, tot nu le arunci amagindu-te ca vei mai avea ocazia sa le imbraci. In dragoste e ca si in moda si uneori se revine la o anumita linie. Ajungi sa o traiesti intr-un fel apoi sa razi de felul in care simteai asta in adolescenta si dintr-o data sa te lovesca o iubirea mai adolescentina decat cea din adolescenta, la maturitate, ca nu-ti vine sa crezi ce ti se intampla.
Frumoasa postarea asta cu aduceri aminte 🙂
PS Recitind ce scrii mi-am dat seama ca tu nu pomeneai ceva despre stergerea acelor emailulri vechi ci doar de intalnirea cu ele.
E mai bine decat cum intelesesem eu, ca le-ai sters 🙂
mda… m-ai făcut să-mi amintesc şi eu de una, de alta… Doamne, şi ce alergătură începea când intram în vrie, Doamne! Şi ce BINE era chiar când se lăsa cu tristeţe.
Dan Şelaru: Ba o să-l întâlneşti când te vei îndrăgosti data viitoare. 😉
Limpede: o, da, teleportare în timp! bine spus. E frumos să te teleportezi la momentele minunate, şi să le retrăieşti.
împricinatu: da’ de ce foloseşti Past Tense şi Imperfect, maitre? Foloseşte cu încredere Present Tense şi eventual Future.
hmm, eu nu am foarte multe pastrate in sent. ba mai mult, prin 2003 am sters tot din sent si inbox. prefer sa vorbesc in situatii de genul asta, mai degraba decit sa scriu. iar daca e vorba de distanta.. de cele mai multe ori nu prea tine.
ideea e că nu era vorba de distanţă, dar aşa înţelegeam să îmi exprim dragostea. de câte ori mă lua valul, mai trimiteam o scrisoare. Noroc că nimerisem peste cineva care adora chestia asta.
Eu le am inca pe cele primite (scrisorile) de la un domn care era in armata =)) Sunt rupere, soro. Cu poezii din alea cu “Doua mere, doua pere, te sarut, la revedere”.
Două roşii, doi bostani / Ce te-aş f–e dar n-am bani.
Scuze, improvizam şi eu pe tema dată. 😆 Acum îmi dau seama că dacă eu aş fi fost în locul creatorului popular anonim colectiv şi sincretic, folclorul nostru ar fi fost foarte “trashy”.
Gneial :)) Nu o stiam. Sa o spun si Marioarei 😉
păi normal că nu o ştiai, Rădoi. Am fătat-o eu chiar în momentul în care ţi-am răspuns la comentariu.
mai am si eu vreo doua scrisori de alea clasice, timbrate si primite prin posta. dar emailul nu prea l-am folosit pentru genul asta de comunicare.
cit despre folclor nu stiu ce sa zic.. chiar trebuie bani pentru chestia aia?ca eu nu i-am folosit niciodata in scopuri de astea 😉
păi are şi folclorul adevărat texte gen: “Ia la neica vreo doi zloţi / Şi nu te iubi cu toţi.” Prin urmare, am putea breveta sexul pe bani drept o creaţie populară românească, neaoşă şi carpato-danubiano-pontică. 😀
ce-ti da blogul in schimbul muncii tale? 🙂
satisfacţii. cât muncesc eu la el, atâta munceşte şi el la mine.
Eu am pastrat o singura ,,vedere,, de la un cuminte ce mi-a scris : Mi-e dor.
Inca si acum, dupa atata timp, ma emotioneaza cand il citesc.
joschiloţii: te întreb şi eu un lucru ca între noi, fetele – tu nu eşti cumva băiat? (fără nici o legătură cu comentariul tău, pur şi simplu din tot ce am citit scris de tine şi din felul în care relaţionezi cu oamenii).
traiesti mai intens cand citesti scrisorile clasice ( asta in cazul in care mai ai acces la ele dupa aceea ), pentru ca in afara de cuvinte vezi literele tremurate si emotia pe care o simteai, poate chiar si o lacrima uscata picata fix in mijlocul paginii ( intamplator sau nu ).
o să râzi, dar eu trăiesc la fel de intens şi mailurile – de vreme ce nu am mai scris o scrisoare clasică din fragedă pruncie. 😀
🙂 ba tu o sa razi daca-ti spun ca nu am trimis niciodata e-mailuri de dragoste, si ca inca prefer scrisorile clasice, cu toate ca locuiesc in aceeasi casa cu persoana careia i se adreseaza.
ii scriu scrisori ori de cate ori simt s-o fac si i le trimit. sunt mereu o surpriza.
buh…culmea e ca ajung in 3 zile la “destinatie” chiar daca posta e la 50 de metri de casa noastra ..
,,El,, este baiat si ,,Ea,, o suava ca si tine 🙂
da le-ai sters pana la urma sau le-ai pastrat? eu unul sterg la nervi si regret dupa ce dau “delete”
ceea ce se naste moare :), yesterday is past, today is now tomorrow is future 🙂
e pacat sa traiesti in trecut cand viitorul este cu totul altfel, si ai si sansa sa il faci mai bun in virtutea experientei trecutului 🙂
tzik: ce frumooooos! M-ai rupt la faza asta!
joschiloţii: deci tu eşti, cum ar veni, o persoană dublu-sexuală 😆
pepe: nope, le-am păstrat. un artist trebuie să-şi conserve emoţiile, e marfa lui de mai târziu. 🙂
ullise: păi, cel mai bine e să trăieşti în prezent. Atunci, viitorul vine de la sine. zic eu.
N-am fost niciodata asa. Fara declaratii, fara cuvinte mari, fara promisiuni. Dar eram acolo, langa ea, nu exista ceva mai important in universul meu decat micile ei dorinte.
Niciodata nu mi-au placut vorbele, doar faptele. Si cu ele am incercat sa arat cine sunt si ce merit. Mare greseala, nu stiam ca doar vorbele goale conteaza.
Amu depinde ce-şi doreşte şi fomeia. Unele sunt dezesperate după dramă, melodramă, dramoletă şi dramatism. 🙂
No, mie imi plac scrisorile romantice, care sa ma puna pe jar, numai ca, din pacate, am avut parte de tipi carora nu le placea asta. Ufff Si acum ii scriu iubitului meu asa ceva, lui ii place ce scriu eu, dar nu scrie si el asa.
No, şi mie îmi plac scrisorile. Moooor când primesc una. 🙂
Intr-adevar, scrisorile romantice le scriu doar cei care iubesc cu adevarat!multe scrisori ….hehehe….. am scris si eu la viata mea!
Este adevarat ca, atunci cand pui suflet in ceea ce scrii,iar dupa ce te certi cu acea persoana le stergi,e normal sa-ti para rau.Dar,…e si mai trist cand tu ii scrii si pui suflet in dragostea ce i-o porti ,si nu-ti raspunde la ele.
păi ştii cum e… dragoste cu sila nu se poate. 🙁
ce poţi tu să faci în cazul ăsta e să încerci să le acorzi atenţie celor care te iubesc. poate te îndrăgosteşti de cineva care te iubeşte pentru ceea ce eşti, nu să fugi după cineva care nu ştie să te aprecieze.