…şi primul meu monolog

Mă pregăteam să dau admitere la teatru. Nu găseam texte care să îmi placă. Voiam ceva care să fie al meu, ceva care să nu poată fi făcut de nimeni altcineva, ceva extrem de personal. Şi în disperare de cauză, mi-am scris un monolog. (Zicea un prieten că e cazul să ne fie ruşine de operele noastre din tinereţe. Mie nu mi se pare. Ce dacă-s de căcat? Măcar poartă amprenta inconfundabilă a sfincterelor mele.

Destulă introducere, iată un monolog pe care în admitere mi-a fost ruşine să recunosc că l-am scris (drept care am inventat un nume fake: Calistrata Prăpăd. Am operat sub pseudonim. Culmea e că ăia din comisie au zis ceva de genul: “Da, parcă am auzit şi noi de ea.” 😈 Calistrata Prăpăd c’est moi, snobilor care eşteţi!)

O amantă înnăscută

Dramatis personae : madam Desagă (pensionară peste şaizeci de ani, plină de vitalitate)
Decor : vestita carpetă cu căprioară la izvor.

Madam Desagă (trebăluieşte, deretică prin casă, şterge de praf fotografia bărbatului, începe să ofteze ): Silică, Silică, ce şmecheri sunteţi voi, bărbaţii, fire-aţi voi ai dracului!
De câte ori nu ţi-a convenit o treabă, ţi-ai pus picioarele la spinare şi ai şters-o. Când îţi ceream bani de întreţinere, sau de mâncare pentru copii, tu începeai să urli, trânteai uşa şi plecai! Şi tot io mă duceam la mătuşica Geta, să cer bani împrumut, să plătesc întreţinerea. Deşi tu erai secretar de partid, şi io, o simplă muncitoare. Da’ ţie-ţi trebuiau banii, să-i bei pă toţi în cârciumi, să-ţi cinsteşti tovarăşii de partid şi să-i uimeşti cu darea ta de mână.
Acu’, dacă s-or schimbat vremurile, şi tu n-ai fost destul de deştept să schimbi placa în mod onorabil, cum au făcut-o atâţia, mi-ai tras clapa ăghen. Dăduşi colţu’, mă lăsaşi în buzunaru’ gol şi tot io m-am împrumutat de la toate neamurile –ale mele, nu ale tele, fiţi-ar zgârţanii ai dreacu’ – să te îngrop şi să fac şi suptcesiunea. Păi, mă, Silică, ce-am economisit la făină am dat pe tărâţe, mă, că nu face moştenirea cât a costat suptcesiunea. (Cu tandreţe): Mare puşlama ai fost tu, măi Silică ; bine ca avuşi cu cine. Ţi-ai găsit proasta, să te slugărească o viaţă întreagă.
(Maneaua din partea I se aude de sus. Madam Desagă ciuleşte urechile. Rîde, ba chiar începe să danseze şontâc-şontâc.) Asta-i Dana de la patru. Maaaare bagaboantă. Şi leneşă, şi cotoarbă, şi obraznică. Mai e şi moartă după Agigea, nepotu-meu. Ce dracu’, crede că dacă-s hodoroagă sunt şi bătută-n cap, şi nu ştiu şmecheria? Da’ las’ s-o chinuie talentu’, să se oftice. N-aş primi-o pe una ca asta nici măcar în hol, nu i-aş da nici o cană cu apă.
(Revine la fotografie.) Îţi dai seama, mă afurisitule, că azi am fi sărbătorit patruzeci de ani de căsătorie? Ce-ţi pasă ţie… Oricum, nu mi-ai ţinut minte niciodată ziua de naştere, nici onomastica, şi nici măcar ziua în care ne-am sărutat prima oară. (Visătoare) : 14 noiembrie 1963, la ora şaptispe şi două’ş’trei de minute .
Ştii, prostule, cât de greu mi-a fost de una singură ? De-asta te-am şi înşelat… Da. Te-am înşelat ! Cum mă înşelai şi tu cu activistele alea şi io nici să plâng nu puteam, că trebuia să joc «Nu te supăra, frate» cu ăştia micii. Io te-am înşelat cu unu’ cu cinşpe ani mai mic! Numa’ bun să-l ungi pe tine, ca pe Gerovital.
Totul a început de când m-am pensionat. Încă de a doua zi, am început să caut de lucru, că din pensie nu se poate trăi. Am cumpărat o cârcă de ziare, dar n-am găsit decât posturi de dansatoare la bară – şi nu mă ţine brăcinarele, maică – sau « persoane elegante pentru masaj şi companie selectă ». Să mă apuc eu, la vârsta mea, de masaj şi companie selectă!? Când toată viaţa mea am cunoscut un singur bărbat… pe bietu’ Silică, Dumnezeu să-l ierte… bine, şi acu’ pe Ghiţucă. Da’ cu Ghiţucă n-am făcut treaba aia ruşinoasă… încă! abia de ne-am sărutat…
N-am cunoscut în piaţă, la Obor. Să ştii, mă Silică, io încă mă scol în fiecare duminică la şapte şi mă duc în piaţă, la Obor că acolo e toate mai ieftine! Ce-am înnebunit să dau cinşpe mii pe morcovi, când la Obor îi găseşti cu treişpe mii? Acolo l-am cunoscut şi pă Ghiţucă. Ce prune frumoase şi mari avea. Mi-am adus aminte cum fierbea tataia ţuica la noi la Comarnic şi m-a trăsnit o idee dă biznis. I-am zis : Auzi, mă, flăcău, vrei să faci şi tu un ban, să fac şi io doi? Io-ţi fac ce vrei matale, mi-a zis el. Nu ţi-i rusine să vorbeşti aşa cu o doamnă, măi… măi… şi să nu te ţii de cuvânt după? Ba zău că mă ţin, a zis el. Bine. Dă-mi zece kile dă prune, şi o să vezi ce ştie fata să facă !
Şi i-am făcut, tăticule, o ţuică de-a noastră de Comarnic, de l-am lăsat fleaşcă . M-o cerut pă loc de nevastă. Da’ io, fată deşteaptă, i-am zis : las’ c-am fost io odată nevastă şi mi-o ajuns . cu vârf şi îndesat. Să mai fie şi altele neveste, io vreau să fiu amantă.
De-atunci, am pornit biznisu’ şi ne merge ca-n sânu’ lu’ Avram ! D-aia-mi zice blocu’ madam Desagă… mă mai vede cu desagă de prune după mine… da’ ce-mi pasă mie de gura lumii ? Ce, gura lumii îmi dă mie de mâncare ?
(Se uită iar la fotografie) : Mi-e bine cu Ghiţucă ! Îi fac câte o ciorbă ca la mama acasă, nu ca la mă-sa acasă, unde se mănâncă numai ştevie şi urzici, de zici că i-a scos la păscut. Da’ mă îngrijorează că îmi dă ghes să facem treaba aia ruşinoasă. Ce-i aşa mare grabă, mă băieţi, pe vremea mea, Silică a aşteptat cinci ani după treaba aia ruşinoasă… Şi i-am dat-o de-abia după nuntă, să ştiu că am docomentu’ la mână.
(Sună telefonul) : Alo, da ! Agigea, puiu’ lu’ mamaie… Ce să facă mamaie ? Să o chem la mine pe Dana ? Bagaboanta de la patru !? Da’ ce-i casa mea, bar de negri ? Aha, vrei să fii singur cu sor-sa, Angela, şi n-aveţi unde ! Da’ Angela vrea să… fie singură cu tine ? Aşa din prima ! ? Hmmm… O să încerc, da’ mă telefonezi când aţi terminat cu… singurătatea, s-o trimit acasă, da ? Te pupă mamaie !
(Închide telefonul, meditează) : Nu le înţeleg, tăticule , pe astea tinere, nici să mă baţi. De ce să te arunci în socoteală num-aşa, fără nici o garanţie ? Dacă nu te ia ăla după ?
Cât o fi ceasul ? Nouă jumate… Sper să termine pân’ la unşpe, să-mi fac şi io somnu’ dă frumuseţe.
(Iar manea. Începe să bată cu mătura-n calorifer. Îi sună telefonul): Mă, fetiţă, mă… io te tot ascult cu muzicile astea deşucheate, de mi le dai tu tare… şi parcă are ele un merchez al lor. Îmi place dă ele ! Nu vii cu ele-ncoace, să le auz şi io mai bine ? Bag samă că şi tu eşti cam singurică. Am un cozonac… şi-o plăcintă de mere cum n-ai mâncat tu în viaţa ta. Şi-ţi arăt şi pozele lu’ Agigea, când erea mic.
Ce-i cu tine, maică ? Plângi ? Ei, bine că nu plângi, hai odată cu muzica aia, ce dracu’.
(Închide, sună) : Agigea, mamă, s-a rezolvat. Da’ pân’ la unşpe gătaţi cu singurătatea, că nici io nu-s patrulă, să stau toată noaptea sculată. (Aude ciocănituri la uşă. Şopteşte conspirativ.) Hai, c-a venit Dana, mă duc să-i deschid. Stai aşa, să-ţi dea mamaie un sfat înţelept. Să-ţi pui plastic, să nu laşi fata cu burta la gură, că jar mănânci! (închide.) Da, fetiţă ! Vine baba, vine… (iese către hol.)