…şi primul meu monolog

Mă pregăteam să dau admitere la teatru. Nu găseam texte care să îmi placă. Voiam ceva care să fie al meu, ceva care să nu poată fi făcut de nimeni altcineva, ceva extrem de personal. Şi în disperare de cauză, mi-am scris un monolog. (Zicea un prieten că e cazul să ne fie ruşine de operele noastre din tinereţe. Mie nu mi se pare. Ce dacă-s de căcat? Măcar poartă amprenta inconfundabilă a sfincterelor mele.

Destulă introducere, iată un monolog pe care în admitere mi-a fost ruşine să recunosc că l-am scris (drept care am inventat un nume fake: Calistrata Prăpăd. Am operat sub pseudonim. Culmea e că ăia din comisie au zis ceva de genul: “Da, parcă am auzit şi noi de ea.” 😈 Calistrata Prăpăd c’est moi, snobilor care eşteţi!)

O amantă înnăscută

Dramatis personae : madam Desagă (pensionară peste şaizeci de ani, plină de vitalitate)
Decor : vestita carpetă cu căprioară la izvor.

Madam Desagă (trebăluieşte, deretică prin casă, şterge de praf fotografia bărbatului, începe să ofteze ): Silică, Silică, ce şmecheri sunteţi voi, bărbaţii, fire-aţi voi ai dracului!
De câte ori nu ţi-a convenit o treabă, ţi-ai pus picioarele la spinare şi ai şters-o. Când îţi ceream bani de întreţinere, sau de mâncare pentru copii, tu începeai să urli, trânteai uşa şi plecai! Şi tot io mă duceam la mătuşica Geta, să cer bani împrumut, să plătesc întreţinerea. Deşi tu erai secretar de partid, şi io, o simplă muncitoare. Da’ ţie-ţi trebuiau banii, să-i bei pă toţi în cârciumi, să-ţi cinsteşti tovarăşii de partid şi să-i uimeşti cu darea ta de mână.
Acu’, dacă s-or schimbat vremurile, şi tu n-ai fost destul de deştept să schimbi placa în mod onorabil, cum au făcut-o atâţia, mi-ai tras clapa ăghen. Dăduşi colţu’, mă lăsaşi în buzunaru’ gol şi tot io m-am împrumutat de la toate neamurile –ale mele, nu ale tele, fiţi-ar zgârţanii ai dreacu’ – să te îngrop şi să fac şi suptcesiunea. Păi, mă, Silică, ce-am economisit la făină am dat pe tărâţe, mă, că nu face moştenirea cât a costat suptcesiunea. (Cu tandreţe): Mare puşlama ai fost tu, măi Silică ; bine ca avuşi cu cine. Ţi-ai găsit proasta, să te slugărească o viaţă întreagă.
(Maneaua din partea I se aude de sus. Madam Desagă ciuleşte urechile. Rîde, ba chiar începe să danseze şontâc-şontâc.) Asta-i Dana de la patru. Maaaare bagaboantă. Şi leneşă, şi cotoarbă, şi obraznică. Mai e şi moartă după Agigea, nepotu-meu. Ce dracu’, crede că dacă-s hodoroagă sunt şi bătută-n cap, şi nu ştiu şmecheria? Da’ las’ s-o chinuie talentu’, să se oftice. N-aş primi-o pe una ca asta nici măcar în hol, nu i-aş da nici o cană cu apă.
(Revine la fotografie.) Îţi dai seama, mă afurisitule, că azi am fi sărbătorit patruzeci de ani de căsătorie? Ce-ţi pasă ţie… Oricum, nu mi-ai ţinut minte niciodată ziua de naştere, nici onomastica, şi nici măcar ziua în care ne-am sărutat prima oară. (Visătoare) : 14 noiembrie 1963, la ora şaptispe şi două’ş’trei de minute .
Ştii, prostule, cât de greu mi-a fost de una singură ? De-asta te-am şi înşelat… Da. Te-am înşelat ! Cum mă înşelai şi tu cu activistele alea şi io nici să plâng nu puteam, că trebuia să joc «Nu te supăra, frate» cu ăştia micii. Io te-am înşelat cu unu’ cu cinşpe ani mai mic! Numa’ bun să-l ungi pe tine, ca pe Gerovital.
Totul a început de când m-am pensionat. Încă de a doua zi, am început să caut de lucru, că din pensie nu se poate trăi. Am cumpărat o cârcă de ziare, dar n-am găsit decât posturi de dansatoare la bară – şi nu mă ţine brăcinarele, maică – sau « persoane elegante pentru masaj şi companie selectă ». Să mă apuc eu, la vârsta mea, de masaj şi companie selectă!? Când toată viaţa mea am cunoscut un singur bărbat… pe bietu’ Silică, Dumnezeu să-l ierte… bine, şi acu’ pe Ghiţucă. Da’ cu Ghiţucă n-am făcut treaba aia ruşinoasă… încă! abia de ne-am sărutat…
N-am cunoscut în piaţă, la Obor. Să ştii, mă Silică, io încă mă scol în fiecare duminică la şapte şi mă duc în piaţă, la Obor că acolo e toate mai ieftine! Ce-am înnebunit să dau cinşpe mii pe morcovi, când la Obor îi găseşti cu treişpe mii? Acolo l-am cunoscut şi pă Ghiţucă. Ce prune frumoase şi mari avea. Mi-am adus aminte cum fierbea tataia ţuica la noi la Comarnic şi m-a trăsnit o idee dă biznis. I-am zis : Auzi, mă, flăcău, vrei să faci şi tu un ban, să fac şi io doi? Io-ţi fac ce vrei matale, mi-a zis el. Nu ţi-i rusine să vorbeşti aşa cu o doamnă, măi… măi… şi să nu te ţii de cuvânt după? Ba zău că mă ţin, a zis el. Bine. Dă-mi zece kile dă prune, şi o să vezi ce ştie fata să facă !
Şi i-am făcut, tăticule, o ţuică de-a noastră de Comarnic, de l-am lăsat fleaşcă . M-o cerut pă loc de nevastă. Da’ io, fată deşteaptă, i-am zis : las’ c-am fost io odată nevastă şi mi-o ajuns . cu vârf şi îndesat. Să mai fie şi altele neveste, io vreau să fiu amantă.
De-atunci, am pornit biznisu’ şi ne merge ca-n sânu’ lu’ Avram ! D-aia-mi zice blocu’ madam Desagă… mă mai vede cu desagă de prune după mine… da’ ce-mi pasă mie de gura lumii ? Ce, gura lumii îmi dă mie de mâncare ?
(Se uită iar la fotografie) : Mi-e bine cu Ghiţucă ! Îi fac câte o ciorbă ca la mama acasă, nu ca la mă-sa acasă, unde se mănâncă numai ştevie şi urzici, de zici că i-a scos la păscut. Da’ mă îngrijorează că îmi dă ghes să facem treaba aia ruşinoasă. Ce-i aşa mare grabă, mă băieţi, pe vremea mea, Silică a aşteptat cinci ani după treaba aia ruşinoasă… Şi i-am dat-o de-abia după nuntă, să ştiu că am docomentu’ la mână.
(Sună telefonul) : Alo, da ! Agigea, puiu’ lu’ mamaie… Ce să facă mamaie ? Să o chem la mine pe Dana ? Bagaboanta de la patru !? Da’ ce-i casa mea, bar de negri ? Aha, vrei să fii singur cu sor-sa, Angela, şi n-aveţi unde ! Da’ Angela vrea să… fie singură cu tine ? Aşa din prima ! ? Hmmm… O să încerc, da’ mă telefonezi când aţi terminat cu… singurătatea, s-o trimit acasă, da ? Te pupă mamaie !
(Închide telefonul, meditează) : Nu le înţeleg, tăticule , pe astea tinere, nici să mă baţi. De ce să te arunci în socoteală num-aşa, fără nici o garanţie ? Dacă nu te ia ăla după ?
Cât o fi ceasul ? Nouă jumate… Sper să termine pân’ la unşpe, să-mi fac şi io somnu’ dă frumuseţe.
(Iar manea. Începe să bată cu mătura-n calorifer. Îi sună telefonul): Mă, fetiţă, mă… io te tot ascult cu muzicile astea deşucheate, de mi le dai tu tare… şi parcă are ele un merchez al lor. Îmi place dă ele ! Nu vii cu ele-ncoace, să le auz şi io mai bine ? Bag samă că şi tu eşti cam singurică. Am un cozonac… şi-o plăcintă de mere cum n-ai mâncat tu în viaţa ta. Şi-ţi arăt şi pozele lu’ Agigea, când erea mic.
Ce-i cu tine, maică ? Plângi ? Ei, bine că nu plângi, hai odată cu muzica aia, ce dracu’.
(Închide, sună) : Agigea, mamă, s-a rezolvat. Da’ pân’ la unşpe gătaţi cu singurătatea, că nici io nu-s patrulă, să stau toată noaptea sculată. (Aude ciocănituri la uşă. Şopteşte conspirativ.) Hai, c-a venit Dana, mă duc să-i deschid. Stai aşa, să-ţi dea mamaie un sfat înţelept. Să-ţi pui plastic, să nu laşi fata cu burta la gură, că jar mănânci! (închide.) Da, fetiţă ! Vine baba, vine… (iese către hol.)

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Geo says:

    Cali, mă prăpădii de râs… :))

  2. Lorena Lupu says:

    cum, mă? că doar suptcesiunea e mai scumpă decât moştenirea 😀

  3. Liviu M. says:

    Hmm. Auzi? Madam Desaga mai traieste? 🙂
    Nu de altceva, dar vreau sa ajung la Dana si nu stiu cum. Bagaboanta.
    PS:
    eu spun ca nu e de cacat.
    in schimb, n-o gasesc pe Calistrata nici macar pe uichipedia. ce bestie!

  4. Lorena Lupu says:

    mna, se mai întâmplă.

  5. Da’ e bun, ce l-ai introdus asa timid?

  6. Lorena Lupu says:

    Obiectiv vorbind, e umor de autobază. Teatrul cere ceva mai multă subtilitate.

  7. Obiectiv vorbind da, e simplut si comic dar daca vrei si subtilitate gasesti. Ca in orice “tablou din viata” :)).

  8. pisicagalbena says:

    incercari triste.

  9. Lorena Lupu says:

    da, o fi mai vesel faptul că mă urmăreşti şi mă defăimezi peste tot, nu?

    întrebarea mea pentru voi ăştia care aţi convenit în sinea voastră că sunt de căcat – de ce nu vă găsiţi un model pozitiv, demn de urmat, şi vă încăpăţânaţi să-mi faceţi alai? nu vi se pare o irosire a vieţilor voastre pline de sens şi valoare?

  10. Ostap Bender says:

    ce autobaza, bai? BENDEAC TRAIESTEEE!!!!!!

  11. UnSoricel says:

    poate o fi ‘vrind’ pisica galbena sa te schimbe in ‘binee’ sa-ti fecundeze stilul cu ‘mintea’ sa… cred ca oricine dupa o 30 stie ca nu exista model pozitiv… totul e realativ chiar si cu binele… ori iti da ceva ori iti ia important e sa vrei ‘ceva’!

    si ca tot ai adus vorba.. deci le-ai tras-o cu monologu ..celor de la teatru.? sau ti-au tras-o ei tie…

  12. Lorena Lupu says:

    un şoricel, de intrat am intrat cu 10, nu ştiu dacă se numeşte că le-am tras-o sau că mi-au tras-o ei mie, sau poate ne-am tras-o reciproc şi ne-a plăcut.

    în altă ordine de idei: fecundanţii stilului meu mă enervează îngrozitor. dacă tot vor să mă fecundeze, le sugerez o abordare mai pragmatică şi mai materială.

  13. TheCreatrix says:

    calistrata prăpăd, cerasela de la videochat şi patrick hillsbury se vede de la o poştă că sunt hoaxuri.

  14. cristi says:

    Ai talent mare daca ai intrat cu 10, interpretand textul asta. Ma inclin.

  15. Lorena Lupu says:

    thecreatrix: de acord. dar nu te minunezi când vezi numărul de proşti care pun botul la hoaxuri atât de evidente?

    cristi: ştii, e chestie de potriveală. nu ţi s-a întâmplat să faci sex mai bun cu o tipă mai puţin frumoasă, dar cu care aveai aceiaşi BPM, şi sex execrabil de prost cu o bunăciune?

  16. cristi says:

    Nu ma intelege gresit, dar, probabil, tu ai atins nirvana cu un manelist nespalat (ma refer la text si interpretare).

  17. Lorena Lupu says:

    Ba cu un manelist spălat (că totuşi textul are o “curăţenie” a structurii, o definire a personajului şi o răsturnare de situaţie, care sunt caracteristicile esenţiale ale unui monolog reuşit.)

    Îţi trimit şi manelişti nespălaţi, dacă vrei (scrişi de alţii) – idei redundante, personaje neclare, monotonie. Doar aşa, ca să ştii despre ce vorbeşti.

  18. Lorena Lupu says:

    beats per minute.

  19. Marghioala says:

    “umor de autobaza”… te’a futut mantii, ma?

  20. Marghioala says:

    Prost mai e. Aveam incredere’n el.

  21. Lorena Lupu says:

    în cartierul nostru, genului ăsta de tip i se zice gentleman.

  22. miruna] says:

    pe când vedem monologul jucat?

  23. Lorena Lupu says:

    jucat de mine, în nici un caz. am îmbătrânit, nu mai pot juca hazliu cotoroanţe. 😀

  24. miruna] says:

    dar nu ești nici atât de bătrână încât să joci într-un mod realist cotoroanțe.

  25. Lorena Lupu says:

    păi vezi? nici cu sula-n fund, nici cu sufletu-n rai. de ce să fac chestii călduţe? acum a sosit timpul să joc într-un mod hazliu adolescente. 😀

  26. dadatroll says:

    Pai astai prea lung pentru un monolog. Nar trebui sai spuna dialog sau chiar trialog? Ca tin minte ca unele chesti care sunt prea lungi sunt prea lungi casa fie numai pentru o categorie anume care ar fi ea si atunci se baga la o categorie anume care ar fi ea plus unu. De exemplu o pagina doua pagini. Daca ai mai multe se pune trei pagini. Daca ai inca si mai multe patru pagini. Sau sa zicem ca mergi cu masina umpic ai facut un kilometru. Da daca mergi mai mult ai facut doi kilometri si daca mergi si mai mult patru kilometri si apoi cinci sase sapte opt noua zece unspe doispe treispe cincispe saispe saptespe optaspe nouaspe douazeci douazeci si unu douazeci si doi si tot asa mai departe. Sau sa zicem ca esti la Metro si cumperi sampon. Un sampon doua sampoane. Stai ca la Metro nuti da decat la angro. Deci nuse poate un sampon. Ca exemplu nui bun. Da sa zicem cancepi cu doua sampoane si apoi daca mai bagi unu ai trei. Nu stai ca nuti da decat din douan doua. Deci daca mai vrei unu trebuie sa cumperi patru da apoi numai mergi la Metro o vreme cai sampon destul sau mai exact sa zicem ca nu esti la Metro ca esti la un alt magazin la care nu trebuie sa cumperi din douan doua chesti cati da si la bucata. Sa zicem. Carfur sau cum se chiama. Ca mie numia placut Metro nici o data. Si ce daca au preturi mai mici ce parca pretui cel mai important lucru la cumparaturi. Bine ca conteaza casa nu zic ca nu. Casa nu fiiu ipocrit sau cum se mai spune. Vorba lui ala din filmu ala cu Omu Paianjen daca nai de lucru fati si daca nuti faci atunci esti lenes bine de tot. Bine ca nu bine de tot ca rau de tot ca a fii lenes nui bine. Ca e rau. Deci ar trebui sa fie casa o zic dela inceput daca nai de lucru fati si daca nuti faci atunci esti lenes rau de tot. Stai ca cred ca miam pierdut siru gandiri daca lam avut vreodata sir nu gandire ca gandire normal cam avut catunci cum crezi cas fi putut sa fii scriis asa un coment lung care e ca un fel de monolog sau dialog. Ca de trialog nu cred ca e de lung ca nu stiu cat e de lung de fapt cand il scriu in casuta asta ca numi arata cat e de lung si mie lene sa ma duc in sus casa vad cat e de lung. Vezi mai sus. Cu lenea si ala din Omu Paianjen cea zis el. Eu atatam avut de spus atata doar ca poate ca mam lungit umpic da vorba aia din popor mai bine sa fie prea mult decat sa nu fie destul. Normal case refera mai mult la lucruri bune cum ar fi mancare sau sex. Nula lucruri rele cum ar fi foame sau sex. Ca sexu poate sa fie si din ala bun si din ala rau trebuie de precizat. Desi casa fim mai realisti nu cred ca astia din batrani si din popor se gandeau ei la sex cand au inventat proverbu ala. Cum ziceam ca trebuie precizat nici la din ala bun nici la din ala rau. Ca trebuie precizat. Da nu cred ca din astea aveau in cap. Desi am inteles ca uni dintre batrani astia au avut sex ca altfel cum neam fi nascut noi ca nu toti putem sa ne fi nascut pe o alta planeta si sa ajungem aici pe Pamant cu navetica spatiala cum a ajuns Gramo siapoi isa stricat. Deci ma refer la oameni normali. Nuca Gramo nar fi normal ca nu e. Da ma refer la restu de oameni care nusa nascut cu capun fund. Al lor normal. Nu nu a lui Gramo ca aia numai Gramo a facut da al lor personal. Deci casa revenim ce ziceam? Vorba asta din batrani si dela tara. Da cred ca batrani au avut ceva sex. Da mantreb poate sa se existe sex la tara? Si cu intrebarea astea foarte importanta va las. Sa va ganditi la ea. Ca e importanta. Cum am mai zic ca e importanta. Vezi mai sus. Sau chiar in propozitia antevorbitoare. Bine da acuma nuca sa numai faceti chiar nimica in timpu zilei cand va ganditi la asta si apoi sa dati vina pe mine. Ca e usor sa dai vina pe cineva si mai ales pe altcineva. Deci nupe tine.

  27. femme letale says:

    amicul ala al tau e prost.
    iar tu esti f misto. si atunci si acum.

  28. Lorena Lupu says:

    Când mă laudă cineva de atâtea ori, îmi dă senzaţia că vrea să mă fută. 🙂

  29. femme letale says:

    stiu ce zici. 😀
    eu vream sa zic ca imi place ca ai coaie. ceea ce ar putea sa insemne ca vreau sa te fut. desi nu e nevoie sa ai coaie ca sa vreau sa te fut. plm.

  1. August 24, 2010

    […] Read more: …şi primul meu monolog […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: