Dat fiind că problemele de sănătate mi-au futut planurile de Revelion din toate poziţiile, cu finalizare în bukkake, am avut un Rev de om bolnav, couch party cu Pulică şi un bebeluş de 2 virgulă cinci litri de bere, plus un chil de portocale, un cascaval virgin si un bol mare de măsline negre fără sare.
Întâi am butonat îndelung pe toate canalele. Căcat! Peste tot, ţigănie. Peste tot, manele. De ce ne mirăm că avem o naţiune necivilizată şi rudimentară, dacă noi promovăm mârlăneala? Şi mai daţi-mă naibii cu “pamfletul”, că pamfletul este pentru inteligenţi. Idioţii vor fi oricum neînstare să sesizeze nuanţa de pamflet, şi nota moralizatoare, şi vor începe să facă ce ştiu ei mai bine: să imite ca maimuţele.
Apoi, spre uimirea lui Pulică, a telecomenzii, a canapelei, a florilor din ghivece şi a fiecărei măsline din bol, am rămas pe însuşi TV Rromales, adicăCanal D (cacofonie deliberată). Spre surpriza noastră, televiziunea cea mai responsabilă cu ţiganizarea mentalului colectiv (după Zerou TV, desigur), băgase Michael Jackson: Invincible Tour, concertul din Munchen. Un turneu care a trecut aproape neobservat de opinia publică, în umbra acuzaţiilor de pedofilie care deja începuseră să-i dinamiteze imaginea, şi care i-au adus sfârşitul.
M-am uitat la acest mix admirabil de efecte speciale, coregrafie fabuloasă, histrionism, sensibilitate, energie, chef de joacă – deşi costumul de haur din prima parte mi s-a părut mai degrabă kitsch-uliu, nu am putut trece peste modul în care se mula pe popoul ăla bombat şi obraznic, de-mi lăsa gura bere, că apă nu avea de unde. Şi m-am gândit ce om frumos a fost până la urmă negrişorul ăsta din Gary, Indiana.
Apoi mi-am dat seama că mă simţeam incredibil de bine singură pe canapea, cu motanul şi bolul de măsline în poală, şi cu berea la picior. Şi am stat să mă gândesc: de ce se chinuie unii să se ducă la petreceri uriaşe şi să se simtă mizerabil în mijlocul unor indivizi agasanţi?
Aceeaşi nedumerire pe care o am faţă de femeile disperate de sărbători. Aoleu, de ce nu am un piept puternic de bărbat… Şi – adaug eu – zece cratiţe pe foc, şi corvezi, şi oboseală, şi eforturi multiple, şi sacrificii, toate numai pentru o plăcere perversă pe care nu o înţeleg, şi care mă irită: aceea de a adopta o figură atotştiutoare şi a ofta condescendent “sunt nefericită, dar mi-am făcut datoria.”
Sugi, fă, toate pulile poporului chinez! Datoria faţă de cine, vită cornută? De ce ar fi toate căcaturile astea datoria ta, sau a mea, sau a oricui? Exact aşa cum mă enervez când un pulifrici oarecare sau o vacă încălţată începe să îmi traseze listă de sarcini doar pentru că are el sau ea impresia că m-a câştigat la belciuge. Şi are impresia că deşi eu spun clar că nu vreau să am ceea ce se numeşte pompos “relaţie”, de fapt vreau altceva în forul meu interior, numai că nu îmi dau seama. Şi atunci, pulifriciul oarecare sau vaca încălţată încep să mă bombardeze cu semnale subliminale care să indice că am avea o relaţie. Şi să mă sufoce cu ele. Şi să mă plictisească îngrozitor. NU, ÎN MORŢII MĂ-TII, NU VREAU SĂ MĂ ŢIN CU TINE DE MÂNĂ DE SĂRBĂTORI. NU ŢI-AM PROMIS NIMIC, MĂ ENERVEAZĂ CĂ ÎNCERCI SĂ MĂ ŞANTAJEZI STORCÂNDU-MI PROMISIUNI, ŞI, PER ANSAMBLU, UN CĂLDUROS MARŞ LA COTEŢ!! Am zis!
Iar dacă nu răspund la mesaje / telefoane / pisălogeală, asta indică două chestii:
1. în cazul idioţilor din prima categorie: că ar fi cazul să vă duceţi să vă futeţi singuri în cur cu un polonic, şi să mă lăsaţi în pace.
2. în cazul idioţilor necunoscuţi care dau mesaje nesemnate: că ar fi cazul să vă duceţi să vă futeţi singuri în cur cu un polonic, poate vă trăzneşte cu ideea că ar fi cazul să vă semnaţi dracu’ mesajele.
Şi după aceste gânduri, m-am simţit uşurată. Toată încărcătura negativă a lui 2009 a dispărut ca prin farmec. Afară, au răsunat mult mai puţine petarde decât în anii trecuţi – semn că începem să ne civilizăm. Iar Invincible Tour a fost frumos şi uman. Mi-a rămas în faţa ochilor minţii o imagine a lui Michael strigând cu pasiune: “Turn on the Lights, I Want to See You!”
De aceea s-a inventat funcţia Ignore, Cora dragă. Viaţa e prea scurtă pentru a o pierde cu activităţi neplăcute.
Restrospectiva TV… de rev.
Mai fain o fost “Sex and the city”.
CU ASTA, AM AMUŢIT DEFINITIV
(comment uşor modificat de admin.)
Sagetatoareooo 😀
Din ce am cautat pe Google, am vazut ca si dl ovidiu113 e scriitor
blasfemie – bucătăria e treaba femeilor, aşa cum tăiatul porcului e o activitate exclusiv masculină
admit că numai a femeilor care fac asta cu conştiinţa datoriei împlinite
acuma mă gândesc că, dacă te simţeai rău de rev, puteai să-ţi suni nişte prieteni să-ţi aducă un teanc de dvd-uri piratate
Pentru Coramica: sa ma scuzi, nu am vrut sa ofensez pe nimeni, de fapt nu am nici o problema, am renuntat de mult sa ma lupt cu generatia” burtii si pulii” din jurul meu. Asa cum romanii au avut generatiile ” panem et circenses” , noi dupa ’90, avem asta.Mai greu imi este cand vad pe cei ce sunt pe-aceeasi baricada ca isi agita falfaitor lanciile si sagetile tot spre ai lor, asa, ca sa-si mentina tonusul muscular. Si mai e ceva: era frumos concertul de la Viena de 1 ianuarie, pacat ca anul asta l-am pierdut, dar mai pacat va fi peste vreo inca 20 de ani, cand se vor gasi unii sa zica : ” care concert? care Viena ? “
Am re-analizat de ce nu-mi place cuvintul actritza. Suna a doctoritza sau sudoritza.
Asta nu inseamna ca nu admir actritzele.
E ca si cum cineva ar confunda personajul cu autorul care scrie la persoana I.
Felicitari din nou pentru post! Are cele mai multe comment-uri din ultimele luni.
Chiar excluzindu-le pe cele vadit rauvoitoare.
Bre Valer, de acord cu tine ca sa nu mancam semipreparate… da’ tu de barbati la cratita ai auzit?
tezeu: pentru tine, poate.
daniel: da, eu.
coramică: cu atât mai trist pentru domnia-sa că e atât de penibil în ambalaj şi conţinut deopotrivă.
valer: de ce ar fi bucătăria datoria femeilor? pentru că aşa vrei tu? eu nu simt că îţi datorez nici ţie, nici altuia o oră sau două sau zece în bucătărie. eu sunt perfect satisfăcută de Wu Xing. Dacă tu insişti să ai mâncare făcută în propria-ţi bucătărie – eşti liber să o faci.
şef KGB; deja există acei “unii”. 😀
bogdan: bine, plăcerile nu se discută. nu îţi place, nu îţi place şi gata.
raluca: nu, el face parte dintre cei care vin acasă de la job şi aşteaptă să le pui tu masa.
la multi ani! in 2010 iti doresc mai putini comentatori cu aere de genii neintelese 😉 o fi multe blonde dar sunt si multi blonzi..
get well soon!
Belated Happy New Year, ca să începem cum trebuie:P
Întrebarea mea este: DE CE POLONIC? Mi se pare incredibil de ineficient(chiar dacă începi cu mânerul). Eu propun preferatul meu în materii de obiecte-recomandate-de-înfipt-în-fund: un cactus. Există suficiente specii prin magazinele de profil botanic din care poţi alege unul de lungime, grosime şi densitate de ace corespunzătoare pentru orice problemă are putea apărea peste an. Nu au nevoie de mare îngrijire, se înmulţesc relativ uşor, şi fiind într-un ghiveci pot fi mânuiţi cu uşurinţă. Polonicul este prea puţin sadic (1man1jar, ca să avem frame of referrence) 😀
P.S.: Fructele alea prajite în miere de la Wu Xing bat ORICE poate face o gospodină româncă în casă, hands down, cu foarte mici excepţii. Deci dacă e vorba de desert, mai degrabă aş face comandă…
A zis cineva p-aici “sagetatoareo” as if…
Nu cred ca e chestie de zodie ci de mentalitate, gandire, libertate,etc.
Intamplator am intalnit fete gemeni(in numar de 4 ) care m-au dezamgit profund, langa care innebuneam daca mai stateam . Asa as putea spune si eu ca gemenele sunt persoane dezorganizate, razna la minte, fara nici un tel in viata decat acela de a provoca, intriga, dezbina…
Dar nu pot sa nu mai acord nici o sansa unei alte tipe-gemeni- doar pe criteriul asta.
Tot intamplator, cei mai multi prieteni ai mei sunt varsatori si sagetatori. Dar iarasi, nu pot sa spun ca TOTI varsatorii si sagetatorii sunt nemaipomeniti .
Cred ca in afara de zodie mai exista si cei 7 ani de-acasa, bunul simt, gradul de inteligenta.
Da o labuta mica ai tras si tu de anul nou? Scapai de toata energia negativa acumulata in 2009.
Prietenul meu gateste, am mai vazut cazuri de barbati pt care bucataria e hobby, dar sunt rari. Multora le place sa fie serviti si corcoliti. Servesti si corcolesti, dar ti se acreste de la un moment dat.Si atunci, semipreparate, nene…chiar daca nu prea ma omor nici eu dupa asa ceva.
malko: mulţumesc, domnule doctor.
sodium: tocmai pentru că este incredibil de ineficient: 😆
tot ea: cineva se referea la virulenţa cu care săgetătorii îşi apără libertatea.
chaplin: ştii, excitaţia feminină depinde de capacitatea de umezire a vaginului. Iar când ai febră, mai greu.
dacă îţi propun să te informezi înainte de a pune o întrebare, să nu dai impresia de stupizenie acută, te superi?
coramica: de câte ori îl vizitez pe pretinul meu bun samoilă virgulă cristian, fotograf, mă hrăneşte cu ciorbă. eu îl hrănesc cu cafea şi caşcaval.
Pai da , dar eu nu cred ca TOTI sagetatorii isi apara cu virulenta libertatea doar pt ca sunt sagetatori .
Adica nu cred ca e chestie de zodie.
Si eu imi apar libertatea cu aceeasi virulenta si sunt foarte varsatoare …
Iti aperi cu virulenta libertatea …ca asa esti tu , nu musai ca esti sagetatoare.
Parerea mea…
la multi ani Lorena!
Lorena,
Mă bucur să te găsesc plină de draci şi venin, dând cu cazmaua în creştetele oamenilor şi aruncând cadavrele de la balcon. Începi anul bine, felicitări.
În altă ordine de idei, sunt absolut de acord cu cei care spun că locul femeii este la sobă. Pentru că lângă sobă este mai cald. Şi e mai bine să-ţi fie cald decât să-ţi fie frig. Eu aşa procedam mereu cu bărbaţii mei: mă aşezam lângă sobă şi-i trimiteam să vâneze animale sălbatice prin pădure. Ei se bucurau, dar eu eram mai câştigată. Se-ntorceau după opt ore dârdâind, cu vreun mistreţ în spinare, eu le mulţumeam şi le ziceam “nu vreţi să vă încălziţi un pic? Şi dacă tot staţi lângă sobă, cojiţi şi cartofii ăştia şi faceţi o salată de boeuf”. Şi bineînţeles că făceau ce le ziceam.
A, şi lu’ ăla care-a zis că mai mult de 50% dintre femei sunt blonde: bineînţeles. Femeile sunt cretine în proporţie de 95%, ca şi bărbaţii, de altfel. Ce, tu abia acum ai aflat?
La Multi Ani si un 2010 f bun tuturor oamenilor buni!
ca o paranteza, media de inteligenta a femeilor NU este superioara. desi ar fi fost interesant sa fie .
tare ,reala si trista faza cu 95%.
G
Da’eu cred ca tu stii sa faci ciorba, doar ca nu ai chef
Loren, click pe nori la solitaire-ul tau!presimt ca vine o dama de negru. 🙂 La multi ani, cica…dar, nu stiu de ce cred ca adevarata urare care se ascunde in spatele celor 3 cuvinte e asta: “Hai, mai traieste inca un an de rahat!”
Nu zic că toate femeile trebuiesc târâte în bucătărie şi obligate să gătească – vor, nu vor.
Dar simt nevoia să le apăr pe cele pe care le criticai, Lorena – alea ce gătesc la datorie. Sunt o specie foarte respectabilă şi-mi pare bine că există.
dar nu le criticam pt. gătit, ci pt. atitudine. îţi place să găteşti – bine. nu îţi place, fă altceva, dar nu te da cu curu’ de pământ. Înţelegi?
păi asta-i problema, că atitudinea lor e întru totul justificată, ba chiar e un preţ prea mic plătit pentru mâncare – în fine, presupun că că dacă nu eşti “beneficiar” poate să te exaspereze
şi chiar când eram, o burtă plină mi se pare o recompensă prea mică pentru un cap calendar.
prefer să sun la Wu Xing şi să mă “degradez” în linişte.
La mulţi ani, alea, alea, de abia acuma m-am trezit din beţie.
De ce femeile alea îşi fac “datoria”? Simplu, aşa funcţioneaza societatea noastră. Pe două coordonate: tradiţii obşteşti şi creştinism. Acestea două încorporează pura prostie. Dacă ieşi din ele, eşti automat înfierat de către gloată. Aşa se intâmplă în toate societăţile mai nedezvoltate. In societăţile dezvoltate, nimeni nu are baiul tău.
Eu aş vrea să mă mărit din nişte motive foarte personale: pt a avea sex asigurat zilnic cu acelaşi om, ca să evolăm impreună şi să ne ocupăm impreună de chestiile noastre artsy-fartsy. Să ne punem inspiraţiile împreună. Sunt atâtea lucruri superbe de făcut când eşti alături de “your twin”, cum zice Marilyn Manson.
Eu nu gătesc decât rar. Vrei o bucătăreasă? Insoară-te cu alta. Eu nu gătesc şi nu frec podelele. Nu sunt genul ăla de soţie.
Reformulez: Vrei o bucătăreasă? Angajează una!
Da dragă Lorena, dar la noi in ţară, chiar dacă exista multe femei-manager si multe femei-de-carieră, bucătăreala şi gospodinăreala femeii sunt incă foarte prezente. De aia incă se cer pe piaţă. Trist, dar adevărat.
Eu vad relatia barbat-femeie ca pe o impartire a sarcinilor, fiecare face cate ceva, daca eu gatesc, el sa spele sau sa faca ordine; daca eu fac ordine, el-la bucatarie. Nu se intampla intotdeauna asa, dar se pot face eforturi.
Şi dacă se poate fără-fără? Adică fratele meu, atâta presiune se pune pe căcaturile astea casnice (spălat, călcat, gătit) incât atuncia când vine vorba despre un cuplu, numai despre asta se vorbeşte. Nu am auzit veci să se vorbească despre spirit, despre dragoste, despre prietenia dintre cei doi, despre ce inseamna “eu plus tine” despre respect, despre pasiuni şi ambiţii separate sau comune- cu alea ce facem?
Toată ziua suntem bătuţi la cap cu “cine va face aia aia şi aia in casă” de parcă numai pişatul ăsta conteaza pe lumea asta.
Nu zic că nu este ceva normal să vbeşti despre asta dar puii mei, mai există şi altceva in viaţă.
Sigur ca si altceva conteaza in viata, dar si asta. Nu toti avem posibilitatea sa traim in hoteluri sau sa avem servitori ca sa ne gateasca si sa ne tina casa curata.Nimeni nu spune ca intr-un cuplu nu se discuta despre dragoste sau planuri comune. Intotdeauna trebuie sa existe un echilibru intre partea practica si partea spirituala, materiala etc.
He he he…
eu si fostul meu logodnic nu aveam servitori si nici nu trăiam in hoteluri. el era doctor in filozofie, eu traducătoare. in 2005 nu făceam bani mulţi din asta. şi tot nu ne omoram cu partea practică. şi tot aveam şi curăţenie şi mâncare. şi alcool şi tabacco. şi altele. şi aproape niciodată nu ne vedeai lucrând prin casă. he he he….fiecare cuplu cu preferinţele lui. Unii acordă importanţă mai mare chestiilor practice, alţii nu. Important este să meargă treaba între cei doi.
Corect. Este bine cand se inteleg cei doi. Cel mai bine!
Creatrix: Hehehe. She said “sex”. He. Hehehehe.
voua ori va e foame?
1. fac eu un bors pe cinste(moldovenesc),si va chem la masa!
2. asta nu ma face nici mai putin inteligenta si nici mai “doamna”
3. si nici salariul nu-mi scade sau va citesc “pe voi” mai putin,sau cu mai mult dezinteres1
va pup! pun de bors!
găteşti pentru că vrei şi pentru că îţi place. dar nu găteşti nici din “datorie”, şi nici pentru că altcineva ţi-o impune. see my point?
Normal ca imi place. Daca ar incerca al meu sa ma frece la cap, as renunta rapid.
intru-totul de acord.si cand fac sex o fac pentru ca vreau ,si cand ma duc la film o fac pt ca-mi place 🙂
Musasi s-o enervez iar pe Lorena.
Faza cu “gătesc exclusiv când şi ce vrea muşchii mei” merge în cazul unor femei singure sau în cuplurile în care bărbatul acceptă să fie hrănit cu ce se nimereşte.
Dar ce te faci când se naşte un copil? Dacă mama nu se coboară la o activitate atât de degradantă precum gătitul la datorie, atunci bietul prunc va trece de la lapte praf direct la bambus fiert cu sos de greieri. În fine, presupun că asta ţine de liberul arbitru şi fiecare îşi hrăneşte urmaşii cu ce consideră adecvat.
Dar, fiţi sinceri, cei care cârtesc împotriva gătitului impus – fiecare masă caldă ce aţi luat-o acasă a fost rezultatul unui hobby? Sau mamele / bunicile / surorile găteau fiindcă “aşa trebuie”?
În fine pot să pricep repulsia vizavi de curăţat cartofi, eviscerat crapi, frământat cozonaci. Dar nu pot înţelege furia vizavi de cele care consimt să se supună corvezii ăsteia.
Mie se par foarte respectabile. Sunt sarea pământului, stâlpii societăţii, etc.
Au dreptul să fie ţâfnoase, să le dispreţuiască pe “celelalte”. Au dreptul şi să se zgâiască la interminabile seriale coreene sau turceşti (chiar pe Kanal D 🙂 )
Asta pentru că supa, ciorba de gâscă, friptura, varza clujască, şniţelele, sarmalele, salata de vinete, prăjiturile de casă sunt de nepreţuit.
bineînţeles şi zacusca
şi găluştele cu prune / caise (nurle sau nudle li se mai zice)
spumele mele încep de la “bărbatul acceptă să fie hrănit”.
deci: atâta timp cât el muncea şi femeia şedea acasă, întreţinută, era normal să “accepte să fie hrănit”. în clipa în care ambii prestează opt ore de muncă, şi ea aduce uneori mai mulţi bani acasă, “aşteptarea lui să fie hrănit” ar trebui taxată cu zece pumni în nas, eventual cu castrare. Pentru că din acea clipă, cei doi soţi sunt în mod egal contribuabili la veniturile familiei, iar obligaţia muncilor gospodăreşti e normal să se distribuie egal.
Bunica mea gătea, dar ea nu a fost angajată nicăieri, nici măcar o zi. Ea presta munci casnice în cele opt ore pe care bunicul le petrecea la serviciu. Ceea ce mi se pare corect. Te întreţin, munceşti în casă. Dacă accepţi acest statut, e problema ta – dar atunci nu te răzbuni pe mine pentru că l-ai acceptat, şi nu faci figuri faţă de altele, care ştiu să facă bani şi să evite aceste corvezi.
Iar dacă apare un copil, el e obligaţia amândurora, nu doar a ei – dacă ea rămâne career woman. Am zis!
Hmmm – încep să mă consider norocos că am parte de mâncare “normală” măcar de trei-patru ori pe săptămână.
Să zicem că în teorie ai avea dreptate. Dar pragmatismul singur e nociv (Kant parcă mai comenta în domeniu, dar sigur nu de mâncare). Oricum, raţionamentul tău aplicat în practică ar duce la o scădere ţapănă a calităţii vieţii.
Admit – pe baza experienţei proprii – că nu obţii o reacţie pozitivă dacă îi spui unei fete care a avut parte de opt ore de serviciu şi tocmai îţi pune omleta în farfurie “ce zici de nişte tăiţei cu nucă?”.
Dar nici nu cred că ar trebui condamnaţi la o mâncare groaznică toţi bărbaţii care nu-s în stare să-şi ţină nevestele acasă – adică aproape toţi, dacă nu vrei să-i iei în calcul pe Ion Ion Ţiriac & Co.
Dacă e s-o luăm la bani mărunţi …
Bunicile noastre stăteau acasă, dar mamele lucrează. Şi totuşi noi am avut parte de o mâncare ca lumea chiar dacă nu gătită în fiecare zi, dar măcar o dată la două zile.
În plus bărbaţii câştigă considerabil mai mult ca femeile. (Nu vreau să-i iau în calcul pe cei care aduc mai puţini bani ca nevestele – presupun că se simt suficient de naşpa ca să nu-i mai afecteze lipsa mâncării).
De la ce procent din salariul soţului crezi că ar trebui să consimtă o femeie la prestaţia culinară? 70%, 50%, 30%? Nu mai bine se presupune, implicit, că ar fi preferabil ca ea să vadă de casă în limita talentului şi a timpului disponibil?
Dacă s-ar aplica ce spui tu – scutirea completă de menaj a femeilor cu carte de muncă – s-ar ajunge rapid într-o situaţie tare urâtă.
Acum vreo şapte ani, sau mai mult, unchiul meu a avut ceva schimb de experienţă cu un profesor din Germania. Adică mai întâi a venit neamţul la noi şi mătuşă-mea a gătit corespunzător. Apoi s-a dus unchiu-meu în Germania şi neamţul, recunoscător, şi-a pus soţia la treabă: adică să facă o prăjitură. Toţi trei discutau în salonul-bucătărie şi unchiu-meu se holba căpiat cum tipa scoate din punga vidată de la magazin două blaturi de tort, apoi dădea între ele cu frişcă din spray, iar la urmă punea nişte căpşune de ornament.
Noi ne împrăştiam de râs când ne-a povestit faza şi nu-l prea credeam, dar, după raţionamentul tău, fix la fel ar trebui să ajungem şi noi: maximul de efort cerut unei femei care semnează condica ar trebui să fie să şpreieze un surogat de frişcă pe un blat preambalat.
Dacă mă gândesc bine, probabil nemţoaica nu era cea mai cumplită dintre neveste, pur şi simplu se alinia unei medii general acceptate de muncă în gospodărie. Presupun că ar fi o reprezentare corectă clopotul lui Euler: peste tot există gospodine mai conştiincioase şi gospodine mai jalnice, dar majoritatea vor depune atâta muncă în casă cât să se alinieze la media general acceptată.
Suntem tare norocoşi că trăim într-o societate mai patriarhală. Iar femeile care menţin standardele gospodăreşti mai sus merită tot respectul. Cu ţâfnă, în virtutea inerţiei, din spirit de turmă sau din sentimentul datoriei faţă de familie, dar gătesc. Şi, din fericire, sunt suficiente.
Nu spun că nu se simte degradarea, dar deocamdată e lentă. Într-o bună zi te poţi trezi că o soţie care s-a purtat ireproşabil vine cu idei de genul “săptămâna asta nu fac budincă de clătite / tort de mere / îngheţată / ruladă, că uite Luci / Andra / Adela nu se apucă de prăjituri decât de sărbători”.
Ar fi tare naşpa.
Nu spun că femeile ar trebui să fie răbdătoare ca Griselidis a lui Perrault şi să stea în bucătărie cât străbunica. Dar de patru ori pe săptămână totuşi pot să gătească.
Subscriu 100%. Adică na- tre’ să se mai și gătească la datorie, mai ales când e un “ăla micu'” prin peisaj, da’ de ce mereu mama și niciodată tata?
valer: ai avut tupeul ordinar de a cere tăiţei cu nucă unei tipe care a muncit acelaşi număr de ore ca şi tine? 😀 😀
insist: bărbaţii nu sunt bebeluşi. nu trebuie “hrăniţi”, se pot hrăni singuri. iar dacă vor tăiţei cu nucă, să şi-i facă. în rest, lunga ta pledoarie mi se pare absolut neconvingătoare. un tip care are salariul cu 70 % mai mare decât al femeii de lângă el îşi poate permite să angajeze femeie în casă.
raluca: subscrii la mine, nu la valer, sper!
Sunteti offtopic 🙂
Nu ca m-ar deranja, dar de fiecare data discutiile astea sfarsesc in felul asta.
Eu am o singura parere pentru toata dezbaterea voastra: irelevant.
Cu cat ii dati mai multa importanta, cu atat va capata. In perceptia voastra.
păi ţi se pare că 12 ea şi 30 el e un salariu mare???????????
mai ales dacă sunt rate?
daniel: subscriu, e o discuţie dureros de irelevantă, şi un subiect plicticos.
valer: eu una nu voi găti niciodată nimic pentru nimeni, iar mentalitatea că “bărbatul trebuie hrănit” e o stupizenie.
câţiva din cei mai buni prieteni ai mei sunt bărbaţi şi gătesc fenomenal – deci se poate.
vrei mâncare făcută în casă – fă-ţi-o. dacă nu, am să îţi dau o listă de numere de telefon de unde îţi poţi comanda mâncare delicioasă.
Lorena, ce tupeu sa aiba Valer? Taiteii cu nuca sunt simpli de facut. Din ce vad eu, care nu am copii, acum pot sa zic ca gatesc din placere. Daca as avea copii, poate ar trebui sa am grija de ei, as gati mai mult si nu tot ce imi place mie. Trebuie imbinat utilul cu placutul.