De câte ori merg cu Miserupia într-un oraş mic mi-e frică. Pentru că amintirea cu ciumetele care ia începutul de bun şi începe să urle: “Băi, nesimţiţilor, de ce pula mea n-aţi anunţat că suspendaţi spectacolul, futu-vă-n aripă!” mă bântuie.
Dar, slavă Domnului, pe copiii din Târgovişte i-am agăţat. Simţi asta ca performer. O sală de oameni decide în cam primele trei minute dacă te iubeşte cu pasiune sau te urăşte cu spume şi vrea să mori de cancer. Şi chichiţa din Miserupia e să-i agăţi cu firul narativ. După aia sunt ai tăi.
—
În schimb, mie îmi place la nebunie Târgovişte. Îmi confirmă ipoteza: orice localitate românească mai cultivată e o localitate unde au pus umărul din plin alte etnii. 😀 Mă tot gândesc că e o soluţie, când nu te dau banii afară din casă şi vrei să evadezi din capitală, să sari vineri seara în maxi taxi, să-ţi iei două seri la un hotel de aici şi să te întorci duminica. E oraşul cu cele mai ieftine restaurante în care am fost până acum. Turistic vorbind, ai experienţa unui mic oraş italian pitoresc, maniere blajine de răgăţeni liniştiţi; iar într-un weekend de relaxare ar fi o reală provocare să cheltuieşti 100 de euro cu totul, atât e de ieftin.
Aparenţele sunt înşelătoare. Ieftineala rezidă şi din faptul că lumea nu prea mai are unde să muncească. Totul s-a tăiat şi s-a vândut la fier vechi. Târgovişte….nu mai are aerul de altădată,aerul de care mă îndrăgostisem în ’77, când am păşit pentru prima oară pe pământul fostei capitale a Ţării Româneşti. Un sfat prietenesc: miile de javre “comunitare” ,după lăsarea întunericului atacă la fel ca peste tot.