Vorbim şi noi despre legea Prima Bătaie?

Odată cu susţinerea grupurilor care insistă pe ideea de familie tradiţională, cu tot calvarul aferent, şi înmulţirea siteurilor de “neomasculinitate” (adică fală şi glorie strict pe bază de deţinere de penis, dublată cu denigrarea şi umilirea femeilor strict pe bază de deţinere de vagin), autorităţile din fostul bloc sovietic au început, discret, să strecoare legi care să bagatelizeze violenţa domestică.

Întâi a fost Rusia, care a dezincriminat “violenţa domestică uşoară” pe 17 februarie 2017. Concret, dacă agresiunea nu duce la vătămare fizică, delictul nu mai este penal, ci civil, adică în loc să facă doi ani de închisoare, individul plăteşte o amendă şi atât. Motivul: “într-o familie, trebuie să-i laşi pe soţi să-şi rezolve singuri problemele”.

Iar când unul dintre soţi e un rahat violent şi cotropitor, căruia NU îi pasă nici cât negru sub unghie de punctul de vedere al fiinţei de alături, rezolvatul problemelor singuri se va traduce prin “o bat până tace, apoi o mai bat un pic, preventiv.”

Acum, şi România se alătură acestei tendinţe, cu o lege pe care Senatul a trecut-o tacit, o lege la care oamenii se referă ironic ca Prima Bătaie. Concret, în primul caz de abuz înregistrat într-un cuplu, dacă victima îşi retrage plângerea, ancheta este abandonată şi individul e liber de orice răspundere.

Iar retragerea plângerii poate fi obţinută, desigur, prin toate căile specifice unui individ violent: ameninţare, asalt, şantaj, presiunea familiei extinse.

“Da, Lorena, şi care e problema? O retrage o dată şi scapă, o retrage a doua oară şi ajunge la închisoare.”

Problema cu dinamica abuzului e că nu e atât de simplu. Pe lângă lovituri fizice, genul de partener care face obiectul acestei legi aplică, constant precum picătura chinezească, discursul minimalizant. Concret, macină respectul de sine al victimei şi o convinge să tratamentul aplicat de el este cel meritat de ea, pentru diverse vini absurde, “greşeli” pe care cei mai mulţi dintre noi le-am trece cu vederea râzând, ba chiar vini născocite, dacă cele reale nu sunt suficiente.

Practic, victima este supusă unei presiuni constante, nimicitoare, pentru a fi “domesticită” în rolul de preş şi de sac de box.

Şi acea a doua plângere penală s-ar putea să nu mai existe.

*

Convieţuirea a doi oameni diferiţi, cu nevoi diferite, e un proces complicat. Sigur, e ideal şi chiar recomandat să-i laşi să-şi rezolve singuri problemele, când ambele părţi au un cuvânt de spus, când respectul e reciproc, şi când comunicarea e echilibrată.

Din păcate, în familia tradiţională, nu e, nu a fost şi nu va fi vorba despre comunicare echilibrată. Despre drepturi egale. Despre recunoaşterea nevoilor ambilor parteneri. Despre reciprocitate.

În familia tradiţională, este vorba strict despre control şi opresiune. Despre tătic, care dă directive, şi supuşi, care le execută. Despre anihilarea personalităţii unuia dintre parteneri în folosul dominaţiei celuilalt.

Familia tradiţională est-europeană e o aplicaţie la scară mică a despotismului politic est-european. Şi acum, pas cu pas, scot capul la lumină şi legile care să readucă această stare de fapt.

Mi-e milă de aceia dintre domniile-voastre care au fetiţe. Vor avea un viitor complicat.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Kathy Bates says:

    Side note: la secțiile de poliție de prin cartiere s-a înregistrat la un moment dat un val de incidente de stradă (pumni, bocanci în coaste, scos bâta de baseball). Aparent inxeplicabile, fiindcă nimeni nu a reclamat că i s-a furat ceva sau că exista vreun alt motiv (datorie în bani, adulter etc). Asta era prin 2005-2006. Garcii au făcut ce au făcut și au aplicat amenzi mărunte sau au recomandat părților să se împace. A venit un alt val de incidente de stradă, alți pumni, alte bâte de baseball. 2010-2011. Garcii au aplicat iarăși amenzi mărunte sau au recomandat părților să se împace.

    Stress violence. Nu e vorba de o agresiune care să urmărească profitul, cum ar fi un jaf. E vorba de o agitație a apelor, mișcarea din loc a relațiilor de castă. Unul care avea bani a rămas fără ei, altul care era un pârlit a făcut carieră.

    În cele două perioade nasoale, era vorba de incidente între bărbați de vârstă activă. Dar nu fiindcă ei erau mai bătăioși, ci fiindcă din pricina situației economiei (căpșunăritul, speculația, creditul) erau cei care urcau sau coborau pe scara socială mai iute ca maimuța.

    Din 2013 încoace e vorba de altceva. O mare parte din meseriile intelectuale bine plătite sunt apanajul femeilor. Justiția, avocatura, medicina, farmacia au o majoritate absolută de femei. Notariatul sau funcțiile în companii au ”doar” o majoritate simplă.

    Asta nu e de ieri, de azi, ci de 3 generații, adică acum sunt active nepoatele mature ale femeilor care au terminat studiile în anii 1970. Dar până prin 2013 veniturile legale, la lumina zilei nu erau mare brânză. Cei care învârteau banii erau milițienii, gestionarii, mai târziu oamenii de afaceri, speculatorii imobiliari, șefuții locali corupți, samsarii, tiriștii, combinatorii. Cum s-a schimbat situația, anumite categorii sociale au început să mârâie.

    Ce fac politrucii care știu că depind de voturile anumitor categorii sociale care se agită? Tocmai ceea ce se vede.

  2. Ion Anonimus says:

    Nu este o lege, este un amendament (la o lege) şi împăcarea părţilor ducea la retragerea resposabilităţii penale şi până acum (făra a exista limita de un caz). Acest amendament este un pas înaite faţă ce exista deja, nu înapoi. Iar comparaţia cu Rusia unde sunt acceptate bătăi „moderate” este masiv exagerată

    Pe scurt: chiar daca imperfect, chiar este mai ok decat legislatia deja existenta. (verifica daca nu ma crezi)

  3. Dan says:

    Eu provin dintr-o familie “trandiţională” unde nu existau asemenea fenomene, tată meu fiind artist plastic şi profesor universitar iar mama actriţă şi asistent universitar. Tata era o persoană de foarte mult bun simţ, mai degrabă timid, excesiv de politicos însă spumos în conversaţie, iar mama energică şi debordând de personalitate, ca orice actor. Comunicarea din familie era foarte echilibrată şi mediul era plăcut. Mă întreb totuşi dacă nu cumva povestea asta ţine mai mult de MEDIU şi de EDUCAŢIE decât de tradiţie.

    • Lorena Lupu says:

      Atunci nu era o familie tradiţională. Ci una avantgardistă.
      Familia tradiţională e cu tata boss şi mama umilă. Ce descrii tu e o familie modernă.

  4. Ciuboțica says:

    Esti sigura ca interpretezi legea cum trebuie?
    “Articolul 32 din legea 217/2003, cu numele ”pentru combaterea si prevenirea violențelor în familie,” prevede oricum anularea sancțiunilor dacă se ajunge la împăcare. De oricâteori se ajunge la împăcare.

    Prin urmare noul proiect limitează posibilitatea de împăcare la ”o singură dată”, gen îi lasă victimei ( femeii, ce să ne mai ascundem după aspecte tehnice) posibilitatea de a ajunge la un acord cu agresorul o singură fată, că poate a fost o excepție, că ”mă bate, dar aduce și bani acasă” și exclude posibilitatea abuzului în formă continuată pe principiul ”hai, că mă împac, că aduce bani acasă, avem copii, și oricum sunt proastă”.
    http://catalinx.ro/wordpress/?p=11153

  5. Adrian says:

    Pentru politically correct fata de masa masculina de manevra a politicienilor. Asa este cu prima data cica nu se pune zice nea Ilie de la scularie. Problema cea mare este a mizeriilor de după. Stiu o astfel de familie …Vai de fetite nu de tati. Au ajuns cei de varsta noastra ori pizdificati si le sufla in fund la orice ori satrapi. Iar legea impacarii partilor este o lege data sa mai rasufle domnii garcea si procii. Introducerea in aceasta lege a “primei batai” e un rahat avocato-politic.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: