Un clişeu bine bătătorit spune că viitorul unei naţiuni este reprezentat de copiii acesteia. Prin urmare, orice investiţie în aceştia reprezintă o investiţie în modul în care va arăta şi se va prezenta România de mâine.
Aceste fraze sună minunat, scrise. Dar realitatea de pe teren este că puţine segmente de populaţie sunt mai limitate în opţiuni şi orizonturi deopotrivă, ca tinerii născuţi în zone rurale. Confruntaţi de mici cu sărăcia, cu şansele reduse de informare şi cu nevoia de forţă de muncă, factor determinant în decizia părinţilor de a-i retrage devreme de la şcoală, copiii din zone rurale sunt forţaţi de împrejurări la o educaţie precară şi toate neajunsurile care derivă din aceasta.
De aceea, aleg să scriu despre această iniţiativă inimoasă, pentru că, poate, voi determina mai mulţi oameni cu talent şi forţă de muncă să creeze proiecte similare în toate judeţele ţării şi să aducă artă, bucurie şi emoţie unor copii care au atât de rar parte de ele, la vârsta la care au cea mai mare nevoie.
Este vorba despre un proiect de teatru itinerant, iniţiat de Fundaţia băcăuană “Ion Ghelu Destelnica”, un proiect care a reunit 21 de spectacole în comune din judeţul Bacău, şi a oferit multor copii ocazia de a se întâlni pentru prima oară cu teatrul.
Mie, această iniţiativă mi-a fost prezentată şi povestită de managerul financiar al acesteia, bunul meu prieten de Facebook Niki Vrânceanu. Un tată iubitor şi implicat, “deţinător” al unui băieţel frumos ca un îngeraş, acesta s-a alăturat cu entuziasm proiectului iniţiat de preşedintele fundaţiei, actorul băcăuan Radu Bogdan Ghelu şi, chiar dacă, în primul an de la solicitarea cofinanţării, Consiliul Local Bacău i-a respins, în 2018, Niki a scris un nou proiect imbatabil, centrat pe tema Centenarului, şi astfel, cei doi au convins instituţia să le acorde finanţare.
“Ideea de Centenar are în centrul ei ideea de unire. Dar, de la început, dorindu-ne un proiect pentru copii, n-am dorit să promovăm o unire care-i desparte pe unii ca să-i unească cu alţii, ci o unire care să-i adune pe toţi la un loc. Nu ne-am dorit o unire șovină, ci una tolerantă, o autentică unire. Așa că, de la început, ne-am gândit că nu vom folosi un scenariu în care românii să-i înfrângă pe neromâni, ci vom avea nevoie de un scenariu în care atât românii, cât și neromânii să le fie copiilor la fel de simpatici.
Radu l-a identificat pe Marius Hainagiu, care scria povestiri și scenarii scurte pentru scenetele școlare, iar Marius Hainagiu ne-a scris trei scenarii pentru trei scenete de câte 20 de minute, fiecare pentru câte una dintre cele trei uniri. O scenetă cu Mihai Viteazul, în preziua bătăliei de la Șelimbăr, unde Mihai primește un sol turc extrem de simpatic. O a doua scenetă cu Alexandru Ioan Cuza, în care sunt adaptate câteva povestiri folclorice și culte despre ocaua lui Cuza și despre întâlnirile dintre Cuza și Ion Roată. Și o a treia scenetă, care se desfășoară într-un spital de campanie, unde, printre pacienți se află și români, și nemți, și unguri, și unde Regina Maria primește vestea Declarației de la Alba Iulia.
Între cele trei scenete au fost inserate momente de muzică folclorică tradițională decentă, fără melodii care să blesteme dușmani ori să amintească cum că „noi suntem pe veci stăpâni”, povesteşte Niki despre construcţia spectacolului.
Desigur, nimeni nu se aştepta la condiţii profesioniste în micile localităţi de pe ruta proiectului. Dimpotrivă, spectacolele s-au jucat unde s-a putut: în cămine culturale, săli de sport, săli de festivităţi, ba chiar pe un teren de fotbal. Anticipând astfel de situaţii, echipa a conceput un decor bazat pe bannere de roll-up, panouri utilizate în sistemele expoziționale și standuri pe structură telescopică; pe acestea erau imprimate digital imaginile care să creeze atmosfera specifică a scenei. A rezultat astfel un decor economic, uşor de transportat şi de întreţinut, adaptabil la împrejurări.
Apoi a urmat partea de organizare propriu-zisă: identificarea, cu ajutorul Inspectoratului Şcolar Judeţean, a primarilor care să-şi dorească un astfel de eveniment, a cadrelor didactice implicate care să ajute local la organizare – şi care să nu se oripileze de tratarea modernă a temelor istorice. După multe telefoane şi insistenţe, lucrurile s-au legat, iar Niki, om de cifre, îmi raportează un total de peste 3000 de spectatori.
Cum au reacţionat copiii la spectacolul istoric? ” Chiar nu ştiam cum va reacționa această nouă generație de copii ‘digitali’ din mediul rural. Dar copiii au urmărit firul narativ și au reacționat bine, în sensul că s-au amuzat la scenele comice și au intrat în dialog cu artiștii în scenele interactive”, povesteşte Niki.
Morala: artişti din toată ţara, nu neglijaţi copiii. Dimpotrivă: oferiţi-le creativitatea voastră şi veţi forma spectatorul avizat de mâine.
Foto: Facebook.
Sh*t They Say