De câteva zile, a început o toamnă în adevăratul sens al cuvântului. Ploaie, frig, ceaţă, tot tacâmul. Dimineţi întunecoase, care te trag la somn. Simţi că se apropie perioada calmului, a hibernării, a liniştii. Perioada de puf.
Ieri m-am văzut silită să îmi las sandalele în debara, şi să aleg nişte pantofi comozi, cu toc mediu – pentru că strada Viitorului, pe care treceam, e la fel de plină de hopuri şi hârtoape, ca şi viitorul a o bună parte din români.
Toamnă – Fall. Fall – Cădere.
Şi mâine mă scol în zorii zilei. Mă duc într-un oraş frumos ca un vis, să duc la bun sfârşit o treabă delicată, dar importantă pentru sufletul meu. Uraţi-mi noroc!
Şi pentru că a murit şi Richard Wright, hai să încheiem cu nişte Pink Floyd.
Ce le-a fătat mintea
Multumesc
cu multă plăcere, my friend in need… my friend indeed, that is.
Iti uram succes, te pupam! Mi-e draga toamna, in aspectele ei bacoviene
A venit toamna,
Acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac
Sau mai bine cu umbra ta.
O toamna cu noroc si ganduri bune, acolo unde te duci!
care oraş?
Toamna nu inseamna doar gropi, noroi, ploaie , frig…..
Pentru mine e emotie, fosnetul frunzelor sub pasii grabiti ai trecatorilor , picnicuri pe plaja pustie, betia culorilor,framantari sufletesti, miros de frunze ude , de mere , de gutui, e rosu, e galben, e aramiu, e nostalgie, e o cadere lina , si speranta unei noi ridicari…
paradoxal (sau nu), toamna ma trimite intotdeauna la esenta mea, la nucleul a ceea ce sunt. toamna e anotimpul pe care il absorb pur si simplu in mine, pentru ca mi se pare cel mai sincer sezon. nimic nu mai e cosmetizat de lumina soarelui, nu mai poarta fardul cantecului pasaricesc… ba chiar la un moment dat renunta si la haine 🙂 toata goliciunea asta, toata naturaletea, tot curajul asta de a se dezveli total ma imping languros la scris, pictat si facut figurine din diverse materii prime ce salasluiesc prin casa. pentru ca simt ca cea mai sincera stare a omului este cea in care creeaza. 🙂
Ce pacat ca nu mai am darul de a ma exprima in romaneste la fel de frumos ca si predecesorii mei…Si mie-mi place toamna. Din pacate, nu prea am parte de ea pe aici pe unde ma aflu si rau imi pare. Desi plecat de aproape 27 de ani, tot nu ma pot obisnui cu lipsa ei, poate si pt. ca este anotimpul in care m-am nascut.
Un lup de departe iti trimite salutari si iti ureaza noroc in treburi delicate prin orase de vis.
Imi place toamna, imi place ploaia, imi plac campurile palide si ude, imi place sa calc pe frunzele de stejar de pe marginea drumului de munte, imi place cum apune soarele, imi place totul toamna. Imi plac chiar si oamenii care de obicei nu-mi plac. Doar pt ca e toamna!
Lorena, draga mea, ti-am lasat o leapsa in asteptare la mine pe blog. Mie nu-mi plac lepsele, dar asta are ceva special! Astept sa vad o sinceritate fara margini. 🙂
Parca toamna iti vine chef de foarte multe, inclusiv sa muncesti. :lol:.
ooooo, câtă poezie, doamnelor şi domnilor. mă înclin.
Andrei Lupu: Sunteţi rudă cumva cu doamna Doina Lupu, sau nici un Lup de pe acest pământ nu e în legătură de rudenie cu alt Lup?
Crash: sorry, leapşa cu opt lucruri am executat-o deja. aici.
yoda: păi nu ştii teoria chefului muncii? dacă te trezeşti că fără voia ta te apucă cheful de muncă, ascunde-te într-un colţ şi aşteaptă să treacă. 😀
bafta lore.
ps. strada aia a viitorului o fi ca si cea din sf. ghe…ce s-au nimerit sa le numeasca… 🙂
culmea e că am stat peste tot în preajma Viitorului. 😛 – din viitor în viitor.
deci o fi Strada Viitorului din SF naşpa cu bulbuci – dar aia din bucureşti e teroare!
Mie mi-e frig, asa ca nu pot i sentimentala si melancolica azi nici sa vreau. Da toamna e ca o lacrima de miere cazuta in urma unui vis .E asa de multa frumusete in ea.
Numi vine sa cred ca nam lasat si eu o tampenie pe aici. Pana acum, adica.
Aici ca aici, dar la postarea anterioară e balamucul la cote maxime. Cred că e cazul să mai adaugi un blog la categoria “Bloguri de cei mai mari idioţi din lume”. 😛
eeeeeeeeeiii , nu ne-ai spus care e orasul ala frumos ca un vis.Oricum pari reloaded , asa ca speram ca ti-a mers bine.Bine ai revenit! 🙂
Eu cred ca toti lupii de pe acest pamant sunt rude si daca nu, ar trebui sa fie. Sunt fiul vitreg al Doinei – ceea ce este destul de amuzant (am o “mama” cu 4 ani mai in varsta decat mine)…Asta inseamna ca nu sunt atat de batran cum probabil iti inchipui , avand in vedere ca mi te-ai adresat la plural…Am citit eu printr-un articol ca esti tare politicoasa (ceea ce iti urez sa continui sa fii, e ceva care probabil dispare nu numai din Romania, ci din toata lumea) dar in cazul meu, te rog- ne tutuim, da? Doar lupi suntem…Sper ca ti-ai implinit delicatele misiuni in orasul de vis cu succes.
dănuţa: o să îl afli. poate.
andrei lupu: în general mă adresez un “dvs.” oamenilor, pentru că îmi repugnă tragerile reciproce de şireturi, în dulce stil balcanic. Şi când spun îmi repugnă, mă refer nu doar la o antipatie faţă de idee, ci la o aversiune din rărunchi – asta mă face să fiu atât de tranşantă cu cei care încearcă sportul ăsta.
deci – să ştii că mă adresez cu “dvs.” chiar şi copilaşului pe care îl întreb pe stradă: “Nu vă supăraţi, unde e Strada Trei Coceni?” E o plăcere să vezi cum acest “dvs.” îi face pe majoritatea să simtă un fior, îi îndreaptă automat şi îi face să-ţi răspundă cu mult mai mult respect.
E o chestiune de demnitate umană, cred.
nici nu ma asteptam sa ne spui … presupun ca nu orasul in sine e de vis si amintirile care te leaga de el , te-au facut sa-l simti asa.
Nu te supara. Sper ca ai bagat de seama ca am mentionat faptul ca esti un om cu bun simt si politicos, lucru devenit, din pacate, din ce in ce mai rar.
Ar trebui sa explic de ce m-a cam socat acel “sunteti” : vezi tu, am dat peste blog-ul tau din intamplare acum cateva zile (chiar nu mai tiu minte cum si probabil, nici nu are importanta). Dar, fotografiile din “faces” m-au atras intr-un mod special si m-au facut sa citesc mai departe (acolo, de fapt , am lasat primul mesaj), sa caut articole, sa te vad citind “noua poveste a pestisorului de aur” cu pulica in brate, etc. etc. Deci, s-a produs o intimitate virtuala , o iluzie ca te-asi cunoaste de multa vreme desi tu habar n-aveai de existenta mea (fenomen, de altfel, comun, imi inchipui, si din cauza acestui blog, prin care te expui intr-un fel poate chiar mai intim si mai personal decat aparand pe scena sau scriind o carte). De aici- cu iluzia ca “ne cunoatem deja” , desi poate ca in cel mai bun caz asta ar fi foat in sens unic , ma asteptam sa ma tutuiesti asa cum faci de altfel cand raspunzi si celorlati (pe care , in majoritate probabil, ii cunosti oricum mai bine).Pe de asupra , in 95% a timpului vorbesc o limba in care practic nu exista formule de politete asa ca atunci cand mi te-ai adresat asa, in loc sa ma simt magulit ssu pur si simplu normal, m-am simtit batran. Acum ca m-am explicat si sper ca ma cunosti si pe mine – putin – mai bine, continuam sper sa ne adresam la persoana a doua singular.
Dar nu m-am supărat absolut deloc. Treaba cu familiaritatea mi s-a întâmplat şi mie cu dl. Emil Brumaru, ale cărui poeme mi-au creat o senzaţie de intimitate, de parcă l-aş fi cunoscut de-o viaţă.
(Prin asta nu insinuez că am valoarea lui Emil Brumaru, Doamne fereşte.)
Iar când l-am cunoscut personal şi l-am abordat – desigur, cu respect, dar cu un ton confidenţial – m-a privit uimit şi uşor iritat, cu o privire care întreba: “Ce dracu’ mai vrea şi asta?”
Apoi mi-am dat seama: eu îl cunoşteam dintotdeauna, el pe mine – nu.
😛
EXCELENT PUNCT DE VEDERE. iNTAMPLATOR AM DAT PESTE ACEST BLOG SI MI-AM DAT SEAMA CAT DE ADEVARAT SI SINCER POATE FI OMUL! RECUNOSC CA DE MAI MULT TIMP NU AM MAI AVUT ACCES LA SPATIUL VIRTUAL,DAR PROMIT SA MA REABILITEZ! Apatia autumnala are darul de a transforma pana si pe cei mai optimisti si dezinhibati in niste fiinte si structuri motorizate… Din pacate,am asistat la tot ceea ce ai expus in prima parte a post-ului:ploaie,vant,hartoape etc deoarece in acea zi am avut o trecere prin Capitala “PLINA DE UIMIRE SI NEPREVAZUT”.
I n rest sa auzim numai si numai de bine cu gandul la vreme tomnatica… cu soare si un pic de zefir…
oare unde ai plecat? Te-ai ascuns intr-o picatura de ploaie?
nu, mult mai prozaic: am muncit.
se vede ca a venit toamna, si invariabilele discutii : ce salariu mic are un profesor. Te invitam si pe tine sa comentezi daca toamna are semne bune ori ba.