Încă un mare actor ne părăseşte

Am avut onoarea să-l cunosc pe minunatul Ştefan Iordache în timp ce colaboram la Teatrul Mic, şi l-am văzut în emoţionanta piesă de două personaje “Alex şi Morris”.

Ştefan Iordache era impresionant. Impresionant atât prin distincţia şi frumuseţea interioară care îi răzbăteau prin toţi porii, cât şi prin simplitatea şi modestia cu care trata chiar şi femeia de serviciu. Niciodată nu te repezea, niciodată nu te umilea, niciodată nu îţi răspundea în doi peri. Eleganţa lui de domn de altădată te fascina, şi te făcea să visezi la acea lume de demult care ştia să fie curtenitoare, care ştia să aprecieze bunele maniere, şi în care termenul “gentilom” încă avea o semnificaţie. Da, doamnelor, domniţelor şi domnilor, asta a fost Ştefan Iordache – un gentilom în adevăratul sens al cuvântului.
Să te mai miri că toate femeile îl adorau – colegele lui actriţe, cabinierele şi spectatoarele?

Pe scenă, Ştefan Iordache inspira forţă, prin statura lui impozantă, prin verva şi energia cu care sclipea, prin inepuizabila poftă de joacă. Tot pe scenă, Ştefan Iordache inspira vulnerabilitate bruscă – contrapunctând forţa menţionată mai sus cu câte un accent tulburător de sincer, cu timbrul ăla grav, inconfundabil, care îţi făcea sufletul să palpite. Cum ar fi:

Şi, în încheiere, iată un fragment de neuitat din “Cel mai iubit dintre pământeni”, cu Ştefan Iordache şi Victor Rebengiuc.