ADIO, DOMN PROFESOR!

Nu-mi dau seama ce se întâmplă…
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că azi a fost ziua înmormântării lui Ştefan Iordache, am deschis ziarul….şi am dat peste asta :((((( : http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/820989/A-murit-Dan-Horia-Mazilu/
În primele secunde, nu mi-a venit să cred. Ştiam că nu era tocmai bătrân şi până la ora asta tot nu am aflat de ce s-a petrecut necazul…
Acum, nu pot decât să mă bucur că am fost în ultima generaţie de studenţi a Domniei Sale. Eram emoţionată încă din vară când am aflat că îl voi avea profesor de literatură veche…Desigur, în mai puţin de o lună mi s-au destrămat multe mituri legate de Litere…Dar iată că domnul Mazilu a fost până la capăt unul dintre profesorii de care am să îmi amintesc mereu cu drag…
La primul curs, nu ne-a făcut morală ca alte capete luminate din celebra instituţie…nu ne-a reamintit în ce prestigios loc ne aflăm şi ce serioase responsabilităţi avem. Nu, omul ne-a spus o poveste. Despre daci şi romani. Despre alfabetul chirilic. Ascultam. Mă chinuiam să aud mai bine. Data viitoare, ştiam că trebuie să stau şi mai în faţă. Dumnealui vorbea încet- parcă prevestind de pe atunci că în câteva luni o să tacă de tot. Vorbea cu aerul unui profesor de demult, pentru care literatura nu e nicidecum o glumă. Iar admiraţia sa paroxistică pentru absolut fiecare deschizător de drumuri în cultura română mă exaspera uneori . Dar asta nu era decât o altă calitate în bagajul unui om care respira pasiunea pentru literatura veche prin toţi porii. Şi era atât de ocupat să ne vorbească despre Macarie şi alţi iluştri cronicari, încât nu avea timp, ca alţi profesori-vedete, să vorbească despre inegalabilele sale realizări. probabil că nici nu se vedea atât de sus pe cum merita. În faţa unui amfiteatru de la săptămână la săptămână mai gol, dintre care şi puţinii rămaşi mai adormeau sau, cel puţin mental (ca mine), erau pe la jumătatea cursului pe alte plaiuri, omul acesta avea curajul incredibil de a crede mai departe în frumuseţea materiei sale. Mereu când ajungeam în puncte intrigante, ne spunea: “dar problemele astea le veţi cerceta voi” sau “gaura asta e în mâinile generaţiei voastre pe viitor”. Nici toropeala noastră, nici slaba (pe alocuri, jalnica) noastră pregătire la examen nu i-a zdruncinat convingerea că literatura veche are…viitor.
După fix 50 de minute, ne dădea mereu pauză. Prima data când am trecut pe lângă el într-o astfel de pauză, m-am uitat lung şi cu timiditate şi cu ceva curiozitate la dumnealui. Desigur, după câteva săptămâni, ca tot studentul plictisit de viaţă, începusem să mă obşinuisesc să îl văd mereu acolo pufăind din ţigară. Nu mi se mai părea ceva exquisite că îl văd pe Dan Horia Mazilu, deşi niciodată nu am încetat să îl respect.
În sesiunea cea teribilă din iarnă, când am ajuns la sala unde trebuia să ne examineze, eram sigură că voi pica. În capul meu era o mare ameţeală şi eram sigură că acum improvizaţiile mele fandosite nu or să ţină. Uşor uşor, am reuşit să încropesc câte ceva la fiecare subiect. Dar tot mi-era jenă să apar aşa în faţa dumnealui. Ştiam că dacă o să pic, e numai vina mea. M-am aşezat în faţa sa. Dumnealui-tot cu ţigara. O privire blândă, de bunic erudit, mai degrabă m-a făcut să mă simt şi mai prost. Am început să vorbesc. Simţeam, pe măsură ce dădeam curs aberaţiilor mele, că e genul de profesor care ţine cu studentul. Mă şi miram că stă atât de calm şi mă aşteptam din clipă în clipă să înceapă cu “păi de ce n-aţi învăţat? ce fel de profesori o să mai fiţi şi voi?” Dar asta nu s-a întâmplat deloc. Tăcerile mele penilbile, dumnealui le-a umplut cu întrebări menite să mă ajute. După o exminare mult mai puţin fioroasă decât mă aşteptam, i-am întins carnetul. 8! Ooooopt! Iar eu citisem numai vreo 50% din materie. I-am zâmbit încurcată şi am spus un mulţumesc scurt şi am ieşit, deşi bucuria îmi era mult mai mare decât am arătat.
Deci iată, un om cu nu ştiu câte reuşite profesionale şi nenumărate cărţi şi ani de cercetare serioasă în spate, poate rămâne calm şi binevoitor în faţa unei studente aproape paralizate, din gura căreia cuvintele ieşeau cu cleştele. Şi n-am fost singura. De atunci, chiar nu am putut să nu mă gândesc cu respect maxim la dumnealui. Şi nu pentru că mi-a dat 8 în loc de 6, ci pentru că nu a ţipat. Pentru că mi-a arătat că iubeşte prea mult literatura veche pentru a risca să ne îndepărteze de ea printr-o atitudine snoabă de super erudit. Cei care au avut restanţe, le-au luat mai toţi cu 9 şi 10.
Şi asta nu e decât o parte infimă din ce a fost omul şi intelectualul DAN HORIA MAZILU. Pentru că, pe lângă activitatea de profesor, dumnealui a fost şi director al Bibliotecii Academiei. Aş mai menţiona faptul că ultima carte publicată de dumnealui ne-a oferit-o pur şi simplu puţinilor rămaşi la curs într-o ciudată după-amiază de decembrie.
Vorbea încet, dar vorbea frumos.
Nu e nimic- se găseşte cineva cu ciocul mare care să sufoce tăcerile sale din amfiteatrul Odobescu….Dar degeaba…
ADIO, DOMN PROFESOR!Cu respect şi admiraţie,
o studentă mai puţin bună decât a meritat munca Dumneavoastră

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. YODA says:

    @Lorena

    Vreau sa-ti spun ca spre rusinea mea abia aseara am urmarit filmul “cel mai iubit dintre pamanteni”. Nu este un film bun, ci este o capodopera. Nu ma omor dupa filme drama romanesti , insa acesta si cu filmul “Declaratie de dragoste” le consider cele mai bune la aceasta categorie.

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si cum a spus astazi cineva: Dumnezeu isi face trupa de teatru, ne lasa fara umor, fara spiritul de viata. Astazi ca niciodata, am discutat cu fratele meu ( un baiat de cartier care nu prea are scoala) despre marii actori ai romaniei si radeam de Toma Caragiu din ” Operatiunea monstru”
    O seara placuta 😉

    daca dragoste nue, nimic nu e.

  2. YODA says:

    nu stiu daca a fost postat mesajul antewrior, nu vreau sa ma repet

  3. Ştii, Yoda, iniţial voiam să-ţi spun că postarea asta este despre decesul lui Dan-Horia Mazilu, şi să te întreb de ce nu îţi spui părerea referitoare la domnul Iordache la topicul adresat domniei-sale.

    Apoi mi-am amintit modul în care acel topic a fost pângărit şi deturnat de anumiţi comentatori – şi te înţeleg. Aici e încă un teren curat, propice unor omagii sincere faţă de aceşti oameni de neuitat

  4. cutza40 says:

    Saptamana trecuta a plecat dintre noi fosta mea diriginta, am scris despre asta pe yahoo 360. Dumnezeu sa-i ierte pe toti acesti oameni buni.

  5. Pr. Dorin says:

    Domnişoară Lorena Lupu,

    domnul profesor era conducătorul de doctorat al soţiei mele. De la dv. am aflat ştirea şi apoi am intrat la Evenimentul Zilei, la articolul indicat de către dv.

    Vom prelua articolul dv. – sperăm că ne daţi acordul dv – pentru un articol in memoriam. Iar, dacă aveţi amănunte legate de înmormântarea sa, vă rugăm să ne daţi şi nouă de ştire.

    Vă împărtăşim durerea, prin soţia mea l-am cunoscut şi noi…şi , e adevărat, e o pierdere irecuperabilă!

    Dumnezeu să îl ierte!…Iar noi să îl purtăm cu reverenţă în memoria inimii noastre.

  6. Beatrix says:

    Sigur ca aveti acordul meu, ma bucur de orice ocazie in care e mentionat numele Domniei Sale, mai ales in aceste zile, cand numele sau sta in umbra altor mizerii zilnice. apropo, nu Lorena a semnat articolul, ci eu, care mai scriu din cand in cand aici, veti vedea in dreapta casuta cu “Beatrice dixit”, categorie la care intra toate articolele mele.
    am citit postarea Dumneavoastra si va multumesc!

  7. Pr. Dorin says:

    Da, domnişoară Beatrix, am văzut asta, şi noi punem numele celor de la care preluăm articole la taguri…Pseudonimul dv. a devenit tag pe “Teologie pentru azi”, însă noi am indicat pe autoarea blogului, fără să vă confundăm pe una cu cealaltă.

    Noi suntem blogări profesionşti, aşa că nu confundăm numele blogului cu numele autorului postării şi nici categoriile cu tagurile.

    Mulţumim pentru acceptul dv. şi vă dorim o zi cât mai bună!

  8. Beatrix says:

    nu era nicio problema nici daca m-ati fi confundat, pana la urma, m-as simti onorata sa fiu confundata cu o scriitoare profesionista…:) doar mentionam, pentru ca se intampla des ca lumea sa nu sesizeze tagul.
    O zi buna si dumneavoastra si sotiei!

  9. Pr. Dorin says:

    Domnişoară Beatrix am fost şi mai clar, dând, în text, trimitere către tagul articolelor dv. pe care le-aţi scris pe acest blog şi drept sursă, articolul de faţă, pe lângă punerea dv. la tagurile noastre care exista.

    Vă mulţumim pentru urările dv.!

  10. Bine aţi venit pe blogul meu, părinte Dorin. M-am uitat pe blogul dumneavoastră cu această ocazie, şi v-am apreciat simplitatea şi totodată capacitatea de a emoţiona cu a scrierii – din ce în ce mai rar întâlnită printre slujitorii pe Pământ ai lui Dumnezeu – mă onorează ca un material apărut pe blogul meu să fie preluat pe un blog atât de valoros prin conţinut.

    Acum mai multe postări, am dat aprobarea tuturor să preia ce vor de pe blogul meu, cerându-le doar să menţioneze autorul (dvs. aţi menţionat şi sursa, ceea ce e un bonus pentru mine).

    Nu de alta, dar e enervant la culme, de exemplu, să găseşti ideile principale ale unei cronici scrise de tine într-un articol de ziar, sau să te joci cu emoticoanele – apoi să vezi jocul de-a emoticoanele într-un spectacol al unora pe care îi crezuseşi prieteni – şi nici unii, nici alţii să nu aibă coloana vertebrală să menţioneze: după o idee de Lorena Lupu.

    Dar să nu ne amintim de astfel de cazuri. Eu nu am fost studentă la Litere – dar ştiu că am plâns ieri seara, citind articolul Beatricei.

  11. Aliona says:

    Dan Horia Mazilu mi-a inmanat diploma de absolvire a Anului Pregatitor din Centrul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Romanii de Pretutindeni pe care l-am facut la Bucuresti in 2001-2002. Imi amintesc zambetul dumnealui din momentul acela si strangerea calda si ferma a mainii… Daca n-ar fi existat un om ca Dan Horia Mazilu, nu mai faceam facultatea in Romania, nici masterul, nici macar nu ajungeam aici… Multumesc, domnule profesor!

    Si multumesc tie, Beatrix, si blogului La Nouvelle Sappho pentru vestea trista, trista…

  12. Păi nu ai de ce să ne mulţumeşti pentru o veste tristă.

  13. Pr. Dorin says:

    Mulţumim frumos domnişoară Lorena Lupu! Noi suntem abonaţi la RSS-urile dv. de când aţi apărut pe WordPress şi v-am citit întotdeauna cu plăcere, alături de alţi 50-60 de creatori români pe care îi urmărim permanent. Ca să performezi trebuie să ştii cum performează şi alţii şi, învăţăm continuu de la toată lumea.

    V-am văzut bucuriile, frământările, enervările pe drept din partea spamărilor, fotografiile, comentariile, modul jovial dar şi deschis în care vă expuneţi… Aşa că noi suntem de mult cu dv. Ne place să privim oamenii, adâncul lor, ceea ce ei sunt. Şi, atunci când spunem oamenilor acest lucru înseamnă că e adevărul verificat, adevărul evident de mult timp pentru noi.

    Vă mulţumim pentru deschidere. Iată că moartea…poate crea relaţii.

    Şi noi suntem tot la fel de deschişi ca şi dv. în ceea ce priveşte preluările de pe blogurile noastre. La noi trebuie numai indicaţia sursei şi puteţi prelua orice.

    Vă dorim şi dv. mult spor în viaţa dv. literară şi actoricească şi un sfârşit de an cât mai bun!

    Toată bucuria din partea noastră!

  14. Dan Iancu says:

    Dumnezeu sa-l odihneasca…

  15. Pr. Dorin: cu multă plăcere, părinte.

    Dan Iancu: Amin!

  16. prastie says:

    am avut un prof de istorie foarte bun, care ne preda istoria ca pe o poveste frumoasa. uite ca mi s-a facut dor de orele lui.

  17. şi mie mi-e dor de mulţi profesori minunaţi din gimnaziu, liceu şi facultate. am avut câţiva cu adevărat speciali. dar ştii cum e – nimic nu e veşnic.

  18. ema says:

    scuze ca postarea mea nu are treaba cu tema blogului,dar cred ca te intereseaza

  19. mulţumesc, ema. şi-i mulţumesc dănuţei că a filmat şi a iutubat problema. 😛

  20. Aliona says:

    Da, ai dreptate, Lorena… Dar stiti, si Beatrix, ce am vrut sa spun… Peste zi, mi-am dat seama ca n-as fi aflat din alta parte, daca nu citeam aici.

  21. Danuta says:

    un filmulet pe youtube , filmat si prost nu poate reda atmosfera care a fost.Mai ales ca eram ocupata cu rasul si nu am filmat neaparat cele mai reusite momente.Ca sa simti magia, trebuie sa fii acolo.Si chiar a fost o seara magica……. 🙂

  22. starlete says:

    Draga mea, n-am talentul tau, dar totusi am scris si io ceva , dupa tine:
    Adio, dl profesor, ai grija sa nu mori de foame !

  1. September 17, 2008

    […] Cf. sursa. […]

  2. September 17, 2008

    […] Citind articolul asta mi-am amintit de o parte din istoria personala, de oameni din viata mea de care ma leaga sentimente […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger