Toxicităţi de mamă neajutată

Scriam zilele astea cum au curs valuri de cerneală despre “masculinitatea toxică”, adică gigeii care te-au câştigat la belciuge şi încep să-ţi pretindă chestii fără să fi justificat asta cu vreo formă de compensaţie care să merite din punctul celuilalt de vedere. Dar cum singurul factor care a împiedicat până acum pe unele femei să fie “bărbaţi toxici” a fost faptul că nu au avut drepturi.
Acum, că le au, vedem mai des şi de la femei fenomenul slut shaming, gaslighting din ăla iritant cu “îmi fac idei despre tine şi ţi le bag pe gât drept realitatea ta” sau “dacă nu obţin ce vreau de la tine (necuvenit), încep să te presez cu jigniri”.

Şi în secţiunea de comentarii, a început să-mi scrie o mamă cum partenerul ei nu o ajută cu nimic în casă, şi începe să o facă “toxică” atunci când îi cere să pună şi el mâna pe ceva.
“Aruncă doar aşa cu epitete. Mai ales când se pune problema să mai spele și el un duş, o toaletă… Sau pur și simplu, să se mai uite și el la copii.” 

Am întrebat mai multe detalii şi mi-a povestit în continuare.

Culmea e că sare repede cu atacul, ca să nu mai apuc să zic eu ceva de el. Rămân uneori proastă de ce aud și nu îmi mai găsesc cuvintele. Și nici nu mai știu ce sa cred, îmi pun problema că cine știe, poate are el dreptate. Îmi mai spunea un prieten comun, că mvai, să încerc să îi vorbesc cu “iubi, nu vrei să faci tu… X lucru?”

Măi, dar eu simt că mai am puțin și mă urc pe pereți cu ăștia mici, singură toată ziulica, chiar nu pot să aștept un om care, din punctul meu de vedere, e mai odihnit și plimbat ca mine, cu zâmbete și fundă roșie la gât. Ok, îmi asum, oi fi enervantă. Dar ajutor primesc și eu de la cineva? Poate da, chiar sunt toxică. Toxicitate de mamă neajutată, neînţeleasă, singură, arătată cu degetul, care nu primește nici doi lei sau vreo apreciere pentru tot ce face și asa mai departe. Poate chiar aşa o fi… Şi ce îmi pare rău este că de agresivitatea sau toxicitatea mea “beneficiază” tot copiii…

Chiar foarte rău. Aşa am păţit şi eu cu mama. Îşi descărca pe noi furia şi frustrarea de femeie neajutată, şi taman de aceea, ani în şir nu am vorbit cu ea. Până am ajuns la maturitatea emoţională de a vedea cum se împărţea de fapt vina.

Bottomline: Nu vă mai răzbunaţi pe copii pentru alegerile voastre abominabile în materie de bărbaţi. Nu copiii v-au măritat cu boul puturos şi narcisist care nu face nimic în casă şi se aşteaptă doar să fie servit. În schimb, ce faceţi cu asta e că îi deprindeţi de mici să nu aibă încredere în nimeni şi să evite intimitatea, de vreme ce persoana care ar fi trebuit să-i iubească şi să-i susţină injecta în ei venin şi frustrări.

Pentru fetele care sunt încă singure, am un sfat înţelept: Gagici, căutaţi să-i identificaţi din faza de dating pe jegoşii care au impresia că toată munca din casă e treaba ta, şi că ei nu trebuie să contribuie cu nimic, şi daţi-le flit din timp, că iată unde se ajunge.

Ştiţi eterna discuţie cu “de ce să plătească bărbatul consumaţia?”

Un bărbat care ţine la voi şi vrea să fie parte a unei relaţii echitabile o plăteşte fără să crâcnească, şi fără să-i treacă o secundă prin cap altă versiune, şi ăla e un bărbat cu care ai ce face.

Restul – vă scutiţi de o poveste similară cu ceea ce citiţi mai sus.

OK. Dar mulţi mimează convingător că sunt super oameni, până se văd căsătoriţi, apoi scot lepra nesimţită şi entitled la iveală.

Taman de aceea, iată al doilea sfat de la prietena voastră Lorena.

Nu vă grăbiţi să-i faceţi copii repede. 

Întâi staţi cu ei câteva luni, un an, doi, să vedeţi dacă e omul care pune osul la treabă şi înţelege ideea de a contribui activ la bugetul unei familii, sau e un misecuvenist care şi-a luat menajeră şi sursă de sex moca.

Şi dacă e versiunea a doua, va avea tactici îmbunătăţite şi revizuite să facă femeile să se simtă vinovate de câte ori îi cer ceva. Iar cu ăsta, NU faceţi copii.

Mi se rupe de ceasul biologic şi de nevoia de a făta. O femeie fără copii, cu venit oricât de modest, are o viaţă mai bună decât ceea ce descrie această doamnă.

Şi când îmi povesteşte mama bovinismele lui taică-miu, eu ţip la ea la telefon: “Şi tu, în loc să bagi divorţ a doua zi, i-ai făcut neisprăvitului ăstuia şi copii?? Mă scuzi, dacă da, nu ai ce să-i reproşezi. El doar a profitat, pentru că a putut. Reproşează-ţi ţie“.

Dar ok, aţi fost fraiere şi i-aţi făcut câte unui monstru de misecuvenism şi narcisism ca ăsta şi copii. Din mitul ăla băbesc fals care spune: Copiii o să-l schimbe, maică.

Nu, maică, n-o să-l schimbe. Unul grijuliu cu tine va fi grijuliu şi cu copiii, iar unul care şi-a luat servitoare moca se va chiar frustra că acum împarte servitoarea cu încă unii.

Părerea mea e că trebuie să bagi divorţ.

Mâine, la prima oră.

Ăsta e prea jegos, prea nedemn şi prea lipsit de orice urmă de corectitudine să mai renegociezi ceva.

Faza cu “iubi, nu vrei te rog să faci X” merge în prima lună de relaţie. Până în anul al nu ştiu câtelea, într-un cuplu bazat pe echitate s-au împărţit de la sine ce face unul şi ce face celălalt, şi nu ai de ce să rogi ceva ce e treaba lui, ci eventual, dacă, din anumite motive, ai nevoie de ajutor suplimentar.

Aşadar, DIVORŢ,

Ia-ţi copiii, pleacă. Mută-te undeva liniştit, unde poţi să-i creşti în siguranţă şi dragoste.

Şi dă-l în judecată pe bou pentru pensie alimentară, să înţeleagă în morţii lui că, odată ce ai familie, ai obligaţii. Care NU sunt opţionale.

Nu mai sta nici măcar o zi cu unul ca ăsta. Dacă ţii neapărat să serveşti, sunt o grămadă de hoteluri care angajează cameriste, şi ştii ceva? Măcar primeşti salariu, bonuri de masă, bacşişuri şi aşa mai departe.

Iar legat de cei care “te arată cu degetul” tot pe tine: invitaţie deschisă să te pupe adânc în kuhr.

Respectaţi-vă un pic mai mult, gagici. Evitaţi genul căruia îi pasă doar de pla lui. Pentru ăla s-au inventat lucrătoarele sexuale. Şi faceţi-le copii doar bărbaţilor care au stofă de taţi.

Să nu ajungeţi ca această cititoare.

Azi-noapte umblam cu copiii, unul în brațe, altul de mână, amândoi în pijamale, prin oraș. Să ne liniștim după alte scene, crize, acuze. 

Izvorâte, probabil, din “Dar mai fă şi tu ceva în casă, că nu eşti mobilă”.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți fi susținători de nădejde.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

8 Responses

  1. cos says:

    Mai am doar ceva de completat. Multi vor spune ca nu divorteaza pt copii. Eu am trait in genul de familie cu neintelegeri majore. Am ~40 de ani si inca ma lupt sa mai scap de bagajul de probleme psihologice acumulate in coplilarie. Iar sora mea care a fost prima are si mai multe probleme. Pe la 14 ani am intrebat-o pe mama de ce nu divorteaza daca e asa de nemultumita si mi-a spus ca pentru noi. Dupa ani de zile de stres si certuri care raman intiparati in comportament, i-am spus ca mersi, dar dpmdv pot divorta linistiti. Dar na, nu stiu copiii ce e bine pt ei, mai bine se plimba noaptea pe strada in pijama sa se linisteasca…

  2. Radu says:

    De ce nu a divortat deja, de ce nu o sa divorteze?
    Pentru ca pot sa bag mana-n foc ca acelasi gen de comportament l-a vazut si in familia ei de origine, s-a jurat ca n-o sa-l tolereze si il tolereaza.
    Stiu un tip care cica nu tolereaza minciuna si s-a insurat cu cea mai mare mincinoasa de pe pamant.
    Doar i-a spus ca nu tolereaza/suporta minciuna!
    Oamenii care nu tolereaza/suporta pe bune mincinosii, narcisicii, badaranii, alcoolicii, samd, ii simt de la o posta si daca cumva trec pe sub radar, dupa primul red flag le dau jet imediat.
    Oamenii care avertizeaza la prima intalnite ca “nu tolereaza X” — de fapt iti spun ca ei NU STIU sa gestioneze X, pentru ca din cauza de X au niste traume din copilarie, pe care nu puteau la acea varsta sa invete sa le gestioneze.
    Ai 3 ani si tac-tu e absent, abuziv, betiv sau narcisic?
    Nasol, ce o sa faci in privinta asta?

    Unii cred superiori ca daca i-au zis propriei mame “de ce nu divortezi”, i-au ocolit consecintele traumei.
    Nu, de cele mai multe ori asta e doar o supracompensare, asa cum cel care s-a predat traumei nu intelege de ce nu poate divorta, cel care o evita nu crede ca are motive de divort, cel care supracompenseaza, de obicei nu are de cine divorta.

  3. cos says:

    Nu inteleg la cine te referi cand spui ca unii se considera superiori? Lorena spune in articol: “În schimb, ce faceţi cu asta e că îi deprindeţi de mici să nu aibă încredere în nimeni şi să evite intimitatea” iar eu in comentariu: “inca ma lupt sa mai scap de bagajul de probleme psihologice acumulate in coplilarie”. Nimeni nu se simte superior. Judecand dupa tonul agitat, nu cumva `supracompensezi`?

    • Lorena Lupu says:

      Mulțumesc. Prin maturitatea răspunsului tău, am evitat un moment de tip “superioară se crede mă-ta”.

  4. Radu says:

    @Cos, recitind imi dau seama ca poate parea ca e un atac la adresa ta, pentru ca tu ti-ai intrebat mama “de ce nu divortezi”.
    Si am citit si inteles si ce a zis Lorena despre problemele de intimitate si ce ai scris tu.
    Dar acolo nu foloseam “unii” la modul figurat, pasiv-agresiv — da, chiar am intalnit oameni, chiar am auzit din gura unei amice in contextul discutiei despre o femeie care nu-si parasea sotul violent “mvai, dar eu n-as putea, pai ce, eu si pe maica-mea, care e casatorita cu taica-meu de nspe mii de ani si o injura am intrebat-o — de ce nu divortezi?”.

    Si nu ma agata cu nimic gandul ca as putea supracompensez, a supracompensa pentru mine nu e o insulta, e una din cele 3 stiluri de adaptare in fata unei credinte/traume/probleme, nu l-am prezentat ca e mai bun sau mai rau.

    In fine, imi aduc aminte de bancul cu pestisorul de aur care-i spune taranului “Tarane, tarane, da-mi drumul si-ti voi indeplini 3 dorinte!”.
    Dar taranul il tranteste la pamant, il calca si-ii zice:
    “Pe cine faci tu ma taran?”.

  5. cos says:

    Nu cred ca pe noi ne facea tarani, mie personal mi s-a parut din modul in care pune problema ca a fost poate intr-o relatie cu cineva cu traume (din copilarie?) si s-a terminat prost. Ca a incercat sa `salveze` pe cineva si a cazut de `taran`. Desi divaghez poate, Radu, o persoana cu traume nu datoreaza nimanui sa le depaseasca. Daca vrei sa ajuti pe cineva in pozitia asta, trebuie sa-ti asumi un eventual esec, si sa intelegi ca o persoana de genul asta are nevoie cel mai mult de calm si echilibru. Si oricum trebuie sa intealaeaga cum sa se `salveze` singura. E greu pt cineva care nu a trait ani de zile de stres – sa inteleaga ce inseamna sa fii conditionat toata perioada copilariei cand ti se formeaza personalitatea cu un comportament deviant. Eu de examplu nu pot si nu vreau o relatie cu cineva agitat si conflictual, linistea mea e foarte importanta. si pot sta singur foarte relaxat, nu o fac pt ca am nevoie sa `supracompensez`.

  6. Allexvra says:

    @Radu pt a putea ajuta pe cineva, e important un singur aspect. Ajutorul ca și sfaturile, funcționează doar atunci când cel în nevoie le și accepta.
    Altfel… E ca și cum ai arunca cu nuci în perete și ai vrea să se prindă. Sau după ce îi ajuți, îți reproșează 🤷🏻‍♀️

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger