Un punct de vedere legat de Marşul Femeilor

Ieri, milioane de femei din State, şi în solidaritate cu ele, din toată lumea, au pornit într-un marş destinat să apere drepturile civile pe care “neo-patriarhia” pe care se zvoneşte că ar aduce-o preşedinţia lui Donald Trump ar încerca s-o instaureze.
Şi, dacă acest lucru se întâmplă în State, implicit se întâmplă peste tot, pentru că SUA a dat mereu trendul.
Eu nu mă definesc drept o feministă. Mă uit la calităţile omului, nu la ce îi atârnă între picioare. Există oameni buni şi oameni răi; oameni plini de inimă şi oameni nemernici; oameni competenţi şi loaze. Unii din ambele categorii se întâmplă să fie femei. Alţii bărbaţi.
Pe Internet, s-au dat la mine infinit mai mulţi ţopârlani decât ţopârlance; pe de altă parte, în interacţiuni, au existat femei mult mai nemernice decât cei mai nesimţiţi bărbaţi. Şi, da, iar dau link la mizeria asta de om. Îi doresc un job undeva la un abator, pe măsura sufletului ei. Dar divaghez.
Ceea ce e adevărat, însă, e că Neo-Patriarhia asta începe să se facă simţită, momentan ca un nou val de tupeu şi agresivitate online şi ocazional offline. O prietenă care a fost în vizită în State mi-a povestit că a avut o mică problemă de sănătate intimă şi, neavând asigurare medicală – era acolo pentru câteva zile – s-a dus la un Planned Parenthood. În apropiere de intrare, au întâmpinat-o o haită de oligofreni, răgind: “Vrei să avortezi, târfo! O să ajungi în iad!”
Fata s-a simţit în pericol fizic câteva momente, până au venit gardienii şi au escortat-o până în clădire.
“Presupunând că erai gravidă şi falită, ţi-ar fi dat şi bani să-l creşti sau ceva?” am glumit eu.
“Bineînţeles. Dar numai pule de Botswana”.
Deci problemele sunt grave. Proştii sunt mulţi şi din ce în ce mai insistenţi. Şi iată un posibil plan de apărare.

A) Concentrează-te pe cariera ta.

La 20 de ani, poţi să-ţi investeşti pasiunea în ceea ce îţi place să faci, sau în sula unui gigel. Dar, ca să citez aproximativ din Lady Gaga, cariera nu te va privi niciodată în ochi şi nu-ţi va spune: Îmi pare rău, nu te mai iubesc. De azi te las pentru Viorica, interna de 20 de ani cu sâni mari şi tari.
Sigur, dacă pe parcurs apare un bărbat demn de păstrat, jap! Dar nu face din asta o prioritate. Când e să fie, o să simţi.

B) Fă-ţi micul tău business.

Poate fi orice, de la un magazin online sau un birou de consultanţă la un atelier de croitorie, patiserie, handmade jewelry. Orice. E al tău, îl creşti, îl dezvolţi, şi nu ţi-l poate lua nimeni. Cu cât eşti mai bună în meseria ta, cu atât câştigi clienţi şi cu atât începi să te extinzi. Nimeni nu poate veni să-ţi bage patriarhie la tine-n firmă. Îl scoţi în şuturi.

C) Fii rezervată cu necunoscuţii, până îţi demonstrează că-s persoane decente.

Nu ştii ce neo-patriarh retardat îndoctrinat e între partenerii tăi de discuţie şi cu ce judecăţi de valoare stupide o să te intoxice pentru o simplă glumă. Apoi o să povestească la toţi prietenii lui că ţi-a tras-o şi subit o să-ţi vină zvonuri că ai o viaţă sexuală demnă de o vedetă porno, pe când tu dormeai noapte de noapte cu ursuleţul.

D) Expediază ferm şi penalizează comportamentul de asshole.

Nu datorezi nimic nimănui. O repet pe asta. Nu datorezi nimic nimănui. Nu ai de ce să-i permiţi unui necunoscut să te ia de sus, să te minimalizeze, să te insulte, să te umilească, să îţi dea indicaţii sau să te libidinoşească cu sila.
O teorie a neomasculinităţii e că femeile sunt natural submisive şi trebuie luate cu japca. Demonstrează-le că greşesc. Alungă mârlanii.

E) Răspunde pe măsură amabilităţii, politeţii şi bunelor maniere.

Sunt bărbaţi care iubesc femeile. Care le admiră, le susţin, le ajută, le sprijină în idealurile lor şi muncesc cot la cot cu ele. Ăştia merită tratament special.
Mulţumeşte, zâmbeşte, arată recunoştinţă, susţine, ajută aceşti bărbaţi. Ei nu au de ce să sufere pentru alţii sunt gherţoi. Nu trata misecuvenist şi expeditiv ajutorul lor. Mulţumeşte dacă îţi deschid uşa să intri undeva, nu o lua înainte cu nasul pe sus, ca prinţesa universului. E urât şi lipsit de stil. Oamenii buni merită apreciaţi.

F) Preocupă-te ferm de contracepţie şi nu te jena s-o discuţi de la obraz.

Cu toate coaliţiile astea pentru familie şi alte organizaţii extremiste de ţinut femeia la cratiţă, mai bine să nu te bazezi pe dreptul la avort. E mai sănătos oricum să previi. Să alegi să ai un copil când eşti pregătită material şi spiritual. Să nu ai sentimentul că ai renunţat la viaţa ta pentru el şi să-l torturezi cu asta zi de zi. Nimeni n-are chef s-o mai audă pe aia cu “după tot ce am sacrificat pentru tine.”
Nu, te rog. Trăieşte-ţi viaţa, împlineşte-ţi visele şi fă copii cu conştiinţa că nu sacrifici nimic.

G) Rămâi conştientă că valoarea ta umană nu e dată de un detaliu anatomic.

Nu permite nimănui să-ţi spună că o femeie ar trebui să, sau că o femeie n-ar trebui să. O femeie e un om, exact ca un bărbat. O femeie are vise, speranţe, idealuri, potenţial, talent, forţă interioară şi hotărâre să facă tot ce vrea. Munceşte pentru toate acestea. Luptă pentru ele. Nu asculta decât de cei care vor să creşti şi să-ţi deschizi cât mai larg aripile. Îi simţi, îi ştii. De ei ai nevoie.

Şi cât timp fiecare dintre noi face toate astea, Donald Trump şi alt-rightiştii lui cretini pot să ne pupe fix între coaie.

Foto: US Uncut.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

14 Responses

  1. GEORGE says:

    are Donald in juru’ lui numai femei frumoase si bine imbracate, si lumea spune ca nu respecta femeile.
    probabil, lumea are dreptate. Bill le-a respectat mai bine. :))

  2. 0vershade says:

    Da, George, poate pentru că le tratează ca pe niște manechine pentru hainele alea grozave. Ai văzut inaugurarea? Melania Trump era total absentă, refugiată dracu știe unde.

  3. Lorena Lupu says:

    Bine îmbrăcate PUBLIC. Pentru că dă bine să etalăm că avem de unde. Din păcate, haurul dă pă noi nu acoperă şi nefericirea din privire.

  4. Avand experienta cu “popolatia” neaosa, nascuta pe plaiuri americane, pot afirma ca o sa vedem multe marsuri gen “politically and morally correct” de acum inainte.
    Lorena, putine femei aleg sa faca ceea ce incerci tu sa le sfatuiesti. Unora le este frica, altele s-au resemnat deja avand o anumita varsta, iar unele pur si simplu aleg caile usoare si nedatatoare de batai de cap.
    Cele ca tine sunt o “rara avis”, atat de greu de gasit in lumea cenusie din ziua de azi.

    @George: degeaba le are. Gresesti, le respecta ca obiecte de decor, ceremonia de investire a fost cel mai bun prilej de a observa acest lucru. Doamna Trump a fost papusica Barbie perfecta, nu a iesit din cuvantul lui “Tati”, nu a zambit, a stat in bancuta ei cuminte. Pacata, mare pacat. Chipul ei a fost definitia perfecta a frazei:”Sa nu faceti ca mine!”.
    In ceea ce il priveste pe Billy boy, el nu le-a respectat, el doar le-a “iubit” mai mult. Ma gandesc ca de le-ar fi respectat, respectivele ar fi ajuns si in patul conjugal, nu doar …pina sub biroul oval.

    Respect, incredere si iubire a fost la Barack Obama. Indiferent de politica lui si deciziile luate, facand o paralela la comportamentul fata de Michelle, nu cred ca o sa mai existe, in viitorul apropiat cel putin, un presedinte american la fel de afectuos, iubitor si atent la nevoile partenerei de viata.

  5. GEORGE says:

    pentru absenta si nefericire, as da vina pe apa plata, si nu pe Donald. fiecare din noi apeleaza la cate un truc sa scape de presiune, anxietate. unii fac yoga, altii gargara cu apa plata, inhalatii cu musetel.
    eu unu’ nu prea ma asteptam sa sara in sus de bucurie, da’ sunt un tip cu asteptari modeste. de la ceilalti.

  6. Când vezi cu câtă devoţiune îşi abandonează unele femei visurile şi dorinţele din teama de a nu rămâne singure, mai că-ţi vine să le dai dreptate credincioşilor fervenţi pentru care femeia e “mădularul slab”.

  7. Sictirel says:

    Trump, Trump, Trump … . Daca pe aia cu “Trump is not my president” am auzit-o de mi s-a acrit, pe aia potrivita si singura legitima, “Hillary is my president !” n-am auzit-o niciodata. Obama si Clinton ni l-au dat cumva in fapt pe Trump, dezvaluindu-ne ce faptura odioasa e, sau a facut-o chiar el, de la sine putere, prin declaratiile lui belicoase ? Acuma stau si ma intreb, ti se cuvine un mandat la Casa Alba, sa stai in capul mesei la impartitul tortului, doar pentru ca mananci de cur pe altul ? Au avut 10 ani la dipozitie, Clinton chiar mai mult, sa convinga de ce sunt capabili si-n tot acest timp n-au facut altceva decat sa ofere tapi ispasitori ! Ca Putin, ca Iranul, ca Marea China s.a.m.d. Pana cand ? Mie atare practica mi se pare cu mult mai detestabila decat ce face Trump. Si la fel si la noi: cat sa mai mananci turta dulce pe seama votului anti-PSD ? Sa ma lase ! Cine e Iliescu, cum e PSD, o stiu din ’90 incoace, n-am nevoie de “atragatori de atentie”. Nu, cu siguranta n-o sa votez vreodata pro-PSD, dar si mai sigur n-o sa votez nici anti-PSD daca asta e perfect echivalent cu pro-PDL !

    Insa politica, atata timp cat vietile noastre private sunt praf, conteaza de la putin spre deloc, asa ca mai bine o lamurim mai intai pe cealalta. Sunt doar doua aspecte care ne unesc involuntar, barbati si femei, cand si cand: sexul si copiii ! Cunosti tu cumva barbati la vreo 23 de ani care conduc un Q7 de pe urma sexului ? sau beneficeaza de case si apartamente sau administreaza pensii alimentare provenite din divort ? Eu nu ! M-as bucura daca ai detalia cum pot barbatii sa profite de femei. Cum puteti voi nu mai e nevoie.

    • Lorena Lupu says:

      Presupun că glumeşti. Modul în care trag bărbaţii de femei care nu îi vor şi abuzează de timpul şi răbdarea lor. Modul cum mint bărbaţii femei, promiţându-le o relaţie, faptul că divorţează, etc. etc., doar pentru a beneficia de sex. Modul cum, într-o relaţie, femeile fac grosul sau integralitatea muncilor casnice şi devin slugi moca, în timp ce bărbatul stă cu dânsa-n sus la televizor. Modul cum dacă e să-şi sacrifice cineva timpul şi cariera pentru celălalt, e mereu ea. Modul cum tot ce vrea el se înţelege de la sine şi tot ce vrea ea e discutabil. Modul cum el, după un timp, are numai pretenţii şi nu oferă nimic. Modul cum, dacă ea face copii, ea suportă fizic consecinţele sarcinii, nu el. Modul cum, în cazul unui divorţ, ea se chinuie cu copiii următorii 18 ani, iar el rămâne cu o obligaţie de pensie alimentară, şi mulţi n-o plătesc nici pe aia. Modul cum, chiar după despărţire, un ins poate rămâne cu impresia că încă îţi mai poate cere lucruri. Modul cum unii stalkeresc femei până le înnebunesc.

      Probabil că întrebarea e naivă sau probabil că ai impresia că toate cele de mai sus sunt fireşti pentru simplă deţinere de pulă. Mie nu mi se par. Iar o singurătate relaxată şi fericită e de preferat acestui gen de “relaţii”.

  8. Sictirel says:

    Nu stiu pe cat de relaxata si fericita e singuratatea, insa cu o autonomie tot omul isi e dator. Fericirea e un lux, un tort Saher, solitudinea, painea cea de toate zilele, conditia noastra fireasca. Pe care nici nu ti-o intrerupi decat pentru un mai bine si nimeni n-are posibilitatea sa te oblige altfel. Sa-ti faci singura curat, sa-ti gatesti, sa ai cu ce-ti plati facturile, cu ce te imbraca, bani pusi deoparte pentru zile negre, sunt obligatii firesti ale fiecareia si pe care trebuie sa ti le asiguri oricum, nu chestii facultative intr-o relatie sau favoruri facute celuilalt. Daca el se comporta abuziv, nefacand nimic in contrapartida, frecand doar menta in fata televizorului dupa cum spui, poti sa intrerupi … scuze, sa nici nu incepi o relatie. Eu cunosc doar un singur caz … din vreo 10 – 15 !

    Mi-e foarte greu, aproape imposibil, sa port un dialog cu cineva care a auzit doar de “barbati intretinuti” ?! Daca tot spui ca-i deja cultura generala, atunci e taman invers: am auzit de femei intretinute. Cum, repet, n-am auzit nici de barbati care divorteaza avantajos. Cat despre promisiuni de maritis pentru sex … asta tine de fictionalul romanelor din sec. XIX ! I

  9. Lorena Lupu says:

    Aşa, eu nu pot purta un dialog cu un individ care mă întreabă în ce mod abuzează bărbaţii femeile, de parcă ar fi picat azi din pom. Şi, ghinion, terenul e al meu, drept care, eu aleg cu cine port dialoguri aici.
    Drum bun, cale intens bătută.

  10. Ratacind pe net says:

    Lorena, trec de mult pe aici si am fost de acord cu tot ce ai scris pana acum. Doar ca…pana la social justice warriors si neo feministele care spun ca islamul le elibereaza si ca este o religie in care femeile sunt respectate. Daca e asa, suntem in 1984 – ala al ui Orwell, in care slavery is freedom. Disonanta cognitiva la ea acasa.
    Islamul, mizeria aia care batjocoreste femeile in ultimul hal, este acum aparat de neo-feministe. Alea care se plang de neo-patriarhie.
    De acord ca sunt multi masculi nemernici, agresivi, javre, jigodii, dar eu personal nu pun semnul egal intre aia si alt-right. Exemplele de ghertoi pe care noi ii criticam pe aici sunt doar atat: ghertoi de ultima speta si jigodii masculine. Dar in nici un caz existenta de jigodii masculine nu ma va determina sa plonjez intr-un cacat si mai mare, in dementa neo feministelor, care au ajuns sa aplaude cel mai represiv si nemernic sistem de pe pamantul asta la adresa femeilor: islam-sharia
    Poate ‘rautatea’ asta explica mai bine:
    https://www.youtube.com/watch?v=r3NDeyR_1-U
    PS. Stiai ca valul islamic este un simbol al libertatii femeilor? Da, si slavery is freedom

  11. femeile trebuiesc chinuite rau. mai ales alea cu pisici nasoale si cu bloguri mov.

Leave a Reply to Săsărman DianaCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading