Am asistat zilele trecute la un schimb de replici mai degrabă amuzant pe Facebook. O doamnă de 40 şi ceva de ani comentase la un status al unui tip de aproximativ 20, să-i corecteze pe un ton tendenţios o greşeală gramaticală. El ripostase cu o frondă mai degrabă adolescentină, uite, vreau eu să scriu greşit gramatical, e vreo problemă? De ideea din status ai de zis ceva?
L-am luat privat pe om să-i scriu că femeia avea dreptate şi că nu era mare efort să dea un edit.
“Dar nu vreau!”
De ce?
“Pentru că asta nu intră la mine DECÂT să-mi dea lecţii de gramatică, morală, nemurirea sufletului şi orice altceva. Are mereu tonul ăsta arţăgos de şefa mea şi impresia că îmi petrec ziua întrebându-mă ce ar trebui să fac să mă ridic la standardele ei”.
Subit, am empatizat.
“Ştii ce? Dă statusuri complet lipsite de cratime, dacă vrei. Nu e problema nimănui.”
*
E o problemă gravă de comunicare, dacă transmitem altora impresia că nu îi contactăm decât să le aplicăm corecţii verbale şi să ne enunţăm superioritatea asupra lor.
O problemă de esenţă. Care necesită mai multă reexaminare a propriei fiinţe şi a propriilor maniere decât o eroare gramaticală.
Și eu sunt gramar nazi, adeseori, dar nu pese tot, ci exclusiv într-un grup pe care l-am înființat pentru interesați. Referitor la ce-ai scris, am pățit la fel cu fiul meu. Îl corectam mereu, până mi-a spus: Could I get a mom instead of an extra teacher? Well, mi-am zis că-i musai să dansez (și) cum cântă adolescentul din el, dacă vreau să fie bine. Ce genii sunt ei la 16 ani! Unbelievable. 🙂
nu. pur şi simplu sunt ego-uri vulnerabile şi e bine să ţii cont de asta, dacă vrei o relaţie iubitoare. 🙂
Tocmai am terminat de citit Dona Juana. Felicitări pentru scriitura!!!
Mulţumesc mult. 🙂
“O problemă de esenţă. Care necesită mai multă reexaminare a propriei fiinţe şi a propriilor maniere decât o eroare gramaticală.”
…hoooly crap… I am a crappy person…cu toata gramatica mea cu tot…
dacă şi tu interacţionezi cu oamenii DOAR ca să le spui unde greşesc, da.