Odă singurătăţii

Toată lumea care povesteşte despre statutul meu de singuratică are o tentă fie de compătimire, de parcă singurătatea ar fi vreo boală cu bube, vreun flagel, vreun handicap, fie cu acuză, de parcă singurătatea ar fi un statut păcătos, ca acela de curva satului sau dilărul cartierului. Şi încearcă să mă combine cu diverşi, sau să-mi recomande soluţii de reintegrare în societate.

Iar eu caut cuvinte să explic că nu, singurătatea nu e un lucru rău, nu e un blestem şi nu e un handicap, singurătatea e felul meu natural de a fi. Îmi place propria mea companie. Îmi plac liniştea şi muzica mea, în plac chiloţii mei, în care pot sta fără să mă formalizez, şi îmi place să nu trebuiască să-mi justific opţiunile în faţa nimănui.
Îmi place să mănânc noaptea la trei şi să dorm după-amiaza la şase.

Şi pot oricând să ies cu oameni în oraş, să mă bucur real de prezenţa, inteligenţa, umanitatea lor, iar după ce termin treaba cu ei, tânjesc la singurătate ca la o mare dragoste.

Apoi, se întâmplă să mă convingă cineva pe moment. “Băi, OK. Poate că e ceva în neregulă cu mine. Poate nu e frumos să îţi petreci toată viaţa singur. Poate că e util în viaţă să ai un suflet pereche, cu care să împarţi binele şi răul.”
Şi, cu acest tren de gânduri, să urc în metrou.
Iar în faţa mea să se afle o doamnă.
La telefon:
-Şi cum a fost la istorie? Aţi dat lucrare? Da? Din ce? Aha, ţi-am zis eu să citeşti şi aia. Da.
Ascultă justificarea:
-În rest, ai ştiut? Da, vedem. Şi după istorie ce-ai avut. Matematică. Hai, că la matematică ai învăţat ieri toată ziua. V-a ascultat? Ei, nu contează, tu nu înveţi să te asculte, tu înveţi să ştii. Şi după aia ce-ai avut?
Şi după vreo cinci minute de interogatoriu aprofundat legat de şcoală, numai modelul hârtiei de la budă nu l-a întrebat, trece la subiecte mai vesele.
-Ai mâncat? Ce? Păi n-am vorbit noi că mănânci şi legume? Aha. Da, bine. Şi ce faci acum? Cum adică stai? Mâine ai pregătire la franceză, lucrează. Da, nu poţi sta aşa, că se adună toate mai încolo. Şi o limbă străină o înveţi dacă o exersezi. Dacă n-ai teme pe mâine, e bine să le faci pe alea pentru poimâine, că se mai echilibrează. Dada. Să fie făcute, să te ştii cu caii-n căruţă. Hai, acum, că e soare şi bine. Mintea e mai receptivă.
Şi subit, îmi amintesc toate motivele pentru care iubesc singurătatea.

Foto de Dragoş Cristescu.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. wilheminaification says:

    Pai stai putin, ca nici eu n-as vrea sa ma marit cu maica-mea :)))

  2. Tipsynel says:

    Să te vezi cu sacii-n căruţă. Dacă urci caii, chiar e o problemă! 🙂 😛

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger