Vai, dragă, ce albă ești!

Asta e remarca celor care nu mă cunosc decât superficial dacă ne întâlnim vara. Vara când a intra în rândul lumii presupune bronz, și oamenii care nu se aliniază sunt botezați Zuzu, Dorna și Covalact.

OK, acum datorită trendului hipster urban, care își unge cremă de protecție pe toastul bio cu mix de semințe de dimineață, grupul de oameni palizi e relativ mai amplu vara, deci există scuza pertinentă: sunt hipster. Dar în realitate, am fost hipster cu mult înainte să se inventeze termenul, și asta pentru că fac parte din grupul restrâns de oameni care se simt foarte bine cu pielea lor albă.

Presiunea asta să te bronzezi vara era mult mai prezentă când eram eu mică, când încă lumea câștiga puțin, excursiile afară erau exorbitante sau așa păreau și unica distracție estivală disponibilă era marea pentru bogații urbei, respectiv ștrandul pentru fomiști. Sau acoperișul blocului pentru extrafomiști, cunoscuți și ca sărakii dreq.

Tot când eram mică, eu nu mă bronzam, ci mă bășicam și mă înroșeam ca un rac fiert, făceam temperatură și insolație – pași obligatorii – apoi lepădam un strat de piele și dedesubt era altul, insesizabil mai brun. Deci, pe final, eram tot Milka, dar după îndelungate suferințe care nu rentau în nici o direcție.

Cum eu sunt genul care tinde să se accepte pe sine exact cum e, mi-am zis pe la zece ani, după a nu știu câta vară de chin inutil: de ce plua domnului cal trebuie să fim toți armata poporului? Poate că unora ne stă bine albi, când o să cresc mare îmi vopsesc părul negru, să transformăm nebunia în stil și asta e.

Gândeam gotic fără să știu încă de existența goticului.

Apoi, am citit argumentele acelea istorice: că aristocrația era albă pentru că se proteja cu umbreluțe și în palate, în timp ce iobăgimea muncea cu spinarea goală pe câmp și era bronzată, și de aici pielea albă era un semn de distincție. Pfooaa. Eu cea de 12 ani nici n-am mai avut nevoie de o scuză mai bună. Și mai elitist – enervantă. Hehe. Dar ei mă luau primii cu “Ce face Danone”, nu eu pe ei cu “Și ziceți așa, iobagilor, vă mai pune botniță la cules de struguri?”.

Apoi, mă uitam atent la ceea ce numim piele bronzată. Mă întrebam cum de nu vede nimeni că e uscată, scorojită, poroasă, cu textură şi mult, mult mai ridată decât cea nebronzată, inclusiv la femei tinere de 20+.

Şi e normal să fie aşa. Bronzul, fie că e obţinut pe plajă, fie la un solar simandicos, e în fond, o reacţie de ardere lentă. Şi pe termen lung, îmbătrâneşte timpuriu, deshidratează şi distruge pielea.

Mulţumesc, prefer să-mi păstrez apa cu care lupt zi de zi, pentru că NU îmi place să beau apă nici să mă baţi.

Ca să rezumăm:

Când actul în sine al statului la plajă te plictiseşte până la lacrimi, când tentativa de plajă în sine e pedepsită cu insolaţie şi diverse simptome de protest al organismului – “Dar. Lorena, du-te la opt dimineaţa…” “La opt dimineaţa să se trezească mă-ta” – când rezultatul final e doar o piele tăbăcită ca la marochiner, e semn de la divinitate că te-a proiectat albă şi vrea să rămâi aşa.

Pe scurt, fabrica de lapte vă pupă, dragi pălmaşi de pe moşie.

😀

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.