“Vezi-ţi dumitale de arta ta, sau ce naiba oi fi făcând tu acolo”

De câteva zile, o televiziune axată în principal pe scandal a luat-o în colimator pe Lia Bugnar. Au introdus-o în maşina de terfelit, ca să mă exprim plastic. În maşina de tocat mărunt şi cu ură. Siteurile aservite acelei televiziuni dau ştiri peste ştiri, infuzate cu o poftă infinită de lătrat turbat, porcăind-o pe Lia cu o încrâncenare care te lasă fără aer.
Partea cea mai amuzantă e că aceşti oameni nu îşi fac temele. Habar nu au pe cine latră şi mai ales de ce. Se vede clar că au primit o directivă şi că o execută cu economie de mijloace (a se citi zero documentare), şi că nu le e foarte clar ce fel de mâncare e Lia şi cu ce tacâm se consumă. Ceva regizoare. Sau actriţă. Cea mai amuzantă gherlă vine de la maestrul jurnalismului de botniţă, Victor Ciutacu, care explică că Lia Bugnar nu depinde direct de numărul de spectatori din sală şi nu-şi apreciază publicul.
Victoraş, dacă ţi-ai scoate căpşorul vid din abisul infinit al propriului anus, măcar preţ de un goagăl, ai afla că Lia e artist independent. As in: ce încasează depinde DIRECT, DIRECT PROPORŢIONAL, de fiecare om care îi trece pragul sălii de spectacol. Da, ştiu, existenţa lui goagăl e o noutate pentru un jurnalist de marcă, aşa cum eşti tu, obişnuit să-şi sugă adevărul direct din degetul mic (sau din alt organ, la fel de mic.)
Artiştii independenţi îşi iubesc spectatorii din toată inima lor. Şi aici vorbesc de persoanele care le sunt în mod real spectatori. Ţi-i ştii. Îi vezi la evenimentele tale. Îi vezi a doua, a treia oară. Dau bani pe bilete. Contribuie direct la pâinea pe care o pui pe masă. Niciodată, niciodată, un artist independent nu va vorbi într-un mod lipsit de respect despre PUBLICUL LUI REAL.
Numai că vezi tu, Victoraş, genul tău de om, ultramegaautosuficient, care crede că ajunge el să decreteze un căcat despre un om, ca acel căcat să se şi adeverească, nu e public real pentru nimeni. Şi nici un artist independent nu are de ce să arate respect pentru acest gen de om. E genul de om care nu-i acordă din start nici o şansă, genul de om care îl neagă în necunoştinţă de cauză, genul de om care constituie pierdere inutilă de vreme şi resurse.
Iar genul tău de om, Victoraş, NU poate dicta unui artist, dependent sau independent, cum să gândească şi ce să simtă.
Ştiu, e o noutate.
Ramura ta de pseudojurnalism se bazează, din rădăcini, pe înlocuirea documentării cu speculaţia şi pe utilizarea denigrării publice ca instrument de manipulare. Cunosc ramura asta de pseudojurnalism pentru că am văzut-o la lucru. Dar am refuzat mereu să o practic, din simplă coloană vertebrală.
Lia Bugnar a fost un susţinător entuziast al lui Nicuşor Dan. E dreptul ei. E dreptul ei de cetăţean liber să susţină pe cine crede ea că o reprezintă şi să deteste pe cine crede ea că o trage în jos. NU e un motiv de linşaj public. N-a venit la tine la uşă, ca martorii lui Iehova, să ţi-l bage pe Nicuşor pe gât (deşi, după timbrul tău vocal, se pare că gâtul tău a fost vizitat de mai mulţi nicuşori decât ai fi tu dispus să admiţi.) N-a venit nici măcar pe pagina ta de Facebook să-ţi bage cu sila în nas opţiunile ei (cum fac p(r)ostacii agresivi ai tuturor partidelor, unii mai cotarle şi mai javre decât alţii.)
A stat cuminte pe propria tarla unde şi-a expus punctul de vedere – ghici cui? Propriului public. Celui pe care îl respectă, celui care o susţine fiind prezent la spectacolele ei.
Eu nu sunt un fan Nicuşor Dan. Nu vreau să intru în detalii. Zic doar că nu mă inspiră prin ceea ce spune.
Şi nu scriu acest text nici măcar din prietenie pentru Lia Bugnar. N-are ea nevoie de apărarea mea, se descurcă şi singură.
Scriu acest text pentru că m-am săturat până peste cap, până la avionul care îmi trece pe acum deasupra capului, până în stratosferă, până la soare, până la următoarea galaxie – m-am ubersuperultrasăturat, ziceam, de atitudinea: “Dragă, eşti artistă, vezi-ţi de artele tale şi lasă politica pe seama noastră, a oamenilor serioşi.”
Suntem artişti, nu autişti. Aţi greşit undeva o literă.
Artistul e artist tocmai datorită abilităţii lui ieşite din comun de a simţi enorm realitatea. Şi ocazional, de a o vedea monstruos, ca să parafrazez un mare autor. Nu zic care. Te las să exersezi un goagăl, să te deprind cu un obicei jurnalistic corect.
Şi artistul, exact ca orice alt cetăţean al patriei, are dreptul la propriile păreri. Poate mai bine fundamentate decât le are un ins oarecare, verdictolog pe bază de impresii, aşa cum eşti tu.
Că nu suntem mereu de acord unii cu alţii? OK. Percepţia asupra realităţii e subiectivă, drept care, opiniile noastre la fel.
Se poate să le avem în pace, însă, fără să sară instant valul de mătuşi nefutute de ambele sexe să ne explice cum artistul ar trebui doar să băşească petale de roze?
Da, artistul are tot dreptul se exprime brutal, neelegant, nefiltrat, exact cum simte să o facă. Nu, nu e cazul să-l linşezi mediatic pentru atâta lucru. Sau, dacă alegi să o faci, e clar faptul că îl percepi ca pe o ameninţare.
Dar nu uita că există un motiv pentru care televiziunea e pe moarte, iar arta independentă, din ce în ce mai extinsă. Că tu, Victoraş, eşti ziua de ieri, iar Lia, ziua de mâine. Şi indiferent cât ai lătra a furie, lucrul ăsta nu se va schimba.
Iar acest motiv este următorul: omul de rând are nevoie de autenticitate, acum mai mult decât oricând. Tu, Victoraş, eşti un produs media. Artificial ca orice produs media.
Lia, ca orice întreprinzător care a luat-o de la zero, e autentică şi credibilă până în măduva oaselor.
Iar lucrul ăsta, monşer, NU SE POATE SIMULA.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. George says:

    Pentru ca fotbalu’ si berea, ma pricep la teatru ca la politica. Si d-aia n-am fost la vot.
    Pentru ca Porn Tube si Game Cube, ma pricep la femei ca la fotbal. Si d-aia m-am facut troll.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: