Text de Beatrix.
AVERTISMENT: ORICE OFENSĂ ŞI ORICE ASEMĂNARE CU PERSOANE REALE ESTE INTENŢIONATĂ!
Unul mi-a zis ca sunt urâtă. ba nu, dacă îmi amintesc bine, a fost finuţ şi mi-a zis că nu sunt ”suficient de…”.tot el mi-a tocat nervii două luni, pentru ca la sfârşitul lor sa aflu că încerca astfel să o uite pe fosta- o mică zână suavă şi dulce. altul a vorbit atât de insistent despre cât îi plac şuviţele blonde încât la 17 ani, fără să doresc să intervin în culoarea mea naturală, m-am dus la un coafor plin de snobi ca să îmi fac şuviţe blonde. dar nu i-a placut şi mi-a sugerat să îmi pun lentile de contact albastre (nu, pe asta nu am mai făcut-o).tot el,la 2 zile dupa ce m-a sărutat, eu fiind pe atunci o copilă ruşinoasă şi naivă, care credea că un sărut înseamnă un maaaaare angajament, mi-a spus că băuse când a facut asta. altul mi-a zis să ne întâlnim după ce a fost cucerit de conversaţiile noastre virtuale, dar când m-a văzut, şi-a dat seama brusc că e ocupat şi nu poate sta.niciunul dintre aceştia nu mi-a fost prieten. din fericire, îmi dau eu seama acum. despre cine e vorba? despre ei, aceste fiinţe drăgalaşe şi pline de sensibilitate, care se numesc BĂRBAŢI. am avut luciditatea de a observa că până şi cei mai feminini şi aparent sensibili dintre ei au acea natură de ”bărbat adevărat” care le mânjeşte calităţile delicate. Bărbaţii. Creaturile care, în preajma ocaziei de a poseda o tânara inocentă (căci eram mult mai inocentă când m-am îndrăgostit prima dată), s-au manifestat conform naturii lor masculine decăzute: nu răspundeau la mesaje, spre chinul corpului meu care nu mai putea să se odihnească din cauza asta, flirtau în prezenţa mea, deşi ştiau ce înseamnă asta pentru o adolescentă care habar nu are ce este parşivitatea masculină, ieşeau cu mine când se plictiseau şi nu dădeau doi bani pe exaltarea mea manifestată prin îndelung frământate poeme. Bărbaţii. Cei care îţi întind o mâna pentru ca apoi să te lase să cazi mai adânc.Ei, care sunt în stare să-şi părăsească nevestele bolnave pentru tipe cu 20 de ani mai tinere. Cărora nu li se rupe inima să plece de acasă. Sau care stau acasă pentru că “trebuie”, dar ar zbura oricând fericiţi de lângă nevasta care, fiind atât de ocupată, nu mai poate să arate ca atunci când s-au cunoscut. Toţi, absolut toţi. Pastori sau violatori, au toţi această răutate cu care vin pe lume şi care îi uneşte indiferent de educaţie şi vârstă. Adevăratele lor poeme sunt corpurile care nu li se par suficient de frumoase dacă nu sunt ţinute în acea stare special pentru domniile lor, cu toate că ei, fiind aşadar bărbaţi, au voie să vină la tine împuţiţi şi cu tricourile rupte. ei sunt ocupaţi. ei gândesc. noi trebuie doar să clipim frumos. Mult trâmbiţaţii ”cei mai frumoşi ani” au fost un şir de zile petrecute între toceală şi plâns pentru că el nu venea niciodată când trebuia. Pentru că i-a luat jumătate de an ca să îşi dea seama că eu sunt pentru el ”aşa,ca o soră”. Acum am 20 de ani şi da, slavă Domnului că pot spune asta, sunt fericită. Mi-am dat seama că arta e un rezervor inepuizabil de fericire şi că nu ai nevoie de un bărbat nici măcar pentru senzaţii fizice- un tablou de Dufy sau de Kandinsky e de mai mare ajutor chiar şi în acest sens.Muzica, dansul, cărţile, pictura, teologia îmi umplu viaţa suficient încât să mă bucur că acest capitol grotesc numit ”prezenţe masculine” e definitiv şi irevocabil încheiat pentru mine (pe cei care nu cred că un om poate trăi super fericit şi în afara instinctelor sexuale, îi liniştesc- nu m-am convertit la lesbianism, pur şi simplu am descoperit extazul vieţii neîmpărtăşite cu altcineva). Aşadar, nu pentru mine, cea de acum, am scris asta, ci pentru ceea ce am fost sau pentru ceea ce multe adolescente şi-ar fi dorit să fie, iar eu nu am putut din cauza acestor inteligente şi ”gingaşe” făpturi. Îmi ştiu viitorul: dedicat artei şi celor în nevoi. Dar trecutul mă înfioară. Pentru că o să îmbătrânesc fără să ştiu cum e faza cu ţinutul de mână, sau cu florile de ziua ta, sau …sau…Acum nu îmi mai doresc astea, dar când mi le-am dorit, ele ar fi fost cele mai de preţ lucruri pentru mine. Nu le-am avut. Dumnezeu mi-a dat apoi lucruri infinit mai preţioase. Şi totuşi, cineva mic în mine urlă că nu e drept, că ei vor continua să distrugă, şi fiii lor la fel,chiar acum o altă fată mai mică şi frumoasă decât mine poate suferă din cauza celui pe care acum un an mi-l doream eu, iar noi ne îngropăm zilnic în sensibilitatea noastră feminină (desigur, există şi acele femei-bărbat, gen Deligiorgis-prietenii ştiu de ce :D, care aparţin doar biologic sexului feminin, pe care de altfel îl fac de ruşine). Eu am avut, cum să-i spun,„norocul”, de a fi întâlnit astfel de specimene numai în plan afectiv şi profesional, dar să ne gândim la milioanele de taţi care îşi pun nevestele să avorteze, să ne gândim la taţii care, deşi au fetiţe mai frumoase ca păpuşile de porţelan, pleacă fără să le pese de cum cresc bijuteriile acelea? Există printre femei târfe, criminale, hoaţe, etc etc, dar mult mai rar se manifestă la femei cruzimea de a-şi lăsa copilul pentru totdeauna (şi de multe ori când asta se întâmplă, se gândeşte cineva cât se datorează asta şi bărbatului care, direct sau indirect, o obligă la astfel de decizii?). De la misoginismul eminescian (cine oare îl obliga să-şi ia muieri care nu îi înţelegeau cosmicele lui preocupări- oare nu cumva plăcerea perversă de a scrie poezii despre cât de neînţeles e el şi cât de telurice sunt femeile?!?) până la misoginismul rafinatului nostru preşedinte, specia feminină trebuie să lupte împotriva lor cu puteri cu care nu a fost în mod natural dotată împotriva brutelor, dar cât va mai rezista? Apropo de ce scriam mai devreme, să nu vă gândiţi că remarcile lor crude faţă de aspectul meu au fost provocate de faptul că aş fi un mic monstru care trăieşte printre oameni. Sunt,desigur, departe de idealul meu de frumuseţe feminină, nici nu îndrăznesc să mă cred frumoasă acum sau altă dată în viaţa mea, dar îmi vine acum în minte cel puţin încă o prietenă a cărei privire e parcă ruptă dintr-un tablou renascentist şi nu a primit un tratament mai uman din partea masculinoidelor. Da, a trebuit să spun astea. Pentru că mă întreb şi acum care e faza cu ieşitul la un suc. Pentru ca aş fi putut să am amintiri dintr-o vreme în care îmi doream cu orice preţ astfel de amintiri.Da, sunt patetică şi paseistă. Pentru că s-ar fi putut, dar aici nu au fost nici hazardul, nici absurdul, ci doar răutatea şi insensibilitatea specifice masculilor, şi încă rautăţi schematizate, gândite mult, aşa încât durerea inocentei să fie şi mai lungă, şi mai abisală. Dar nu s-a putut, pentru că barbaţii nu lasă amintiri frumoase în urmă. Doar pete de sânge pe hainele îngerilor noştri- fetele şi femeile care mai credem şi sperăm în ceva numit ”sensibilitate”… Tuturor femeilor care într-un fel sau altul au fost victime ale barbaţilor, fie că vorbim despre intelectuale care şi-au crescut singure copiii sau despre prostituate care îşi practică meseria din cauza insaţiabilităţii perversiunii bărbaţilor, le dăruiesc admiraţia şi dragostea mea şi le doresc fericirea mea de acum.
PS: NU veniţi cu exemple de bărbaţi care au schimbat lumea, ador şi eu câţiva artişti, admir câteva personalităţi istorice masculine, trăiesc prin seva anumitor poeţi şi scriitori, dar la mine delimitarea bărbat/ artist este foarte clară, aşa că exemplele Homer Shakespeare Dali Răzvan Mazilu nu ţin!!! Lumea este mai frumoasa şi datorită bărbaţilor, dar nu prin faptul că ei sunt barbaţi, ci prin faptul că unii dintre ei sunt buni scriitori/ profesori/doctori, pe când lumea este frumoasă datorită femeilor şi pentru că ele sunt pur şi simplu femei
PS 2: Lorena zise mai la vale că ne spune ce crede despre Monster şi s-a ţinut de cuvânt după cum putea vedea în cel mai recent articol al ei de pe rocultura: http://www.rocultura.ro/?p=410
Nu cred că textul acesta e al tău, Lorena, dar de fapt nu contează atît de mult.
Aşa cum îl percep eu, nu este textul unei foste adolescente, ci un text scris de o adolescentă care n-a mai reuşit să iasă din criză. Trist, dar se întîmplă. I-aş dori să depăşească cît mai repede faza aceasta, pentru că nu prea-i face bine. A vedea numai duşmani mişunînd în jurul tău se numeşte paranoia, din cîte ştiu eu.
A trage concluzii asupra tuturor bărbaţilor din lumea asta din cauza cîtorva proprii experienţe nefericite e pueril, e dovadă de nesiguranţă, de frică, de incapacitate de a te adapta, de neputinţă. Psihologic vorbind. A pune egal între masculinitate şi răutate înseamnă a nega o parte din tine, de fapt. Nu e prea sănătos. E un fatalism aici care, sincer, nu cred că-i face prea bine adolescentei autoare.
Acum eu una sunt printre cele mai aprige susţinătoare ale egalităţii sociale indiferent de sex şi de gen, pentru că în societate avem acelaşi rol indiferent cîtă feminintate şi masculinitate există în creierele şi în comportamentul nostru. Resping orice fel de exagerări de genul acesta, care îngroapă atîţia oameni într-o categorie doar pentru că noi nu ne facem faţă nouă înşine. Din punctul meu de vedere, misoginismul şi feminimsul extremist nu sînt decît două feţe ale aceleaşi monede.
PS: Poate adolescenta care a scris textul de mai sus a ieşit din criză. Mă gîndeam acum la crizele mele de adolescentă şi, sincer, n-aş mai vrea nici în ruptul capului să mai ajung acolo. Uf, grele vremuri. 😀
Catalina, nu Lorena a scris articolul, ci eu, care mai apar din cand in cand pe aici cu cate un articol. De obicei, articole despre cultura, dar acum am simtit nevoia sa spun chestiile astea. Pentru ca mi s-a luat de patriarhat. Si nu, nu am zis ca toti barbatii sunt niste nenorociti sau la fel de nenorociti, dar spun doar atat: am vazut insensibilitate si rautate chiar si la cei mai angelici şi calmi bărbaţi pe care i-am întâlnit. Şi spun, chiar şi statistic, că observăm , în plan afectiv şi familial, o mult mai mare cruzime din partea bărbaţilor. Nu cred că la mine e vorba de teamă sau frustare, am trecut peste lucrurile astea, sunt super mulţumită de statutul meu de asexuată, dar pur şi simplu îmi pare rău că mi-am irosit 3-4 ani care în loc să fie frumoşi…s-au consumat mult mai neplăcut. Nu imi petrec viata aratand cu degetul si gandindu-ma intruna la ce mi s-a intamplat (si mi se mai intampla inca la facultate cu profii misogini, majoritari in UB), dar este o chestie care se cheama catharsis si care chiar ajuta…
Deci, adolescenta a iesit si din criza si din adolescenta, acum doar rememoreaza…
Statut de asexuată cu o motivaţie negativă?
De cînd nu mai lucrez ca profesoară, eu una am avut numai şefe apucate cu care n-am reuşit să mă înţeleg. Cred ca ar trebui să trag concluzia că toate femeile şefe sunt bitches şi să devin misogină. No, no, that won’t happen.
Cît despre răutate, o avem şi noi, femeile, pe a noastră. Doar că se manifestă altfel şi cu asta sîntem obişnuite, de aia nu ne mai sare atîta în ochi.
Uf, ce nu-mi plac mie toate pretextele astea de segregare socială. Şi nu cred că mai trăim chiar în patriarhat, ci mai degrabă într-o megajunglă socială. Hmmm.
Oricum, ne doresc tuturor femeilor şi bărbaţilor mai multă relaxare, mai puţine instrumente de apărare şi … să nu ne întoarcem niciodată la inadaptările adolescenţei.
Dragă Cătălina, mulţumesc de intenţia de a mă consilia. Eu însă am o altă soluţie dacă dau de specimene similare celor prezentate de Betty mai sus. Soluţia se numeşte: “Sugeţi-pula-idioţilor.” 😆
Şi da, sunt de acord. Există o mulţime de harpii şi printre femei.
Ufffff…. – am cunoscut destui “din astia” de care zici tu, dar nu stiu cum m-o fi ajutat pe mine Doamne-Doamne- faza e ca “al meu” chiar e baiat bun: el mi-a zis c sunt frumoasa chiar si atunci cand eram ciufulita, cu ochii umflati de plans si cu draci pe toata lumea, ma tine de mana si imi aduce flori de ziua mea, imi cara geanta cand sunt obosita (i-am zis eu ca arata cam caraghios asa, dar nu ma asculta…), incearca sa ma convinga sa nu mai port tocuri ca sa nu ma doara picioarele…. si mai ales are talentul asta de a ghici imediat ce e in sufletelul meu ;;)
Acum, nush ce sa zic, o fi singurul din galaxie? 😉
App- buna observatia cu misoginismul lui Eminescu. Si (stiu ca am zis chestia asta de tz-spe ori si o am si pe tricou, dar nu ma pot abtine)- NIETZSCHE E UN MISOGIN NENOROCIT. Si Schopenhauer. Si Cioran zicea ca “Femeile sunt niste nulitati simpatice” (Mdeah…cine zice ala e):D
Păi nu era nici o intenţie de consiliere acolo, nu am calificarea necesară :D, eu doar îmi spuneam părerea. A, şi ziceam că nu e textul tău, am cam ştiut asta.De fapt e vorba şi de nevoia mea de a mă implica în chestiuni sociale. Pentru că spre asta am încercat să aduc răspunsul meu.
Grozavă soluţie. În linii mari, o aplic şi eu. Aşa, cu fineţe biciuitoare, cît să-i doară mai bine. 😉
mi s-a facut un pic pielea de gaina cand ti-am citit postul si trebuie sa recunosc ca m-am regasit in cateva din “ororile” enumerate de tine si intr-adevar, acuma dupa ce le-am vazut si in lumina asta, le consider mult mai grave. Totusi duci lucrurile la absolut si enumeri cazuri grave sau vezi toti barbatii ca si suma tuturor celor care ti-au gresit.
suntem fiinte diferite chiar daca suntem oameni, noi suntem mai aproape de salbaticie, iar voi, femeile, sunteti mai gingase. noi traim in padure ca lupii, iar voi in camp ca si caprioarele.
te intreb ceva, daca vrei sa imi raspunzi: de ce dupa atatia mii de ani, dupa atatea “nenorociri”, nu v-ati adaptat? de ce inghititi atatea? de ce va complaceti si traiti in lumea voastra? nu vreau sa iau vina de pe umarul nostru, dar pana si noi suntem mancati de femei mai puternice decat noi care isi iau viata in mana si lasa la o parte sentimentul cand observa ca e calcata in picioare in jungla asta de viata.
stii de unde cred eu ca vine toata cruzimea asta si lipsa de responsabilitate si sensibilitate? de la indiferenta! iar indiferenta daca nu e tratata cu indiferenta duce la suferinta…
oricum lucrurile generale nu ar trebui sa fie prezentate asa de alb-negru ci doar cele particulare. parerea mea… imi pare sincer rau de suferinta ta, dar poate te gandesti si tu ca daca erai un pic mai rece si incercai sa iti pese mai putin… evident nu era o optiune pentru tine varianta asta, fiind sensibila, gingasa si vulnerabila.
Nu o sa pricep niciodata de ce ii spune “incapacitate de adaptare”. Adica pricep cand vine vorba de specii, dar nu de indivizi. Eu ma mandresc cu capacitatea mea de inadaptare. Intr-un fel, asa gandesc si barbatii. De ce sa ma adaptez cat se pot adapta altii la mine? Maturitatea presupune mai mult decat adaptare. Hai sa ne adaptam la ceva cu care nu o sa fim niciodata impacati. Si e absurd sa spunem ca putem fi impacati cu ceva cand incercam sa ne acceptam deciziile luate o viata si tot nu reusim(ma refer la femei care stau langa niste indivizi “maimuta”-iata un lucru cu adevarat trist!). Abia astept s-o aud pe aia cu adaptatul reciproc.
Incerc sa nu ingrop in categorii. Incerc sa nu ma ingrop in “vaca proasta”. Sa spui “vaca proasta” a devenit un obicei. E chiar demodat sa mai spui asta. Pentru ca ne-am adaptat la statutul nostru de ingropate.
Eu sunt o rea. Sa spui ca toti barbatii sunt rai, din punctul meu de vedere e o categorie formata prin particularizare. Toti suntem rai. Femeile gasesc alte modalitati sa o manifeste. Unele o manifesta la fel ca un barbat. Si, pentru mine, asta face toata diferenta. Daca pentru barbat, sa te porti barbateste inseamna sa iti bati si sa-ti umilesti partenera in fata copilului, sa violezi, sa dai palme peste fund, sa lovesti atunci cand ar trebui sa stii sa iubesti, sa fi tare si sa te scarpini la tot ce te face barbat in public sub pretextul chilotului obraznic, sa nu accepti cand o femeie te refuza si asta sa insemne o maaare mare umilire desi tu dai cu vorba ta inteleapta pe unde poti si stii ca-ti merge fiind constient ca femeile se adapteaza mai usor(din obisnuinta) atunci eu refuz sa te suport. Si pentru ca refuz asa ceva sunt o isterica(desi nu ridic vocea cand iti spun ca nu te suport) si o patetica(desi nu-ti plang absenta). O alta categorie?
Cunosc un singur individ pe care nu l-as putea baga intr-un fel sau altul in postarea asta: tata. Si cand l-am intrebat de ce nu m-a sfatuit sa rad frumos la orice gluma proasta si misogina(cum am auzit ca fac alti tati), de ce m-a sfatuit sa nu ma las calcata in picioare, mi-a spus ca nu s-ar ierta niciodata daca m-ar vedea langa unul ca el la varta mea. Au!
Tipii de soiul ăsta, despre vorbeşti, Beatrix – şi de la care, mă încăpăţânez eu să cred, există şi excepţii – mă fac să mă gândesc la următoarea perlă de bacalaureat, care e prea tare ca să nu fie adevărată:
“Inima este împărţită în două atricule şi două testicule”.
Aşa şi cu ei.
Pe de altă parte, trebuie să ţii cont şi de faptul că exemplarele pe care le-ai cunoscut tu erau totuşi nişte adolescenţi, care nu mai ştiau nici ei cine dracu sunt şi cum trebuie să se comporte în viaţă şi cum este mai bine să fii? să faci pe durul? să umbli cu mai multe? să ieşi cu una ca să se oftice alta? plus toate prostiile alea despre a fi bărbat adevărat.
Eu sunt cam incoerentă că m-a bătut soarele în cap. Încerc să-şi spun că ăia nu sunt bărbaţi, ci băieţi. Şi că, deşi se maturizează greu, unii merită cunoscuţi după aceea, deşi destui rămân idioţi incurabili până la moarte.(Şi dacă ai chef să te ţii de mână, poţi să o faci şi de acum încolo, că nu există plafon de vârstă).
Pot să te asigur, din proprie experienţă, că, după asemenea dezamăgiri, ai tendinţa să vezi lucrurile prea în negru (şi că, evident, tot ce observi în jur acum ţi se pare că îţi confirmă opiniile) dar că, la un moment dat, o să gândeşti altfel. Pentru că există un flux şi un reflux.
Şi nu este vorba, aşa cum spui tu, doar despre o viaţă înafara instinctelor sexuale. Este vorba despre o viaţă înafara iubirii, a complicităţii, a unor lucruri împărtăşite, a unor mici obiceiuri doar ale voastre. În momentul de faţă, o pauză este probabil exact ce îţi trebuie ca să ţi se cicatrizeze rănile. Numai n-o face prea lungă şi nu te opune când o să te ia refluxul, doar ţine cârma bine.
P.S. Incoerenţa se datorează insolaţiei, care mă împiedică să mă exprim mai clar, damn!
ar fi fost fain ca pentru acest articol comentariile sa nu fie permise. Asa vom vedea o gramada de “psihanalisti” si sfatuitori irosind cuvinte…
@ Aurelian- totusi-sfatuitorii -ma mult sau mai putin pertinenti- pot fi destul de simpatici uneori 🙂
si atunci aurelian care e scopul articolului? simpla realitate spusa de o persoana plina de subiectivism?
un articol spre gandurile ei daca nu e comentat devine mai valabil? sunt convins ca nu cauta sfaturi cand l-a scris pentru ca deja l-a scris pe un ton care iti spune ca si-a format parerea. omul cand citeste ceva nu accepta in totalitate ci mai si critica sau pune sub semnul intrebarii.
iar in povestea asta Beatrix e psihanalistul, iar noi suntem oamenii de pe canapea, si ea ne intreaba pe noi “ce parere ai despre asta?” macar ea judeca lucrurile din propriile trairi nu ca si aia care trec o facultate si judeca si analizeaza din cititul unor carti (cu autori misogini :P).
Nu e rautate, asa sunt ei, altfel nu ar fi barbati, ci doar niste femei cu p…ula 🙂 Si eu inca am impresia ca nu ai intalnit tu oamenii aceia pe care trebuie sa ii intalnesti. Sunt, i-am vazut eu, doar ca oamenii ca tine sau ca mine ii sperie.
observ ca baietii buni si fetele ca lumea respecta vechea intelegere : sa se intalneasca cit mai rar , si sa se evite pe cit posibil .
femeie.. daca textul asta e al tau.. ai probleme mari rau.. n-am eu multi ani in spate, dar am o relatie de 3 ani jumate.. relatie in care am inselat.. am mintit.. am facut tot ce-am vrut.. dar stii care-i faza? ca ea nu a aflat niciodata.. mereu s-a simtit cea mai importanta.. si probabil singura amintire amara care o are cu mine e despartirea.. care a avut loc, ironic din cauza minciunilor ei..
acum sunt cu alta fata.. cu care am fost certat.. IRONIC.. din cauza ca m-a mintit..
asa ca.. duduie.. ori nu e articolul tau.. ori consulta un psiholog..
Raluca: mă bucur mult că eşti fericită. 🙂 🙂
Cătălina: senzaţia mea acută este că nu-i doare, dimpotrivă, le place de mor. am avut vreo câţiva cu care m-am purtat execrabil – nu din răutate, pur şi simplu, aşa s-a întâmplat. ei bine, ei sunt cei care mă iubesc şi azi. 🙂
Pepe: foarte frumos mesaj – pe mine una m-a tuşat.
o smochină: tare asta cu “capacitatea de inadaptare”. 🙂
dreamingjewel: eu aş zice că x experienţe de acest fel ajută un om să aprecieze un lucru bun, la justa lui valoare.
Simonarrr: vezi că ăsta e articol postat de Beatrix. Iar oamenii ca Beatrix sunt nişte sufleţele curate, inocente, care oferă tot şi nu pretind nimic. prilej pentru varii profitori să le trateze în ultimul hal.
Merlin: juuuust.
iulianmd: consideri că nu e al lui Beatrix? dar al cui? şi la ureche uite-o floare 😛
sincer, genul de om care minte ca porcu’, dar face crize când i se plăteşte cu aceeaşi monedă mi se pare atât de scârbos, că nu mai am nimic de adăugat.
Minciunele plăcute în continuare.
@Raluca: si eu ma bucur ca ai asa bafta, sper sa dureze…cat vreti voi! Eu n-am vrut sa sugerez prin aceasta postare ca barbatii nu pot iubi sincer, ci doar sa spunem ca mi-am expus un monolog prin care m-am lamurit ca ei pe mine nu ma pot iubi, iar eu sunt de la o vreme f fericita cu aceatsa concluzie. Tare faza cu Nietzsche, ar fi bine sa existe mai multe fete ca tine! 🙂
@ Pepe: ar fi bine sa fie cat mai multi masculi receptivi ca tine in loc sa se atace raniti in orgoliu. Eu zic ca simplul fapt de a recunoaste ca ai ranit rezolva deja o parte esentiala a problemei. Si eu sunt de parere ca femeile trebuie sa mai inceteze sa mai indure, desi uneori este si asta parte din misterul lor pe care cei/cele care nu sufera ca doamnele in cauza nu pot intelege. Cat despre al doilea mesaj, mersi de asemenea, eu nu vreau sa fiu pedanta si tiranica si imi cer scuze daca asa par, eu nu am vrut sa spun ca e imposibil sa existe cupluri fericite, dar nu vreau nici sa apara indivizi ca Iulian care sa ma invite la pisholog cand eu stiu f bine prin ce am trecut.
@O smochina: prea inteligenta postarea ta pt mine la ora asta :). oricum, multumesc ca ai scris atata cu ganduri bune pt mine si ce sa zic…ur daddy RULZ!
@Dreamingjewel: cred ca mesajul tau mi-a mers cel mai mult la inima, pt k mi-ai vorbit cald fara urma de ton didactico-pedagogic. Faza e ca nu erau chiar adolescenti, sau poate erau :D. Cand eu aveam 15-16 ani ei aveau in jur de 23. mi-au placut mereu astia mai mari (dar cand o sa am 40 de ani o sa ii vanez pe aia tineri, pt placerea mea estetica, de la Opera, ca doar de-aia ma duc primavara sa platesc biletul la dance energy, vreau sa fiu sigura ca o sa am la ce prospaturi sa ma uit cand se pensioneaza frumusetile actuale! :DDD). Si n-ai fost nicidecum incoerenta, din contra, mi s-a parut un ton f lucid si clar!!
@ aurelian: mda, de data asta au fost f putine comentariile care au trezit amazoana din mine. in orice caz, eu incurajez libertatea de exprimare si incingerea spiritelor. deh, stii cum e cu diversitatea…totul pana la impunerea parerii, asta ma dezgusta
@Raluca: just!
Simona R: ms pentru incurajari. ai dreptate, or fi si d-aia buni :P. viata m-a invatat sa nu fiu chiar ATAT de radicala
@merlinlx: 😀
@Iulian: mai baiatule, imi place tonul familiar pe blog, dar asta nu se cheama ton familiar, se cheama de-a dreptul obraznicie. nu imi vorbesti tu mie cu fetito, indiferent cat d emare esti tu fata de mine, da? uite tocmai despre specimene ca tine vorbeam in blog.
du-te la otv daca vrei sa te lauzi ca iti inseli gagicile, aici avem treburi mai inteligente de discutat. si pe mine sa iti permiti sa ma trimiti la psiholog cand o sa ai tu pregatirea in domeniu, pana acum, ma repar foarte bine cu Mahler si ceva pictura. dar desigur un barbat cu 2 atrii si 2 testicule nu poate pricepe asta…
bafta multa in rezolvarea problemelor cu misoginismul!
io ce să mai zic…? hai, că mai bine tac. ba nu! ba… mai bine da!
toata lumea minte.. conteaza sa minti frumos.. si sa stii cum s-o faci.. pe langa asta.. minciuna nu doare pana nu-i dezvaluita.. si m-am adresat cu “femeie”, nu cu “mai fetito”.. a da.. si la sfarsit cu “duduie” 🙂 ideea e ca daca pe tine te-au lezat astia cu organele genitale in afara.. nu inseamna ca au lezat pe toata lumea sau ca vor leza pe toata lumea.. inseamna pur si simplu ca te-au lezat, te lezeaza si te vor leza pana ai sa mori.. ca asa-i firea lucrurilor.. n-ai tu ce-i face.. chiar daca fugi de ei, prin abstinenta si sexism.. tot te prind astia din urma..
no… ce sa zic… acum ca s-a luat lumea de mine… n-am nimic cu libertatea de exprimare insa mie mi s-a parut un articol atat de personal (dincolo de valoarea literara) incat singurul meu comentariu a fost ala de l-am scris mai devreme. Pana la urma fiecare individ se dezvolta ca urmare a propriilor experiente. Iar experientele altora nu au pic de relevanta in afara de aia statistica, poate. Ca doar de aia suntem 6 miliarde de individualitati pe pamantul asta. Cat despre sfaturi, alea isi au locul in Cosmo, impreuna cu sofaua psihanalistului.
Beatrix departe de mine gandul sa te fac sa iti ceri scuze… commenturile astea scrise fara ăâîşţ poate par mai reci si mai critice si nu exprima sentimentele sau reactiile cum ar trebui.
o parere o accepti si in functie de tonul pe care o exprimi, recunosc, dar imi lipseste mie cartile alea citite de tine sa ma exprim pe intelesul tau si sa te fac sa intelegi ca chiar nu am nimic cu persoana sau cu modul de exprimare, ci doar comentez niste cuvinte scrise … din punctul meu subiectiv de a aborda lucrurile (adica din experianta proprie)…
Bea, fiecare face si spune si simte atata cat poate. Daca asta e alegerea ta, sunt constienta ca n-ai sa o schimbi pentru ca zice unul sau altul ca e bine sau ca nu e bine; fiecare decide pentru propria persoana in functie de anumiti parametri, si decizia luata este intotdeauna cea mai buna pentru momentul respectiv. Adica daca/cand treaba asta nu va mai functiona pentru tine ci eventual impotriva ta, in mod sigur o vei schimba.
Nu comentez ca sa-ti dau indicatii pretioase pentru ca suntem persoane diferite din multe puncte de vedere si medicamentul potrivit pt mine e posibil sa-ti faca rau daca ti-l dau aiurea, asa. Dar am sa-ti povestesc despre cum vad eu treaba asta.
Si eu am trecut prin experiente asemanatoare si au durut atata cat au trebuit sa doara (durerea, zic eu, este in functie de ego si de asteptari). Inainte sa am o imagine de sine stabila, ma dureau remarcile de genul ‘esti urata’ sau ‘esti proasta’ in orice forma veneau. Cand am incetat sa iau tot ce mi se zicea drept adevar absolut, mai ales cand venea de la oameni care nu ma cunosteau, am ajuns la concluzia ca ceea ce mi se spune e NUMAI parerea lor.
Cat despre relatii…am preferat sa invat din experienta. Din fiecare relatie, indiferent cat de superficiala a fost, am invatat cate ceva despre mine, despre ce imi place, despre cum reactionez la anumite chestii si despre ce asteptari am. Am ajustat cate ceva, pe unde mi s-a parut ca nu functioneaza si am trecut mai departe. In relatii, din experienta mea, cel mai tare dor asteptarile pe care le am de la ceilalti. Daca ma asteptam sa mi se aduca flori de ziua mea, in momentul cand eram cu o persoana care nu stia sa faca treaba asta, ma suparam si ziceam ca nu-i pasa. Nu-mi trecea prin cap ca poate nu a invatat de acasa sa faca gesturi de-astea. Iar daca ii spuneam si data viitoare imi aducea flori, nici asa nu imi placea pt ca parca erau ‘comandate’ si nu ‘simtite’. Pe de alta parte au fost si cei de genul care stiau sa aduca flori dar in rest erau magari. Si cei care mi-aduceau flori ca mita. (2 categorii separate intentionat). Bine, acum am pastrat ‘flori’ pe post de exemplu, poti inlocui cuvantul cu alte lucruri la care ma asteptam si pe care mi le doream. Cel mai rau mi-am luat-o in barba atunci cand m-am aruncat cu capul inainte si am presupus diverse despre persoana respectiva. Ca atunci cand presupun ca imi sunt citite gandurile, ca el/ea ar trebui sa stie ce imi doresc fara ca eu sa exprim.
Eu cred ca fiecare relatie isi are rostul ei. Nu inteleg intotdeauna de ce se intampla intr-un fel sau altul pana nu e prea tarziu, in alte cazuri trec peste si nu mai inteleg nici dupa aia. Ca un fel de contract intre suflete, inainte de a ne naste: “ne intalnim si eu am de invatat asta si tu ai de invatat aia, dupa care trecem la lectia urmatoare sau la aceeasi lectie cu alt profesor”. Anumite lucruri se intampla ca sa pregateasca terenul pentru altceva. Pentru mine asta nu inseamna ca daca prima lectie a durut n-am sa mai invat nimic de aici inainte. Prefer sa regret ceva ce am facut decat ceva ce as fi putut face si n-am facut. Si mai incolo, cand inteleg de ce sau pt ce s-a intamplat, nu mai am nevoie de regret si lucrurile se echilibreaza.
Partea cu iertarea celui care ti-a ‘gresit’ intr-o relatie vine de la sine cand accepti ca ceea ce a fost a avut un rost anume si ca persoana respectiva ti-a facut poate ‘un bine’. A meritat sa sufar in proportiile alea pentru a ajunge cine sunt, chiar daca atunci nu stiam ca pt asta se intampla. Cum e vorba aia, un sut in cur = un pas inainte.
In momentul asta inca lucrez la a accepta viata as acum vine. Azi e frumos, maine urat, poimaine poate iar e frumos, ca vremea/vremurile nu se opresc in loc pt mine. Cat timp sunt cu sufletul impacat ca eu am facut cat puteam face, ce e mai departe o sa fie oricum. Viata trebuie traita, si ca am nevoie si de durere ca sa pot recunoaste fericirea, cand ii vine randul.
De asta nu vreau sa-ti spun ce sa faci sau ce ‘ar trebui’ sa faci. Daca mintea/emotionalitatea ta iti spun acum ca asta e cea mai buna alegere, poate vom afla mai tarziu de ce, sau poate nu, dar in mod sigur situatia asta isi are rostul ei.
@ Impricinatul: se poate? nu ma manifest zgomotos si furios decat cu personajele care merita, iar insemnarile dumneavoastra la postarile Lorenei nu au trezit niciodata amazoana din mine 🙂 chiar si asa, eu sunt de parere ca e fun sa spunem ce vrem…chiar daca uneori asta infurie pe autorii blogurilor…de fapt, asa e si mai interesant 🙂
@ Iulian: imi pare rau, pentru mine minciuna si dragostea sunt de neasociat (in afara de situatia in care el se chinuie sa invete 2 strofe ca sa ma impresioneze iar eu ca sa nu il ranesc nu ii spun ca de fapt nu imi place Eminescu, ci o sa ii zic ca a fost minunat si-s coplesita,dar asta nici nu e minciuna). Deci daca asa gandesti, mi-e foarte clar, mai bine mor virgina decat sa fiu una din lungul sir de femei mintite de unul care se mai si lauda pe bloguri ca stie cum sa minta.
@ Aurelian: it’s ok, really
@ pepe: 🙂
@ anthea: mersi mult for sharing all the stuff. da, pot sa zic ca ai mare dreptate in ceea ce priveste ridicarea la rang absolut a PARERILOR unora, iar de asta mi-am dat seama cand persoane mult mai stilate si estetic si intelectual m-au tratat cu mult mai multa simpatie si respect decat ei. si acum am problema asta, nu in planul asta, ci in plan intelectual, si trebuie depasita faza daca vreau sa termin si eu facultatea asta :). I know, it’;s a matter of self-confidence. sper ca tu esti happy acum
Da acuma ai ochelari? Sau cum de nu mai esti mioapa?
Anthea, bun, dinnou mi s-a facut pielea de gaina, dar acum pentru ca o femeie poate sa fie asa de obiectiva (imi cer scuze pentre generalizare, sunt constient de ea).
Iti dau dreptate in tot, sincer nu prea am ce sa nu mi se para ok din ce ai scris… ciudat.
Dreptate ii dau si lui Aurelian pt: “Pana la urma fiecare individ se dezvolta ca urmare a propriilor experiente. Iar experientele altora nu au pic de relevanta in afara de aia statistica, poate.” (dar nu total… :D, faza e ca suntem prea mandri in a recunoaste ca celalalt care a trecut deja prin “aia” – adica problema aia – are dreptate si tre’ sa ne convingem noi ca situatia nu e la fel)
@ Dadatroll: lol, ce-mi place ca te legi mereu de ce nu se asteapta nimeni sau de ceea ce nimeni altcineva nu observa intr-o postare. hehe, deci acel “foste” apare acolo pentru ca e in relatie cu “adolescenta”, intre timp, subsemnata a imbatranit, as vrea sa mai pot spune ca sunt adolescenta, dar mama imi tot zice ca nu, gata, ca mintile in cap ca chestii in fine :D. deci da mioapa inca sunt ca stii doctoru’ a zis ca la cat de agitata sunt eu cu ochii nu rezist la operatia cu laser si na asta este dar lasa ca tocmai m-am facut cu o pereche foarte cool de ochelari noi nu mi-a zis niciun tip sa mi-i schimb ca ei vor fara oricum. deci corect ar fi fost sa zic “zgomotul si furia unei foste adolescente inca mioape”.
cred ca o sa mor mioapa ca pe bune eu nu rezist acolo nu stiu cat fara sa “stramb” din ochi. dar lasa ca e misto sa ai ochelari nu ai vazut ca si laura andresan are? atunci io de ce sa nu am, ce io citesc mai putin ca ea? 😀
Mai, happy sunt in masura in care pot accepta ceea ce nu pot controla. Nimeni nu cred ca duce o viata perfect fericita in fiecare clipa. Ar fi prea liniar 😛 Noi daca nu ne complicam in viata asta (mai mult sau mai putin aiurea) parca ceva lipseste. Uite si inconsistenta mea: vreau ‘zen’ si ma plang de liniaritatea ‘zen’-ului. Poate de asta suntem aici. Daca totul ar fi perfect atunci am fi cu totii ‘integrati spiritual in absolut’ si n-am mai avea ce sa cautam pe lumea asta.
Bat campii aiurea acuma, ce-am vorbit noi pana acuma n-are nimic de-a face cu MISA, doar mi-am amintit de formulare si mi s-a parut funny.
Inapoi on topic, sunt pe atat de fericita cat imi dau voie sa fiu 😛 Tu?
looooool! eu m-am cocoşat de râs când am văzut-o pe Betty nervoasă. Şi ţinând morală.
beatrix.. repet.. toata lumea minte, si nu ai cum sa ma contrazici.. ca barbatii mint mai mult decat femeile e altceva. iar pt mine nu e o mandrie ca mint sau ca stiu sa mint.. cu atat mai putin un motiv de lauda.. incercam sa subliniez ca aia cu care ai fost tu, de zici ca te-au mintit si ranit.. nu e vba ca erau pur si simplu barbati.. era vba ca pur si simplu nu prea dadeau 2 bani pe tine si pe ce crezi tu… pt ca in momentul in care iti pasa de cineva, cand minti ai grija sa nu afle vreo data ca ai mintit.. pt ca o sa doara.. atat pe cel mintit cat si pe mincinos.. cel putin asa functioneaza la mine..
din fericire pana acum n-am fost nevoit sa-mi mint actuala prietena.. in schimb ea a avut grija sa ma minta pe mine.. si cum dupa scurta ta analiza asupra mea consideri ca e o nevoie de-a mea sa mint.. am avut grija sa mint alte persoane in alte aspecte.. 🙂
si culmea.. minciuna si dragostea merg mana in mana.. 90% din barbati isi inseala nevasta cel
putin o data in viata, chiar si cu o prostituata.. in 80% din cazuri, nevasta nu afla si relatia decurge perfect normal pana la moartea unuia din ei.. secretul merge cu el in mormant. ea nu a aflat, deci nu o doare… a mintit ca sa poata ramane alaturi de ea.
nu are rost sa mai zic de faptul ca si femeile inseala, dar luand in considerare ce ai scris tu acolo probabil au motive, nu?
voi femeile aveti un orgoliu pana in cer.. si noi suntem orgoliosi.. dar voi ne intreceti cu mult… de ce zic asta? pai uite.. tu ai avut un trecut nasol.. si-au batut joc de tine.. te-au mintit.. naiba stie ce ti-au mai facut, nu imi pasa. dar hai s-o luam pe partea ailalta. avem una bucata baiat, la 1.60, 45 kg, miop, pistrui, f inteligent. ghici ce.. nici macar o mioapa nu se uita la el.. pt ca vezi domnle.. are si ea demnitatea ei.. ala ce mai zice? ala nu mai urla saracu? ala probabil are mai multe sanse sa moara virgin decat are o mioapa.. pt ca un barbat s-ar baga oriunde daca-i cald si stramt.. pe cand o femeie.. “ceee.. cu ala?! te-ai tampit?!” dar egocentrismu asta.. ne face sa vedem doar paiele din ochii altora..
poti sa te inneci cat vrei tu in iluzia ca l-ai prins pe dumnezeu de picior si ca ti-e bine si esti fericita acum.. realitatea-i curva.. si te izbeste cand te astepti mai putin.. si cand o face, te intinde pe jos.. din punctul meu de vedere nu exista fericire.. exista doar perioade in care savuram realizarile si gustam un pic din linistea dintre probleme.. fericirea pe lumea asta a disparut demult…
si tin sa mentionez ca nu am vrut sa te atac pe tine sau pe oricine citeste articolul asta si comentariile lasate la el.. pur si simplu am expus ipotetic problema de pe partea cealalta a gardului.
măi iuliane, după ce trimiţi omul la psiholog şi alte alea, mi se pare extrem de amuzant să afirmi că “nu ai vrut să ataci”.
uhm.. nu.. nu am vrut sa atac prin ultimul comentariu.. are o deschidere mult prea larga si se poate interpreta.. pe domnisoara beatrix am atacat-o, si stiu asta.. si nu-mi pare rau 🙂
da, dar îţi dai seama, cred, că atacul tău ne face pe noi, cititorii, să înţelegem vehemenţa postării ei? că modul în care pui problema te face să pari exact ţinta articolului?
(aşa se vede din tribune, jur.)
“da, dar îţi dai seama, cred, că atacul tău ne face pe noi, cititorii, să înţelegem vehemenţa postării ei? că modul în care pui problema te face să pari exact ţinta articolului?”
in anumite ipostaze am fost tinta articolului ei si chiar nu imi pare rau.. cred ca majoritatea baietilor trec prin tinta articolului ei.. ea n-a expus decat o normalitate, printr-o prisma egocentrica, interpretata tragic de cativa cititori, ironic de altii..
o normalitate? adică tu încerci să îmi spui că modul ăsta de tratament e normal? şi e egocentric să te revolţi când eşti tratat necorespunzător?
mie mi se pare că a expus un ghinion de a cunoaşte câţiva cretini incurabili – şi un călduros “aşa nu”. Că tu lupţi din răsputeri să ne dovedeşti că meriţi un loc în articolul ei – e alegerea ta. noi îţi oferim cu drag această ocazie. 🙂
nu e normal modul de tratament.. in schimb toate adolscentele trec prin dragostea asta nebuna fata de un baiat indiferent.. observi normalitatea?.. din fericire nu am distrus nici o fata.. in schimb am fost cat se poate de indiferent de ce aveau de zis.. sau de ce simteau ele.. din diverse motive..
am o intrebare.. cine decide cand esti tratat necorespunzator? tu? de ce? pt ca nu iti convine TIE? deja in cazul in care tu decizi ca esti tratat necorespunzator, ai trecut totul prin prisma egoismului si te-ai pus pe tine in centru
e evident că fiecare om are un set de aşteptări de la cei din jur, bazate pe ceea ce oferă şi ceea ce primeşte.
Or, pentru mine a fi tratat necorespunzător înseamnă a mi se pretinde prea mult, şi a mi se oferi prea puţin. Numai că eu mă apropii de 30 şi ştiu că dacă un om nu e dispus să îţi ofere ceea ce îţi trebuie, nu merită să pierzi timpul. Adios şi n-am cuvinte!
O fi egocentric? Poate. Pentru a fi creativă şi echilibrată, trebuie să fiu fericită – chiar dacă fericirea mea se numeşte egocentrism.
Şi aşa egocentrică cum sunt, am făcut îndeajuns de mult pentru binele altora, ca să se echivaleze.
tu nu ti-ai expus gandurile decat indirect cu privire la problema asta.. si chiar si asa, la aproape 30 de ani vezi lucrurile total diferit fata de mine la 20… nu e nimic rau in a fi egocentric.. e ceva rau in a analiza tot ce nu ne place prin prisma egocentrismului.
dupa tot ce am citit am ajuns la concluzia ca la urma urmei viata se rezuma la egoism si egocentrism.. n-avem decat un lucru in comun cu totii.. procreerea.. in rest.. ne indragostim din egoism, pt ca simtim ca cineva ne completeaza asa ca trebuie sa-l avem (si daca te gandesti sa ma contrazici aici, da-mi un singur exemplu, nu din filme, in care el/ea a zis: daca esti fericit/a fara mine.. mergi in drumul tau.. eu te iubesc oricum).. traim din egoism, pentru ca trebuie sa supravietuim.. traim egocentric, vrand mereu sa fim cei mai buni.. lista poate continua..
ideea e ca ce expus ea aici, e o normalitate.. din punct de vedere moral e total aiurea, dar din punct de vedere al vietii.. ceva perfect normal..
îţi dau un singur exemplu: eu. (aia egocentrică).
dacă persoana cu care eram a ajuns la concluzia că nu mă mai iubeşte, şi vrea altceva, am lăsat-o să plece şi i-am urat multă fericire. Şi am vorbit serios. (Când am vorbit mai sus de echilibrul dintre cerere şi ofertă, mă refeream la faptul că cer foarte mult – e adevărat – dar ofer cam tot atât.) Adică, egoismul şi dăruirea sunt direct proporţionale.
esti un caz fericit.. dar totodata ai si maturitatea varstei.. 🙂
măi, nu o am. îmi plac desenele animate şi muzica fierbinte, exact ca la 20. dar îmi place să tratez lucrurile relaxat.
Buna dimineata. Am citit postul asta pe nerasuflate. Nu cumva vorbeai despre mine 😉 Stii ce e ciudat? Ca nu conteaza cati ani ai, de fiecare data e la fel. Cand iti pierzi capul si nu vrei decat sa-i placi celuilalt, desi dupa ce-ti trece te gandesti ce naiba te-o fi apucat…
Eu m-am indragostit la 20 de ani de un coleg de facultate, care se purta cam ca media descrisa de tine (asta ca sa fiu dragutza). De atunci a trecut ceva timp. Cand l-am reintilnit, el, gras si trecut, si-ar fi dorit sa rememoreze clipele alea care pentru mine au fost groaznice. Bleah.
La 21 de ani m-am maritat si traiesc inca fericita asteptand adancile batraneti cu un barbat care mai salveaza din defectele sexului opus 😉
Din pacate (pentru el) si eu detin ceva mai multe dintre cele ale genului feminin (care nu sunt de ignorat ;;) ).Acuma eu pot zice ca am fost norocoasa. Da el? 😉
Beatrix, acum ca ai invatat toate astea prin propria ta experienta si poti sa afirmi cu toata supararea ca le stii la perfectie, de ce nu incerci sa schimbi ceva in comportamentul barbatilor? Adica de ce lasi, dupa cum spuneai, atatea alte adolescente gingase sa fie victime sigure ale calailor din spatele zambetului parsiv al barbatilor? Sau te-ai impacat cu gandul ca nimic nu-i nou sub soare si totul este o desertaciune si goana dupa vant? Nu vreau nicidecum sa te atac sau sa provoc cine stie ce reactii, vreau doar sa inteleg mai bine ce a declansat in tine aceasta reactie extrem de acida si trebuie sa recunosti, inegala.
Beatrix,
gasesc multe adevaruri in scrierea ta de mai sus. faptul ca realizezi ca exista si o astfel de latura a existentei nu motiveaza insa suficient reactia ta adversa. depinde mult in ce “balta” te scalzi. nu pot concluziona decat ca “broscoii” de care ai dat pana acum se datoreaza “baltii” si faptului ca ai cautat unde nu trebuie. mai mult, e ceva care te atrage la acesti oameni. ce nu ai intuit, e faptul ca sarmul si sclipirea sunt la pachet cu mitocania. tot la fel de adevarat ca fiecare “balta” are suficiente specimene din rasa descrisa de tine. pacat. tocmai ai pus in functiune masina de casapit fluturi. desi iti vorbesc de pe partea cealalta a baricadei, iti doresc sa gasesti unda aceea de speranta ca mai exista si oameni curati.
Frumusetea este frumusete, receptarea ei este altceva. Oricum pentru femeile care vor sa fie in forma , le recomand reteta cea mai buna de slabit, Reteta Max Planck. Asteptam feedback, daca va simtiti mai bine , si daca chiar ati slabit !
@starlete
Băi, bine ţi-ai ales numele! Să răspunzi la o postare ca aceea a lui Beatrix printr-o reclamă la o reţetă de slăbit demonstrează o lipsă de sensibilitate explicabilă numai prin decesul tragic şi în masă al tuturor neuronilor pe care îi vei fi avut vreodată în dotare.
În plus, nu ai nici simţ comercial, altfel ai intui că nu era cazul să îţi plasezi reclama aici tocmai pentru că dă ca nuca în perete. Trebuie să atragi clienţii, nu să îi îndepărtezi, nu ţi-a explicat nimeni?
Ia şi asta ca feed-back, împreună cu tot dispreţul meu.
@Beatrix.
Draga puiule (stii ca mi-esti draga)…foarte frumos blogul tau. Tin doar sa iti spun ca barbatzii nu sunt asa cum ii descrii in totalitate si o sa imi dai dreptate peste 10 ani. Din punctul meu de vedere, barbatzii pot fi faini de tot, spun asta pt ca am avut relatii foarte frumoase cu barbatzi care m-au respectat mai presus de orice si care m-au facut fericita. Evident ca am suferit de a sarit camasa de pe mine cand m-am despartit de ei (si au fost vreo 2,3), nu mai mult. Vorba manelistului, am pus suflet la greu.
Deci crede-ma ca se poate sa fie si oki cu ei, barbatzii, desi sunt simpli, Maslow-oriented, mai duri si mai cu sange rece decat noi. DAR pot sa fie extraordinari de faini si de iubitori. Si cu siguranta ce e al tau e pus deoparte si nu e vreun cocalar, ci un tip minunat de nivelul tau care stie sa te aprecieze pt ceea ce esti. Nu spun asta ca mi-e mila de tine, spun asta pt ca recunosc profilele si asa este, vei gasi un om ca tine si basta! Si esti frumusica, tu literata mica!
@IulianMd: mi se pare cretin tupeul cu care o trimiti pe aceasta fata sensibila la psiholog. Ea isi povesteste dezamagirile ca si eseu literar si tu pac! ai gasit solutia: canapeaua de piele si terapeutul simpatic. Da’tie nu ti-e rusine?
Hi hi hi, si ca actiune colaterala, am observat ca in relatiile cu femei, nu am suferit nici o secunda. Si nici ele din cauza mea pt ca nu se puneau probleme grele heterosexuale si responsabilitatzi familiale. Deci am sa mai practic asha ceva:-)
@Bea: uite ca am mai citit o data blogul. Lasa-ma sa iti spun frumos ca viata nu inseamna numai arta si caritate. Astea sunt la tine refugii, nu realism. Stiu ca acuma suna ciudat sa ma exprim asa indraznetz dar viata inseamna si barbatzi, inseamna sex la greu, inseamna dezinhibare si intimitate cu celalalt, inseamna sa dormiti imbratisati si sa avetzi mai tarziu un bebelush de la el, chestii care te vor face fericita. Astept blogul tau pe pagina Lorenei in care vei spune: Sunt beatrice, am un prieten stabil si ma simt a dracu de bine.
*Zana Carabina momentan gateste pui la gratar cu mazare cu smantana pt iubitul ei si e taaareee fericita ca ii gateste LUI.