De dimineaţă, am descoperit că nu circulau elicopterele. Regia Autonomă a Elicopterelor intrase în grevă, pentru că foamea-i mare, seamăn pe lume nu are. Nici rachetobuzele nu veneau. M-am oprit la Cafe Bolid, la colţ, să îmi injectez nişte cofeină în venă. “Am sistat importul de cofeină, datorită pretenţiilor financiare exagerate ale furnizorului. Poate vreţi theobromină”, m-a informat amabilă o tânără cu un ochi verde şi unul căprui. “Poate vreţi un pumn în nas,” am zis eu în gând, dar m-am abţinut.
Ea mi-a interpretat greşit privirea şi a continuat: “Nu sunt nepoata lui David Bowie. Pur şi simplu, salonul de cosmetică oculară a intrat în grevă la 18.00 fix. Apucaseră să îmi ajusteze culoarea unui singur iris.” M-am ridicat şi am părăsit localul, fredonând în gând:
Acasă, mă aştepta struţul DVD, indiferent şi arogant ca de obicei. Sau cel puţin mă aşteptam să mă aştepte. În schimb, am găsit doar nişte zgârieturi suspecte pe preş: “Mi-ai promis bonus de fidelitate, dobitocule!”
“Asta e, mi-am spus eu, nu poţi ţine struţii lângă tine, dacă ei ţin neapărat să plece. Adio, DVD, vreau să ştii că te-am iubit.” Şi am dat să deschid uşa blindată şi dotată cu multialarmă polifuncţională, şi cu senzor de recunoaştere al ADN-ului. Alarma polifuncţională a început să ţiuie. Din difuzoare s-a auzit o voce metalică “Access denied. Pentru a evita incidente neplăcute, vă rugăm părăsiţi imobilul!”
Păi asta este casa mea, imbecililoooor, am răcnit cât mă ţinea gura.
“Ne pare rău, nu vă recunoaştem. Suntem în grevă”.
“Bine, dar eu plătesc pentru serviciile voastre, ce înseamnă asta? De ce vă răzbunaţi pe mine?”
“Ne pare rău, nu vă recunoaştem. Suntem în grevă. Pentru a evita incidente neplăcute, vă rugăm părăsiţi imobilul!”
Am rămas mut.
“Vă anunţăm că în zece minute începe evacuarea forţată. Subiecţii care refuză să părăsească imobilul la indicaţiile noastre, sunt luaţi pe sus de o macara şi azvârliţi de la fereastra holului.”
Mda… eram la etajul 7. Nu prea părea o idee bună.
“Cât durează greva?”
“Încă zece ore, treizeci şi cinci de minute şi zece secunde. Vă anunţăm că în opt minute începe evacuarea forţată. Încă zece ore, treizeci şi cinci de minute şi zero secunde. Vă anunţăm că în şapte minute şi cincizeci de secunde începe evacuarea forţată. Încă… “
Am rupt-o la fugă. După ce se termină greva, am de gând să mă întorc în casă, să mă încui şi să nu mai ies niciodată. Dacă tot murim singuri, măcar să murim în patul nostru.
E un fragment de nuvela sau roman? Se potriveste starii mele de spirit. Azi as fi impartit pumni la greu unor persoanr de kko care e musai sa-ti f…viata la ore fixe. Neprofesoral, dar adevarat.
…atenţie, rând pe rând, ni se închid mai toate uşile!
nu, coramica, e un fragment de nervi.
almanahe: noroc cu acest “mai”.
Ce sa zic, gand la gand cu bucurie atunci! Sau cu nervi? A innebunit lumea.Ar trebui sa nu ma mai mire nimic. Pt mine, singura salvare in minutu’asta e scrisul pe blog.
Orice mica schimbare din rutina cotidiana arunca pe toata lumea in haos.
Nu va sperie putin dependenta asta asa puternica?
Suntem de-a dreptul angoasaţi 🙂
te-am vazut azi pe la Titan.
erai distrata si pareai ca vrei sa te ascunzi. si tot râdeai.
vreau sa scriu un post asemanator cu astea:
http://morcoveatza.wordpress.com/category/erasafacpozacu/
“era sa fac poza cu Lorena Lupu”
vreau sa-ti cer acordul pentru ca nu stiu ce cautai in Titan pe la orele 21 si nici nu ma intereseaza, dar poate nu vrei sa se stie c-ai fost pe acolo. 🙂
sa nu aprobi comentariul, hihi. da-mi acordul pe mail.
nu căutam nimic altceva decât drumul spre casă (eu locuiesc în Titan). Şi râdeam pentru că văzusem un beţiv extrem de amuzant în metrou, şi mi-l tot aduceam aminte.
mi-e lene să deschid căsuţa de mail, pliz consideră-te acordat. 🙂
Eu m-am proptit in fata unui afis de la metrou si am ras a prostie vreun minut asa, ca mi s-a parut prea ironica faza: pe afis angajatii Metrorex isi spuneau ei oful si de ce fac greva si incheiau subtil cu “Problemele noastre sunt si ale dumneavoastra”. Pai acum sunt, nu? Ca le-au facut ei 😀
ne-ai speriat. pe mine mai mult decat pe prietena mea.
Pai, e de speriat ce se intampla in Romania, cum pe politicieni ii doare in…aia…de nervii nostri.
io nu vreau sa mor singur. o sa iau cat mai multi cu mine 😀 depinde la ce tehnologie se va ajunge atunci (gloante/s)
morcoveaţă, nu te supăra că ţi-o spun, dar nu înţeleg oamenii care nu încap de alţii pe stradă. cu ce naiba v-am speriat? am ridicat toporul la voi? nu. v-am atacat? nu. v-am insultat? nu. dacă eu râd ca proasta de ce-mi aduc aminte, e dreptul meu legal să o fac – legea nu interzice nimănui să râdă când vrea.
coramică: mulţumesc, counselor.
trexel: păi nu aşa, prin alăturare aleatorie!!! eu vreau ca ăia care vin cu mine să o facă din inimă.
incapeam, incapeam. este trotuarul foarte larg.
m-ai speriat in alt sens. imi venea sa te opresc si sa te intreb daca esti ok. stii râsu’ ala care nu stii sigur daca-i râs sau plâns? of.
o zi faina!
atât de distrusă păream? sau era beznă şi nu-ţi dădeai seama? 🙂
e suuuuuper misto ce ai scris ….Am ras…copios:P .
de acord. ai scris foarte misto aici.
in cele 2 secunde in care te-am vazut si te-am recunoscut, da, pareai ca mai aveai putin si daramai gardul viu pe langa care mergeai. apoi i-am soptit prietenei mele “crezi ca-i ok?” “asa pare, da. cine e?” “lorena lupu”. “cine e lorena lupu?” “o tipa misto!” “a. bine”. “na… hai sa ne iubim in continuare”.
“Fragmentele de nervi” ale scriitorilor sunt incantarea cititorilor:)
Ti-a trecut supararea? Mie da, ca si daca ma supsr , daca nu, omul prost si rau ramane la fel.Mai bine uit si merg inainte.
si uite-asa s-a apucat lorena de scris sefe… dintr-o suparaciune 🙂