Cum poţi sărbători mai frumos ziua de 1 iunie decât într-o şcoală cu posibilităţi mai modeste, cu mulţi copii provenind din familii sărmane şi crescuţi în condiţii dificile, dar cu profesori plini de inimă, animaţi de dorinţa de a-i implica pe tineri în activităţi care să le dezvolte aptitudinile creative, spiritul şi discernământul? Şi cu copii ai căror ochi plini de inteligenţă şi emoţie, şi a căror disponibilitate de a dialoga dovedeşte că eforturile dascălilor nu sunt zadarnice?
Din pozele trimise de doamna profesoară de română, nu le voi posta pe cele cu mine. Ştiţi deja cum arăt. Le voi posta pe cele ale copiilor şi ale desenelor lor, pentru că aceştia, respectiv acestea mi-au făcut ziua frumoasă
Ce le-a fătat mintea
Felicitari !
Ai maaa.. numai atata ne dai?
Ma bucur ca ti-a fost bine printre copii 🙂 Asta inseamna ca nu e totul pierdut, mai avem sperante pentru viitorul tarii acesteia si al nostru,nu?
laurenţiu: mulţumesc.
anthea: da.
mihaela: refuz să fac genul ăsta de analize. nu am calificarea necesară.
Frumos! Si mie imi place sa lucrez cu copiii cu probleme trebuie sa fim alaturi de ei, orice s-ar intampla
Oh, Lorena, poate nu m-am exprimat eu bine, era doar exprimarea unei sperante proprii, nu voiam sa facem acum o analiza… Pur si simplu m-am gandit ca, daca tu, care esti in mod evident o persoana cu anumite standarde, ai reusit sa comunici in mod eficient cu acesti copii, atunci poate nu tot ceea ce se spune (si se vede) vizavi de reprezentantii generatiei cu pricina este in intregime adevarat.
Frumos gestul de a vizita o scoala cu copii destepti si profesori cu vocatie, care se preocupa sa le dezvolte aptitudinile creative. Citi copii talentati se pierd in timp pentru ca nu au avut sansa de a se intilni cu astfel de inimosi formatori.Stiu ce spun, deoarece am realizat citiva ani emisiuni cu ei.Sunt minunati!
mihaela: “speranţa proprie” de mai sus e un clişeu pe care îl auzi peste tot. mie mi se pare că denotă a atitudine extrem de minimalizantă faţă de tânăra generaţie (care, între noi fie vorba, nu e deloc idioată, să merite melodramatisme de genul “nu e totul pierdut?” ce să fie pierdut? boii de la bicicletă?), şi nu are de dat socoteală nimănui la cei tz-sprezece ani pe care îi are.
Lorena, poate ai dreptate, îmi însuşesc critica vizavi de clişeu. Mi se trage, cu siguranţă, şi de la cele vreo cinci generaţii de studenţi pe care i-am îndrumat la practică şi din care, cu tot efortul, abia dacă am identificat patru, cinci persoane care îşi doreau măcar să înveţe ceva. Departe de mine gândul de a minimaliza rolul adolescenţilor în societate, cred că e important să încercăm să comunicăm cu ei, tocmai pentru că foarte puţină lume o face cu adevărat şi pentru că de atitudinea noastră de acum vizavi de ei depinde atitudinea lor vizavi de viaţă, în general. De aceea, mă bucuram că ai fost printre ei şi că te simţi împlinită. Nu suntem în tabere opuse, n-am avut intenţia să te vexez.
bun, am reacţionat şi eu cu prea mare vehemenţă, dar trebuie să recunoaştem următoarea stare de fapt:
– nici noi nu aveam foarte multă minte în liceu. de ce ar avea ei?
– ţelurile omului se conturează în timp. personalitatea, idem. cei care par cuminţii pământului în liceu adeseori nu fac decât să repete papagaliceşte îndemnuri părinteşti. noi zicem: ce copii cuminţi, iar ei nu sunt decât tolomaci.
– rar am întâlnit un copil care să nu reacţioneze cu interes la o anume abordare: cea în care tu nu încerci să-i impui presupusa superioritate a ta ca adult, şi nici nu încerci să te cobori la ceea ce tu crezi că e mintea lui, ci discuţi cu el de la egal la egal, dar ai grijă să îi menţii curiozitatea.
iar obiceiul oamenilor de azi, mai mult decât al celor de demult, e să memoreze & reproducă unul / mai multe clişee “că aşa zice toată lumea”. Eu nu discut cu “toată lumea”, discut cu tine. Şi vreau să aud chestii ieşite din mintea ta, nu lozinci.
De acord cu tine, pe puncte:
– nu ma omor dupa copiii cuminti; ii prefer normali:);
– in liceu, eram a doua din clasa, sefa clasei etc, dar tot era sa fiu exmatriculata fiindca am facut greva. Si am facut greva desi n-aveam nimic de castigat, doar pentru colegii care isi aparau un drept.
Asupra unui lucru insa trebuie sa insist: eu chiar cred ca generatia asta de e acum in liceu, va fi cea care sa scoata la liman tara asta. Zi-mi naiva, zi-mi credula (n-ai fi prima care o face), dar eu asta sper. Si de aia ma lupt, la randul meu, sa le spun cate ceva, tot de aia ma bucur ca si tu o faci. Fiindca, asa, poate ei vor folosi, candva, mai putine clisee. Poate vor fi mai buni decat noi. Poate din lupta inevitabila, la un moment dat, intre generatia lor si a noastra se va naste progresul. Indiferent daca va avea piercinguri, pantaloni cu turul la genunchi, jumatate de fata sub breton sau stiu eu ce o mai fi cool la momentul respectiv.
Ah, si merci ca discuti cu mine 🙂 Imi face mare placere 🙂
Da, eu sunt dadatroll. Numele meu real este Doru Cojoc şi eu locuiesc în Statele Unite, în cazul în care eu i înveţe pe economie. Vrei sa fii nevasta mea?
bine, visul meu ar fi să fac workshopuri de literatură cu copiii, dar… no time, no place, no number. 🙁
dorumotoru: În calitate de animal sălbatic, îţi dai seama că nu mă încântă perspectiva de a deveni cojoc. 😀
Workshopuri de literatură… Frumos vis, Lorena. Din păcate, ne izbim de lipsa de timp si posibilitati. Adica, zic eu, daca nu ar trebui sa tragem tare, sa muncim in trei locuri pentru a putea supravietui civilizat etc, am avea mai multa disponibilitate pentru asemenea lucruri. Asa… Si noi a trebuit, la ziarul unde lucrez, sa renuntam, dupa mai bine de zece ani, la un proiect pentru adolescenti. Ni s-a rupt sufletul…
Cred. De-aia îl admir pe Marian Coman, care încearcă să ofere cât mai mult din timpul lui liceenilor. Bine, nu-l admir doar pentru asta, dar e unul din motive.
La Edmond Nicolau nu e totul asa cum pare. Sunt putini profesori carora le pasa (0,2%), iar elevii sunt niste oameni fara educatie si bun simt, iar unii dintre ei isi bat chiar profesorii. In plus ei au la liceu o profesoara de franceza si engleza care este bolnava psihic (la propriu) si ii dau voie sa predea.
Frumos fata draga! Bila alba spre foarte alba de la un artist mititel, pentru gestul asta frumos! 😉
Oricine face asta, merita tot respectul 🙂 Lorena, daca ai vreme si-ti face placere, am onoarea sa-ti prezint “copilul” meu abia nascut http://oleacademov.blogspot.com/
Bianca: eu vorbeam despre profesoara de română cu care am comunicat eu, şi despre copiii cu care m-am întâlnit. nu îmi pot da cu părerea despre oameni care nu mi-au ieşit în cale.
artistu: mulţumesc.
mihaela: nu era mai simplu să îţi adaugi blogul la “site” atunci când completezi micul formular nume – mail – site? De câte ori văd oameni care folosesc comentariul pe blogul altuia ca mijloc de autopromovare şi bagă link la blogul propriu, văd negru în faţa ochilor. În viaţa mea nu le-am făcut asta altora, şi mi se pare oribil să mi se facă ceea ce eu nu am făcut.
iarta-ma, Lorena, sunt complet atehnica! poti sa-l stergi, poti sa nu-l citesti, chiar nu stiam sa fac ce-mi zici tu, fiindca e totul foarte nou pentru mine… uite, acum am inteles:) sorry, inca o data! uite cum am reusit eu sa te supar de 2 ori in 24 de ore, e un record 🙁
Mey da dorumotoru ala e tare tenace, unde te uitii e un coment. Aproape ca ala care lasa comentari despre Gramo peste tot. Ma intreb daca nus una si aceasi persoana.
Am cunoscut lume de la Edmond Nicolau; cand eram la Parlamentul Tinerilor. Si cei pe are i-am cunoscut eu au fost cam asa: oameni nu foarte cizelati, clar nu genul “mari intelectuali”, dar cu idei foartebune si cu multa putere de munca- cu conditia sa li se dea o sansa. Chiar a fost un spirit foarte constructiv la noi, eram reprezentanti ai tuturor liceelor din sectorul 2 si de aia ne-am si propus (mai mult sau mai putin constient): Ba, aici nu conteaza ca eu oi fi de la liceu din ala bun de oameni cu glagore la cap, si tu esti de la liceu de cartier fara pretentii- aici conteaza ce idei de proiecte ai si cat esti dispus sa muncesti ca sa contribui la ele; iar chestia asta pe care am reusit sa o respectam ne-a ajutat enorm.
dadatroll: şi să ştii că are tot IP de SUA, ca tine, deci îţi sugerez să-l cauţi prin diasporă. 😉
raluca: despre asta este vorba.
IPurile se pot falsifica. Cum crezi cam eu IP de SUA cand eu nici macar nu sunt din Capitala ca sunt din provincie?
Păi n-am zis că ai IP de Washington, D. C. 🙂
Anyway, asta contează mai puţin. Ziceam că şi prietenul tău cu sfoara în ţară e tot din provincie. 😉
nu mi’e f clar: postul asta e scris la misto right?