Foarte amuzant. Place. Numai ca nu-mi placeau porcariile alea de scripturi Live traffic si Flag counter, asa ca l-am invatat pe browser-ul meu sa nu mai dea din casa cand ajungem la tine pe blog. Contorizeaza-ti in alt mod vizitatorii, pe unii s-ar putea sa-i enerveze browser sniffing-ul. E un simplu sfat, nu ma injura, nu te critic, nu vreau nimic de la tine. Peace:)))
De ce videoclipuri cu mate moarte? Why? Whyyyyyyyyyy? Ceva cu maidanezi morti, n-ai? Daca o vede boul ala de la Tehnici de supravietuire de pe Discovery, o mananca. Moarta – cu marar si patrunjel, cu untura de catel. Mai bine ia-i repede hoitu` de aici ca incepe sa miroase si atrage necrofagii. Dont shoot! It`s me, Lascarica! Nu stiu ce altceva sa aberez. Probabil ca merit injurat.
Ce-ti scapa Raducule? Ti-a crescut testosteronul? Faci un dus rece si-ti trece. Daca-ti scapa, las-o sa se duca, inseamna ca nu era buna de nimic. E plina porcaria asta de tara de Greuceni. De oameni cu creierii in cap duce lipsa, doar. Papagalul face frumos. Hai ca si tu poti Raducu tatii!
Primul film cu pisoi e straniu pentru ca nu se stie de fapt ce vrea motanul cel alb – si asta, oscilatia asta, in fond, te nelinisteste. Fireste, se poate presupune, dar ar fi, cred eu, un antropomorfism abuziv – de altfel, am impresia ca asta a fost si intentia celui care l-a facut, sa exprime un sentiment cu o limba straina. In plus, melodramatizarea (ca sa-i zic asa) ma enerveaza; filmarea in sine ma intereseaza insa, prin stranietate.
Al doilea film cu pisoi e mai placut tocmai pentru ca nu e “adanc”: pare a fi vorba de un fel de comunicare, sau, in orice caz, despre doi tipi (chiar daca din specii diferite) care au ceva de impartit (sau ceva in comun), fie ca se inteleg sau nu asupra chestiunii. Acuma, si-aici este prezenta aceasta tendinta antropomorfica, da’ macar nu-i pe muzica…
motanul alb încearcă să-şi trezească tovarăşul la viaţă. mă rog, ştirea e că mâţa neagră a fost lovită de o maşină şi aia albă a păzit cadavrul nu-ş câte ore la rând, nelăsând pe nimeni să se apropie şi încercând să o reînvie. recunosc că am plâns la filmul ăsta.
Santajistul sentimental este cel care a asociat cantecul imaginilor. Mie mi se pare destul de ieftin. Melodramatic.
Uite, eu pe tine te cred ca te-a emotionat ce ai vazut, dar sunt oameni pe care ii dispretuiesc din adancul sufletului cand se arata emotionati de asa ceva. Nu stiu cum sa explic asta, dar nu e mai putin real ca asa cred.
Ce pot cu siguranta sa spun este ca pe mine nu m-a emotionat, dar si eu am suflet, iar majoritatea celor care se “emotioneaza” la asa ceva mie imi jignesc sufletul.
Am impresia ca nu prea are sens ce spun, dar cert e ca ma deranjeaza ceva la chestia asta.
Sa incerc sa explic putin: este un film din 2008, cu John Malkovich, care se cheama “Disgrace” (cred ca “Dezonoare” in romaneste). Acolo e o scena cu personajul lui Malkovich (David Lurie il cheama si e prof pensionar) care duce un caine la eutanasie; scena asta, precum si cele precedente, ar trebui, cred, vazute cu atentie de toti “sentimentalii”.
Nu sunt specialist in filme, dar asta e cel mai puternic film pe care eu l-am vazut anul asta (eu anul asta l-am vazut), si n-are legatura cu animalele, e ceea ce eu as numi un film “politic”. Dar scena aceea, a unui om care “iubeste” un caine si totusi, fara regrete manifeste, il omoara, mie mi se pare o lectie pentru toti dragalitorii de animale.
Pentru mine a fost evident ce vrea filmuletul sa arate, fara sa stiu care era stirea. Si il gasesc foarte emotionant. Bietul motan are si o expresie indurerata, si pare ca isi da seama ca nu se mai poate face nimic, si totusi, incearca sa faca ceva. E impresionant, si dureros (cel putin pentru iubitorii de animale, zic eu)
toamna trecuta, motanul meu ali a fost lovit de moarte de un 4×4, in timp ce traversa soseaua din fata casei cu un soarece in bot. vecinii milosi l-au adunat din sant si l-au ingropat, cu tot cu soarece, inainte de intoarcerea mea. mi-au spus ca nu s-a chinuit deloc, c-a picat ca traznit, c-a fost un motan frumos si cuminte si ca in curtea cu labrador sunt trei progenituri mititele de-ale lui, cu ciorapei albi.
eu l-am asteptat, totusi, mai sunt vreo doua matze alb-negru pe strada, dar nu s-a intors si cand dumnezeul animalelor mici mi-a trimis-o pe llellewyn (mi-a aruncat-o literalmente in brate), am stiut ca nici n-o sa se mai intoarca.
filmuletul acesta mi-a amintit de “tombuctu” a d-lui auster, cartea care m-a reinvatat sa plang, intr-o epoca in care decisesem ca lacrimile sunt exclusiv un lichid sarat care igienizeaza cristalinul. imi pare rau, nu pot sa-l vad si a doua oara.
vlad: da, masaj cardiac si pe artera abdominala si chiar o tentativa de luare a pulsului cu caninii, la carotida. uluitor, nu-i asa?
inteleg perfect ce vrei sa spui, vlad. cenzura emotiotionala excesiva si, mai ales, oroarea fata de patetism si edulcoratie cretinoida sunt explicabile si , partial, pasabile. dar exista si un risc, cel al castrarii afective ori al migrarii in subterane a feelingului insuficient digerat. ori, se stie ca in subterane sunt monstri cu colti si gheare, iar ce pot face ei acolo e mai grav decat un blam estetic.
vlad: când vorbim de şantaj emoţional, se întâmplă următoarele: un gigel (şantajistul emoţional) vrea să profite de pe urma unui costel (şantajatul emoţional), folosindu-se de sentimentele / emoţiile acestuia. acu’ explică-mi tu ce face ăl de a pus muzica? ne cere cinci cenţi pe view?
“Dar scena aceea, a unui om care “iubeste” un caine si totusi, fara regrete manifeste, il omoara, mie mi se pare o lectie pentru toti dragalitorii de animale.” – zici tu. Eu te întreb: ce lecţie? nu vă mai drăgăliţi animalele, eutanasiaţi-le?
E ca şi cum ai spune că “Ifigenia în Aulis” (unde tatăl, Agamemnon, îşi sacrifică fiica, pe Ifigenia, cu nobleţe şi stăpânire de sine) e o lecţie pentru toţi părinţii acestei lumi. 😀
Propriu-zis, nu am ce contrapune afirmatiilor din ultimele patru comentarii. Ce am vrut sa spun este destul de simplu, nepretentios si lipsit de ambitii teoretice sau filosofice: cred ca exista oameni pe care asa ceva ii induioseaza (si cred ca Lorena, sau Cristal, sau Noemi Kronstadt sunt astfel de oameni, iar aceasta infatisare a sufletului lor e, pentru mine, o calitate), dar sunt oameni pe care eu ii dispretuiesc pentru ca se dau “loviti” de asa ceva. Aceasta este una dintre intuitiile la care am ajuns in urma experientei mele de viata de pana acum si nu pretind ca s-ar potrivi si altora.
De asemenea, nu mi-am cenzurat emotiile, numai ca – imi pare rau daca asta dezamageste – pur si simplu nu le-am avut. N-am empatizat cu motanusul din imagini si, desi am priceput si eu cam despre ce ar trebui sa fie vorba acolo, recunosc ca nu am vazut “expresia indurerata” de pe fata lui, cu toate ca un anumit sentiment de tipul “ceva strain si totusi familiar” am avut. Iar “coloana sonora” functioneaza drept corelativ obiectiv al carui lucru?
In sfarsit – nu, sper ca parintii nu-si vor sacrifica, cu sau fara demnitate, copii si mai sper si ca iubitorii de animale vor continua sa le iubeasca cu incredere.
As fi foarte trist sa aflu ca, prin ceea ce am scris despre acest film, am suparat oameni cinstiti care au o pasiune pentru animale, dar sentimentul meu este ca astfel de oameni, cu putina bunavointa, pricep cam despre ce a fost vorba.
păi nu s-a dat nimeni “lovit”. iar vizavi de coloana sonoră: vezi difuzorul ăla minuscul de la baza clipului? Ei, de acolo poţi regla / tăia sunetul. Tehnica rezolvă orice.
Înţeleg ce ai vrut să zici: că modul sobru al pensionarului care îşi sacrifică animalul ar putea fi o lecţie, dar nu pentru drăgălitorii de animale ci pentru văicăreţi emfatici. de acord, dar nu uita că toţi suntem văicăreţi emfatici uneori.
stai puţin, nu compara prestaţia scenică a unui actor (ceva live şi indisolubil) cu o muzică adăugată ad-hoc unui filmuleţ. pur şi simplu nu e acelaşi lucru.
nu, n-am văzut filmul, dar am înţeles ideea. (au existat şi înainte de filmul ăsta suferinţe interpretate sobru, să ştii. 😉 )
Nu, nu compar, voiam doar sa spun ca, din punctul meu de vedere, argumentul “foloseste telecomanda” e incorect din cel putin doua motive: o data ca pare o negatie a dreptului cuiva de a spune chestii inconfortabile despre o carte/un film/o emisiune tv/o prestatie si-apoi… stiu si singur sa folosesc telecomanda. 🙂
Cat priveste filmul, nu sunt convins cat era vorba de sobrietatea suferintei si cat de inexistenta ei.
dar aici nu e vorba de “o prestaţie” concepută de cineva pentru a impresiona un public,, ci de un moment real de pe stradă, peste care a pus un iutubar o muzică pe care a crezut-o el adecvată. de aceea recomandarea “nu-ţi-convine-muzica-dă-mute” e cât se poate de pertinentă.
Iar observatia mea ca ce a facut iutubarul se cheama melodrama aiurea e si ea la fel de pertinenta, chiar daca tu, de exemplu, nu esti de acord. Este un punct de vedere.
Maah! Ai facut un adult de 33 ani (proaspeti) sa-si pishe ochii. Bine, adultul in cauza e proprietar de 2 pisici si stie cum fac ele masaj stapanului. You got me cand si-a pus capul langa cealalta, sa citez un pic din Jerry Maguire. Shame on you. Nu mai intru pe blogul tau. Pana la urmatoarul tau post !!!
Foarte amuzant. Place. Numai ca nu-mi placeau porcariile alea de scripturi Live traffic si Flag counter, asa ca l-am invatat pe browser-ul meu sa nu mai dea din casa cand ajungem la tine pe blog. Contorizeaza-ti in alt mod vizitatorii, pe unii s-ar putea sa-i enerveze browser sniffing-ul. E un simplu sfat, nu ma injura, nu te critic, nu vreau nimic de la tine. Peace:)))
101 de dalmaţieni.
Awww! This is sooooo sad! Te trec fiori.
http://ziza.qip.ru/2010/09/29/leopard_usynovil_malenkogo_babuina.html
Aaa, eu m-am uitat doar cîteva secunde şi am crezut că e un alt filmuleţ dulce de-al tău cu animăluţe în care nişte pisici fac masaj.
De ce videoclipuri cu mate moarte? Why? Whyyyyyyyyyy? Ceva cu maidanezi morti, n-ai? Daca o vede boul ala de la Tehnici de supravietuire de pe Discovery, o mananca. Moarta – cu marar si patrunjel, cu untura de catel. Mai bine ia-i repede hoitu` de aici ca incepe sa miroase si atrage necrofagii. Dont shoot! It`s me, Lascarica! Nu stiu ce altceva sa aberez. Probabil ca merit injurat.
bine, mă, uite unul cu mâţă vie:
Apocris, de injurat poate te injura Lorena, ca n-are perversa calibrata. Dar mie-mi mai scapa, jur. No offence.
Uite de râs:
Ce-ti scapa Raducule? Ti-a crescut testosteronul? Faci un dus rece si-ti trece. Daca-ti scapa, las-o sa se duca, inseamna ca nu era buna de nimic. E plina porcaria asta de tara de Greuceni. De oameni cu creierii in cap duce lipsa, doar. Papagalul face frumos. Hai ca si tu poti Raducu tatii!
vreau si eu telefonul lui razvan radulescu. sa-i atrag atentia asupra acestui posibil subiect de film cu moartea.
cică citeşte şi el blogul ăsta, aşadar poţi să-l consideri notificat.
apropo, firma ta de ce are poşta în spaniolă?
ca sa stiu cine stie spaniola.
Primul film cu pisoi e straniu pentru ca nu se stie de fapt ce vrea motanul cel alb – si asta, oscilatia asta, in fond, te nelinisteste. Fireste, se poate presupune, dar ar fi, cred eu, un antropomorfism abuziv – de altfel, am impresia ca asta a fost si intentia celui care l-a facut, sa exprime un sentiment cu o limba straina. In plus, melodramatizarea (ca sa-i zic asa) ma enerveaza; filmarea in sine ma intereseaza insa, prin stranietate.
Al doilea film cu pisoi e mai placut tocmai pentru ca nu e “adanc”: pare a fi vorba de un fel de comunicare, sau, in orice caz, despre doi tipi (chiar daca din specii diferite) care au ceva de impartit (sau ceva in comun), fie ca se inteleg sau nu asupra chestiunii. Acuma, si-aici este prezenta aceasta tendinta antropomorfica, da’ macar nu-i pe muzica…
motanul alb încearcă să-şi trezească tovarăşul la viaţă. mă rog, ştirea e că mâţa neagră a fost lovită de o maşină şi aia albă a păzit cadavrul nu-ş câte ore la rând, nelăsând pe nimeni să se apropie şi încercând să o reînvie. recunosc că am plâns la filmul ăsta.
Eu recunosc ca nu, dar, daca asa zice stirea…
Si mai recunosc ca, desi spune ceva corect, primul meu post e pretentios scris, deci prost. Pentru asta imi cer scuze.
Ce vreau sa spun e ca primul film mi se pare un santaj sentimental.
Si-apoi… saritul ala pe torace era masaj cardiac?
şantaj sentimental al cui, de către cine?
Santajistul sentimental este cel care a asociat cantecul imaginilor. Mie mi se pare destul de ieftin. Melodramatic.
Uite, eu pe tine te cred ca te-a emotionat ce ai vazut, dar sunt oameni pe care ii dispretuiesc din adancul sufletului cand se arata emotionati de asa ceva. Nu stiu cum sa explic asta, dar nu e mai putin real ca asa cred.
Ce pot cu siguranta sa spun este ca pe mine nu m-a emotionat, dar si eu am suflet, iar majoritatea celor care se “emotioneaza” la asa ceva mie imi jignesc sufletul.
Am impresia ca nu prea are sens ce spun, dar cert e ca ma deranjeaza ceva la chestia asta.
Sa incerc sa explic putin: este un film din 2008, cu John Malkovich, care se cheama “Disgrace” (cred ca “Dezonoare” in romaneste). Acolo e o scena cu personajul lui Malkovich (David Lurie il cheama si e prof pensionar) care duce un caine la eutanasie; scena asta, precum si cele precedente, ar trebui, cred, vazute cu atentie de toti “sentimentalii”.
Nu sunt specialist in filme, dar asta e cel mai puternic film pe care eu l-am vazut anul asta (eu anul asta l-am vazut), si n-are legatura cu animalele, e ceea ce eu as numi un film “politic”. Dar scena aceea, a unui om care “iubeste” un caine si totusi, fara regrete manifeste, il omoara, mie mi se pare o lectie pentru toti dragalitorii de animale.
Pentru mine a fost evident ce vrea filmuletul sa arate, fara sa stiu care era stirea. Si il gasesc foarte emotionant. Bietul motan are si o expresie indurerata, si pare ca isi da seama ca nu se mai poate face nimic, si totusi, incearca sa faca ceva. E impresionant, si dureros (cel putin pentru iubitorii de animale, zic eu)
toamna trecuta, motanul meu ali a fost lovit de moarte de un 4×4, in timp ce traversa soseaua din fata casei cu un soarece in bot. vecinii milosi l-au adunat din sant si l-au ingropat, cu tot cu soarece, inainte de intoarcerea mea. mi-au spus ca nu s-a chinuit deloc, c-a picat ca traznit, c-a fost un motan frumos si cuminte si ca in curtea cu labrador sunt trei progenituri mititele de-ale lui, cu ciorapei albi.
eu l-am asteptat, totusi, mai sunt vreo doua matze alb-negru pe strada, dar nu s-a intors si cand dumnezeul animalelor mici mi-a trimis-o pe llellewyn (mi-a aruncat-o literalmente in brate), am stiut ca nici n-o sa se mai intoarca.
filmuletul acesta mi-a amintit de “tombuctu” a d-lui auster, cartea care m-a reinvatat sa plang, intr-o epoca in care decisesem ca lacrimile sunt exclusiv un lichid sarat care igienizeaza cristalinul. imi pare rau, nu pot sa-l vad si a doua oara.
vlad: da, masaj cardiac si pe artera abdominala si chiar o tentativa de luare a pulsului cu caninii, la carotida. uluitor, nu-i asa?
inteleg perfect ce vrei sa spui, vlad. cenzura emotiotionala excesiva si, mai ales, oroarea fata de patetism si edulcoratie cretinoida sunt explicabile si , partial, pasabile. dar exista si un risc, cel al castrarii afective ori al migrarii in subterane a feelingului insuficient digerat. ori, se stie ca in subterane sunt monstri cu colti si gheare, iar ce pot face ei acolo e mai grav decat un blam estetic.
vlad: când vorbim de şantaj emoţional, se întâmplă următoarele: un gigel (şantajistul emoţional) vrea să profite de pe urma unui costel (şantajatul emoţional), folosindu-se de sentimentele / emoţiile acestuia. acu’ explică-mi tu ce face ăl de a pus muzica? ne cere cinci cenţi pe view?
“Dar scena aceea, a unui om care “iubeste” un caine si totusi, fara regrete manifeste, il omoara, mie mi se pare o lectie pentru toti dragalitorii de animale.” – zici tu. Eu te întreb: ce lecţie? nu vă mai drăgăliţi animalele, eutanasiaţi-le?
E ca şi cum ai spune că “Ifigenia în Aulis” (unde tatăl, Agamemnon, îşi sacrifică fiica, pe Ifigenia, cu nobleţe şi stăpânire de sine) e o lecţie pentru toţi părinţii acestei lumi. 😀
Propriu-zis, nu am ce contrapune afirmatiilor din ultimele patru comentarii. Ce am vrut sa spun este destul de simplu, nepretentios si lipsit de ambitii teoretice sau filosofice: cred ca exista oameni pe care asa ceva ii induioseaza (si cred ca Lorena, sau Cristal, sau Noemi Kronstadt sunt astfel de oameni, iar aceasta infatisare a sufletului lor e, pentru mine, o calitate), dar sunt oameni pe care eu ii dispretuiesc pentru ca se dau “loviti” de asa ceva. Aceasta este una dintre intuitiile la care am ajuns in urma experientei mele de viata de pana acum si nu pretind ca s-ar potrivi si altora.
De asemenea, nu mi-am cenzurat emotiile, numai ca – imi pare rau daca asta dezamageste – pur si simplu nu le-am avut. N-am empatizat cu motanusul din imagini si, desi am priceput si eu cam despre ce ar trebui sa fie vorba acolo, recunosc ca nu am vazut “expresia indurerata” de pe fata lui, cu toate ca un anumit sentiment de tipul “ceva strain si totusi familiar” am avut. Iar “coloana sonora” functioneaza drept corelativ obiectiv al carui lucru?
In sfarsit – nu, sper ca parintii nu-si vor sacrifica, cu sau fara demnitate, copii si mai sper si ca iubitorii de animale vor continua sa le iubeasca cu incredere.
As fi foarte trist sa aflu ca, prin ceea ce am scris despre acest film, am suparat oameni cinstiti care au o pasiune pentru animale, dar sentimentul meu este ca astfel de oameni, cu putina bunavointa, pricep cam despre ce a fost vorba.
păi nu s-a dat nimeni “lovit”. iar vizavi de coloana sonoră: vezi difuzorul ăla minuscul de la baza clipului? Ei, de acolo poţi regla / tăia sunetul. Tehnica rezolvă orice.
Înţeleg ce ai vrut să zici: că modul sobru al pensionarului care îşi sacrifică animalul ar putea fi o lecţie, dar nu pentru drăgălitorii de animale ci pentru văicăreţi emfatici. de acord, dar nu uita că toţi suntem văicăreţi emfatici uneori.
Si, cand intr-o piesa de teatru unul din actori joaca prost, eu ce fac: ies din sala in timpul replicilor sale?
Daca toti suntem vaicareti emfatici uneori (ceea ce e adevarat), atunci lectia e cu atat mai utila.
O scurta paranteza lamuritoare pentru mine: tu ai vazut filmul la care m-am referit eu?
stai puţin, nu compara prestaţia scenică a unui actor (ceva live şi indisolubil) cu o muzică adăugată ad-hoc unui filmuleţ. pur şi simplu nu e acelaşi lucru.
nu, n-am văzut filmul, dar am înţeles ideea. (au existat şi înainte de filmul ăsta suferinţe interpretate sobru, să ştii. 😉 )
Nu, nu compar, voiam doar sa spun ca, din punctul meu de vedere, argumentul “foloseste telecomanda” e incorect din cel putin doua motive: o data ca pare o negatie a dreptului cuiva de a spune chestii inconfortabile despre o carte/un film/o emisiune tv/o prestatie si-apoi… stiu si singur sa folosesc telecomanda. 🙂
Cat priveste filmul, nu sunt convins cat era vorba de sobrietatea suferintei si cat de inexistenta ei.
dar aici nu e vorba de “o prestaţie” concepută de cineva pentru a impresiona un public,, ci de un moment real de pe stradă, peste care a pus un iutubar o muzică pe care a crezut-o el adecvată. de aceea recomandarea “nu-ţi-convine-muzica-dă-mute” e cât se poate de pertinentă.
Iar observatia mea ca ce a facut iutubarul se cheama melodrama aiurea e si ea la fel de pertinenta, chiar daca tu, de exemplu, nu esti de acord. Este un punct de vedere.
In rest, cred ca ai dreptate.
Maah! Ai facut un adult de 33 ani (proaspeti) sa-si pishe ochii. Bine, adultul in cauza e proprietar de 2 pisici si stie cum fac ele masaj stapanului. You got me cand si-a pus capul langa cealalta, sa citez un pic din Jerry Maguire. Shame on you. Nu mai intru pe blogul tau. Pana la urmatoarul tau post !!!