Top 10 ABBA

Alaltăieri, contul de Facebook al lui Benny Andersson anunţa, spre marea încântare a nostalgicilor muzicii anilor 70 şi a comunităţii gay de pretutindeni, că trupa s-a reunit şi urmează să lanseze două piese noi, după 35 de pauză.

Unii trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţe, alţii trăiesc cum vor ei şi se reunesc direct la adânci bătrâneţe să experimenteze şi fericirea. (Pentru nenea sau tanti antiumor din comentariul al optulea de pe Facebook: glumăăă.)

Şi, pentru că mie-mi place ABBA de n-am aer, vom sărbători vestea fabuloasă cuuu… Top 10 ABBA. Ca de fiecare dată: dacă hitul vostru preferat nu se nimereşte între ale mele, rog a se scuti cu insultele şi crizele de isterie, menţionaţi-l amiabil, gusturile noastre nu trebuie să coincidă etc. etc. etc.

ABBA, se ştie foarte bine, a fost cel mai monstruos de popular grup suedez de euro-pop al anilor 70, şi un pic din 80. A constat din două cupluri căsătorite, care au şi dat în acronim numele formaţiei: Agnetha, Bjorn, Benny şi Anni-Frid. Au activat un pic peste zece ani (1972 – 1983), dar în acest pas mic pentru om au dat opt albume uriaşe pentru umanitate, devenind primul grup dintr-o ţară nevorbitoare de engleză care să dea pe spate Statele Unite, Australia şi Marea Britanie, pe lângă restul ţărilor europene unde succesul era un pic mai la îndemână.

Apoi, oamenii au divorţat unii de alţii, şi profesional, şi personal, au căutat să facă lucruri, dar, cum se întâmplă, nimeni nu se va gândi la ei vreodată altfel decât ca “membrii trupei ABBA”.

10. Waterloo 

Prima surpriză a acestui articol pentru mileniali va fi următoarea: au existat vremuri imemoriale când Eurovisionul chiar conta şi faptul că obţineai locul 1 chiar te propulsa spre glorie. Acest lucru s-a întâmplat cu ABBA în 1974, când Waterloo, primul single de pe cel de-al doilea album al lor, a pus trupa suedeză pe hartă, cu tot arsenalul definitoriu: costme flamboaiante, ritmuri catchy şi piese pe care le fluieri o săptămână în duş şi în staţia de metrou după ce le-ai auzit.

9. Mamma Mia! 

Ai cum să faci un top 10 ABBA şi să nu incluzi piesa care a dat titlul musicalului, respectiv filmului care le-a readus piesele în topuri şi a amintit de existenţa unuia dintre cele mai memorabile grupuri din istorie?

Tehnic, ai avea cum. Practic, rişti să te ucidă secţiunea de comentarii cu pietre. Aruncate lent, să prelungească agonia.

Mamma Mia! (album ABBA, 1975) e un hit disco clasic, o gemă a epocii, genul de piesă care tratează depresii şi dezleagă blesteme. E o ciozvârtă de istorie în marinadă de sclipici şi accente de marimba.

8. Fernando 

Aici, se impune să avem un moment de reculegere. Cât de tare poate fi această situaţie: nişte muzicieni suedezi relatând povestea unor bătrâni care participaseră la revoluţia mexicană din 1910 şi depănau amintiri.

Climatul idiot, ăăăă, corect politic de acum ar ţipa deja de zor “culturaaaal appropriation”,  şi ar rata exact farmecul acestei piese incredibile (1976, Arrival, dacă mă întrebaţi unde s-o căutaţi). Dar inocenţa care străbate întreaga piesă, frumuseţea idealurilor din tinereţe, specifice adolescenţilor de pretutindeni, pot topi cele mai împietrite inimi. “If I had to do the same again, I would, my friend, Fernando”.

Şi noi.

7. Gimme Gimme Gimme (A Man After Midnight) 

În aparenţă, Gimme Gimme Gimme (single, 1979) este o piesă disco, veselă, catchy şi antrenantă, despre emancipare sexuală şi explorare fizică. Gay Parade territory.

În esenţă, este vorba despre singurătatea jucătorului de cursă lungă. Despre gustul amar postfactum.

Faptul că poţi conserva atât de impecabil aceste sentimente într-o piesă cu care rupi discoteca în două mi se pare adevărata măsură a măiestriei acestei mari trupe europene.

6. Happy New Year 

Trebuie să recunosc, am un fetiş cu piesele triste de la ABBA. Mai ales că, în viziunea lor, cea mai sumbră, neagră şi deprimată tristeţe e mai energică şi mai veselă decât explozia de entuziasm a plăieşului de rând.

Un bun exemplu este “Happy New Year”. E tot de pe “Super Trouper”, albumul cu “The Winner Takes It All”, divorţurile şi drama. E povestea cuiva care petrece un revelion absolut sinistru, pentru că iubirea vieţii a plecat cu alta, şi atmosfera de sărbătoare e în contradicţie crasă cu lipsa oricărei speranţe şi consolări. Din gura lui Taylor Swit, tema asta ar fi dus instant la lame pe venă,

Dar ABBA reuşeşte să transforme această situaţie absolut indezirabilă într-un hit pop perfect valabil şi dansabil, şi, totodată, mesajul e conservat la perfecţiune şi extrem de limpede.

Cum reuşesc una ca asta? Magie.

5. Money, Money, Money 

Lansat în 1976, la patru ani după “Cabaret” al lui Bob Fosse, unde o idee de bază fusese “Money Makes The World Go Round”, acest hit e în contradicţie cu mentalitatea “cele mai bune lucruri sunt gratis” ale epocii şi propune o fantezie a bancnotelor care sar pe mese fără număr, interpretată cu suficient umor încât să nu stânjenească, dar şi cu suficientă emfază să reiasă că trupa means business.

Dragi copii, aşa arată, se scrie şi se cântă un hit.

4. Take A Chance On Me 

Cât de iconică e această piesă, scrisă exact în culmea gloriei grupului (1977, ABBA: The Album)! Cât de sexy, de exuberantă, de pop cu accente disco şi armonii psihedelice! De la introducerea acapella şi până în momentul în care sintetizatorul preia volanul, totul e o perfecţiune frivolă, graţioasă şi intens dansantă. Nu ai cum altfel. Şi da, încă un gay anthem. Vezi şi varianta Erasure aici (deşi băieţii nu s-au încumetat la acapella).

3. The Winner Takes It All

Piesa asta e de pe albumul al şaptelea al trupei, Super Trouper (1980). De asemenea, este o piesă de despărţire de o luciditate şi o profunzime veşnic actuale.

Contextul este următorul: după şase ani de albume lansate pe bandă rulantă, concerte prin toată lumea, şi exploatarea statutului de superstar la turaţie maximă, uzura începuse să-şi arate colţii urâţi şi negri atât profesional, cât şi emoţional: cuplul Bjorn şi Agnetha divorţa de zor, iar celălalt cuplu, Anni-Frid şi Benny, urma s-o facă peste un an, şi trupa urma să se destrame peste încă unul.

Ca o lecţie peste milenii să nu amesteci munca şi distracţia, că, iată: de cum dispare distracţia, se duce şi munca de râpă.

Chit că nu există câştigători într-un divorţ, şi ca dovadă, faptul că una dintre cele mai mari trupe ale lumii s-a destrămat stupid în culmea gloriei, “The Winner Takes It All” rămâne imnul dintotdeauna al inimilor sfărâmate de pretutindeni, cot la cot cu “I Will Survive” de Gloria Gaynor şi “Total Eclipse Of The Heart” al lui Bonnie Tyler. Şi desigur, “Multe lacrimi cristaline” de Costi Ioniţă & Liviu Guţă. (ok, ok, joke.)

2. Dancing Queen 

Apărută pe al patrulea album de studio al trupei, Arrival (1976), Dancing Queen este piesa chintesenţială euro-pop şi una dintre puţinele hituri care au supravieţuit febrei disco din anii 70, menţinându-şi popularitatea nestrămutată timp de jumătate de secol. S-a vândut în peste 3 milioane de exemplare, în toată lumea – şi mă refer doar la formatul de single – a fost cel mai mare hit şi cel mai important succes comercial al trupei şi e la fel de populară în cluburi şi azi, cum a fost în a doua jumătate a anilor 70. De asemenea, nu există paradă Pride care să nu bage un Dancing Queen de control încă din primele zece minute, să asigure cadenţa zglobie a defilării.

1. I Have A Dream

Poate că I Have A Dream (albumul Voulez-Vous, 1979) nu a atins popularitatea pieselor mai ritmate, mai dansante, mai adecvate pentru Pride Parades. Dar e cea mai profundă, emoţionantă şi complexă power ballad din repertoriul trupei, cu un mesaj covârşitor, rupt direct din gura lui Martin Luther King, şi o interpretare simplă şi directă, care încă îmi face inima să tremure. Ah, şi cor de copii. Până n-ai cântat “i have a dream” cu un cor de copii, ai trăit degeaba.

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.