Noaptea trecută, am scris cel mai neutru – obiectiv articol din viaţa mea. Am luat un print screen al ordonanţei de urgenţă care modifica şi completa codul penal, am luat un avocat şi, fără a ataca pe nimeni personal, fără uri şi patimi, am comparat forma veche a textului legii, forma nouă şi ce înseamnă asta pentru deţinătorii puterii, respectiv pentru contribuabilul de rând. Nu m-a interesat nici o secundă să dezvolt vreo teorie a ticăloşiei membrilor partidului – deşi mi-ar fi fost uşor, având în vedere modul în care au acţionat – sau să îndemn la demisie, alegeri anticipate, dizolvarea PSD sau altele asemenea.
Tot ce am zis a fost că această OUG prejudiciază teribil populaţia, în egală măsură pe pesedistul de rând şi orice altcevistul de rând, şi că e nevoie să se depună presiune publică pentru a se abroga acest iad penal, care ar transforma România, literalmente, în moşia baroneilor de la putere.
Mă aşteptam, desigur, la postaci. Iar aceştia nu mi-au înşelat, bineînţeles, aşteptările.
Au venit buluc. După bunul lor obicei pe anul 2017, au ignorat măreţ textul şi argumentele lui, în schimb, au început să urle la mine că noi vrem să conducem, că noi urâm PSD orice ne-ar da şi oricât ar face pentru noi, şi că tot ce vrem e să-i jefuim de victoria de la alegeri, pe care şi-au obţinut-o cu muncă grea.
Din păcate, dragi postaci furioşi, în forma lui actuală, şi prin acţiunile sale prezente, PSD e foarte greu de iubit.
Dar hai să zicem că eu, Lorena Lupu, mi-aş propune să şterg din memorie istoria recentă a României, să accept rezultatul alegerilor de acum, şi cu inima curată, să pornesc la un drum nou în care să-i ofer PSD-ului iubirea mea. OK?
Hai să zicem că m-a cucerit campania electorală care s-a încheiat recent, toate promisiunile de pomeni electorale, tot ce mi s-a zis că va face şi va drege PSD, dacă iese la putere.
Bun.
Cum vă explicaţi faptul că nimic din platforma program PSD promovată înainte de alegeri nu prevedea amnistia şi graţierea, construite în aşa fel încât să-i favorizeze pe marii puşcăriaşi ai partidului şi pe principalii sponsori? Cum vă explicaţi că nimic din platforma cu pricina nu-mi indica faptul că se va dezincrimina abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, conflictul de interese şi aşa mai departe, adică toate pârghiile prin care gigeii de rând, ca noi, îi pot trage la răspundere pe aleşii care ne reprezintă, legat de propriile lor acţiuni?
În vechea formă a Codului Penal, alesul îşi slujea poporul şi răspundea în faţa acestuia pentru tot ceea ce făcea. Pentru că realitatea e că alesul nu e un buric al pământului. Alesul e un muritor căruia i se acordă încredere de către naţiune, timp de patru ani, şi care e plătit de la buget, deci tot de către noi, să ne reprezinte în cea mai fidelă şi corectă măsură.
Iar dacă în noua formă a Codului Penal, alesul elimină toate pârghiile prin care îi poţi controla activitatea şi trage la răspundere pentru ea, îşi arogă puteri de demiurg pe banii şi încrederea ta.
Nu vi se pare, iubiţii mei concetăţeni, că, pentru a merita iubirea mea, un partid trebuia să mă avertizeze din timp de această parte a târgului?
Apoi; pentru a merita iubirea mea, un partid se presupune că trebuie să mă trateze, pe mine, votant, cu respect. Să îmi spună adevărul, să facă ceea ce promite şi să îmi ofere o consecvenţă a vorbelor şi a faptelor.
Nu vi se pare, iubiţii mei concetăţeni, că e ceva nespus de insultător în modul în care şi Iordache, şi Grindeanu, şi însuşi Dragnea, se adresează mulţimii şi jurnaliştilor ca unor gândaci fără valoare, cu un dispreţ şi o superioritate pe care nimic nu le justifică, dacă stăm să ne gândim că ei sunt angajaţii noştri, ai poporului, că noi ar trebui să avem prioritate şi că salariile lor sunt din impozitele noastre?
Nu vi se pare, iubiţii mei concetăţeni, că e ceva nespus de insultător în modul cum ni se promit legi organice într-o zi şi cum, a doua zi, ordonanţele a căror urgenţă s-a demonstrat în repetate rânduri, şi argumentat, că nu există, sunt trecute noaptea, pe furiş, şi publicate fulger în Monitorul Oficial, ca şi cum ar fi fost o spargere de locuinţe, nicidecum activitatea unor oficiali ai statului?
Mi-e foarte greu să iubesc în aceste condiţii. Chiar dacă aş fi iubit pasional, aş fi trăit o teribilă dezamăgire dacă iubirea vieţii mele m-ar fi trădat în acest mod şi cu siguranţă aş fi cerut divorţul.
Nu vi se pare, iubiţii mei concetăţeni, că e ceva nespus de insultător în modul în care Ministrul Justiţiei, omul plătit din banii mei şi ai tăi să facă legi care, vorba vine, să ne reprezinte interesele mele şi ale tale, şi prin urmare OBLIGAT să ne lămurească până la virgulă de orice îndoială pe care am avea-o, alegea să ne dea flit cu deja proverbiala “Altă întrebare?”
Nu, nu există altă întrebare, când îmi gestionezi avutul meu, al poporului. Există FIECARE ÎNTREBARE şi obligaţia ta de ales să răspunzi. Că întrebările nu se referă la viaţa şi averea ta privată. Se referă la probleme ale COMUNITĂŢII.
Mi-e foarte greu să iubesc în condiţii în care cineva numit să-mi reprezinte interesele mi le ignoră şi-şi bate joc de ele.
Nu vi se pare, iubiţii mei concetăţeni, că e ceva nespus de insultător în modul cum, ieri, toţi emiţătorii glorioasei ordonanţe şi autorii ei morali s-au dat dispăruţi care încotro, de parcă erau şobolani, nu aleşi ai poporului?
Unde e demnitatea – trăsătura inclusă în termenul de “demnitar”, care descrie autoritatea publică?
Eu, ca să iubesc, am nevoie de onoare şi de coloană vertebrală. Când văd necinste, îmi cam moare avântul.
Şi nu vi se pare ceva nespus de insultător în modul în care toţi aceşti legiuitori tratează argumentele care li se pun în faţă NUMAI cu tentative de derută, de deturnare a atenţiei, cu speculaţii legate de interesele tale, cu orice – mai puţin cu răspunsuri simple şi normale la întrebările – strict legate de sarcina obştească la care sunt angajaţi?
Şi nu vi se pare ceva nespus de insultător în modul cum, puşi faţă în faţă cu un protest a 300.000 de oameni legat de o lege abuzivă până în rărunchi, unica soluţie a fost să trimită galeria de ultraşi Dinamo să transforme un protest paşnic într-o acţiune violentă, cu petarde şi gaze lacrimogene?
Mă scuzaţi, dar atâta timp cât am un creier şi o inimă, nu am cum să iubesc un astfel de comportament şi un astfel de mod de a pune problema.
Au mai rămas nouă zile. Şi nu, nu mă interesează să cadă guvernul. Nu mă interesează să se dizolve PSD. Mă interesează să se abroge ordonanţa de urgenţă nr. 13 / 2017. Cea care transformă un stat liber într-o dictatură.
Când tu mă minţi şi mă furi, e absurd să-mi ceri să te iubesc.
Sh*t They Say