Andreea Bălan, gayfest-ul şi casetele

Andreea Bălan e un susţinător LGBT important. Una dintre (mult prea) puţinele vedete româneşti care îşi folosesc popularitatea mainstream să vorbească despre integrare, despre acceptare, despre deschidere şi, în definitiv, despre faptul că nu orientarea sexuală te face om sau balast, ci mintea, sufletul şi faptele.

An de an, Andreea Bălan îşi foloseşte contul de Facebook cu un following uriaş să pledeze pentru drepturile LGBT în luna iunie (luna în care tradiţional are loc Pride în toate oraşele lumii civilizate). Şi pentru că, spre deosebire de publicul meu de nişă,  educat şi cu ţiglele pe casă, al ei e format din toţi ghiolbanii cu pământ sub unghii, an de an, pe pagina Andreei Bălan începe tărăboiul sinistru.

Mii de gherţoi proşti de behăie, care scriu “miau” legat ca pisica, încep s-o spurce cu sete şi cu râvnă. Râvna pe care, dacă ar investi-o în muncă, i-ar scoate din foame. Dar nah, munca nu le place.

După cum bine ştie cine mă citeşte, am fost eu însămi la capătul de primire al unor tentative de linşaj internautic. Sigur, acestea au fost la nivelul meu: câteva sute de idioţi.

Chiar şi aşa, a fost un tăvălug epuizant psihic. E o teroare să primeşti sute de ameninţări cu moartea, promisiuni de bătaie, viol sau ambele, înjurături de cea mai ordinară speţă, câte zece pe minut. E cumplit. E o experienţă prin care, până nu treci, nu ai cum să vorbeşti despre ea şi, mai cu seamă, nu ai cum să-i şcoleşti pe alţii s-o îndure cu graţie şi virtute.

Pe pagina Andreei Bălan nu sunt câteva mii, ci câteva sute de mii de cocalari. Majoritatea cu mentalitate retrogradă. Linşajul pe care-l îndură ea e de o sută de ori mai stresant, mai chinuitor şi mai sinistru decât ce mi se întâmplă mie. Nici nu vreau să mă gândesc cum face faţă mobilului care piuie de opt ori pe secundă, cu încă o înjurătură de mamă, lipsită complet de cratime.

De aceea, mi se pare un act de curaj cum, iunie de iunie, această femeie se expune cu curaj şi bună ştiinţă unui nou val de linşaj şi de circ greţos, ca să mai îndemne o dată lumea la destuparea minţii şi la acceptare. Am pentru ea şi pentru această luptă a ei un respect uriaş.

Bun, acum că am discutat contextul şi am clarificat meritele ei, hai să analizăm următoarea reacţie.

Nu, modul în care răspunde nu este corect.

Andreea Bălan are dreptul să solicite un limbaj de bun simţ şi un ton politicos, dar nu pentru că “în 99 – 2000, dacă mă atingeaţi, nu vă spălaţi o săptămână”.

Afirmaţia asta duhneşte de o aroganţă aproape la fel de gherţoiască precum insultele fanilor ei.

Andreea Bălan are dreptul să solicite un limbaj de bun simţ şi un ton politicos pentru că e un om care stă pe pagina lui proprie şi publică un mesaj de pace şi iubire. Şi ar avea dreptul să solicite un limbaj de bun simţ şi un ton politicos şi dacă ar fi o fată obişnuită cu bacul dat vara trecută, care lucrează la vitrina caldă, în Carrefour.

Politeţea nu e un privilegiu datorat boierilor şi divelor. Politeţea e ceva firesc în interacţiunea normală, de zi cu zi, între oameni normali.

Nu ai de ce s-o pretinzi de baza antimuzicii absolut execrabile pe care o făceai în 99 – 2000, când unica ta scuză era faptul că erai o adolescentă doritoare de popularitate, ca toate adolescentele.

Pseudoliteratura pe care o scriam eu în 99 – 2000 a rămas, SLAVĂ DOMNULUI, necunoscută publicului larg. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu şi Satanei pentru asta, alternativ. Scriam atât de prost în acei ani, când eram prea imatură să-mi conştientizez personalitatea artistică. Cam la fel de prost şi de afon precum cânta Andreea Bălan.

Dar presupunând că s-ar fi nimerit vreun adult suficient de sadic şi de însetat de bani să arunce pe piaţă textele alea de un amatorism bubuitor, şi publicul ar fi fost atât de idiot încât să pună botul – tot nu m-aş făli. Pentru că rahatul e rahat, indiferent câtă lume îl haleşte.

Andreea, fă-ţi ţie un bine şi redescoperă autoironia. Ai fost jenantă în perioada ta Andre. Jenantă big time. Falsai crunt şi cântai nişte texte oripilante pe coloane sonore de patru note. Te mişcai ca o cizmă şi te îmbrăcai ca o prostituată basarabeancă furată şi înţolită de un clan de cămătari bucureşteni de periferie.

Nu ai de ce să te lauzi cu asta.

Cere-le politeţe cretinoizilor nu pentru că ai fost vedetă, ci pentru că, între timp, ai devenit om.

E singurul argument de care ai nevoie.

Sursă foto: Facebook.

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.