Bătrânul croitor

Sewing machine

-Bună ziua.
-Ce să fie? mă întreabă în uşă.
-Vă rog să-mi strâmtaţi pantalonii ăştia că am dat şi eu trei kilograme jos.
-Foarte bine. E urât pentru o fată tânără să fie grasă.

În mod normal, aş declanşa o tiradă specifică nu-îmi-dai-să-mănânc-deci-nu-îmi-dai-verdicte, dar sunt oameni, mai ales bătrâni, cărora le trec cu vederea hachiţele. Mai ales că remarca e complet lipsită de aroganţe de cocalar, “dacă ai avea trei kilograme mai puţin te-aş fute”. E o remarcă sobră, de critic de artă care analizează un tablou. Croitorii bătrâni de ambele sexe au darul ăsta – de a-ţi face observaţii fără să o iei personal. Nu te ataci la medic dacă îţi zice că ai apendicită şi nu te ataci la croitor dacă te face grasă. Sau mă rog, sugerează că ai fost. Ştii că e un diagnostic.

-Ce mai face Samantha?
Samantha e pisică bătrână şi somnoroasă, cu mustăţi albite de vreme.
-Doarme în camera ei.

Bătrânul croitor e văduv, copiii lui sunt plecaţi în străinătate. “Camera pisicii” e fosta cameră a copiilor. Fosta sufragerie e acum atelier, cu aţe şi bucăţi de material de toate culorile, pungi cu diverse haine de la alţi locatari. Deşi e croitorie la două străzi distanţă, toată lumea îi solicită serviciile.

-Mă ajuţi şi pe mine să tăiem unghiile Samanthei şi te servesc pe loc?
-Cum să nu?
Am experienţă şi skill în a tăia unghiuţe de pisici. De fapt, secretul e să nu tai prea de la rădăcină, să nu atingi vreun vas, şi să acţionezi repede, ferm şi fără ezitări. Unghiuţele pisicilor se taie în ritm de optimi de notă, să nu apuce să se supere cu adevărat.

-Tu eşti fată frumoasă, ar trebui să te măriţi.
-Nu mai bine discutăm despre ceva frumos? Cine v-a mai adus lucruri de modificat?
-Vecina de sus, dar s-a îngrăşat ca o scroafă. Vai, în ce hal a explodat. I-am zis: Dacă mai pui zece kilograme pe tine de Crăciun, nu te mai primesc. Te duci la ăia de la colţ.
-Hai, nene, iart-o şi pe ea, intervin eu.
-Eu o iert, dar n-o iartă hainele. Să ai grijă de tine şi să nu te îngraşi.
Mă măsoară cu un metru de croitorie.
-Da, ai dat trei centimetri. Să te ţii de treabă, că tu dai şi pui la loc.
-Ştiu.
Bzzz, face maşina de cusut, la fel de bătrână ca şi proprietarul ei.
-Să nu mănânci de sărbători.
Deja mă umflă râsul. Îmi şi imaginez ce soţ o fi fost.
“Câte sarmale ţi-ai pus, nevastă? Ce? Patru? Pune două înapoi că te îngraşi!”
-Gata. Du-te la baie şi probează.
Mă duc, probez.
-Aşa. Vreau să vii înapoi într-o lună să ţi-i mai strâmtez o tură!
E un domn mărunţel, cu părul alb şi cu o asprime de director de şcoală de altă dată. Zici că m-a lăsat repetentă şi că mă cheamă-n vară.
-Zece lei.
-Da, vă rog!

Şi în timp ce cobor scările, cu pantalonii modificaţi pe braţ, mă întâlnesc pe scări cu vecina de sus:
-V-a luat mult?
-Zece lei.
-Ce om. Mie mi-a luat douăzeci că cică am explodat. A’ dracu’ pielea pă el!

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Cris says:

    Simpatic domnul. Cred ca nu mi-ar strica nici mie un cerber de acest fel, dar nu chiar acum… am ego-ul cam fragil momentan :))

  2. M-ai făcut curioasă. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading