Viitorul este unisex

Acum câteva zile, am avut o interacţiune amuzantă într-un magazinaş de haine. Mă uitam pe la cămăşi bărbăteşti, pentru că noul meu proiect le impune. Când, deodată, se apropie de mine o fată. Ţine în mână o pereche de blugi. “Aşa îmi plac ăştia. Dar nu ştiu dacă nu sunt prea bărbăteşti din croială”.

Atunci m-a izbit pentru prima oară gândul că asta poate fi o problemă pentru unii oameni. Din punctul meu de vedere, n-au existat niciodată “haine croite bărbăteşte” şi “haine croite femeieşte”, ci doar haine care mă puneau în valoare la modul în care îmi doream eu şi haine care mă dezavantajau.

“Dacă vă stau bine”, contează?”

În exact zece minute, am văzut-o la casă. În coş, pe loc de cinste, tronau blugii bărbăteşti pentru care avusese nevoie de aprobarea mea.

***

Pe vremea străbunicilor noştri, îmbrăcămintea era sever şi strict delimitată, pe sexe. Ba chiar mai mult, existau croitori pentru domni şi croitorese pentru dame, fiecare cu meseria lui bine determinată, fiecare refuzând cu indignare să aplice un retuş pe un articol de îmbrăcăminte aparţinând celuilalt sex. Exista chiar o glumă franţuzească: Care e diferenţa între un tailleur (croitor pentru bărbaţi) şi un couturier (creator de veşminte pentru doamne? Răspuns: Tailleur îmbrăca bărbaţi şi dezbrăca femei, în timp ce couturier îmbrăca femei şi dezbrăca bărbaţi.

Totul era diferit: de la textilele utilizate, la poziţia nasturilor, şi chiar şi la detalii care nu incită pe nimeni, cum ar fi forma degetarului.

***

Pe de altă parte, odată cu emanciparea femeilor, o parte dintre acestea şi-au exprimat fascinaţia pentru simplitatea, graţia, prestanţa şi utilitatea practică a modei masculine. O figură emblematică pentru oficializarea relaţiei dintre femeile de carieră şi hainele de inspiraţie masculină a fost – şi pariez că v-aţi aşteptat să o menţionez – icon-ul modei franceze, Coco Chanel. O fată orfană, care a învăţat croitoria pentru că statutul ei social o obliga să muncească – pentru că nu-i aşa, viaţa e întotdeauna mai complexă decât teoriile ridicole despre rostul femeii în societate – Coco şi-a deschis primul mic atelier parizian în 1910, şi, pas cu pas, a revoluţionat moda, introducând în garderoba doamnelor pantalonii, respectiv legendarul costum Chanel. “Luxul trebuie să fie confortabil, sau nu e lux”, era deviza ei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Mademoiselle with Serge Lifar,1930s. . . . . . #cocochanel #sergelifar #balletsrusses

O postare distribuită de David Duncan (@davidduncan247) pe

Mama modei unisex. 

 

În 1930, a văzut lumina ecranelor filmul “Morocco”, care a impus o imagine clasică pentru era de aur a Hollywood-ului: Marlene Dietrich într-un rol de cântăreaţă de cabaret, purtând un costum bărbătesc cu nonşalanţă şi sărutând o femeie. Scena a făcut gurile rele să vorbească luni în şir, dar filmul i-a adus lui Dietrich statutul de vedetă internaţională şi a cimentat popularitatea unui stil care va rămâne veşnic actual.

 

După revoluţia hippie, tot Hollywood-ul a promovat, prin comediile sale romantice, o nouă imagine care a intrat în cotidian: femeia care, după o noapte pasională de sex, se îmbracă în tricoul, cămaşa sau blugii “lui”, ba poate chiar pleacă la muncă purtând acest articol vestimentar masculin, ca o amintire a serii precedente.

Iar pentru mileniali, graniţa dintre sexe şi ce anume ar trebui să poarte fiecare dintre acestea e mai “blurred” ca niciodată.

“Pe clienţii noştri nu îi interesează nici cât negru sub unghie dacă un anume articol e listat la ‘bărbaţi’ sau la ‘femei’”, povesteşte Cosmina Santa, manager al companiei Holy Fashion. “Vin fete să cumpere blugi sau sacouri bărbăteşti, vin băieţi să îşi aleagă tricouri înflorate sau brodate. Şi ambele sexe pleacă mulţumite”.

Trendul vine, ca de obicei, de pe catwalkuri, unde, în ultimii zece ani, fusta pare să fi devenit un accesoriu comun pentru bărbaţi. Şi, deşi nici companiile ready-to-wear, nici omul obişnuit nu vor urma cu acelaşi curaj nivelul de experiment al marilor designeri, un aspect cert este dat de interesul ambelor sexe în a purta articole care arată minunat atât pe el, cât şi pe ea.

Dacă vreţi şi permiteţi o glumă incorectă politic, avantajul expresiei vestimentare unisex e similar cu acela al bisexualităţii. De ce să te bucuri de şansa de a ieşi doar cu 50% din omenire, când poţi cu 100%?

În cele din urmă: nu avem decât a încheia cu o recomandare pentru ambele sexe. Achiziţionează-ţi într-o zi ceva purtat de obicei de reprezentanţii sexului opus. Nu e nevoie de ceva radical. O cravată, dacă eşti fată, sau o eşarfă pufoasă dintr-un material fin, dacă eşti băiat. Experimentează senzaţia. Nu vei avea decât de câştigat.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Alexandru' says:

    Nu vă mai preoucpați, totul va fi bi. Neagă careva? 🙂

    Totuși, să recunoaștem, e mai la-ndemână migrația către vestimentația masculină. Cu exemplu tău, o cravată o legi și de un maiou, pe când eșarfa pufoasă nu s-ar pupa prea bine cu barba – n-ai apucat să te bărbierești, ai jumulit-o pe pufoasă 🙂

  2. Alexandru' says:

    Zău. Ce-am câștigat?

    Sorry, am crezut că te duci cu gândul la ceva mai fluffy-puffy kind of pufos, care să sublinieze mai clar latura feminină, că doar ai comparat cu o cravată, în postarea ta vorbindu-se de chestii radicale (pentru vremea lor). În plus, să zici că bărbații nu poartă eșarfe, fulare, țoale pufoase (pufosul subliniat de tine și neînțeles de mine-n primă instanță) mi se pare cumva ciudat, că doar n-o fi totul scrobit și rugos la noi doar pentru că bărbații adevărați nu se bărbieresc cu aparate cu bandă aloe și lame care alunecă, ci cu șmirghel.

  3. Gabi says:

    “Glumă incorectă ploitic”?
    Tocmai ca e corectă politic 😉

  4. Lorena Lupu says:

    Mulţumesc. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: