Vineri, ne vedem în Club A

Una dintre cele mai incitante invitaţii pe care le-am primit în ultima vreme vine de la grupuleţul de tineri care au înfiinţat Hyperliteratura, acest site de cultură independent, neafiliat Uniunii Scriitorilor, prin urmare liber de obtuzităţi, idei fixe şi ură preprogramată pe noile valuri.
După ce au muncit ani în şir, cu o dăruire demnă de tot respectul, la siteul Hyperliteratura, oamenii s-au gândit să se extindă şi să înfiinţeze şi o editură. Primul lor proiect este o ambiţioasă şi aprofundată Istorie a rockului românesc, “Rock sub seceră şi ciocan”, concepută cu pasiune de autentic cunoscător de Ion “Nelu” Stratone, realizatorul emisiunii de radio “A lu’ Nelu” (şi a altor emisiuni de radio). Născut într-o epocă în care muzica era scumpă şi rară, adusă cu sacrificii de peste graniţe sau cenzurată fără cruţare de autorităţi, Nelu are o iubire atât de oarbă şi de necondiţionată faţă de rock, cum noi, cei crescuţi cu o mentalitate a abundenţei, nici nu ne putem imagina.
Asta e prima impresie care te izbeşte când deschizi cartea.
Nu vă aşteptaţi să fie o lectură uşoară, care să concureze cu cutia de Ariel în timp ce staţi pe budă. Nelu e un documentarist, şi asta înseamnă date şi nume, exact ca un manual de istorie. Şi exact ca un manual de istorie, “Rock sub seceră şi ciocan” reuşeşte să fie o cronică izbitoare a stupizeniei încrâncenante a regimului comunist. Dau un exemplu:

“Jazzul fiind considerat de autorităţi drept propagandă imperialistă, eram nevoiţi să recurgem la tot felul de subterfugii. Cu piesele instrumentale nu aveam probleme. Le botezam cu un titlu românesc. Ce ştiau tovarăşii din partid şi comisiile de vizionare care cenzurau totul: ziare, spectacole publice, programe de radio şi televiziune etc. De unde să le treacă lor prin minte că „Floricele pe câmpiile socialismului” era de fapt o piesă americană
veche de jazz. Şefi de orchestră precum Edmond Deda sau Teodor Cosma, care au avut un rol major în promovarea jazzului, îşi prezentau concertele sub denumirea deghizată de… muzică uşoară, trecând astfel prin sita cenzurii”
.

Cartea “acoperă” istoria rockului din născare pe meleagurile româneşti (anii 60) până la revoluţie. Şi e exact atât de grandioasă, veselă pe alocuri şi tragică în fond pe cât vă aşteptaţi să fie o astfel de poveste. Confruntat cu dictatura imbecilizantă, rockul a fost mai mult decât un curent muzical. A fost o armă şi o formă de terapie.

Vineri, 25 noiembrie, la ora 19, această carte se lansează în Club A, şi, după cum mi-a explicat Andrei Ruse, coordonatorul Hyperliteraturii, “le trebuia şi o gagică deşteaptă şi mişto care să le aibă cu rockul”. Mă bucur că, pornind de la această fişă a postului, prima persoană la care s-au gândit am fost eu. 🙂

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. George says:

    eu as veni cu drag. sa mor. da’ sunt incult.

  2. levmallev says:

    🙂 🙂 🙂 george, george!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: