BronteXXX

Noua versiune de La răscruce de vânturi a indignat atâta lume, încât suspectez că regizoarea Emerald Fennell a creat anumite secvențe special pentru ragebait. Dar cum pe mine mă indignezi greu, dacă nu mă înjuri și nu încerci să mă mocangești, am decis să văd filmul cu ochii mei neinfluențabili, să ajung la o concluzie proprie.

Să vorbim puțin despre La răscruce de vânturi, cartea lui Emily Brontë. Romanul este excepțional, și e pe bună dreptate considerat o capodoperă clasică a literaturii engleze. E impresionant și prin originalitatea – pentru acea perioadă – a temelor pe care le propune. Heathcliff e un băiat de etnie rromă, adoptat de familia Earnshaw, iar discriminarea, rasismul, umilința, abuzul domestic, teme în mare parte inexistente până atunci într-o societate patriarhală în care autorii bărbați lăudau femeia cuminte și devreme acasă, au fost considerate șocante și imorale. Povestea de dragoste între Heathcliff și Catherine, fiica bogată a moștenitorului, e dificilă tocmai pentru că eroina are, pe de o parte, o imensă dragoste și compasiune pentru băiatul cules de pe drumuri, dar niciodată integrat pe deplin, și, pe de alta, e conștientă de statutul ei social și de obligația de a respecta legile nescrise ale clasei căreia îi aparține. Am putea spune că Wuthering Heights este un roman woke avant avant avant avant avant la lettre.

Tocmai pentru că romanul e atât de profund și de emoționant, multă lume s-a supărat foc pentru că versiunea lui Fennell pare remakeul p0rn0, mult simplificat și „ok, ne f*tem și noi odată”? Pot înțelege asta. Pe de altă parte, romanul e în continuare acolo. Emerald Fennell nu a făcut decât să propună o viziune personală. Cam cum făcea Alexander Hausvater montări din Cehov în anii 2000, simplificând mult povestea și emoțiile, și înlocuindu-le cu decoruri somptuoase, costume care să-ți ia ochii, coregrafii izbitoare și mult pitoresc de dragul pitorescului.

Ce mi se pare interesant e cum reușește Fennell să creeze senzația că te uiți la cel mai torid film adult fără prea multă nuditate și fără prea multă acțiune revelatorie, în sine.

Prima scenă cu care începe filmul anunță la ce să ne așteptăm. În timpul genericului, auzi gemete. Ai sentimentul că va urma un cut to amor. Dar nu, e cut to spânzurătoare în piața publică, în fața unei mulțimi care asistă extatică la moartea unui om. Omul spânzurat e cel care geme și un plan detaliu ne dezvăluie ditamai mătărânga conturându-se în pantaloni. Deja vezi o venă pulsând la tâmpla indignatului de serviciu din sală, în timp ce regizoarea îți anunță ce o interesează pe ea cu acest film: explorarea modului în care suferința devine plăcere și plăcerea devine suferință.

Da, extrem de superficial. Dar hei, trăim într-o eră în care Fifty Shades of Grey e succes de box office, deși are același subiect. Măcar filmul lui Fennell e impecabil din punct de vedere estetic.

Urmează povestea lui Heathcliff și a lui Cathy, urmărită mai degrabă din ipostaza posesiunii pe care acești doi oameni o formulează unul asupra celuilalt, și a senzualității care îi pune mereu în ipostaze toride, chit că acestea nu sunt aproape niciodată explicite. Cei doi adolescenți surprind, de exemplu, o partidă de amor între slujitori în grajd. Camera nu pleacă de pe chipul lui Cathy, cu ochii acoperiți de palma lui Heathcliff, să nu vadă nimic indecent, dar însuși acest refuz devine p0rn0 pur. Cred că gooning e termenul de specialitate.

Când Heathcliff o surprinde pe Cathy masturbându-se în boscheți, îi ia mâna proaspăt scoasă din zona intimă și îi suge degetele, admit, a fost prima oară în vreo zece ani în care am simțit un fior erotic în sala de cinema. Și da, doi eroi îmbrăcați, nimic inappropriate în cadru. Lungi scene de nuditate din toate pozițiile nu îmi provoacă o astfel de reacție.

Să creezi atâta p0rn0 fără să faci propriu-zis p0rn0 e o aptitudine în sine.

În plus, atât Margot Robbie, cât și Jacob Elordi îmbrățișează propunerea regizorală și o duc până în pânzele albe.

Rezumând: cum te vei raporta la Wuthering Heights al lui Emerald Fennell depinde în totalitate de așteptările cu care mergi la film. Dacă te aștepți la o poveste romantică de epocă, o să fii încă un indignat. Dacă te aștepți la un 50 Shades of Grey stilizat și mult mai convingător actoricește, garantez că o să uzi scaunul.

Mie îmi place să ud scaunul. Ție?

***

Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.