“Tu mai stai, Ziţo?”

Mă enervează oamenii-lipitoare.

Oamenii care se oploşesc pe capul tău (fie online, fie irl) şi încep să te fută vertiginos şi sistematic la icre. Ajungi să-ţi fie atât de silă de ei, încât le fuţi mamele din cinci în cinci minute, poate-poate îi determini să ia şi ei puţină distanţă.

Asta nu înseamnă că sunt un grinch singuratic. Dimpotrivă, iubesc tovărăşia oamenilor şi îmi place să fac lucruri cu ei. Până în momentul ăla absolut iritant, când încep (unii, nu toţi)  să ţi se suie-n cap şi să te sufoce cu insistenţe.

Omul normal nu face asta. Pentru că omul normal are propria lui nevoie de intimitate, are muncă de făcut, are şi alţi prieteni, pe scurt, are o viaţă. Şi atunci, viaţa omului normal şi a ta decurg normal, se intersectează în momente reciproc agreabile şi continuă normal.

Omul-lipitoare e genul musafir nepoftit, pe care-l uită Dumnezeu pe capul tău. Tu ajungi să te demachiezi, să te speli pe dinţi, să scoţi peruca şi proteza, să le pui în pahare pe noptieră, în ideea că a sosit momentul să se care, iar el nimic. Omul-lipitoare e ăla care nu simte că a sosit momentul să se ducă acasă. Şi se miră de ce e lumea rea şi de ce nu-l invită nimeni nicăieri. Iar dacă-l bagi în vagin matern – unic mod de a-l expedia – brusc, devine duşmanul tău înverşunat şi se apucă să te înjure la toată lumea, cu aceeaşi insistenţă cu care înainte te futea la icre şi îţi sugea energia.

Omul-lipitoare ar trebui împuşcat la naştere. Şi planeta ar fi mult mai aerisită şi mai locuibilă.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

32 Responses

  1. lorinelul says:

    Majora greseala sa-l ai in cercul de prieteni to begin with. Am un “nasuc” antrenat pt astfel de dobitoci si le tai macaroana inca din stadiu de faina.

  2. Constantin says:

    De acord cu impuscarea, la nastere!!Dar daca nu e lipitoare?

  3. neax says:

    Soluţie parţială: Când vine la tine, nu scoţi niciodată sticla de ţuicoză de 1 litru plină. Nu pleacă înainte de golirea completă.
    B: Îţi ţii şi peruca în pahar sau ai proteză din 2 bucăţi?

  4. gicha says:

    lasand la o parte rautatile primite. Asa vad eu o impacare cu Lorena

    Sa ma laud. Am cumparat cartea in seara asta o citesc maine si poimaine o visez si raspoimaine va spun efectul Va urez postari fericite sau poate mai bine cumparati si voi cartea si marti tocam aici impresii Este un mare avantaj sa ai aici pe autor care poate sa-ti traduca ce nu ai pricipit cu riscul ca moare de nervi asa cum am facut eu Bye!

  5. Sorina D. says:

    Foarte inspirat titlul articolului !

    • Denisa M. says:

      vezi co sa vina un baiat la tine trimis de mine. are o problema care imi excede expertiza. sper sal rezolvi tu.

  6. Gheara says:

    Dar daca pui o lipitoare pe pula, ce face? Suge sangele din pula sau sperma din pula? Dar pe coaie? Poti fute un cur cu o lipitoare pe pula, si pula bagata in cur?

    • Denisa M. says:

      1. incearca sio sa vezi
      2. 90% sangele
      3. vezi 2.
      4. intreabo pe vecina de deasupra Sorina D. ca dupa gravatar pare fata citita care stie chestii dastea.

  7. Denisa M. says:

    atata timp cat unitatea nare afisat programu de functionare L-V 09-18, S 09-14, D inchis, se subintelege cai nonstop pana la ultimu client. referitor la clientela, jupana nare de ce sa se mire de calitatea execrabila a majoritatii consumatorilor intrucat nica-ieri nu scrie acesul interzis cainilor, tiganilor, gaozarilor, labagiiilor, gen.
    varsundumi offfull, consider ca nam nici un motiv plauzibil argumentat sa parasesc incinta, deci dau statia si mai tare pa sistem turbo.
    si daca ma fac a dracului ma inbat ma urc pe mese si fac striptis dandumi chiloteiii jos si punandui lu neax pe cap.

  8. Denisa M. says:

    SA INCEAPA PETRECEREA!!!!

    dedicatie e e e e, pentru tru tru tru, domnul Gheara, a a a, sa traiasca, a a a:
    “oh mama this boy surely has some gipsy blood”

  9. Gheara says:

    M-am basit.

    • SfChristian says:

      @Gheara,
      Christosu’ mă’tii, delicat.

      Să te beși la mumă-ta-n gură
      Și să-ți moară clitorisul deghizat în pulă.

      Să te fută frică fără sloboz de adrenalină
      Și să fii scuipat ca sămânța de mandarină.

      P.S.: Să mai plângă și Bridgett Bardo după tine, potaie.

  10. gicha says:

    ,,De ce mama tampitilor este atat de prolifica?,,
    erotismul dispare cand sangele stationeaza doar pana la nivelul genunchilor

    • Denisa M. says:

      daca mumata, eroina, nu stie, atunci nimeni nu stie.

      PS. cati frati sunteti?

        • Lorena Lupu says:

          serios, ai ajuns să mă enervezi atât de tare, că mi-aş dori să existe automatic response, ca la mail, când e lumea-n concediu. “Ne pare rău, sunt în concediu, reveniţi după 10 ale lunii viitoare”.

          În cazul tău, mi-aş dori să pot seta automatic response “mai du-te-n pula mea”, ca să nu mă chinui s-o tastez manual de câte ori dai un comentariu.

        • gicha says:

          te enervezi aiurea
          Nu asta este scopul meu (daca ar exista un scop) Nu ma mai trimite atat de des in pana ta ca ma obisnuiesc si incepe sa imi placa. Tu ti-ai atins scopul ai reusit sa ma faci sa cumpar cartea acum o savurez . De ce vrei sa ma faci sa o arunc in foc inainte sa o termin?

  11. Gheara says:

    Denisa m: Mi-ar placea sa ti-o trag in cur.

  12. Denisa M. says:

    observ (oare de ce nu ma mira?) ca barbatul roman sta ca proastanpula/porcu futut de Gheara in papusoi si nu se inplica sa faca amosfera sa ne simtem bine, sa insufleteasca petrecerea.
    ia sa bag un moment surpriza de erectat entuziasmu si chefu de viata:

  13. Nicoleta says:

    pe domnisoara o vazui alaltaieri. Am ramas perplexa de spectacolul oferit

  14. Denisa M. says:

    @baetii romani

    ma-tzi deceptionat (a cata oara!?). deci pe langa ca de regula le aveti mici mai sunteti si moartea pasiuni. deci io am luat accuweatheru la puricat sa aflu undei cald si bine si unde este insule cu plaje cu palmieri si nisip fin si soare si cald si apa calda si albastra si oameni cu puli mari nu ca ale voastre mici. deci io plec in lagos-nigeria unde maine este 33 de grade si poimaine 32 si toata luna cam peacolo si noaptea nu coboara sub 24, sa ma distrez.
    ramaneti voi cu ponta si cu antena3 si cu ceilalti dobitoci ca voi ce ati votat 75% cacatii de uslamisti spalativa pe cap cu basescu si marga si mona pivniceru si cacarau si iliescu, eu maine fac baie in oceanul cald….sau marea?…pzm ceo fi acolo, nare importanta atata vreme cat o sa fiu fericita.

  15. Denisa M. says:

    ramaneti voi cu gutza cu copilu minune cu capatos cu ciutacu si mircea badea cu cantecele voastre de cacat despre dujmani si ca ele e curve si va inselat. si voi suferiti si va duceti la birt si beti sa va inecati amaru toate posircile de prosti ce santeti in loc sa cititi si voi o carte si sa mergeti la fete cu macar o floare si sai ziceti sarumana si sa respectati femeile nu ca tatal vostru care dupa ceo fute pe mama voastra o trimite dupa bautura ca sa se imbete si so bata si so puna sai spele ciorapii imputiti si chilotii asisderea.
    io cand o sa fiu aici (vezi mai jos clipu) sio sami vina sa fac pipi si/sau kk o sa ma gandesc la voi, firatzi ai dracului sa fiti de impotenti ce sunteti, porcilor.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading