Cadouri pe care să nu le faci de Crăciun

Pariez că, dacă dau un status pe Facebook în care îi invit pe comentatori să-mi descrie cel mai neinspirat cadou primit de Crăciun, se creează un șir de lamentații ca pe pagina lui Liviu Dragnea într-o zi banală de marți.

De fapt, stai. Să nu rămână doar un banal intro. Înscrieţi-vă la cuvânt şi povestiţi-mi care e cel mai oribil, nasol, enervant, neinspirat cadou pe care l-aţi primit şi de la cine, şi mai facem un al doilea articol pe subiect, de data asta cu punctul vostru de vedere.

Toţi ştim ce nu ne place. Dar adeseori facem greşeala de a dărui altora exact lucruri pe care nu ne-ar plăcea să le primim. De ce? Din lene, complezenţă, nepăsare, sau vieţi stresate şi ocupate de alergătură, care ne permit să ajungem să cumpărăm cadouri abia pe 24 decembrie pe la prânz.

Hai să facem anul ăsta diferit, şi să căutăm, pe cât posibil, să nu mai facem următoarele cadouri.

A) Şosete 

“E bărbat, ce se presupune că trebuie să-i dau?”. La cum a evoluat industria cosmetică pentru bărbaţi în ultima vreme, orice, de la ser hidratant cu acid hialuronic şi până la mască de păr cu ulei de argan şi extract de ylang – ylang. De la chestii de care are nevoie în gaming şi până la chestii de care are nevoie în sportul lui preferat.

Şosetele sunt un cadou lipsit de orice capacitate de a bucura pe cineva.

“Da, Lorena, dar tu ne-ai zis mereu să nu-ţi aducem flori, ci dresuri de damă mărimea 5”.

Sigur. Cu micul amănunt că, trei anotimpuri din patru, dresurile se văd, şi, exceptând lunile iulie şi august, nu vrei să defilezi fără ele prin oraş, că mai maschează din imperfecţiunile piciorului. Şi cum sunt eu emisă în format cocostârc, trei sferturi picior şi restul persoană, cu o pereche de dresuri îmbraci trei sferturi din cetăţean. Iar dresurile de calitate sunt scumpe ca nişte flori.

Şosetele, pe de altă parte, se văd doar dacă eşti genul pervers dubios care stă belit pe genul ăsta de detalii sau hater al lui Dragnea şi vrei să-l expui că poartă şosete la sandale. Altminteri, sunt exact un centimetru între pantof şi cracul pantalonilor, sunt ieftine, total neinspirate şi toată lumea are un sertar plin. Sigur, nu neapărat împerecheate, dar hei, ăsta e siteul fetei cu jumătate de cap periuţă şi jumătate bob franţuzesc.

Şosetele NU sunt un cadou. Dacă-ţi pasă să nu răcească Gigel la cuc, ia-i şosete ca pe seminţe, extrasărbătoare, pur şi simplu în trecere. Cred că o foaie albă cu o înjurătură de mamă are un potenţial mai amplu de a fi cadou decât şosetele.

B) Animale de companie 

OK, ăsta e un subiect mai grav decât şosetele, dar şosetele au un număr mai mare de înfăptuitori, de aceea le-am pus primele.

Când faci cuiva un cadou, se presupune că e ceva menit să-l răsfeţe şi să-l alinte, nu să-l pună la muncă şi cheltuială. Animalele de companie făcute cadou sunt ca acea categorie de români din străinătate care mă tot freacă la icre cu “Îţ citim textele, prin urmare ce mişto ar fi să ne vizitezi”.

Da, un căţeluş sau o pisicuţă sunt nişte făpturi adorabile, pufoase, cu ochişori mari şi nevinovaţi. Dar sunt totodată fiinţe vii, care trebuie educate să respecte nişte reguli, hrănite corect şi la intervale regulate, adăpate, periate, plimbate, depuricate, decăpuşate, vaccinate, şi periodic, păzite noaptea când sunt bolnave.

E genul de responsabilitate care te leagă pe minimum 10 – 15 ani, şi e o bădărănie de nedescris să pui pe cineva la aşa ceva fără să verifici aprioric disponibilitatea.

Da, dacă îl sau o tot auzi oftând: “Vreau un căţeluş / pisoiaş”, e ok. Dar şi atunci. Oamenii pot spune că vor multe. Puşi în situaţie, se vădesc a fi mai puţin doritori decât enunţau într-o conversaţie de seară, când încercau să te impresioneze cu sufletul lor sensibil.”

C) Eterna cană ironică

Da, ştiu, “banii n-aduc fericirea, dar o întreţin”, sunt “cea mai bună mamă, soţie şi comandantă de detaşament”, sunt “Săgetător până la moarte”, sunt “pornela nebuna” şi mai am şi o cană care avusese un mâner în formă de falus erect, numai că a dat-o Pulache pe jos şi i-a rupt pârdalnicul mădular.

Cred că avem cu toţii mai multe căni ironice decât are nevoie un regiment întreg de însetaţi şi, sincer, nu mai vrem. Dă-mi orice memă de pe net şi cred că am cană cu ea.

Şi mai e o problemă cu inflaţia de căni. Dacă eşti genul care bea multe cafele şi scrie în pat, ca mine, ai perpetuu colecţie de căni în jurul patului. Până o murdăreşti pe ultima, apoi aduni tot efectivul de căni şi le speli dintr-un şut.  Cu cât sunt mai puţine căni, cu atât fenomenul ăsta oribil prezintă o ciclicitate mai scurtă.

D) Suvenirul total inutil 

Dacă pe vremea maică-tii erau peştele de sticlă, balerina şi calul de porţelan, care ocupau loc pe mobilă şi colectau praf, lungind procesul de ştergere a prafului cu tot atâta adunat de obiecte fără rost, sens și logică, acum adăugăm figurina haioasă din ce material vrea musculatura ta, suportul de aromaterapie, turnul Eiffel în miniatură, bila de cristal în care ninge, şi multe, multe, multe, multe alte idioţenii care nu folosesc nimănui cu nimic.

Decât să-i iei cuiva aşa ceva, să ocupe loc degeaba, mai bine ia-i o pereche de gantere, adaptate la potenţialul fizic. Şi alea o să ocupe loc degeaba, dar măcar îi vor aminti periodic că ar putea face ceva pentru propriul fizic.

E) Articole de gospodărie

Din primii bani pe care i-am câştigat, copil fiind, am luat cadouri de Crăciun alor mei. Şi, pentru că bunică-mea avea această mătură veche, urâtă de te lua cu vertij, uzată de zici că o cumpărase resigilată de la Muma Pădurii, i-am luat o mătură chinezească, nou-nouţă, de plastic, colorată frumos, cu băţul roşu, partea de jos galbenă şi perii verzi şi albaştri.

Mi se părea că am nimerit un cadou bestial, şi aşteptam entuziasm răvăşitor.

Noroc că bunică-mea n-a fost niciodată o subtilă cu mine, altfel rămâneam proastă până azi. M-a porcăit şi m-a măgărit cu generozitate, apoi mi-a explicat că articolele de menaj sunt unelte de muncă, iar cadourile sunt plăceri.

Beneficiază toată familia de pe urma respectivului cadou? Atunci nu e cadou, e utilitate.

Acum, înţeleg. Şi dacă ar încerca cineva să-mi dea o mătură cadou, sigur i-aş face examen proctologic cu ea.

F) Cadouri de neam prost 

Aici, o să mă refer la acea categorie de cadouri care ies din sfera de interes a omului respectiv. Şi unde mârlănia e de conjunctură. Şi cel mai clasic exemplu e să oferi un vibrator unei virgine. Un vibrator e cadoul ideal pentru amica ta videochatistă, dar nu pentru tocilara clasei, care sparge coşuri pe furiş şi visează s-o ţină şi pe ea unul de mânuţă.

Cât eram adolescentă, îi luam mamei creme de faţă şi vopsea de păr, pentru că aş fi vrut să arate bine, şi mi se părea că părul cărunt o urâţeşte din avion. Mama refuza să se atingă de vopsea, trecea prin faza “sunt o divorţată singură şi abandonată, toţi bărbaţii sunt măgari, nu mă interesează cum arăt.”

Dar nu arăţi bine pentru bărbaţi, arăţi bine pentru tine în primul rând.

Pe atunci, la 14 ani, mă scotea îngrozitor din minţi conceptul că un om ar putea face ceva pentru propriul look şi nu face. Mai ales după ce eu dădusem bani strânşi cu greu pe ele.

Acum înţeleg. Orice om are dreptul să arate cât de îngrijit sau neglijent vrea muşchiul lui. Orice om poate opta pentru servicii de îngrijire complexe, sau să se lase în paragină ca agricultura românească. Nu e treaba ta să-i impui ce să facă. Dacă starea de abandon a femeii se cerea răcnită prin piele deshidratată şi păr alb, cine păsărica lui Hector eram eu să o conving de contrariu?

Pe scurt, copiii moşului. Ţineţi cont de universul interior al omului şi cadorisiţi-l adecvat. Nu daţi vibratoare la fecioare şi nici topoare la vasluieni.

Şi aştept în comentarii poveşti despre cel mai oribil şi neinspirat cadou din viaţa voastră. Uimiţi-mă.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.***