Catastiful de false probleme: “Vrei doar laude”

Periodic, vine câte un arţăgos. Şi începe să administreze copite virtuale. Moment în care eu îi răspund aşa cum cred că ar trebui să răspundă toată lumea la bullying: cu aceeaşi monedă, că poate arţăgosul nu e conştient cât e de neplăcut ca interacţiune.

Şi atunci arţăgosul se înfoaie tot şi mi-o emite pe aia, sinistră, care-mi scoate bube din zorii internetului: “Tu de fapt vrei doar laude”.

Pasămite, arţăgosul se trage din cartiere de periferie, unde existau două tonalităţi: curlingăiala, faţă de clanul mafiot dominant, de faţă cu care nu  cârâi, că te trezeşti cu ficatul exportat pe piaţa de organe, şi arţăgoşeala, faţă de ăia pe care vrei să-i convingi că-s mai slabi decât tine.

Tonul comunicării normale, neutre, e ceva complet de neconceput. Pentru că tonul normal, necompetitiv, calm, relaxat, presupune un nivel de civilizaţie la care arţăgosul încă n-a ajuns.

Eu nu sunt în competiţie cu absolut nimeni, nici online, nici offline. Ştiu cine sunt, ştiu ce pot, sunt relaxată cu cine sunt şi ce pot, şi n-am nimic de demonstrat nimănui. Şi tocmai din acest motiv, am fitilul extrem de scurt când vine câte unul (rar una, mai degrabă unul) şi caută să mă bage în competiţii în care nu m-am înscris. Nu mă interesează să încordezi musculatura la mine şi nu mă interesează să iau la cunoştinţă că eşti bengos. Fii bengos pe tarlaua proprie şi arţăgoşeşte-te la oameni care-ţi datorează lucruri.

Am avut un caz extrem de insistent de hater care nu se mai dădea cu ura de pe textele mele. Zici că era siteul lui, că eram angajata lui, că-mi plătea un salariu uriaş să-i livrez calitate, iar eu nu mă executam. I-am dat block şi ban de pe 46952567890 de ipuri reale, false, rotative, până când a înţeles ideea şi s-a cărat. S-a cărat două săptămâni, apoi a revenit cu un comentariu apreciativ, căruia i-am răspuns cu “mulţumesc”, ca orice om educat.

Pffff, şi unde nu sare: “A, dacă ăsta e pozitiv, îl laşi!!!”.

Huh? Prea puţin mă interesează reacţii pozitive nebazate pe calitatea contentului şi pe tema articolului. Prea puţin mă interesează să-ţi demonstrezi tu ţie idei fixe preconcepute cu care nu am nimic de a face şi prea puţin mă interesează cum performez eu pe baza numitului set de idei fixe.

Iar legat de reacţiile pozitive şi cele negative, treaba e în felul următor:

Eu nu am o datorie faţă de internautul oarecare să livrez conform aşteptărilor lui. Nu am de ce să mă lupt să cuceresc bunăvoinţa nimănui. Prea puţin mă interesează să îmblânzesc orgolii, să îmbunez arţăgoşi şi să conving pe cineva să-mi acorde şanse,

Unicul meu argument sunt lucrurile pe care le scriu. Unora le plac. Le plac pur şi simplu, fără să pretindă atenţie suplimentară din partea mea. Şi e firesc ca reacţia mea să fie “mulţumesc”. Pe ăştia îi ţintesc explicit. Pe ei îi vreau.

Altora le displac. E ok, din punctul meu de vedere. Dar nu mă interesează să investesc din timpul şi energia mea să îndur stropşeala acestora. Nu mă interesează acuzaţiile lor, dramele lor, insatisfacţiile lor şi ura lor. Nu sunt mama lor, nu sunt psihologul lor moca, nu sunt lectură obligatorie la bac şi nu iau procent din abonamentul lor de net, să aibă vreo justificare obiectivă să ţipe la mine că nu sunt cum ar vrea ei să fiu.

Prin urmare, varianta sănătoasă, dacă tu nu mă placi şi pe mine nu mă interesează să-ţi plac, e să te duci să te cerţi cu oameni care vor să-ţi fie simpatici.

Să zicem că eu aş fi un club.

Scopul unui club? Să creeze bună dispoziţie în grupul de oameni care aleg să-l frecventeze.

E obligatoriu să te duci la club? Nu.

Cum ar fi să ţipe bătăuşii, în timp ce sunt daţi afară de pază, că de ce clubul vrea doar feedback pozitiv, nu şi scaune-n cap?

Pentru că ăsta e scopul clubului: să se simtă bine lumea. Cine nu vrea sau nu poate să se simtă bine, nu are nici o obligaţie în acest sens. Dar nici nu-i poţi obliga pe cei din club să-ţi suporte atitudinea. Fii acru şi duşmănos la tine acasă, sau în Cercul Opăriţilor în Celibat Involuntar, sau oriunde vrei tu.

Şi ce fac heitării, atunci când nu te heităresc pe tine? m-a întrebat o prietenă.

La un moment dat, am intrat pe peretele unei vedete. 53 de “te iubim”, “love”, “haha” şi aşa mai departe. Şi al 54-lea, desigur, heitărul meu, cu acelaşi ton plin de ură şi ranchiună, relatându-le tuturor că-s degeaba şi oribili.

Ce-ar fi să ne uiţi pe toţi cei degeaba şi oribili din punctul tău de vedere şi să cauţi onest un colţişor de pe internet care să fie conform cu visele tale despre viaţă şi lume, un loc unde poţi livra şi tu dragoste şi implicare?

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Aldus says:

    fie ca 2018 etc.

  2. Joker says:

    Poate chiar meriti doar laude 🙂 Pentru franchete, cel putin. Si, de la mine, pentru stil.
    La multi ani, Lorena!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading