Am scris ieri despre cum s-a crizat cineva şi mi-a făcut o panaramă interminabilă sub share-ul unui proiect TV unde se căuta băiat. Am explicat particularităţile acestui caz aici.
Azi mi-ar plăcea să extindem puţin discuţia, s-o golim de conţinutul personal şi să medităm un pic dacă într-adevăr e rău să preferi să lucrezi cu băieţi sau cu fete.
Ne e uşor să ţipăm discriminare, şi dacă e să caut, pot face un serial întreg cu “azi am fost discriminată în…, de către…”. Într-o ţară ca România, nici nu e greu să fii discriminat profesionist. Dacă ies din casă într-o rochie mai excentrică, deja mă claxonează două maşini din trei şi urlă muncitorii după mine: “Păpuşa, ce bulane ai, mânca-ţi-aş pizda.”
Trecând peste sentimentul natural de nedreptate pe care îl simţim fiecare atunci când un anunţ de job, chirie sau orice altă natură indică un anumit sex, hai să fim foarte sinceri: toţi preferăm să lucrăm cu un anumit sex. Unii dintre noi o şi recunosc la beţie: se simt mai bine în compania băieţilor, cu umorul lor mai brutal, cu preferinţa lor să caute soluţii şi cu stilul lor direct. Alţii preferă să lucreze cu fete, care-s mai atente, mai sensibile şi mai altruiste.
–
Încă nu câştig atâţia bani, încât să-mi permit asistent fulltime, dar când va veni acest moment, recunosc că voi prefera o fată. Cu o fată mă simt mai relaxată şi mai în elementul meu. În plus, dacă-i dai un task unei fete şi-i spui ce vrei, femeile au o atenţie la detalii şi caută să respecte exact ce spui, pe când bărbaţilor trebuie să le repeţi de opt ori ceva, şi tot ca ei fac, chiar dacă sunt angajaţii tăi plătiţi. Şi în timp ce mă pot împăca ok cu asta într-o colaborare de la egal la egal, chit că mă irită pe alocuri, pe un subaltern care nu face exact ce spun l-aş zbura în aceeaşi zi.
Să zicem că un birou de avocaţi caută coleg. Cei din echipă sunt tipi, genul misogin miştocar care face glume cu femei proaste şi curve. Teoretic, da, conform legii discriminării, sexul noului coleg n-ar trebui să conteze. Dar legile nu acoperă şi realitatea de pe teren. Cât disconfort ar putea simţi o tânără înconjurată numai de masculi şi de glume de vestiar?
Să zicem că un birou de contabilitate caută coleg. Echipa e formată din fete cochete, care-şi ştiu una alteia detaliile despre ciclu, colicile copiilor şi căcuţa lor zilnică, seriale şi reţete. Cât disconfort ar putea simţi un bărbat expus la asemenea discuţii?
În studenţie, mă enervau la culme anunţurile de la gazde cu “Caut chiriaş băiat”. Până într-o zi când am sunat propriu-zis. Un anunţ era cu o băbuţă care stătea la casă şi lăsa chiria mică pentru ajutorul cu munca din curte şi tăiatul lemnelor. Alta era o proprietăreasă care avea apartament cu patru camere, trei erau deja închiriate unor băieţi şi, firesc, era indicat ca şi al patrulea să fie tot băiat, pentru că nu vrei să ştergi urina unor străini de pe colacul budei. Altul era un pensionar de 68 de ani care prefera un băiat pentru că nu se simţea bine să găzduiască o fată “cu viaţa ei sexuală cu tot”.
Teoretic, toate acestea sunt cazuri flagrante de discriminare. Dar hai să facem un pas mai departe şi să înţelegem: noi, oamenii, avem toţi, natural, preferinţe, emoţii şi înclinaţii. Şi până când ne bagă Coaliţia pentru Familie pe gât şi Poliţia Sentimentelor, e mai simplu să înţelegi că, uneori, anumite joburi, situaţii de viaţă şi trenuri nu sunt pentru tine.
Spunem “teoretic” pentru ca zilnic vedem cazuri flagrante de discriminare si unele ni se par acceptabile/de inteles.
Eu lucrez intr-o echipa “vedeta” de 10 masculi si m-am cam saturat de poante de gradinita sau de autobaza, la urmatorul serviciu o sa intreb daca exista si o femeie in echipa.
Nu e nici o tragedie, nici un efort colosal pentru o echipa unisex sa integreze un membru al sexului opus sau dintr-o alta grupa de varsta, trebuie doar putina politete si profesionalism.
Ce frumos ai zis…