Despre reciprocitatea respectului

Toată lumea care citește acest blog știe că eu sunt un suporter fervent și implicat al drepturilor omului, și implicit, ale minorităților. Am scris articole pro-LGBT în 2006, când se întâmpla unul dintre primele marșuri Pride din România și încă riscai să încasezi o piatră de la babele de pe margine, am îndurat sute de mii de înjurături și hărțuiri pentru crezul meu că viața intimă a omului trebuie respectată și sunt gata s-o fac în continuare, până când senilitatea sau securitatea mă va despărți. Ceva cu s, mai devreme sau mai târziu.

Bun. În lista mea de prieteni, aveam o transexuală. Pentru cine nu știe, transexualele sunt născute băieți, dar cu identitate feminină, și au de dus tratament hormonal și multiple operații, să se transforme și fizic în ceea ce sunt pe interior. E o luptă pe care o înțeleg, de aceea o tratam cu mult respect (ca pe orice alt om care îmi oferă la rându-i respect) pe persoana asta și intenționam inclusiv să fac un articol despre lupta ei cu societatea și cu diversele situații personale și profesionale în care a fost judecată nu după competența profesională, ci după ce alții percepeau drept o anomalie.

OK. Săptămâna trecută, o prietenă care lucrează la o casă de producție TV a postat un anunț de job pentru un băiat de 25 de ani – iar eu i-am dat share, pentru că am lista plină de oameni pe domeniu și mi se pare ok să ajut un om să obțină un job.

De ce un băiat de 25 de ani? Că așa era proiectul TV. Oricât de emoționantă și expresivă aș fi eu ca actriță, dacă se dă casting pe un rol de bărbat păros de 50 de ani, știu că nu mă potrivesc. Sau dacă e casting de bebeluș mascul, logica și rațiunea îmi spun că nu-l voi lua.

Nici o femeie normală nu s-a postat sub anunț să facă tărăboi și să urle discriminare. Pentru că înțelegem. Când castingul e la Noră pentru mama, se caută soacre, nu socri, că așa e scenariul. Când castingul e pentru un serial de băieți de cartier, fetele care nu știu să facă două flotări legate (și băieții care nu știu să facă două flotări legate, dacă tot vine vorba) stau acasă, că știu că nu se potrivesc în proiect. Sunt lucruri care se înțeleg de la sine, intuitiv, și nimeni nu începe scandal.

Cine a început totuși tărăboi incalificabil, acuzându-mă de discriminare pe mine (!!!) și pe prietena mea că de fapt își caută amant tânăr și nu recunoaște? Cine a început să facă spume, să urle că e ilegal să vrei doar bărbați, și pe scurt, să se dea cu curu de pământ că sunt o teroristă (în timp ce, ironic, eu documentam efortul grupurilor pro-gay din Cluj să obțină de la Boc dreptul la un marș Pride)?

Logic, transexuala pe care o tratasem ca pe o prietenă și pe care o respectasem.

Dragi minorități,
Nu puteți cere respect dacă voi, totodată, nu-l oferiți. Nu permit ca un om pe care investesc efort să-l susțin să caute să mă submineze și să-mi facă procese de intenție, să-mi atace prietenii cu acuzații tâmpite și să mă hărțuiască. Așa cum voi vreți înțelegere pentru prioritățile voastre (și din partea mea, ați avut-o mereu), trebuie să oferiți înțelegere. Și atâta timp cât sunt atâția alții, care caută activ să vă umilească și să vă încalce drepturile, ideal ar fi să luptați împotriva ălora, în loc să căutați, prin comportamente de prințese misecuveniste, să vă alienați puținii aliați pe care-i aveți.