Îmi cer scuze că vă deranjez, dar a scris Robert de dumneavoastră. S-a lăudat că i-aţi dat bani de bilet la Metallica. E genul de lăudăroşenie la care mă aştept de la un puştan de 14 ani în spatele blocului, nu de la un bărbat trecut binişor de a doua tinereţe, ba chiar şi de a treia, care se laudă că e ditamai mogulul media, dar care are nevoie de bănuţi de la tăticul să intre la concert.
În paranteză fie întrebat: Ce e cu toţi bărbaţii ăştia tradiţionali şi cu calicenia lor extremă? Din basmele copilăriei, îmi amintesc că bărbatul tradiţional era cel cu banii, cel care, dacă punea ochii pe tine, te scutea de lipsuri materiale pentru tot restul vieţii. Un bărbat adult care se laudă că a primit bani de Metallica de la alţii e mai cârpă decât logodnica regimentului. Ar trebui să fie primul care se declară femeie în suflet şi să caute sponsori generoşi care să-i ofere experienţe unice.
Îmi amintesc cum organizatorul concertului Guns N Roses s-a oferit să-mi trimită invitaţie, iar eu am refuzat, pentru că invitaţia era la cucurigu, iar eu voiam în faţa scenei. Şi mi-am cumpărat eu bilet, cu propriii bani, în categoria dorită. Care dintre noi doi e bărbat tradiţional, Turcescu sau eu?
Vă scriu să vă întreb de ce irosiţi bani pe indivizi ca Turcescu, când sunt atâtea cauze nobile care merită investiţia. Copii săraci. Animale fără stăpân. Un spectru interminabil de boli. La alegere, fizice sau mintale. Bătrâni care numără disperaţi zilele până la pensie. Specii pe cale de dispariţie.
Bani să fie, că nevoile sunt peste tot şi zbiară la noi.
Din banii pe care i-aţi dat lui Turcescu, o familie dintr-un cartier sărac ar fi avut de mâncare o săptămână. O asociaţie pentru îngrijirea animalelor ar fi organizat un eveniment care să rezulte în adopţii fericite. Câţiva bătrâni dintr-un hospice ar fi avut o ultimă seară de bucurie la finalul unei vieţi de durere. Aţi fi putut oferi un prânz tuturor copiilor flămânzi dintr-o şcoală rurală.
Iar dumneavoastră i-aţi irosit pe Turcescu. Un bărbat adult prea zgârcit să îşi cumpere singur bilet la Metallica.
E un lucru bun că aveţi atât de mulţi bani, de nu ştiţi ce să faceţi cu ei. Dar puteţi întreba în jur: frăţiorii mei, ce credeţi că ar trebui să fac cu gălăgia asta de bani? Pariez că răspunsul: ”Dă-i lui Turcescu, să se ducă și el la Metallica” nu va fi în top 10 idei. Sau în top 100. Sau în top 1000.
Dar dacă tot vă dau banii afară din casă, să știți că accept și eu donații. 😀
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Lorena, spune-i Turdcescu si trage apa, ca a imputit destul atmosfera toasu’ lent-colonel.
ok.
Respectand totusi dreptul la opinie (care uneori e bun si in majoritatea datilor teribil de prost, “multumita” democratiei), Turcescu are totusi un punct de vedere care e greu de contrazis, si nu doar referitor la Metallica (da, concertul a fost absolut execrabil la nivel sonor, iar Hetfield si Hammett nu mai pot tine ritmul ca la max 40 de ani, cat despre Ulrich, nici el nu mai duce sincronizarea, iar pentru un baterist asta este reteta pentru dezastru, mai ales live) – cu toate ca si aici are un punct: rareori Metallica au fost cu adevarat buni pe live (daca ii comparam cu Guns, AC/DC (mai ales!), Bon Jovi, Nightwish, Scorpions). Am fost in 1999 cand au venit prima oara – exceptional! Perioada epocii de aur a concertelor pe stadioane ( anii 70-80-90) a insemnat si foarte multa concurenta si comparatii.
Am revazut in multiple randuri concertul lor din Moscova, din 1991 (considerat de multi cel mai bun al lor vreodata). Sigur, Metallica nu au show-ul tipic Bon Jovi sau AC/DC, Nightwish (pe vremea Tarjei, cel putin) sau Hammerfall, nu au fost niciodata in directia asta, dar au fost vremuri mult mai bune pentru ei, incomparabil.
Si s-a mai intamplat si la alte case mari. In 2019 au revenit Bon Jovi. Cum mie-mi place rock-ul muzical, nu puteam sa ratez – si, din pacate, oricat as fi de fan INRAIT Bon Jovi, nu pot sa nu recunosc faptul ca in 2019 a fost un esec total. Fals la greu (noroc de clapar care canta si el), lipsa de sincronizare, chitara principala care…nu mai e ce a fost odata (ce sa-i faci, Richie Sambora plecase si inlocuirea lui s-a dovedit imposibila), desi Bon Jovi a dat unul dintre cele mai muzicale / melodioase rock-uri vreodata. Metallica nu are muzicalitatea si melodicitatea altora dar nici nu si-au propus asta vreodata. In schimb, le-ar fi fost mult mai usor sa cante “in ton”.
Exista metal melodios si muzical din plin – Nightwish, Stratovarius, Within Temptation – iar genul asta de metal este MULT, INFINIT mai greu de cantat decat ceea ce au compus Metallica, dar ceea ce multi uita (probabil inclusiv Turcescu) este ca Metallica sunt deschizatori de drumuri si multi care i-au depasit, muzical / melodic vorbind, au inceput pe baza a ceea ce au facut ei.
Eu nu am “crescut” cu Metallica (eram in tabara “depeche”-arilor, cu mentiunea ca aveam la acelasi nivel cu DM si pe Bon Jovi, Pink Floyd si Queen), insa ceea ce a facut Metallica a insemnat o sursa inepuizabila de inspiratie pentru FOARTE multi alti artisti mari.
Unde are Turcescu dreptate (desi felul de a o spune este absolut meschin) este ca ar fi poate de dorit ca cei mari sa se retraga in plina glorie, nu dupa ce caderea a inceput pe verticala. Sigur ca e greu, si nu ma refer la bani sau profit aici. Cand ai pus suflet o viata intreaga in ceea ce faci, cand ti-ai stors creierii, inima, tot ce ai mai bun compunand, scriind versuri, pregatind concerte, stand MII si MII de ore la repetitii (si nu exagerez), e greu sa capitulezi. Cand ai cantat o viata tot ceea ce ai scris (desi in muzica “teroarea” foii albe este mult mai redusa decat in literatura, datorita instrumentelor muzicale), cand ai trait cu pasiune si cu nebunie tot ce ti-a plasmuit imaginatia, a te retrage echivaleaza cu o tortura mai rau decat orice moarte. Si sunt multi care au spus asta – ma refer aici, spre ex, la un muzician foarte bun si talentat, Phil Collins. Rod Stewart inca nu s-a retras si e o epava. Bryan Adams, desi considerabil mai tanar, se vede clar ca nu mai e nici pe departe ce a fost. Sigur ca e dureros de greu sa depui “armele”, dar a nu te retrage in plina glorie comporta niste riscuri considerabile.
Poţi alege să îţi formulezi obiecţiile respectuos, ţinând cont de cine e Metallica în istoria rockului. Tot libertate de opinie, dar cu stil.